Anulare act administrativ . Sentința 122/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECTIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr -

SENTINȚA NR. 122

Ședința publică din data de 12 mai 2008

PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL - prin reprez. legal, domiciliat în com., Județul D, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT cu sediul în B, sector 1, nr. 43.

Acțiunea timbrată cu suma de 8 lei potrivit chitanțelor de la filele 7,8 și timbre judiciare în valoare de 0,65 lei.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 5 mai 2008, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință.

Curtea având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului în vederea deliberării și pentru a da posibilitate pârâtului să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 12 mai 2008,când s-a pronunțat următoarea sentință:

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la nr. 2050/42/20.12.2007, la Curtea de Apel P, reclamantul Consiliul Local al comunei a solicitat anularea partială a procesului verbal de control nr. 878/24.07.2007 si suspendarea parțială a acestui act administrativ la soluționarea definitivă si irevocabilă a cauzei.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit bugetului adițional nr. 06.27.10-BF.03.20.10 aprobat de Agenția Sapard le-a fost alocată suma totală de 41.040.087.839 lei din care 34.315.199.772 lei cheltuieli eligibile, contribuție UE (25.736.389.829 lei) si contribuție natională (8.578.799.943 lei) și 6.724.888.067 lei, cheltuieli neeligibile, această din urmă sumă fiind prevazută in bugetul local, pentru realizarea proiectului Alimentare cu apă a comunei - extindere lucrări existente in comuna.

Plata lucrăprilor s-a facut in conformitate cu situatiile de plata vizate de Centrul Regional de plati pentru dezvoltare rurala si pescuit Targoviste si confirmate de Agentia SAPARD

Urmare controlului efctuat de Centrul regional de plati pentru dezvoltare rurala si pescuit 3 Sud Muntenia, in baza Deciziei nr. 151/ 16.07.2007 a Directorului General al Agentiei s-a stabilit ca la transa a II-a si a IV-a au fost decontate sume ce reprezinta lucrari de constructii montaj si echipamente pentru realizarea instalatiilor electrice, in parte neeligibile, care cadeau in sarcina operatorului de retea si care au fost predate ulterior SCDFEE Tragoviste, valoarea platilor necuvenite fiind de 38.677, 35 lei.

Contestatia formulata impotriva procesului verbal de control si inregistrata la nr. 17654/ 5.09.2007 le-a fost respinsa prin Decizia nr. 20737/ 5.09.2007 a Dircetorului General, cu motivarea ca prin semnarea contractului de furnizare a eneregiei electrice s-a realizat transferul de proprietate al unor plati ale instalatiilor electrice privind sistemul de alimentare cu apa de la Consiliul Local la SC Muntenia Nord SA Filiala SDFEE Targoviste.

Solutia este gresita, a aratat reclamanta, avand in vedere faptul ca in bugetul aprobat de Agentie nu sunt prevazute cheltuieli neeligibile, contributie UE sau contributie nationala, organul de control nu a specificat ce lucrari cadeau in sarcina opartorului de retea si care nu trebuiau achitate, iar bransamentele, instalatiile si posturile de transformare in litigiu sunt proprietatea lor potrivit inventarului bunurilor ce apartin Consiliului Local, nr. 10698/29.12.2006.

In drept, reclamanta a invocat dispozitiile Legii 554/2004.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus procesul verbal de control contestat, Decizia nr. 20737/ 5.09.2007, avize tehnice de racordare, facturi fiscale, proces verbal de inventariere.

Cererea de suspendare a executarii actului administrativ contestat a fost respinsa ca neintemeiata de Curtea de Apel P, prin incheierea din 31.01.2008.

Parata a depusintampinareprin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a cererii.

A aratat ca intre, in calitate de autoritate contractanta, si reclamant, in calitate de beneficiar, s-a incheiat contractul nr. C2.-/18.02.2003, avand ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil in suma de 34.422.377.440 lei pentru realizarea proiectului intitulat Alimentare cu apa a comunei extindere lucrari existente.

Programul SAPARD stabileste reguli si obligatii atat in raportul SAPARD-Comunitatea Europeana, cat si Agentie -beneficiar, obtinerea sprijinului financiar nerambursabil impune indeplinirea unor conditii stabilite si acreditate de Comunitatea Europeana, conditii care sunt obligatoriu de cunoscut si respectat de catre beneficiar-art. 1, 2,3 din anexa 1-Prevederi Generale la Contractul de finantare, art 17(1) din Anexa I la contractul de finantare si art. 2 din /2003.

Urmare constatarilor si recomandarilor Autoritatii de audit de pe langa Curtea de Conturi s-a procedat la reverificarea dosarelor cererii de plata la transele I pana la V de plata.

Constituirea debitului in cuantum de 38.667, 35 lei la care se adauga majorari de intarziere s-a facut de catre expertii Agentiei in urma reanalizarii dosarului cererii de plata, la transa II si IV de plata, pentru plata unor cheltuieli neeligibile reprezentand contravaloarea lucrarilor de constructii montaj pentru realizarea instalatiilor electrice si echipamentelor, care ulterior au fost predate cu borderou de predare la SCDFEE Tragoviste, la incheierea contractului nr. 16.-/23.11.2004 intre parti.

S-a trimis notificarea beneficiarului, nr. 15.618/6.08.2007, document prin care a comunicat faptul ca suma de 38.677,35 lei a fost decontata din transele II si IV de plata.

Conform art. 4 din contractul de finantare, beneficiarul poate opta pentru plata finantarii nerambursabile in maxim 5 transe. Conform aceluiasi art. 4 beneficiarul era obligat sa depuna rapoarte tehnice si financiare pentru a fundamenta cererile de plata in conformitate cu articolul 2 din Anexa I, beneficiarul era deci obligat sa insoteasaca fiecare cerere de plata cu documente justificative conform Proiectului Tehnic si de Fezabilitate, pe care acesta nu a fost in masura a le prezenta.

Astfel, din documentele depuse la dosarul cererii de plata, respective adresa nr. 5669/23.05.2007, de solutie, faza CS,nr. 35/2003, intocmit de SC -;ectrica Muntenia Nord SA, SCDFEE Targoviste si consumator) emise de SCDFEE, Contractul de furnizare a energiei a energiei electrice nr. 16.2.00525/23.11.2004 incheiat intre SCDFEE Targoviste si Consiliul Local si Conventia de Exploatare nr. 349/ 23.11.2004(cap. 2-Delimitarea instalatiilor) incheiata intre SCDFEE Tragoviste si Consiliul Local, rezulta ca au fost stabilite de comun accord punctele de delimitare separare a partilor noilor retele de electricitate supraterane si subterane, precum si a echipamentelor de protectie, masurare si control aferente acestora, care alimenteaza statiile de pompare a apei si echipamentele puturilor de alimentare cu apa, realizate si decontate din fonduri europene nerambursabile aferente Programului SAPARD, ce intra in patrimoniul fiecareia din cele doua parti, in vederea intretinerii si exploatarii, puncte stabilite conform HG 867/2003 care la art. 28 alin. 7 mentioneaza ca punctul de delimitare (locul in care instalatiile utilizatorului se delimiteaza ca proprietate de instalatiile operatorului de retea) va fi stabilit astfel incat instalatiile pentru racordarea consumatorilor permanenti, amplasate pe domeniul public, sa fie detinute exclusiv de catre operatorii de retea.

Astfel, in toate documentele enumerate s-a stabilit ca punctele de delimitare se situeaza dupa iesirea conductorilor electrici din echipamentele de protective, masurare si control, retelele si echipamentele din amonte de acestea fiind trecute in patrimoniul operatorului de retea, iar cele din aval de punctul de delimitare ( retele subterane sau supraterane si tablourile de comanda ale pompelor, fiind trecute in sarcina consumatorului Consiliul Local, sarcinile privind intretinerea si exploatarea acestor echipamente fiind repartizate corespunzator retelelor si echipamentelor detinute de fiecare parte.)

Parata a mai aratat ca desi reclamanta sustine ca nu a predat la SCDFEE Targoviste nici o parte de retea sau echipamente, in toate avizele tehnice de racordare se precizeaza toate retelele si echipamentele care intra in proprietatea SCDFEE Targoviste, respectiv cele aflate in amonte de punctele de delimitare stabilite, iar in anexa nr. 3 la contract intocmita pentru fiecare retea si echipament in parte se precizeaza punctul de delimitare cu mentiunea ca furnizorului ii apartin instalatiile electrice din amonte de acesta, iar consumatorului din aval de acesta.

De asemenea, din adresa nr. 8855/30.08.2007 emisa de SCDFEE rezulta ca s-au eliberat un nr de 6 avize tehnice de racordare, punctele de delimitare fiind prevazute la punctual nr.2, confirmand astfel ca instalatiile aval de punctele de delimitare apartin Primariei. Chiar reclamanta arata prin adresa nr. 2831/ 15.02.2007 ca bransamentele si posturile de transformare sunt proprietatea SC, conform listelor cu cantitati si echipamente tehnologice, borderou de predare a transformatoarelor si contractului nr. 16.-/23.11.2004 cu SCDFEE Tragoviste, iar instalatiile de joasa tensiune si automatizare sunt proprietatea Consiliului Local conform fiselor de inventar, desi ulterior prin adresa nr. 5669/ 23.05.2007 afirma contrariul, si anume conform inventarului bunurilor Consiliului Local nr. 10694/29.12.2006 bransamentele si posturile de transformare sunt proprietatea lor si predate in exploatare SCDFEE, fara insa a dovedi afirmatiile cu documente din care sa rezulte trecerea obiectivelor mentionate din patrimoniul SCDFEE in patrimoniul sau. De altfel, HG 867/2003-art. 42 alin. 2 mentioneaza ca lucrarile de intarire a retelei electrice, in amonte de punctul de racordare, respectiv lucrari de realizare a instalatiilor cuprinse intre punctul de racordare si punctul l de delimitare raman in patrimoniul operatorului de retea si vor putea fi folosite pentru racordarea altor utilizatori, conform art. 33, pentru realizarea racordarii utilizatorii achita aperatorului de retea, detonator al retelei electrice, tariful de racordare stabilit, din acest motiv s-a specificat in avizele tehnice de racordare emise de SCDFEE ca retelele si echipamentele din amonte de punctual de racordare intra in proprietatea SCDFEE, ele reprezentand contravaloarea tarifului de racordare.

Chiar daca in registrul mijloacelor fixe reclamantul ar fi inregistrat intreaga valoare a sistemului de alimentare cu apa, desi nu a putut proba acest lucru, conform precizarilor din avizele tehnice de racordare care au stat la baza intocmirii contractului de furnizare a energiei electrice de catre operatorul de retea consumatorului. Prin semnarea acestuia partile au semnat transferul de proprietate a unor parti din instalatiile electrice ale sistemului de alimentare cu apa, din proprietatea reclamantului in proprietatea SCDFEE, astfel reclamantul se face vinovat de incalcarea art. 14(2) din Anexa I la Contractul de finantare.

Or, din documentele depuse de reclamant la dosarul aferent cererii de plata aferenta transelor II si IV, in vederea decontarii, rezulta ca reclamantul a instrainat proprietatea obiectivelor proiectului finantat prin Programul SAPARD, trecandu-le proprietatea SCDFEE si supunand spre decontare cheltuieli neeligibile executate cu privire la bunurile care apartin altei personae decat reclamatului.

In drept, in aparare, parata a invocat dispozitiile OUG 13/2006, legea nr. 316/2001, OG 79/2003, Normele de aplicare a acesteia aprobate prin HG 1510/2003, OG 92/2003, Contractul de finantare C2.-/18.02.2003, L 554/2004.

A depus la dosar Procesul Verbal de Control din 24.07.2007, Decizia de solutionare a contestatiei nr. 20737/19.10.2007, Nota de informare nr-, diferite adrese si inscrisuri mentionate in intampinare.

La solicitarea reclamantei, Curtea a incuviintat proba cu expertiza tehnica energetica, cu urmatoarele obiective: sa se constate ce lucrari de constructie montaj si echipamente pentru realizarea instalatiilor electrice au fost efectuate de constructor si care cadeau in sarcina operatorului de retea, daca bransamentele, instalatiile electrice si posturile de transformare privind sistemul de alimentare cu apa au fost transferate in proprietate, in total sau partial, de la reclamanta la SCDFEE, care este valoarea acestora si daca situatiile de plata au fost vizate de Centrul Regional pentru dezvoltare rurala si pescuit Targoviste si confirmate de Agentia SAPARD B, daca aceste plati sunt sau nu eligibile in raport cu capitolele prevazute in bugetul aprobat de Agentia SAPARD.

Examinand cauza, curtea retine urmatoarele:

Intre parata, in calitate de autoritate contractanta, si reclamanta, in calitate de beneficiar, s-a incheiat contractul nr. C2.-/18.02.2003 avand ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil in suma de 34.422.377.440 lei pentru realizarea proiectului intitulat Alimentare cu apa a comunei -extindere lucrari existente.

Obtinerea sprijinului financiar nerambursabil impune indeplinirea unor conditii stabilite si acreditate de Comunitatea Europeana, impuse de Programul SAPARD mentionate de dispozitiile art. 1, 2,3 din anexa 1-Prevederi Generale la Contractul de finantare, art 17(1) din Anexa I la contractul de finantare si art. 2 din /2003.

Prin procesul verbal de control nr. 878/24.07.2007, parata a constatat incalcarea de catre beneficiar a prevederilor Contractului de finantare, a prevederilor HG 867/2003 art.28 si art. 39, art. 6 alin. 1 si 2 din Normele Metodologice de aplicare a OG 79/2003, constand in faptul ca s-au solicitat si platit cheltuieli pentru lucrari de contructii montaj si echipamente care ulterior au fost predate SCDFEE, platindu-se o suma neeligibila, deci necuvenita, in valoare de 38.677,35 lei.

Prin Decizia nr. 20737/ 5.09.2007 a fost respinsa contestatia formulata impotriva procesului verbal de control si inregistrata la nr. 17654/ 5.09.2007, cu motivarea ca prin semnarea contractului de furnizare a eneregiei electrice s-a realizat transferul de proprietate al unor parti ale instalatiilor electrice privind sistemul de alimentare cu apa de la Consiliul Local la SC Muntenia Nord SA Filiala SDFEE Targoviste.

Expertiza tehnica energetica efectuata de expert, a concluzionat urmatoarele: 1- o parte din lucrarile care s-au realizat pentru cele 6 alimentari cu energie a captarilor si gospodăriilor de apa au fost realizate pe tarif de racordare si au intrat in patrimoniul SCDFEE Tragoviste, conform HG 867/2003; 2- numai componenta Bat arifului de racordare ce reprezinta valoarea instalatiilor ce au intrat in patrimoniul SDFEE Tragoviste sunt sume neeligibile, cu toate ca din aceste instalatii nu se mai pot alimenta si alti consumatori, fiind realizate exclusiv pentru beneficiar, valoarea totala a componentei B pentru cele 6 instalatii fiind de 144.988.837 lei ROL.

Expertul tehnic a constatat ca s-au emis de catre SCDFEE Targoviste un numar de 6 avize tehnice de racordare: 1) nr. 230 pentru Gospodaria de, instalatiile sunt in amonte depunctul de delimitare, care este la bornele de iesire ale contoarelor electrice si au intrat in patrimoniul SDFEE Tragoviste, (instalatiile care au intrat in patrimoniul reclamantei constand in cablul subteran de joasa tensiune in lungime de circa 375 m), 2) nr. 231 pentru Gospodaria de, instalatiile sunt in amonte de punctul de delimitare, care este la bornele de iesire ale contoarelor electrice si au intrat in patrimoniul SDFEE Tragoviste (instalatiile care au intrat in patrimoniul Reclamantului constand in cablul subteran de joasa tensiune in lungime de circa 50 m; 3) nr.232 pentru de captare, instalatiile sunt in amonte depunctul de delimitare, care este la bornele de iesire ale contoarelor electrice si au intrat in patrimoniul SDFEE Tragoviste (instalatiile care au intrat in patrimoniul Reclamantului constand in retea aeriana de 0,4kv in lungime de 40 m, realizata cu conductor = 50 m pe stalpi de beton si dintr-un cablu subteran de joasa tensiune in lungime de circa 25 m); 4) nr. 233 pentru captare, punctul de delimitare este la clemele de legatura la stalpul nr. 170 (toate instalatiile au ramas in patrimoniul reclamantului, mai putin cele doua contoare electrice activa si reactiva, care au trecut in proprietatea SCDFEE ); 5) nr. 255 pentru, punctul de delimitare este la clemele de legatura la stalpul nr. 2, toate instalatiile au ramas in patrimoniul reclamantului, mai putin doua contoare electrice activa si reactiva care au trecut in proprietatea SCDFEE); 6) nr. 254 pentru Gospodaria de, punctul de delimitare este la bornele de iesire ale contoarelor electrice si au intrat in patrimoniul SDFEE Targoviste (instalatiile care au intrat in patrimoniul reclamantului au constat intr-un cablu subteran de joasa tensiune in lungime de 550 m).

Conform HG nr. 867/2003, lucrarile pentru instalatiile care treceau in patrimoniul SCDFEE s-au realizat pe tarif de racordare, intocmindu-se urmatoarele conventii: nr. 1158/22.11.2004 aferent avizului nr. 230/3.11.2004, nr. 1159/12.11.2004 aferent avizului nr. 231/3.11.2004, nr. 1160/22.11.2004 aferent avizului nr. 232/3.11.2004, nr. 1161/22.11.2004 aferent avizului nr. 233/3.11.2004, nr. 1213/25.11.2004 aferent avizului nr. 255/3.11.2004, nr. 1214/25.11.2004 aferent avizului nr. 254/3.11.2004.

Potrivit HG nr. 867/2003, utilizatorii racordati la retele de distributie de medie tensiune si/sau joasa tensiune platesc un tarif avand trei componente, componenta A taxa de putere, componenta B contravaloarea lucrarilor efectiv realizate, componenta C valoarea taxei pentru receptia lucrarilor, o parte din instalatii realizandu-se pe tarif de racordare si au intrat in patrimoniul SCDFEE Targoviste.

Din contravaloarea acestor lucrari, astfel cum au fost detaliate anterior, sunt cheltuieli neeligibile numai cheltuielile ce reprezinta valoarea instalatiilor ce au intrat in patrimoniul SDFEE Tragoviste, potrivit avizelor de racordare, si in conformitate cu dispozitiile HG nr. 867/2003, anume componenta Bat arifului de racordare, in suma de 14.498, 88 lei.

Conform dispozitiilor Legii 316 /2001-art. 4 alin. 2 lit. k din Secțiunea B coroborat cu art. 14 din Secțiunea A pct 2.6, cheltuielile care sunt declarate neeligibile la plata prin programul SAPARD, sunt considerate nejustificate.

Pentru aceste motive, curtea constata ca procesul verbal de control contestat este partial netemeinic încheiat, in sensul ca suma datorata de reclamanta, cu titlu de cheltuieli neeligibile, nu este de 38.677,35 lei, ci de 14.498,88 lei, considerente pentru care va admite in parte acțiunea si va anula in parte procesul verbal de control nr. 878/24.07.2007, in sensul ca suma datorata de reclamanta este de 14.498,88 lei.

In baza art. 273 Cod pr. Civ. la cererea reclamantei, curtea va obliga parata la plata cheltuielilor de judecata efectuate de acesta, in suma de 804,3 lei, reprezentând onorariu expert, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL - prin reprez. legal, domiciliat în com., Județul D, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT cu sediul în B, sector 1, nr. 43.

Anulează în parte procesul verbal de control nr. 878/24.07.2007, în sensul că suma datorată este de 14498,88 lei.

Obligă pârâtul la 804,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, 12 mai 2008.

Președinte - - -

Grefier

- -

Red. /11.06.2008

DL/4 ex.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Președinte:Adriana Florina Secrețeanu
Judecători:Adriana Florina Secrețeanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 122/2008. Curtea de Apel Ploiesti