Anulare act administrativ . Decizia 1126/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1126/
Ședința publică din 11 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanta. cu sediul în Târnăveni,-.6 județul M, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ" APELE ROMÂNE"-DIRECȚIA APELOR M, pentru anularea decizie nr.2675/C8/2217/19.06.2008 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
În lipsa părților.
dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din o9 2008, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 11 2008.
CURTEA,
Asupra plângerii de față,
Prin Decizia nr. 2675/C8/2217/19.06.2008 a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, s-a respins contestația formulată de SC SRL în contradictoriu cu Administrația Națională "Apele Române" - Direcția Apelor M, reținându-se în considerentele acesteia că s-a contestat comunicarea rezultatului procedurii, transmis prin adresa nr. 4852/26.05.2008 a Direcției Apelor
Consiliul a reținut că prețul stabilit de autoritatea contractantă pentru contractul de achiziție publică, a fost de 79.567,70 lei fără TVA, în acord cu planul de investiții pe anul 2008, astfel că prețul oferit de SC SA, de 120.755,41 lei, depășește valoarea fondurilor alocate, astfel că deși procedura de atribuire a fost prin "cererea de ofertă", oferta a fost respinsă. Mai mult, întrucât pentru această procedură au fost depuse oferte inacceptabile și neconforme, autoritatea contractantă a dispus anularea aplicării procedurii, hotărârea comunicată și către petentă, soluție apreciată de Consiliu, legală prin prisma disp. art. 209 alin. 1 lit. b din OUG nr. 34/2006.
Împotriva acestei decizii, a formulat plângere SC SRL, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul anulării deciziei de declarare ca inacceptabilă a ofertei depuse de petentă, și constatarea ca acceptabilă a ofertei, în raport de condițiile din documentația de atribuire și caiet de sarcini, și pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii, respectiv decizia de anulare a aplicării procedurii, și obligarea autorității la continuarea procedurii, cu cheltuieli de judecată.
În principal, plângerea a fost motivată prin aceea că nu a fost lămurită valoarea fondurilor alocate pentru întregul contract, din culpa autorității contractante, că ofertanții au ajuns la bunul plac al autorității, care a stabilit arbitrar suma limită alocată contractului, și că înlăturarea ofertei petentei a fost abuzivă și nelegală.
Prin întâmpinare, autoritatea contractantă a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, susținând că soluția de anulare a procedurii este întemeiată, dat fiind că ofertanții nu au fost eligibili, că valoarea contractului reprezintă valoarea fondurilor care au putut fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului.
Examinând decizia atacată, prin prisma acestor considerente, precum și potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Plângerea formulată de SC SRL a fost depusă la 02.07.20087 și înregistrată la Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ în condițiile în care, potrivit art. 281 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, plângerea trebuia înaintată Consiliului, sub sancțiunea nulității acesteia. Nu este mai puțin adevărat că aceste dispoziții au fost modificate prin OUG nr. 143/2008, astfel că plângerea poate fi înaintată instanței competente sau Consiliului. Această modificare a fost determinată de dispozițiile Deciziei nr. 569/15.05.2008 a Curții Constituționale, care a statuat că dispozițiile art. 281 din OUG nr. 34/2006 sunt neconstituționale, în măsura în care nu permit ca plângerea să fie adresată și direct instanței de judecată competente.
Însă în raport de dispozițiile art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, și au putere numai pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial, data în cauză fiind 16.07.2008, deci ulterior datei formulării plângerii către petenta SC SRL.
În raport de această stare de fapt, Curtea constată că la data formulării plângerii, aceasta trebuia, imperativ, depusă la Consiliu, pentru că dispozițiile Curții Constituționale, incidente în materie nu pot retroactiva, astfel că, instanța urmează a constata nulitatea plângerii formulate
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea plângerii formulate de SC SRL, cu sediul, în Târnăveni,-,.6, jud. M, împotriva Deciziei nr. 2675/C8/2217 din 19.06.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 11 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
fiind în concediu de odihnă
semnează Președintele instanței
Grefier,
Cu opinia separată:
în sensul admisibilității acțiunii introductive
Judecător,
În discuție este pretinsa excepție procedurală, numită aici fine de neprimire, în sensul în care, în termeni generali, depunerea unei plângeri direct la instanță și nu la un organ administrativ - jurisdicțional, deși la data la care s-a formulat plângerea direct la instanță textul legal prevedea ca în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității, să se depună la organul administrativ - jurisdicțional operează, în condițiile în care de la data formulării plângerii direct la instanță și până la data soluționării efective a cauzei a intervenit o decizie a Curții Constituționale care a declarat neconstituțional textul în cauză.
Așadar, în concret, sunt relevante, aici, următoarele aspecte legale succesive:
- la data depunerii de către contestatoarea "" a plângerii direct la instanță, respectiv data de 02.07.2008, era în vigoare textul art. 281 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în următorul conținut: "Plângerea se înaintează Consiliului, sub sancțiunea nulității acesteia, careva transmite dosarul instanței competente în cel mult 3 zile de la expirarea termenului pentru exercitarea căii de atac";
- la data de 15.05.2008 Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin decizia 569/2008, în sensul în care a constatat ca fiind neconstituțional art. 281 alin. 1 al OUG34/2006 "în măsura în care nu permite ca plângerea să fie adresată și direct instanței de judecată competente". Motivarea Curții, ce a stat la baza acestei decizii, constă în încălcarea art. 21 din Constituție, relativ la dreptul oricărei persoane de acces liber la justiție, și anume la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, prin faptul că textul în cauză instituie un impediment de natură administrativă, care nu are nicio o justificare obiectivă, rațională și care, prin existența lui ca și condiție prealabilă de judecată, să nege concret dreptul instituit constituțional. Această decizie a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul oficial al României, nr. 537/16.07.2008;
- prin pct. 28 al art. I din OUG143/28.10.2008, publicată în Monitorul oficial al României nr. 805/02.12.2008, art. 281 alin. 1 cunoscut o modificare, evident pentru a veni în acord cu decizia de neconstituționalitate nr. 569/15.05.2008, acest text, în noul conținut, prevăzând că: "Plângerea se înaintează instanței competente sau Consiliului, în acest din urmă caz Consiliul având obligația de a transmite dosarul instanței competente în cel mult 3 zile de la expirarea termenului pentru exercitarea căii de atac".Cu alte cuvinte, s-a dat satisfacție protecției liberului acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.
În cazul de față, se observă că plângerea, așa cum am menționat mai sus, a fost formulată la data de 02.07.2008, deci anterior publicării în Monitorul oficial al României deciziei 569/2008 a Curții Constituționale (deci, anterior obligativității erga omnes a acestei decizii a Curții Constituționale), însă la data soluționării ei, conform opiniei majoritare prin invocareafinelui de neprimireprevăzut de textul aflat în vigoare la data introducerii plângerii, textul art. 281 alin. 1 din OUG34/2006 a fost declarat neconstituțional și chiar modificat, în sensul în care nu se mai prevedea obligativitatea trimiterii plângerii la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub sancțiunea nulității plângerii.
Cu alte cuvinte, la data soluționării plângerii textul art. 281 alin. 1 din OUG34/2006 nu numai că fusese declarat neconstituțional, dar chiar și fusese modificat prin eliminarea acelei condiții preliminare administrative (de trimitere la ).
Din punctul meu de vedere, chiar dacă plângerea a fost introdusă la data la care era în vigoare vechiul text al art. 281 alin. 1, care prevedea sancțiunea nulității în sensul în care plângerea se depunea direct la instanță, este evident că acestfine de neprimirenu mai putea fi luat în considerare.
Astfel, textul a fost declarat neconstituțional și chiar modificat prin eliminarea sancțiunii nulității pe parcursul soluționării plângerii de către instanță. Așadar, instanța nu poate să aplice, în condițiile în care a avut în vedere acestfine de neprimire,o sancțiune, cea a nulității, care la data soluționării plângerii în acest mod sancțiunea nu mai era prevăzută de noul text de lege, respectiv de art. 281 alin. 1 din OUG34/2006 modificat de pct. 28 al art. I din OUG143/28.10.2008.
Aplicarea art. 725 alin. 4 Cod procedură civilă în acest caz, text care prevede că "Actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor vechii legi"nu poate avea aplicabilitate în acest gen de situații de drept sau, mai degrabă, acest text trebuie coroborat cu principii de drept fundamentale, ce au incidență aici.
În primul rând, trebuie observat că avem de-a face cu o încălcare flagrantă a unui drept fundamental prevăzut de Constituția României, respectiv art. 21, așa cum a fost el interpretat de însăși Curtea Constituțională prin decizia 569/2008.
Or, revine instanței ordinare, în măsura în care textul declarat neconstituțional nu mai este în vigoare la data la care să se pronunțe instanța ordinară, să decidă asupra neconstituționalității unui text de lege care nu mai este în vigoare.
În acest sens, atât art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale, cât și art. 147 paragraf 1 din Constituție prevăd că doar asupra dispozițiilor din legi sau ordonanțe aflate în vigoare se pronunță Curtea Constituțională. Ceea ce înseamnă, și chiar Curtea Constituțională s-a pronunțat de mai multe ori în acest sens, precum și instanțele ordinare au creat o practică în același sens, că revine instanței ordinare să se pronunțe asupra constituționalității unui text care nu mai este în vigoare.
Pe cale de consecință, opinez, minoritar, că textul art. 281 alin. 1 în forma aflată în vigoare la data introducerii plângerii pe rolul Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, de către contestatoarea "", era neconstituțional prin încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 21 din Constituția României în măsura în care contestatorul era împiedicat printr-un impediment de natură administrativă să se adreseze direct instanței.
Din acest motiv, art. 725 alin. 4 Cod procedură civilă nu are aplicabilitate aici, ci au aplicabilitate atât dispozițiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 rep. cât și art. 147 paragraf 1 din Constituție, potrivit argumentelor de mai sus.
Mai mult, art. 20 paragraf 2 din Constituție prevede că"Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."Or, în cazul de față acest impediment administrativ aduce, în forma inițială prevăzută de art. 281 alin. 1 din OUG34/2006, încalcă dreptul fundamental de acces la justiție, așa cum el este prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenție la care România este parte încă din anul 1994. Din această perspectivă, instanța ordinară este obligată să aplice direct acele tratate și pacte internaționale din materia drepturilor omului, la care România este parte, și să nesocotească acele dispoziții din legi sau ordonanțe care vin în conflict cu astfel de tratate, cum este și cazul de față.
Din toate aceste motive, consider că nu se pune problema aici de un fine de neprimire și că soluția de constatare a nulității plângerii este una greșită. În opinia mea, instanța era datoarea, în măsura în care nu identifica alte excepții procedurale sau de fond legale, să procedeze la judecarea pe fond a plângerii.
Judecător,
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
