Anulare act administrativ . Sentința 119/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.119 CC
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA - 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Bîcu Vasile
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal (prin sentința civilă nr.2490/26 06 2009) și Judecătoria Sectorului 3 B (prin sentința civilă nr.4375/10 04 2009) în soluționarea cauzei privind pe reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, în contradictoriu cu pârâta.
HGPrezentul conflict se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților conform dispozițiilor art.22 alin.5 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL a chemat în judecată pe pârâta cu HG domiciliul în B-, -.. 98, SC. 4,. 3, sector 3, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de concesiune pentru terenul în suprafață de 9,82 mp, aferent apartamentului nr. 98, situat în-, -, sector 3 și Ia plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 1491 și următoarele civ. coroborate cu prevederile art. 35/1991 și Legii nr. 18/1991, art. 35, dispozițiile HG nr. 441/1991, a Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului B nr. 22/1992 și nr. 42/1994, s-a încheiat contractul de asociere nr. 42/1995 între Consiliul General a Municipiului B și Banca Română pentru Dezvoltare, prin care s-a stabilit terminarea executării lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a blocului nr. k4, scările 3, 4 din ansamblul -, sector 3, B având destinația de locuințe.
Potrivit art. 2.2 din contractul de asociere nr. 42/1995, aportul părților contractante privind obiectul asocierii este de 49,55% pentru și 50,45% pentru Ulterior prin actul adițional nr. 1 din data de 20.01.1997, acest aport a fost modificat, astfel încât aportul de 49,55% se transmite către, care dobândește 100% din suprafața construită desfășurată în suprafață totală de 7.940 mp.
La art. 10.4 din contractul de asociere, se stipulează faptul că se obligă să achite taxa anuală de concesiune a terenului construit pe perioada existenței construcției, în valoare de 63.568.880 lei pe an, suportând rata anuală a inflației, iar prin actul adițional nr. 1 din data de 20.01.1997 această taxă a fost stabilită la 49.863.429 lei pe an, cu suportarea ratei inflației.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3504/18.12.1998, Banca Română pentru Dezvoltare a transmis către în HG deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 98 din-, -, sector 3.
În perioada 1995 - 2008 au fost transmise mai multe notificări către pârâtă prin care era invitată să se prezinte Ia sediul în vederea încheierii contractului de concesiune pentru cota indiviză de teren aferentă apartamentului său, însă aceasta nu s-a prezentat până în prezent, motiv pentru care ne vedem nevoiți să formulăm prezenta cerere de chemare în judecată.
Potrivit art. 40 alin. 2 din Legea 50/1991 republicată,o dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului aferent aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale. De asemenea, art. 41 din Legea 50/1991 prevede că,dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost construit."
Însă, neîncheierea de acte juridice între Primăria Municipiului B și actualul proprietar al apartamentului nr. 98 din-, sector 3, cu privire la plata taxei de concesiune pentru terenul aferent a creat dificultăți în încasarea taxei de concesiune.
Pe rolul instanțelor de judecată a fost formulată acțiune de recuperare a acestor sume, acțiune respinsă întrucât contractul de asociere reprezintă un act juridic care nu este opozabil pârâtei, obligația de plată a taxei de concesiune putând fi asumată doar printr-un contract de concesiune încheiat între acestea din urmă și Primăria Municipiului
Pe de altă parte, în baza Ordonanței nr. 119/13.08.1999, privind auditul intern și controlul financiar preventiv, sumele reprezentând taxa de concesionare trebuie recuperate de la persoanele care au ca obligație plata acestora, astfel încât să fie îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 20 din legea nr. 273/2006 coroborate cu revederile art. 40 alin. 2 din Legea 50/1991.
Prin sentința civilă nr. 4375/10.04.2009, Judecătoria Sectorului 3 Bad eclinat competența soluționării cauzei la Tribunalul București, Secția de Contencios Administrativ.
Prin sentința civilă nr. 2490/26.06.2009, Tribunalul București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a declinat competența soluționării cauzei la Judecătoria Sectorului3 și constatând ivit un conflict negativ de competență a sesizat Curtea de APEL BUCUREȘTI cu soluționarea acestuia.
Terenul în litigiu în legătură cu care se solicită obligarea pârâtei la încheierea unui contract de concesiune face parte din domeniul privat al Municipiului
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, contractele încheiate cu autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate publică.
Cum terenul în litigiu nu este proprietate publică, rezultă eventualul contract de concesiune ce se încheie nu este un act administrativ, ci un act civil.
În speță, nu este aplicabil art. 66 alin. 1 și 2 din OUG nr. 54/2006, care se referă la contractele de concesiune privind bunurile proprietate publică.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, Curtea stabilește competență soluționării cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 3
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE:
Stabilește competența soluționării cererii formulată de reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL cu sediul în B,-, sector 5 în contradictoriu cu pârâta domiciliată HG în B,-, - 4,. 4,. 3,. 98, sector 3, în favoarea judecătoriei Sectorului 3
Cu recurs în termen de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /4 ex./18.12.2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DATA: 14 XII 2009
Către,
JUDECATORIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 3
Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr-, împreună cu dosarul Tribunalului București -Secția a IX-a cu același număr și dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 3 B, întrucât prin sentința civilă nr. 119CC/4 12 2009 s-a stabilitJUDECĂTORIA SECTORULUI 3ca instanță competentă să soluționeze cauza privind pe reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, în contradictoriu cu pârâta.
HGJUDECĂTOR GREFIER
- - - -
Președinte:Bîcu VasileJudecători:Bîcu Vasile