Anulare act administrativ . Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
JUDECĂTOR 2: Niculescu Monica
JUDECĂTOR 3: Bulancea Diana
GREFIER:
Ședința publică din data de 04 Mai 2009
DECIZIA CIVILĂ nr. 1222
Pe rol se află spre soluționarerecursul declarat de recurentele-reclamante și-, împotriva sentinței civile nr.78/09.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ A COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA și.
La apelul nominal făcut în ședință publicăau răspuns recurentele-reclamante, personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, reprezentată de același avocat și intimata-pârâtă, reprezentată de avocat G-, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România.
Procedura de citareeste legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzeide către grefierul de ședință, prin care învederează că intimatele-pârâte au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinări.
Curtea comunică întâmpinările către recurente-reclamante și intimatei-pârâte în ședință publică.
Recurentele-reclamante, prin apărător, depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, solicitând lăsarea cauzei la ordine pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinărilor comunicate la acest termen.
Curtea lasă dosarul la ordine la cererea recurentelor-reclamante, prin apărător.
La luarea cauzei la ordine, în prezența acelorași părți, intimata-pârâtă, prin apărător, arată că prin întâmpinare a invocat excepția tardivității promovării recursului solicitând admiterea ei fiind îndeplinite condițiile art.103 alin.1 și art.301 proc.civ.
Recurentele-reclamante, prin apărător, solicită respingerea excepției tardivității promovării recursului având în vedere că hotărârea a fost comunicată la data de 19.02.2009 așa cum rezultă din dovezile de comunicare, iar recursul a fost promovat la data de 06.03.2009. Pe fondul recursului solicită admiterea lui astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Intimata-pârâtă, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală; fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității promovării recursului și pe fondul cauzei.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.78/09.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, a fost respinsă excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata de despăgubiri civile pentru daune materiale, ca neîntemeiată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată de către pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România și respinsă acțiunea promovată de către reclamantele și-în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România și- Medic Medicină Generală în cadrul Dr.,ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că cel de-al doilea capăt de cerere al reclamantelor a fost taxat în mod corespunzător, întrucât, deși evaluabil în bani, este supus regimului de taxare stabilit prin dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile art. 3 lit. m) dinLegea nr. 146/1997,iar în privința calității, că dispozițiile art. 451 din Legea nr. 95/2006 prevăd că posibilitatea de a ataca decizia aparține în exclusivitate medicului și se limitează numai la situația în care acesta a fost sancționat, astfel încât pentru repararea pretinselor prejudicii reclamantele au posibilitatea de a acționa împotriva pârâtei pe calea dreptului comun, în situația stabilirii unei culpe medicale, fiind terți de raporturile de muncă ale medicului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că în mod eronat a apreciat tribunalul că posibilitatea de a ataca decizia aparține exclusiv medicului, întrucât textul nu prevede că doar medicul poate formula o acțiune în anulare, iar altă parte nu are acest drept, iar prin comunicarea deciziei nr. 80/08.08.2008, chiar Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România le-a adus la cunoștință că aceasta poate fi atacată în termen de 15 zile. Apreciază că art. 21 coroborat cu art. 126 alin. 6 din Constituție îi conferă dreptul de ataca în contencios administrativ această decizie, înseși Curtea Constituțională prin Decizia nr. 871/2008 statuând că textul art. 451 nu interzice persoanei interesate să atace în justiție actul emis, textul reglementând raporturile dintre medic și colegiul din care face parte.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 21,5 lei potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, raportat la dispozițiile 11 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 3 lit. m) dinLegea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 și 3 dinOG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificată.
Intimata - Medic Medicină Generală în cadrul Dr. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului în situația nerespectării termenului legal, iar pe fond a solicitat respingerea recursului. În esență, intimata pârâtă a susținut că răspunderea disciplinară a medicilor este o formă specială de răspundere ce vizează strict raporturile dintre medic și categoria profesională din care face parte și își are temeiul în obligațiile ce izvorăsc din prevederile legilor și regulamentelor aplicabile profesiei, iar modul de reglementare din Legea nr. 95/2006 nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă a medicului. Apreciază intimata pârâtă că terța persoană care se consideră vătămată prin fapta unui medic are deschisă numai calea acțiunii penale sau civile pentru recuperarea unui eventual prejudiciu cauzat de către acesta, precum și tragerea la răspundere corespunzătoare.
Intimatul-pârât Colegiul Medicilor din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. În esență, susține că decizia Comisiei Superioare de Disciplină este un act administrativ jurisdicțional adoptat în urma unei anchete disciplinare, după o procedură reglementată de o lege specială care prevede și calea de atac. Astfel, subiecți ai raportului juridic disciplinar sunt medicul și organizația profesională. Evocă parte din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 871/2008, apreciind că recurentele au interpretat-o în mod greșit, reieșind clar că repararea daunelor sau intereselor vătămate de conduita medicului pot fi îndreptate prin angajarea răspunderii penale sau civile a medicului, dar în nici un caz prin anularea deciziei Comisiei Superioare de Disciplină. Arată că decizia contestată le-a fost comunicată reclamantelor recurente în baza dispozițiilor art. 448 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, care impune informarea persoanei care a făcut sesizarea.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând, cu prioritate, excepția tardivității formulării recursului, potrivit dispozițiilor art. 137 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că recursul a fost declarat în termenul legal de 15 zile (la data de 6 martie 2009), prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, de la comunicarea sentinței recurate (19 februarie 2009), calculat potrivit dispozițiilor art. 101 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, astfel încât excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prev. art. 3041. Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând să-l respingă și să mențină sentința recurată ca fiind legală și temeinică, în mod judicios apreciindu-se asupra lipsei calității procesuale a reclamantelor de a ataca actul administrativ-jurisdicțional emis în procedura disciplinară desfășurată împotriva intimatei pârâte - Medic Medicină Generală în cadrul Dr..
Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o apreciere corectă asupra naturii juridice a actului contestat și a procedurii aplicabile pentru contestare, referitor la sfera persoanelor care pot contesta decizia de sancționare luată la finalizarea cercetării disciplinare derulată împotriva medicului de către organul disciplinar profesional.
Astfel, deși nu s-a contestat caracterul disciplinar al procedurii derulate împotriva intimatei-pârâte- Medic Medicină Generală în cadrul Dr.,la sesizarea recurentelor-reclamante, și nici natura administrativ jurisdicțională a deciziei nr. 80/08.08.2008, emisă de Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, recurentele-reclamante susțin că interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 în sensul că posibilitatea de a ataca decizia aparține în exclusivitate medicului sancționat este de natură să aducă atingere dreptului lor de acces la justiție consacrat de dispozițiile art. 21 coroborat cu art. 126 alin. 6 din Constituție, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 871/2008.
Pentru a analiza dacă prin interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, se aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiție, instanța reține că, din perspectiva coordonatei constituționale, se garantează în art. 21 din Constituția revizuită, accesul liber la justiție ("(1)Orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților si a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."), însă esențial pentru a aprecia asupra temeiniciei susținerilor reclamantelor este să se stabilească de principiu dacă decizia administrativ jurisdicțională de sancționare a medicului luată în urma procedurii disciplinare derulate împotriva acestuia este de natură să afecteze drepturi ori interese legitime aparținând titularilor sesizării ce a stat la baza declanșării procedurii disciplinare, care ar justifica realizarea dreptului de acces la justiție pentru apărarea lor.
Or, în raportul juridic disciplinar care ia naștere între organul instituit de legea specială cu atribuții în acest sens - Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România - și medicul supus cercetării, drepturile și obligațiile aparțin și incumbă exclusiv acestora, vizând doar măsura în care modul în care au fost sau nu respectate obligațiile profesionale ce izvorăsc din dispozițiile legale, regulamentare, de ordin deontologic, din regulile de bună practică, de statutul profesiei sau de deciziile obligatorii ale forului profesional, de către medicul cercetat, au fost de natură să aducă atingere onoarei și prestigiului profesiei.
Cum scopul acestei proceduri disciplinare este de apărare a onoarei și prestigiului profesiei, nu se poate reține că deciziile luate sunt de natură, prin ele însele, să aducă atingere drepturilor sau intereselor terților autori ai sesizărilor, nemulțumiți de sancțiunea prea ușoară aplicată.
Ceea ce este de natură să vatăme drepturi sau interese legitime ale recurentelor reclamante titulare ale sesizării disciplinare este fapta medicului în sine, faptă pentru care acesta a fost sancționat disciplinar, însă instituția răspunderii disciplinare este diferită de cea a răspunderii civile, răspunderii delictuale sau chiar răspunderii penale, cu care poate coexista, instituții în cadrul cărora recurentele-reclamante și-ar putea valorifica drepturile sau interesele legitime afectate.
În materia răspunderii disciplinare, legiuitorul a înțeles să confere atribuții suverane de apreciere organului disciplinar, cu singura posibilitate de contestare a sancțiunii aplicate de către medicul supus cercetării, iar prin Decizia nr. 871/2008, Curtea Constituțională a stabilit că soluția legislativă consacrată respectă garanțiile constituționale prevăzute de dispozițiile art. 21 coroborat cu art. 126 alin. 6 din Constituție.
Interpretarea recurentelor reclamante dată deciziei instanței de contencios constituțional este eronată, întrucât sensul deciziei nu este că textul art. art. 451 din Legea nr. 95/2006 prevede posibilitatea de a ataca decizia de către orice persoană interesată, ci că limitarea sferei persoanelor ce pot contesta decizia luată în materie disciplinară nu este de natură a restrânge dreptul persoanelor care au formulat sesizarea de "a obține în justiție repararea drepturilor sau intereselor vătămate prin conduita medicului" în cadrul celorlalte forme de răspundere, potrivit prevederilor legale.
Instanța apreciază că soluția legiuitorului de restrângere a accesului la justiție al persoanelor interesate în situația analizată este prevăzută, pe de o parte, pentru apărarea prestigiului profesiei de medic, situație în care marja de apreciere a statelor in privința oportunității limitării drepturilor este mai mare, întrucât în ceea ce privește aprecierea și stabilirea coordonatelor comportamentale ale unei profesii este firesc ca atribuțiile să aparțină unui organism jurisdicțional specializat, care să acționeze după o procedură specială care să nu permită abuzuri din partea unor particulari nemulțumiți, iar pe de altă parte, în considerarea existenței unor alte pârghii legale pentru realizarea unor pretenții ce decurg dintr-o aceeași situație de fapt reclamată, restrângerea fiind necesară într-o societate democratică și proporțională scopului urmărit.
De asemenea, comunicarea deciziei către recurentele reclamante, în baza dispozițiilor art. 448 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, care impune informarea persoanei care a făcut sesizarea, nu este de natură a crea un drept la atacarea actului în contencios administrativ, legea fiind singurul izvor al dreptului de contestare, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. 2 și 129 din Constituția României.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității promovării recursului.
Respinge recursul promovat de recurentele-reclamante și-, împotriva sentinței civile nr.78/09.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ A COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA și,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
/2 ex. - 19.05.2009
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina, Niculescu Monica, Bulancea Diana
