Anulare act administrativ . Decizia 1218/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 1218
Ședința publică din data de 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 2: Valentin Niță
JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaAdministrația Finanțelor Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, nr. 166 județul D, atât în nume propriu, cât și pentruMinisterul Economiei și Finanțelor Publice,cu sediul în B,- sectorul 5, împotriva sentinței nr. 361 din 26 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta- Trans SRL, cu sediul în Târgoviște, str. - -, - 3, A,. 1, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă - Trans SRL Târgoviște, reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Târgoviște.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, prin motivele de recurs, recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform disp. art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, menționează că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea recursului.
Curtea, luând act că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar intimata-reclamantă nu are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, instanța de fond reținând în mod corect că taxa specială pentru reînmatricularea autoturismului a fost încasată cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene.Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr- la 25 03 2009, reclamanta - TRANS SRL, a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice, solicitând să fie obligate să îi restituie suma de 11253 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, ca și a dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a cumpărat un autoturism marca AUDI, iar în momentul în care dorit să-l înmatriculeze, a achitat suma de 11253 lei, la Trezoreria Târgoviște conform facturii -/17.01.2007. Consideră că taxa i-a fost percepută nelegal, că, deși este reglementată de prevederile art. 2141Cod fiscal, ea intră în contradicție cu dispozițiile legale comunitare în materie, în concret, a art.90 din Tratatul Comunității Europene, introducându-se un regim discriminatoriu pentru autoturismele aduse din Uniunea Europeană.
Astfel, autoturismul a fost înmatriculat anterior n Germania, iar prin achitarea taxei de primă înmatriculare se creează o situație discriminatorie față de situația similară în care autoturismul ar fi fost achiziționat din România.
S-a invocat practica Curții de Justiție a comunității Europene, precum și cea judecătorească din România in sensul nelegalității perceperii acestei taxe.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea, în parte, acțiunii reclamantulei motivat de faptul că, în speță, nu se regăsesc situațiile reglementate de Legea 554/2004, în sensul că nu există un act administrativ pentru care reclamanta să se considere vătămată într-un drept al său.
Se susține că organul fiscal a procedat la calcularea taxei speciale cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv art. 2141Cod fiscal și a procedurii de calcul prevăzută de Ordinul MEF nr. 418/2007 și că nu este contrară dreptului comunitar. Având în vedere și dispozițiile OUG 50/2008 prin care a fost instituită, începând cu 01.07.2008 taxa de poluare pentru autovehicule, pârâta susține că reclamanta putea solicita restituirea în parte a taxei achitate.
Prin sentința nr. 361 din 26 mai 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea reclamantei și a obligat pârâții să restituie reclamantei suma de 11253 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală, calculată de la data plății până la achitarea integrală a sumei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la înmatricularea în țară a autovehiculului, potrivit art.21412143din Codul fiscal și pct. 311-312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, reclamantul a fost obligat la plata unei noi taxe de înmatriculare.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene - niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Reglementarea comunitară are ca scop asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, eliminarea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.
Deoarece România este stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007, prin Legea 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare la UE și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele Comunității, dinainte de aderare; potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din aderare.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate și reînmatriculate în țară, dar se percepe o astfel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, astfel că discriminarea regimului fiscal este evidentă și contravine dispozițiilor Tratatului CEE.
În această situație, instanța de fond a reținut că dispozițiile art.2141-2143sunt reglementări contrare legislației europene și nu pot fi considerate aplicabile în speță, astfel că, taxa specială pentru reînmatricularea autovehiculului în România, în cuantum de 11253 lei, a fost încasată cu încălcarea prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al UE, motiv pentru care tribunalul urmează a dispune obligarea pârâților la restituirea acestei sume reclamantei.
Instanța de fond constatat întemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâților la repararea integrală a prejudiciului, în concret, a folosului nerealizat, dobânda legală calculată conform art.3 alin3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii sumei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs parata Administrația Finanțelor Publice Târgoviște in nume propriu si pentru Ministerul Economiei si Finanțelor criticând soluția pentru nelegalitate si solicitând in esența modificarea in tot a acesteia si pe fond respingerea acțiunii formulata de reclamant.
In susținerea recursului parata arata ca instanța de fond nu a soluționat susținerea sa privind inexistenta unui act administrativ sau titlu de creanța cu suport material, pe care reclamanta il contesta. Prin admiterea acțiunii au fost încălcate prevederile art 1 alin 1 din Legea 554/2004 si art 43 alin 1 din OG 92/2003 potrivit carora "Actul administrativ fiscal se emite numai in forma scrisa".
In cauza, susține recurenta,reclamantul nu a indicat prin acțiune si nici ulterior in timpul judecații,care este actul administrativ fiscal a cărui anulare o solicita.
Mai susține recurenta ca reclamantul nu a îndeplinit nici procedura prevăzuta de art 7 alin 1 din Legea 554/2004.
Critica recurentei vizează si fondul cauzei in sensul că, acțiunea privind restituirea taxei speciale de primă înmatriculare, calculată și achitată conform art. 214 din Legea nr. 343/2006, modificată prin OUG nr. 110/2006 și nr. 418/2007, a fost admisă considerându-se că norma internă încalcă flagrant disp.art. 90 din Tratatul, considerente ce nu sunt fondate deoarece organul fiscal a procedat la calcularea taxei speciale de primă înmatriculare la solicitarea părții, cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv art. 2141introdus în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 și modificat prin OUG nr. 110/2006 și a procedurii de calcul prev. prin nr. 418/2007, astfel încât taxa achitată este perfect legală, temeiul de drept fiind prevederile unei legi ordinare, act normativ ce emană de la puterea legislativă - Parlamentul României fiind un izvor de drept.
Recurenta considera ca se confundă taxa auto cu taxele vamale, taxa specială pentru prima înmatriculare fiind introdusă după 1 ianuarie 2007 prin Legea nr. 343/2006 și a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal, care s-a aplicat până la 31 decembrie 2006.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României se instituie supremația tratatelor constitutive ale, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare și potrivit art. 1 - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România.
Consideră recurenta că nu sunt incidente în speță disp.art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România, dispozițiile art. 90 (1) din Tratatul au în vedere introducerea unei limitări a drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare, impozite mai mari decât pentru produsele interne, deci Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, astfel că taxa de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, și nu erau argumentele temeinice pentru a se dispune restituirea acestei taxe, obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, revenind exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată
Curtea, examinând sentința prin prima criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale in materie constata ca recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Este nefondat primul motiv de recurs privind neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și că intimatul reclamant nu a dovedit că a atacat și a solicitat anularea unui act administrativ fiscal, fiind încălcate astfel disp.art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 43 alin. 1 din nr.OG 92/2003.
Intimatul s-a adresat Direcției Finanțelor Publice D - Administrația Finanțelor Publice Târgoviște cu cererea înregistrată sub nr. 1118/13.01.2009,solicitând să-i restituie taxa de primă înmatriculare, plata ce este în contradicție flagrantă cu dispozițiile legale comunitare și că Administrația Finanțelor Publice Târgoviște i-a comunicat intimatului că, urmare cererii sale, taxa specială de primă înmatriculare este datorată conform art. 2141din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Cele două acte menționate mai sus sunt acte administrative, în sensul disp. art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 și atacarea lor nu se poate face decât la instanța de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 11 din aceeași lege.
Totodată taxa specială de primă înmatriculare a fost stabilită în sarcina intimatului și achitată de acesta în temeiul disp. art. 2141din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reprezentând o taxă fiscală, iar restituirea ei nu se poate face decât pe calea acțiunii de contencios administrativ, în temeiul disp. art. 10 și 11 din Legea nr. 554/2004.
Nici critica referitoare la încălcarea disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind procedura prealabilă formulării acțiunii de contencios administrativ, nu este fondată.
Cu cele două acte, respectiv cererea intimatului înregistrată sub nr.1118/16.01.2009 și răspunsul autorității administrative publice locale, respectiv adresa cu nr.6566/2008 Administrației Finanțelor Publice Târgoviște, la cererea formulată de către intimat, s-a dovedit de către intimatul reclamant că a respectat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, astfel încât critica recurentei este nefondată sub acest aspect.
Analizând pe fond criticile formulate de către recurentă, Curtea reține următoarele:
Este nefondata critica recurentei adusă primei instanțe, cum că restituirea taxei de primă înmatriculate calculată și achitată conform art. 2141introdus prin Legea nr. 343/2006 și modificat prin OUG nr. 110/2006 și nr. 418/2007, a fost admisă greșit, motivat de faptul că norma internă încalcă flagrant dispozițiile art. 90 din Tratatul E.
Prin art. 90 par.1 din Tratatul Comunităților Europene se interzice discriminarea prin măsuri de ordin fiscal, existentă între produsele provenind dintr-un stat membru al și produsele aflate pe piața internă și care sunt de natură similară și comparând situația fiscală a celor două categorii de produse, rezultă că pentru produsele naționale ( autoturismele deja înmatriculate în România ), schimbarea proprietarului nu antrenează nici o obligație fiscală, în schimb pentru autoturismele achiziționate dintr-un stat membru există obligația administrativă a înmatriculării în România, dublată de obligația fiscală de a plăti taxa specială, în cuantumul prevăzut de Codul Fiscal și în aceste condiții în mod evident există o discriminare pentru autoturismele provenind din alte state membre dar și pentru contribuabilii care introduc asemenea produse în România, existând un regim fiscal discriminatoriu, care este interzis expres prin dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul.
Potrivit disp.art. 2 par.1 din Tratatul de Aderare al României și Bulgariei la Uniunea Europeană și art. 2 din Actul privind condițiile de aderare a Bulgaria și României și adaptării tratatelor pe care se întemeiază, de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare și actelor adoptate de instituții și de Banca Centrală Europeană dinainte de aderare, sunt obligatorii pentru Bulgaria și România și se aplică în aceste state, în condițiile stabilite prin tratate și prin Tratat, astfel încât disp. art. 90 par.1 din Tratatul sunt obligatorii pentru statul român și pentru toate autoritățile sale.
Tratatul de aderare al României și Bulgariei a fost ratificat prin Legea nr. 157/2005, statul nostru asumându-și obligația respectării dispozițiilor din Tratatele originare ale Comunității, de dinainte de aderare.
Totodată disp. art. 220 din Tratatul prevăd că Curtea de Justiție a Comunității Europene asigură interpretarea dispozițiilor tratatului, interpretare care este obligatorie pentru statele membre, astfel încât jurisprudența curții cu privire la aplicarea art. 90 par.1, în materia taxelor de primă înmatriculare discriminatorii, trebuie luata în considerare de Statul Român și de toate autoritățile sale.
Ca atare, față de disp. art. 90 par.1 din Tratat, dispozițiile art. 2141- 2143Cod Fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi aplicate în materia taxelor de primă înmatriculare.
A considera că intimatul reclamant nu avea dreptul și nu putea să solicite prin acțiune restituirea taxei de primă înmatriculare, pentru că această taxă este încasată în temeiul disp.art. 214 pct.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, ar însemna o limitare a accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil, ceea ce reprezintă o încălcarea art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului și a art. 21 alin. 1 din Constituția României, care statuează că orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime și nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Totodată dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție, prevăd obligația de armonizare a legislației interne cu cea europeană și susținerea recurentei că singura instituție care poate îndeplini această obligație este Parlamentul României, nu poate împiedica sau interzice restituirea taxei de primă înmatriculare, atâta timp cât reglementările interne privind taxa de primă înmatriculare sunt în totală contradicție cu reglementările comunitare.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că recursul declarat de recurentă este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, menținându-se ca legala si temeinica sentința pronunțata de instanța de fond.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtaAdministrația Finanțelor PubliceTârgoviște, cu sediul în Târgoviște, nr. 166 județul D, atât în nume propriu cât și pentruMinisterul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,- sectorul 5, împotriva sentinței nr. 361 din 26 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta- Trans SRL, cu sediul în Târgoviște, str. - -, - 3, A,. 1, județul D, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red.AU
tehnored MC/ 4 ex/ 26.10.2009
f- Trib.
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Maria Pohoață