Anulare act administrativ . Decizia 1195/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.1195

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 05 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Voicu Rodica

JUDECĂTOR 2: Hortolomei Victor

JUDECĂTOR 3: Grecu Gheorghe G

GREFIER: - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA, împotriva sentinței civile nr.2973/06 11 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă Administrația prin consilier juridic în baza delegației de reprezentare depusă la fila 12 dosar, intimatul reclamant personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată că la data de 11 03 2009 s-au depus note scrise și acte din partea intimatului reclamant.

Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constatând încheiată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta pârâtă Administrația, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Consideră că Administrația este responsabilă de starea gravă în care se află strada -, fiind dificultăți pietonale și pentru automobile, care aduc daune atât locuitorilor și cât și automobilelor.

Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului din prezenta cauză:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă ne.2973/06.11.2008, Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis cererea reclamantului, următoarele informații publice: copie după decizia semnată de dl. în calitate de director general, cât și de colaboratorii săi abilitați și responsabili, pentru intervențiile din decembrie 2007 în str. -; devizul aprobat, semnat pentru acțiunile întreprinse de pârâtă pentru intervenția din str. -; sursele de finanțare ale acestui deviz. Din ce fonduri s-au achitat acțiunile respective? Dacă ele au fost realizate din recuperări de materiale, să se specifice exact sursele acestor recuperări în cantități masive de camioane de nisip,bitum și pietriș, + plata muncitorilor (tot din recuperări) + costurile de transport a materialelor și muncitorilor (tot din recuperări; antitățile exacte de materiale recuperate: nisip, bitum, pietriș; ce client sau instituție a renunțat la aceste materiale pentru ca pârâta să aibă aceste cantități majore de materiale recuperate; opie după proiectul de execuție al lucrărilor executate pe strada -; aportul de execuție al lucrărilor realizate sub semnătura șefului de echipă împuternicit prin dispoziție scrisă a face acele lucrări.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut faptul că reclamantul a solicitat pârâtei comunicarea următoarelor informații:

1. Copie după decizia semnată de dl. în calitate de director general, cât și de colaboratorii săi abilitați și responsabili, pentru intervențiile din decembrie 2007 în str. -;

2. Devizul aprobat, semnat pentru acțiunile întreprinse de pârâtă pentru intervenția din str. -

3. - de finanțare ale acestui deviz. Din ce fonduri s-au achitat acțiunile respective? Dacă ele au fost realizate din recuperări de materiale, să specifice exact sursele acestor recuperări în cantități masive de camioane de nisip, bitum și pietriș, + plata muncitorilor (tot din recuperări) + costurile de transport a materialelor și muncitorilor (tot din recuperări).

4. Cantitățile exacte de materiale recuperate: nisip, bitum, pietriș? Ce client sau instituție a renunțat la aceste materiale pentru ca pârâta să aibă aceste cantități majore de materiale recuperate?

5. Copie după proiectul de execuție al lucrărilor executate pe strada -.

6. Raportul de execuție al lucrărilor realizate sub semnătura șefului de echipă împuternicit prin dispoziție scrisă a face acele lucrări.

Deși aceste informații au caracter public, în sensul art. 2 din Legea nr. 544/2001, deoarece privesc activitatea desfășurată de pârâtă, pârâta nu le-a comunicat, încălcând dreptul reclamantului la cunoașterea lor.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâta Administrația a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece strada - a trecut în administrarea sa, conform HG Consiliul General al Municipiului B nr.293/2007. Neavând canalizare nici pluvială, nici menajeră, pârâta, în baza sesizărilor intimatului, a încercat să remedieze temporar starea sa necorespunzătore. Salariații desemnați ai secției Întreținere Drumuri s-au deplasat de mai multe ori, cu materiale pentru acoperirea gropilor, conformându-se astfel obligațiilor care îi incumbau recurentei, deplasându-se de mai multe ori, datorită condițiilor meteo nefavorabile.

În calitate de administrator al străzii,a luat legătura cu SC SRL, pentru introducerea utilităților publice și cu Primăria Municipiului B - Direcția Coordonare și Reglementare, pentru reabilitarea străzii în 2009, însă de o procedură de durată. A apreciat că a respectat prevederile Legii nr.544/2001.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Și-a întemeiat recursul pe prevederile art.299 - 316 Cod procedură civilă.

Intimatul a depus întâmpinare,solicitând respingerea recursului.

În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri: adrese emise de diverse instituții publice către intimat, rapoarte de activitate, un set de fotografii cu starea drumului în cauză.

Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a constata legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.299 Cod procedură civilă.

Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, se constată că informațiile la a căror comunicare a fost obligată recurenta prin sentința civilă recurată fac parte din categoria celor care rezultă din activitatea sa, fiind informații publice în sensul art.2 lit.a DIN Legea nr.554/2004, modificată și completată, și care nu se regăsesc între cele transmise intimatului reclamant cu adresa nr.7948/23.04.2008 (filele 55- 56 dosar ), invocată prin motivele de recurs.

Pe cale de consecință, întrucât sentința civilă recurată este legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA, împotriva sentinței civile nr.2973/06 11 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red.

Gh./2 ex.

26.10.2009

Președinte:Voicu Rodica
Judecători:Voicu Rodica, Hortolomei Victor, Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1195/2009. Curtea de Apel Bucuresti