Anulare act administrativ . Decizia 1231/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--23.06.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1231
Ședința publică din 13 noiembrie.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă S și intervenienții și împotriva sentinței civile nr. 485/CA/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL T, având ca obiect anulare act administrativ.
Se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței, la data de 10.11.2008, concluzii scrise din partea intervenienților și
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 06.11.2008 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 13.11.2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin contestația depusă la data de 20.11.2006 la. S și comunicată la Judecătoria Zalău ( filele 3 - 6 Dosar nr- al Judecătoriei Zalău ) contestatoarea - SRL Tas olicitat constatarea nulității absolute a Procesului verbal de cercetare a evenimentului rutier produs la data de 08.10.2005 ( filele 12 - 20 Dosar nr- al Judecătoriei Zalău ) încheiat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S și desființarea calificării juridice de "accident de muncă" a faptei constatate prin acest proces verbal.
În motivare, contestatoarea a arătat că procesul verbal este nul absolut, întrucât a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin.3 din Normele Metodologice. Astfel, potrivit legii, cercetarea accidentului mortal trebuie să se încheie în cel mult 10 zile. În speță, evenimentul a avut loc la data de 08.10.2005, cercetările s-au efectuat începând cu data de 10.10.2005 și până la data de 12.07.2006 și a fost comunicat PV la data de 06.11.2006.
De asemenea, cercetarea evenimentului a început sub imperiul Legii nr. 90/1996 (în prezent, abrogată) și s-a finalizat sub imperiul Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, care a abrogat dispozițiile legii nr. 90/1996 și, implicit, Normele metodologice. Deși pe parcursul cercetării evenimentului din data de 08.10.2005 au apărut norme juridice noi, concluziile cercetărilor se bazează exclusiv pe normele abrogate.
Reclamanta - contestatoare - SRL mai arată că evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, 08.10.2005 pe drumul european E 81 la borna 42, între localitățile și, jud. S, având ca victime o echipă de lucrători deplasată temporar în municipiul C N, pe baza ordinelor de deplasare emise de conducerea - SRL. Potrivit declarațiilor responsabilului, pentru remedierea acestor categorii de probleme tehnice trebuie respectată procedura contractuală, care stipulează următoarele:
- nu prevede obligația intervenției în regim de urgență;
- nu necesită o echipă de două persoane;
- accesul la locul de intervenție nu presupune deplasarea cu mașina de teren, ci cu cealaltă mașină din dotare - Renault.
Concluzia greșită conținută de capitolul XI al procesului verbal de cercetare a fost că evenimentul a avut loc ca urmare a efectuării necorespunzătoare a operațiilor de muncă și că au fost încălcate prevederile art. 19 lit. b din Legea nr. 19/1996 - republicată și modificată prin nr.HG 238/2002. Deși între societate și numiții A și existau raporturi de muncă, iar aceștia executau un ordin de deplasare, la momentul producerii accidentului conducerea - SRL nu putea supraveghea activitatea acestora, ei aflându-se în repaus săptămânal. În acest sens sunt și reglementările interne, cuprinse în "Organizarea activității de șantier pentru personalul (anexa 15). La punctul 5 este reglementat programul de lucru, astfel: "Orarul de muncă este stabilit la 40 ore / săptămână, de luni până vineri inclusiv. suplimentare sunt autorizate numai cu acordul scris al Project." Nici și nici nu au primit acest acord scris, cei doi deplasându-se fără autorizație, fără respectarea normelor interne privind procedura contractuală de remediere a defecțiunilor. Evenimentul nu s-a produs, nici în timpul de lucru, nici în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu. Prin urmare, evenimentul rutier produs la data de 08.10.2005, în urma căruia angajații A și au decedat, nu întrunește condițiile unui accident de muncă nefiind întrunite condițiile art.24 alin. 1 din Legea nr.90/1996 și nici nu pot fi anulate dispozițiile art.132 și art.133 din Codul Muncii referitoare la repaosul săptămânal.
Prin Sentința civilă nr. 1481/03.05.2007, Judecătoria Zalăua admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantă și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, raportat la prevederile art. 10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ, sub același număr - Dosar nr-.
La primul termen de judecată - 13.11.2007 - numiții și - părinții numitului - decedat în urma evenimentului rutier din data de 08.10.2005 - au depus cerere de intervenție în interes propriu (fila 10 dosar)
La același termen de judecată, intervenienții au invocat excepția de necompetentă materială a Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ, apreciind că soluționarea litigiului este de competența Judecătoriei Zalău. De asemenea, au invocat excepția de litispendență, arătând că, pe rolul Judecătoriei Timișoara, se află dosarul nr-, privind pe aceleași părți. Astfel, contestarea caracterului accidentului de muncă face obiectul întâmpinării formulate de - SRL în dosarul amintit, motiv pentru care intervenienții apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 163 Cod procedură civilă (filele 16-17 dosar).
La termenul din data de 11.12.2007, instanța a admis în principiu, cererea de intervenție în interes propriu (fila 23 dosar).
La termenul din data de 29.01.2008, (fila 33 dosar), instanța a respins excepția necompetenței materiale invocată de intervenienți, reținând că actul atacat, în speță, procesul verbal de cercetare din data de 18.10.2006 încheiat de S, are caracterul unui act administrativ în înțelesul art. 2 alin. 1 litera "c" din Legea nr. 554/2004. Totodată, a respins excepția de litispendență, reținând că între dosarul - și cel cu nr- aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara nu există identitate de părți, obiect și cauză, condiții cumulative cerute de art. 163 alin. 1 Cod procedură civilă.
La data de 11 martie 2008, prin Registratura instanței, pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ Sad epus întâmpinare, (filele 36-39 dosar) solicitând respingerea acțiunii, pentru următoarele motive:
Evenimentul rutier s-a produs la data de 08.10.2005, între localitățile și, jud. S și s-a soldat cu decesul numiților A și - salariați ai societății petente. Echipa de lucrători era deplasată temporar în municipiul C N, în baza unor ordine de deplasare emise de conducerea societății pentru perioada 01.10. - 15.10.2005).
Potrivit declarației numitului - responsabil mentenanță la - SRL, în ziua de vineri 07.10.2007, în jurul orelor 17.00, a fost anunțat de către Centrul de și că este necesară intervenția unei echipe pentru remedierea unor probleme de calitate în localitatea, jud. S
Echipa de intervenție tehnică s-a deplasat la obiectivul indicat, a remediat problema. Pe drumul de întoarcere spre CNa avut loc evenimentul rutier, soldat cu decesul celor doi salariați.
Pârâtul precizează că Legea nr. 319/2006, a sănătății și securității în muncă a intrat în vigoare la data de 01.10.2006, iar constatările și cercetările inspectorilor de muncă s-au efectuat anterior intrării în vigoare a legii noi. Potrivit art. 1 din Codul civil, legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă.
Concluziile din capitolul nr. XI din Procesul verbal de cercetare arată că evenimentul a avut loc ca urmare a efectuării necorespunzătoare a operațiilor de muncă, fiind încălcate prevederile art. 19 lit. b din Legea nr. 90/1996 (abrogată). Însăși societatea contestatoare a recunoscut că cei doi angajați executau un ordin de deplasare. Pe de altă parte, - SRL nu a făcut dovada că documentul intitulat "Organizarea activității din șantier" a fost adus în mod expres la cunoștința salariaților implicați în eveniment.
Mai mult, societatea a încălcat dispozițiile art. 18 alin.1 lit. e din Legea nr. 90/1996, referitoare la elaborarea unor proceduri detaliate de misiune în afara.
Nu se consemnează în fișele individuale de instructaj, pe linie de protecția muncii, materiale și/sau date care să ateste instruiri referitoare la circulația pe drumurile publice, cu toate că în fișele postului se consemnează expres că salariații conduc mașinile societății în caz de necesitate.
Legea nr. 90/1996 statuează expres în Anexa 2 care sunt activitățile pentru care se elaborează norme specifice de securitate a muncii, la punctul 10 regăsindu-se transporturile rutiere.
La termenul din data de 22.04.2008, pârâtul a depus, în copie, dosarul administrativ vizând Procesul verbal de cercetare încheiat la data de 18.10.2006 de S (filele 44 - 147 dosar).
Intervenienții și au depus concluzii scrise, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că, în speță, sunt întrunite toate elementele constitutive ale accidentului de muncă, astfel cum a fost definit de art. 24 alin. 2 lit. d din Legea nr. 90/1996, republicată în 2001 - în vigoare la data producerii accidentului. Aceste dispoziții se completează cu art. 4 și 5 lit. h din Normele metodologice de aplicare a acestei legi. accidentului de traseu cu cel de muncă s-a menținut în art. 30 lit. h din Legea nr. 319/2006 și art. 2 pct. 10 din nr.HG 1425/2006 care a înlocuit reglementarea anterioară. Accidentul s-a produs în timpul deplasării de la locul de muncă spre domiciliu, pentru că nu exista vreun indiciu că s-ar fi deplasat în zona respectivă cu alte interese.
Cei doi angajați făceau parte din echipa de intervenție operativă, aveau menționat în contractul de muncă faptul că vor lucra noaptea ori în zilele de repaus și dețineau delegație pentru deplasări la locul survenirii avariilor. Uzanțele și instrucțiunile verbale prevedeau deplasarea operativă pentru remedierea defecțiunilor în mai puțin de 4 ore.
Cauza reală a accidentului o reprezintă conducerea imprudentă a autovehiculului de către - angajatul societății. Caracterul accidentului de muncă persista chiar dacă acțiunea imprudentă ar fi fost comisă de, conform reglementării legale și practicii judiciare.
Procesul verbal de cercetare a fost finalizat cu întârziere de către M Z, culpa aparținând și societății reclamante care nu a anunțat accidentul din timp și nu a pus la dispoziție toate documentele și probele necesare. Cu toate acestea, întârzierea în finalizare a cercetării nu constituie un motiv de nulitate absolută, termenul prevăzut în Normele metodologice fiind de recomandare.
Sancțiunile din procesul verbal se referă la dispozițiile din Legea nr. 90/1996 care era în vigoare la data producerii accidentului, neputând fi aplicate retroactiv dispozițiile Legii nr. 319/2006.
Chiar dacă reparația releului de telecomunicații telefonice nu ar fi trebuit efectuată sâmbăta, este incontestabil faptul că cei doi angajați s-au deplasat în zonă în scopul remedierii defecțiunii, iar accidentul a avut loc la întoarcere.
Prin sentința civilă nr. 485 din 27.05.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S, a dispus anularea în parte a Procesului verbal de cercetare încheiat la data de 18.10.2006 de către pârâtul ITM cu privire la evenimentul rutier produs în data de 08.10.2005, în ceea ce privește constatarea caracterului accidentului consemnat la punctul XV. "accident de muncă", cu referire la foștii salariați ai reclamantei, A și, menținând în rest PV atacat și respingând în rest acțiunea, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și domiciliați în Municipiul D,-, Bl. 13,.3, Jud. H și a obligat pârâtul ITM S la plata sumei de 4.165 lei către reclamantă reprezentând din cheltuielile de judecată solicitate și justificate de reclamantă cu actele aflate la dosar.
Pentru a hotărî astfel,prima instanță a reținut următoarele:
Prin Procesul verbal de cercetare ( filele 12 - 20 Dosar nr- al Judecătoriei Zalău ) încheiat la data de 18.10.2006 de către Inspectoratul Teritorial d e Muncă S s-a procedat la stabilirea împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea evenimentului din data de 08.10.2005 în urma căruia au decedat în accident de circulație doi salariați ai reclamantei, numiții A și, obiectul cercetării fiind printre altele si acela de determinare a caracterului accidentului.
Se constată redate în acest act, în esență, următoarele:
Numiții A și, angajați ai reclamantei se aflau în misiune în perioada 01.10.2005 - 15.10.2005, deplasați temporar în municipiul CNp entru asigurarea service-ului pentru echipamentele instalate în zonele limitrofe. Deplasarea de la T către locul misiunii si întoarcerea se efectua în prima și ultima zi de misiune care erau considerate zile de deplasare.
În ziua de 07.10.2005, zi de vineri, în jurul orelor 17,00, responsabilul, a fost anunțat de către Centrul de și, că la site-ul CL 926 (CL - indicativul de site C) situat în localitatea, jud. SMe ste necesară intervenția unei echipe pentru remedierea unei probleme de calitate. În seara aceleași zile discută cu cei doi foști salariați A și problema apărută anunțându-i în același timp că nu este urgență și că poate fi rezolvată în cursul zilei de luni.
08.10.2005, responsabilul a fost anunțat telefonic în jurul orelor 12,30 de către că, cei doi A și s-au deplasat la site-ul CL 926, au efectuat lucrarea și că urmează să se întoarcă la Însă, la întoarcerea celor doi către municipiul C, pe drumul european E 81, la borna 42, între localitățile și, jud., intrând pe contrasens, autoturismul cu care circulau a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare -, condus de care nu se afla în îndeplinirea unor sarcini de serviciu și care circula regulamentar. In urma accidentului rutier foștii salariați ai reclamantei A și au decedat.
La punctul XV. din procesul verbal de cercetare, accidentul mai sus descris a fost caracterizat ca fiind accident de muncă mortal.
În același PV de cercetare la punctele XI., XII. s-a reținut încălcarea unor dispoziții legale conform prevederilor din L 90/1996, în vigoare la data producerii accidentului rutier, fiindu-i aplicate reclamantei sancțiunile amenzii contravenționale pentru abaterile constatate, centralizate conform punctului XIV. intitulat "Sancțiunile aplicate".
În ceea ce privește constatările cuprinse la punctele XI., XII. din PV de cercetare este de observat că prin acestea pârâtul Sac onstatat încălcarea de către societatea reclamantă a dispozițiilor cuprinse în L 90/1996, în vigoare la data producerii accidentului rutier, fiindu-i aplicate reclamantei sancțiunile amenzii contravenționale pentru abaterile constatate, centralizate conform punctului XIV. intitulat "Sancțiunile aplicate".
În consecință, reclamantei i s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru faptele constatate, dar sancțiunile contravenționale aplicate nu pot face obiectul analizei în cauza de față, întrucât competența materială pentru soluționarea plângerilor contravenționale în baza OG 2/2001 aparține în primă instanță Judecătoriei, sens în care sub acest aspect în acest dosar se va respinge acțiunea reclamantei, observând și faptul că pe rolul Judecătoriei Timișoara există deja dosar înregistrat (dosarul nr-, privind pe aceleași părți) în care s-a dispus suspendarea soluționării cauzei respective până la soluționarea definitivă a cauzei de față.
În fapt, astfel cum și pârâtul ITM S, dar și intervenienții și nu au contestat, cauza reală a accidentului rutier din data de 08.10.2005 soldat cu decesul celor doi angajați ai reclamantei o reprezintă conducerea imprudentă a autovehiculului de către - angajatul societății, aspect confirmat și prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din 27.02.2006 dată în dosarul nr.635/P/2005 ( filele 44 - 45 dosar - accident datorat vitezei excesive )
.Referitor la caracterizarea accidentului survenit în data de 08.10.2005 ca fiind accident de muncă, instanța retine că potrivit art. 24 din 90/1996 - Legea Protecției, în vigoare la data producerii accidentului rutier prin accident de muncă se înțelege vătămarea violentă a organismului care a avut loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu si care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate sau deces, fiind asimilat accidentului de muncă accidentul de traseu dacă deplasarea s-a făcut în timpul si pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator si invers.
Raportând definiția legală mai sus enunțată la constatările de fapt cuprinse în PV de cercetare atacat, instanța constată că nu se poate califica accidentul produs ca fiind accident de muncă, în ceea ce îi privește pe foștii salariați ai reclamantei numiții A și.
Prin ordinele de misiune foștii salariați ai reclamantei A și s-au aflat în misiune în perioada, 01.10.2005 - 15.10.2005, deplasați temporar în municipiul C N, pentru asigurarea service-ului pentru echipamentele instalate în zonele limitrofe.
Responsabilul, le-a comunicat (fila 57 dosar) că nu este necesar să se deplaseze decât luni, iar pentru remedierea acestor categorii de probleme tehnice trebuie respectată de către angajați procedura contractuală, care stipulează următoarele:nu prevede obligația intervenției în regim de urgență;nu necesită o echipă de două persoane;accesul la locul de intervenție nu presupune deplasarea cu mașina de teren, cu cealaltă mașină din dotare - Renault.
Faptul că cei doi foști salariați A și nu au respectat dispoziția responsabilului, deplasându-se sâmbătă - 08.10.2005, nu îi poate fi imputată reclamantei sub aspectul considerării accidentului rutier ca fiind calificat "accident de muncă".
Este mai mult decât evident faptul că accidentul rutier s-a datorat nerespectării normelor rutiere ( OUG nr.195/2002 ) de către șoferul care a condus cu o viteză prea M raportat la condițiile de trafic și în același timp ambii foști angajați ai reclamantei încălcând reglementările interne, cuprinse în "Organizarea activității de șantier pentru personalul, (filele 109 - 120 dosar) în care la punctul 2.1 este reglementat programul de lucru, astfel: "Orarul de muncă este stabilit la 40 ore / săptămână, de luni până vineri inclusiv. suplimentare sunt autorizate numai cu acordul scris al Project." (fila 111 dosar)
Se constată faptul că nici A și nici nu au primit acest acord scris, cei doi deplasându-se fără autorizație, fără respectarea normelor interne privind procedura contractuală de remediere a defecțiunilor. Încălcând dispozițiile șefului direct și prevederile contractuale ale raportului de muncă cei doi angajați s-au deplasat sâmbătă 8 octombrie 2005 din proprie inițiativă la intervenție.
În aceste condiții, instanța a reținut că față de foștii angajați A și accidentul descris în PV de constatare întocmit la data de 18.10.2006 de către ITM S nu are caracterul unui accident de muncă.
Văzând toate cele prezentate supra în considerentele de față instanța a dispus anularea în parte a Procesului verbal de cercetare încheiat la data de 18.10.2006 de către pârâtul ITM S cu privire la evenimentul rutier produs în data de 08.10.2005, în ceea ce privește constatarea caracterului accidentului consemnat la punctul XV. "accident de muncă", cu referire la foștii salariați ai reclamantei, A și, menținând în rest PV atacat și respingând în rest acțiunea; S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și în baza acelorași argumente ce au fost prezentate mai sus.
Mai este de semnalat faptul că nu s-a putut reține ca întemeiat nici un argument vizând constatarea nulității absolute a actului atacat, invocat de reclamantă, întrucât, nerespectarea termenului legal de încheiere a actului de 10 zile s-a datorat și reclamantei, iar succesiunea legilor în timp în materie, nu-i poate fi imputată pârâtului S care a respectat normele legale raportat la data producerii evenimentului rutier atunci când a încheiat PV atacat.
A fost obligat pârâtul ITM S la plata sumei de 4.165 lei către reclamantă reprezentând din cheltuielile de judecată solicitate și justificate de reclamantă cu actele aflate la dosar, în baza prevederilor art.276 Cod procedură civilă, raportat la admiterea în parte a acțiunii reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă S și intervenienții și.
Inspectoratul Teritorial d e munca Sas olicitat admiterea recursului modificarea sentinței civile atacate, în baza art.304 pct.9 proc. civ, cu completările și modificările ulterioare, pentru următoarele motive:
Societatea petentă, efectuează lucrări de telecomunicații mobile și asigura service-ul pentru echipamentele instalate; la data producerii evenimentului avea o echipa de lucrători deplasată temporar în Municipiul C-N, în baza unor ordine de deplasare emise de către conducerea societății (ordinele de deplasare au fost emise de societatea petenta pentru perioada 01.10-15.10.2005). Persoanele amintite mai sus erau cazate în Mun. C-N și cu mijloacele de transport din dotare se deplasau la echipamentele instalate în zonele limitrofe pentru diverse lucrări.
Potrivit unei declarații a numitului - responsabil mentenanță - a societății petente, în ziua de vineri 07.10.2005, în jurul orelor 17, acesta a fost anunțat de către Centrul de și ca este necesară intervenția unei echipe pentru remedierea unor probleme de calitate, în localitatea, jud. S
Echipa de intervenție tehnică s-a deplasat la obiectivul indicat în solicitarea tehnică, au remediat problema și s-au întors spre C- Pe drumul de întoarcere a avut loc evenimentul rutier soldat cu decesul celor doi salariați ai societății petente.
Instanța în mod corect a reținut faptul că raportat la legislația în vigoare la data producerii accidentului, prin accident de muncă se înțelege: vătămarea violentă a organismului care a avut loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, fiind asimilat accidentului de muncă, accidentul de traseu dacă deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă asigurat de angajator și invers.
Dar în mod surprinzător constată faptul ca nu se poate califica accidentul produs ca și accident de muncă, motivându-și decizia pe niște argumente care în opinia sa nu sunt de asemenea natură încât sa aibă ca și finalitate aceasta concluzie.
Ordinele de deplasare, emise de societatea contestatoare la data de 30.09.2005, pe numele celor doi salariați, conțin elemente explicite și exprese: perioada delegării, locul delegării, etc.. La locul delegării mențiunea este neechivoca: .delegat de Ia T la sites, deci de la T la toate locurile în care societatea contestatoare deține echipamente tehnice fixe sau mobile.
de aceste aspecte, concluziile din capitolul XI din Procesul verbal de cercetare, care statuează ca evenimentul a avut loc ca urmare a efectuării necorespunzătoare a operațiilor de muncă, încălcându-se prevederile art. 19 lit. b) din defuncta L 90/1996, sunt pe deplin întemeiate și legale.
Însăși societatea contestatoare, prin reprezentanții săi procesuali, recunoaște expres, la pagina 2 din contestație, ca .aceștia din urma executau un ordin de deplasare..
Societatea contestatoare nu a putut face dovada ca documentul Organizarea activității de șantier, a fost adus, în mod expres la cunoștința, salariaților implicați în nefericitul eveniment.
Mai mult, societatea contestatoare a înfrânt dispozițiile legale incidente in materie - art. 18 alin.l lit.e) din /1996, referitoare la elaborarea unor proceduri detaliate de misiune in afara.
Nu se consemnează în fișele individuale de instructaj pe linie de protecția muncii, materiale și/sau date care să ateste instruiri referitoare la circulația pe drumurile publice, cu toate că în fișele postului se consemnează expres că salariații conduc mașinile societății în caz de necesitate.
În ciuda afirmației lipsite de acoperire făcute de contestatoare, cum că nu exista în textele de lege incidente, nici o referire specială la circulația pe drumurile publice, L 90/1996, statuează în expres și cu o senina evidenta în Anexa 2, care sunt activitățile din economia națională pentru care se elaborează norme specifice de securitate a muncii: astfel la punctul 10 se regăsește poziția - Transporturi rutiere!!!.Ca și o concluzie finală a acestor motive consideră că ar trebui pornit de la faptul ca: lucrarea a fost executată, a fost executată în numele, persoanele se întorceau de la executarea lucrării, deci în concluzie acest nefericit accident a fost accident de muncă.
Intervenienții și în calitate de părinți a lui, decedat în accidentul de muncă, din 08.10.2005, în baza art. 304 și 312 CPC formulează recurs solicitând aplicarea prevederilor art. 312 alin. 3, teza a I-a, admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri legale, pentru următoarele motive:
Hotărârea este nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 și 9 Cod. proc.civ. pentru că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura vădit neîndoielnică al acestuia, iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Prin sentința atacată s-a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamanta și anularea în parte a procesului verbal de cercetare al ITM S în ceea ce privește constatarea caracterului accidentului ca fiind accident de muncă, menținând în rest procesul verbal atacat și respingând în rest acțiunea. S-a mai dispus respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulata de și.
Instanța a motivat că nu se poate califica accidentul ca fiind de muncă, deși accidentații s-au aflat în misiune în perioada 1.10-15.10.2005, pentru asigurarea service-ului pentru echipamentele instalate în zonele limitrofe. S-a precizat ca responsabilul formației de lucru le-a comunicat ca nu este necesar sa se deplaseze decât luni, iar pentru remedierea acestor categorii de probleme tehnice trebuie respectata de către angajați procedura contractuală, conform căreia nu se prevede intervenția în regim de urgență, nu este necesară o echipă de două persoane iar accesul la locul de intervenție nu presupunea deplasarea cu mașina de teren, ci cu mașina model Renault. S-a motivat că nu-i poate fi imputata reclamantei sub aspectul considerării accidentului rutier ca fiind calificat accident de muncă, faptul că cei doi salariați nu au respectat decizia responsabilului, deplasându-se sâmbăta 8.10.2005. S-a mai arătat că orarul de muncă este stabilit la 40 ore pe săptămână, iar orele suplimentare sunt autorizate numai cu acordul scris al managerului, iar cei doi s-au deplasat la locul intervenției din proprie inițiativă, fără acest acord și fără respectarea normelor interne de remediere a defecțiunilor.
Acțiunea nu este întemeiată sub aspectul anulării caracterului de accident de muncă, întrucât sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale accidentului de muncă de traseu, așa cum a fost definit de art. 24 alin. 2 lit. d din Lg.90/1996 republicată în anul 2001, care era în vigoare la data producerii accidentului, stabilind că:
"Este, de asemenea,accident de muncă: - accidentul survenit în timpul și pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu și invers;"Aceeași definiție exista în art. 4 si 5 lit. h din Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
accidentului de traseu cu cel de muncă s-a menținut în art. 30 lit. h din Legea nr. 319/2006 și art. 2 pct. 10 din HG1.425/2006, care au înlocuit anterioara reglementare.
In concluzie, pentru existența accidentului de muncă de această natură, sunt suficiente cele două elemente enunțate în textul legal, respectiv survenirea accidentului în timpul deplasării și, respectiv, pe traseul normal al deplasării.
Ambele elemente existau în cazul de față pentru că accidentul a survenit după efectuarea reparației la releul de transmisiuni din localitatea, fiind confirmat telefonic faptul că s-a remediat defecțiunea, înainte cu circa două ore de producerea accidentului. Acest aspect rezultă din declarația dată la. Z de către ing., șeful direct al celor doi angajați accidentați. Din aceeași declarație rezultă că a primit vestea despre accident la circa două ore după finalizarea reparației. în consecință, accidentul s-a produs în timpul deplasării de la locul de muncă spre domiciliu, pentru că nu există vreun indiciu că s-ar fi deplasat în zona respectivă cu alte interese.
Pe de alta parte, în motivarea hotărârii atacate s-a reținut faptul ca cei doi au realizat în mod efectiv remedierea defecțiunii la releul de transmisiuni și au raportat acest aspect telefonic șefului centrului de lucru la orele 12.30, dar acest aspect a fost ignorat la luarea deciziei.
Cei doi făceau parte din echipa de intervenție operativă, aveau menționat în contractul de muncă faptul că vor lucra noaptea ori în zilele de repaos și dețineau delegație pentru deplasări la locul survenirii avariilor, astfel că nu li se poate imputa faptul că s-au deplasat pentru remedierea defecțiunii într-o zi nelucrătoare, rămânând la aprecierea lor oportunitatea deplasării. Uzanțele și instrucțiunile verbale prevedeau deplasarea operativă, pentru remedierea defecțiunilor în mai puțin de patru ore, pentru menținerea parametrilor releului și a prestanței societății, în special pentru faptul că în perioada respectivă se înlocuiau echipamentele "Motorola" cu cele produse de firma "". Societatea nu a sancționat pe nimeni pentru remedierea operativă a avariilor, stimulând acest fenomen.
Pe de altă parte au fost anunțați de necesitatea intervenției vineri 7.10.2007 în jurul orelor 17. Dacă intervenția nu trebuia efectuată în regim de urgență, avaria nu trebuia anunțată vineri, după terminarea programului de lucru, fiind posibil să se comunice numai luni, la începerea programului de lucru.
Este de observat însă ca defecțiunile de această natură perturbau convorbirile telefonice din zona respectivă și cele retransmise prin acel releu, fiind necesară remedierea operativă a acestora în scopul menținerii prestanței societății și a calității utilajelor model, cu care erau înlocuite în acea perioada cele din gama Motorola.
Din moment ce nu s-a interzis deplasarea echipei spre centrul respectiv și s-a conlucrat din centrală pentru efectuarea remedierilor intr-o zi de sâmbăta, înseamnă ca a fost acceptata procedura respectivă.
Pe de altă parte, producerea accidentului nu a fost determinată de deplasarea cu autoturismul implicat în accident, fiind posibil să se producă acel accident și dacă se deplasau cu autoturismul Renault. Ambele mijloace de transport erau la dispoziția lor, iar deplasările pentru remedierile defecțiunilor erau frecvente în zilele de. Nu este relevant faptul că aveau posibilitatea să se deplaseze cu alt autoturism la locul avariei, pentru că ambele erau la dispoziția lor, iar accidentul nu a avut loc din cauza mașinii, fiind determinat de viteza excesivă cu care a condus, care era angajatul aceleiași societăți. Opțiunea lui pentru autoturismul de teren, s-a datorat probabil conformației zonei în care era amplasat releul, pe un deal. Faptul că a ales această mașină, nu-i poate fi opozabil lui, care avea doar calitatea de pasager pe timpul deplasării.
Cauza reală a accidentului o reprezintă conducerea imprudentă autovehiculului de către, care era angajatul societății respective. Caracterul accidentului de muncă persista și dacă acțiunea imprudentă ar fi fost comisă de, conform reglementării legale și practicii judiciare anexate
Chiar dacă reparația releului de telecomunicații telefonice nu ar fi trebuit efectuată sâmbăta este incontestabil faptul că s-au deplasat în zona respectivă în acel scop, au remediat defecțiunea, iar accidentul a avut loc la întoarcerea spre locul de cazare. Dacă responsabilul i-ar fi informat că remedierea defecțiunii nu este urgentă, rămânea la latitudinea lor alegerea momentului deplasării.
Accidentul de muncă de traseu există chiar dacă nu ar fi existat nici o încălcare a normelor de protecția muncii de către reprezentanții societății, pentru că nici o reglementare nu îl condiționează de vreo abatere a altor persoane, neexistând condiționări în acest sens nici în noua lege a protecției muncii.
accidentelor de circulație survenite în anumite condiții, cu accidentele de muncă, este specifică și legislației europene, neexistând divergențe sub acest aspect. Interpretarea în acest sens, are caracter extensiv, așa cum rezultă din practica judiciară pe care o anexăm.
Al doilea element pentru existența accidentului, îl constituie survenirea evenimentului pe traseul normal al deplasării, subzistând și această condiție, care nu este contestată de altfel.
În consecință, nu le poate fi imputat faptul că s-au deplasat în mod operativ pentru remedierea avariei, din moment ce nu au fost opriți să efectueze lucrarea, pe care o puteau realiza numai prin conexiune cu Centrul de intervenții din C, care verifica parametrii de funcționare. Perioada deplasării în zona respectivă nu a influențat de fapt, producerea accidentului și nu are relevanță în cauză, în special datorită survenirii acestuia în timpul zilei, pe un tronson neaglomerat al șoselei.
Sub alt aspect sentința este netemeinică și nelegală pentru că a respins calitatea acestora de intervenienți în proces, deși art. 49 din Codul d e procedură civilă, prevede că: "(1) are interes poate interveni într-o pricina ce se urmează între alte persoane;(2)Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invoca un drept al sau,(3) Ea este în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia.
Intervenția era admisibilă și în varianta celei accesorii, în favoarea ITM Z, fiind evident faptul că ne prejudiciază moral și material scoaterea accidentului fiului nostru din categoria celor de muncă, deși avem interes în cauză în calitate de părinți.
Reclamanta SRL a formulat întâmpinare la recursurile formulate de Inspectoratul Teritorial d e Munca S și intervenientii și, prin care solicită respingerea recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare se arată că în mod corect instanța de fond a stabilit evenimentul rutier din 08.10.2005, în sensul că nu intra în categoria accidentelor de muncă. Instanța în mod temeinic și legal a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile Legii 90/1996 pentru ca accidentul să fie unul de muncă, respectiv angajații nu erau în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. În mod temeinic instanța, în baza probelor administrate, a stabilit că "încălcând dispozițiile șefului direct și prevederile contractuale ale raportului de muncă cei doi angajați s-au deplasat sâmbăta 9 octombrie 2005 din proprie inițiativa la intervenție".
Susținerea recurenților intervenienți ca sunt îndeplinite condițiile art.24 alin.2 lit. d din Legea 90/1996, fiind întrunite toate elementele constitutive ale accidentului de muncă sunt netemeinice pentru motivele dezvoltate în continuare. Astfel angajații nu erau în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, deplasarea nu era autorizată și angajații nu se deplasau pe traseul normal de la locul de muncă la domiciliu și invers,
Consideră că starea de fapt este foarte clară, iar aceasta nu poate conduce la concluzia că accidentul ar fi fost unul de muncă.
Cei doi angajați ai societății se aflau în misiune în municipiul C-N pe perioada 01.10. - 15.10.2005. se aflau în subordinea responsabilului și se deplasau la siteuri numai la ordinele acestuia.
Contrar celor susținute de intervenienți în recurs, defecțiunea apărută în 07.10.2005 nu a fost una critică și nu a necesitat intervenție de urgență (acest lucru reiese și din faptul că defecțiunea s-a produs vineri iar cei doi angajați s-au deplasat din proprie inițiativă doar a doua zi).Recurenții se contrazic afirmând ca intervenția era urgentă și trebuia făcută în 4 ore deși recunosc ca angajații au fost anunțați vineri dar au intervenit sâmbăta la amiază (mult peste termenul de 4 ore).
Recurenții prezintă doar trunchiat declarațiile șefului de proiect. In discuția în care le-a comunicat vineri defecțiunea le-a ordonat celor doi angajați să efectueze deplasarea la site și intervenția luni, în data de 10.10.2005. Dacă era vorba de o defecțiune critică remedierea trebuia făcuta vineri. Invocarea de către recurenți a unor uzanțe și instrucțiuni verbale cu scopul de sugera acceptul societății pentru deplasarea angajaților sunt nereale și nedovedite. Ordinul direct, clar și explicit dat de societate a fost că remedierea să se efectueze luni. Contrar celor susținute de recurenți șeful direct nu a avut nici o posibilitate de opri acțiunea angajaților,declarația șefului de proiect nu a fost contestată de nici unul din recurenți, nici în recurs și nici în fața instanței de fond.
Încălcând dispozițiile șefului direct și prevederile contractuale ale raportului de muncă cei doi angajați s-au deplasat din proprie inițiativă la intervenție sâmbăta, în 08.10.2005. Pe drumul de întoarcere s-a produs accidentul. La momentul producerii accidentului cele doua victime nu îndeplineau îndatoriri de serviciu,care sunt definite de art.2 pct.15 din HG 1425/2006 ca:sarcini profesionale stabilite în; contractul individual de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare, fișa postului, deciziile scrise, dispozițiile scrise ori verbale ale conducătorului direct sau ale șefilor ierarhici ai acestuia.
Prevederilor contractuale nerespectate de angajați sunt: nerespectarea dispozițiilor șefului direct, nerespectarea prevederilor contractului de intervenție (nu era necesara intervenția de urgență, nu era necesară deplasarea ambilor angajați (existau mai multe echipe de intervenție), deplasarea era obligatorie cu un alt autovehicul).
Prevederile legale nerespectate de angajați sunt cele privitoarea la desfășurarea raporturilor de muncă și obligațiile angajatului prevăzute de Codul Muncii: Art.39 alin.(2) ii revin, in principal, următoarele obligații: b) obligația de a respecta disciplina muncii; c) obligația de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă; e) obligația de a respecta măsurile de securitate și sănătate a muncii în unitate;
Nerespectarea acestor obligații de către angajați este considerată abatare disciplinară gravă și are ca efect desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Mai mult conform prevederilor contractului de muncă la data producerii accidentului, sâmbăta, cele doua victime se aflau în afara programului de lucru, sâmbăta fiind zi liberă. In acest sens sunt și reglementările interne ale cuprinse în "Organizarea activității de șantier pentru personalul " (anexa 15), unde la pct. 5 este reglementat orarul de lucru, din care citează următoarele: "Orarul de muncă este stabilit la 40 ore/săptămână, de luni până vineri inclusiv, conform. suplimentare sunt autorizate numai cu acordul scris al Project." Or, nici, nici nu au primit acordul scris al Project de a efectua lucrările pe site sâmbăta, cei doi salariați deplasându-se fără autorizație. Rezulta ca angajații nu se aflau în timpul procesului de muncă.
La momentul producerii accidentului societatea nu avea posibilitatea rezonabilă de a supraveghea activitatea angajaților săi, datorită acțiunilor culpabile ale acestora, motiv pentru care nici nu poate exista o responsabilitate a societății în calitate de angajator.
Susținerea intervenienților că instanța în mod netemeinic și nelegal a respins cererea de intervenție este de asemenea neîntemeiata. Instanța a admis în principiu cererea de intervenție la 13.11.2007 (adică instanța a acceptat calitatea lor de părți de cauză) și în mod temeinic a respins pe fond cererea de intervenție. Scopul intervenției a fost respingerea acțiunii noastre, dar având în vedere că instanța a considerat acțiunea noastră întemeiată în mod logic și legal a respins cererea de intervenție formulata
Cu privire la starea de fapt și la concluziile în drept se invocă aceleași motive ca și la recursul intervenienților.
. puse de ITM prin recurs au fost pe deplin lămurite în fața primei instanțe iar concluzia logică și legală a fost că accidentul nu este unul de muncă. Prin aceste întrebări și afirmații fără fundament recurenta face doar speculații fără a avea nici un argument pentru netemeinicia sau nelegalitatea sentinței.
Susținerea ITM-ului ca deplasarea s-ar fi făcut în interesul și numele societății reclamante doar pentru că s-ar fi efectuat intervenția este inacceptabilă. . de serviciu sunt cele definite de art.2 pct.15 din HG 1425/2006:sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare, fișa postului, deciziile scrise, dispozițiile scrise ori verbale ale conducătorului direct sau ale șefilor ierarhici ai acestuia.Ori așa cum a am arătat angajații nu au respectat nici prevederile legale și contractuale și nici dispozițiile șefului direct. Rezulta că la momentul producerii accidentului cele doua victime nu îndeplineau îndatori de serviciu.
Doar societatea reclaamntă putea decide când să se efectueze aceasta intervenție și în ce condiții. nu aveau dreptul de a decide ce este în favoarea societății și de a acționa din proprie inițiativa. Mai mult principalul efect al deplasării neautorizate nu a fost efectuarea intervenției ci decesul angajaților.
Se consideră ca prin concluzia din procesul verbal ITM-ul a creat posibilitatea unui precedent periculos și inacceptabil: acela că, indiferent dacă angajatorul depune toate diligențele pentru protecția angajaților și chiar dacă angajații nu respectă prevederile legale și contractuale în vigoarea, angajatorul este răspunzător pentru oricare fapte ale angajaților, în orice moment. Consideră interpretarea în acest sens a legislației securității și protecției în muncă ca vădit abuziva.
Din păcate concluzia care se desprinde din starea de fapt este foarte clară: dacă angajații ar fi respectat dispozițiile societății și prevederile contractuale și legale accidentul nu s-ar fi produs. Nu poate fi negat faptul ca accidentul s-a produs din culpa exclusivă a șoferului care nu a respectat prevederile legale cu privire la circulația pe drumurile publice.
Rezultă că la momentul producerii accidentului cele două victime nu se aflau în timpul programului de lucru sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, nefiind îndeplinite nici una din cele doua condiții esențiale pentru ca accidentul sa fie încadrat ca unul de muncă.
De asemenea contravențiile constatate de ITM nu au legătura cu calificarea accidentului ca unul de muncă, neexistând legătură de cauzalitate între presupusele contravenții și accident. Reclamanta a contestat temeinicia contravențiile constatate dar acestea erau prescrise, Cu privire la afirmația ca trebuia să elaboreze norme de securitate cu privire la circulația angajaților pe drumurile publice, recurenta face o gravă confuzie:normele din Anexa 2 din Legea 90/1996 la punctul 10 se refera la transporturile rutiere (activitate care nu este desfășurata de societatea noastră) iar aceste norme trebuie elaborate de Ministerul muncii și nu de fiecare societate în parte.
Atât în fața primei instanțe, cât și la cuvântul asupra cauzei în recurs, precum și prin concluziile scrise, recurenții au invocat necompetența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, susținându-se că în cauză ar fi vorba despre un proces verbal de contravenție, astfel că sunt incidente prevederile OG nr. 2/2001.
Examinând, în conformitate cu prevederile art. 304/1, cu prioritate problema competenței materiale de soluționare a cauzei, problemă care este de ordine publică, Curtea constată că prezentul litigiu nu este de contencios administrativ, astfel încât să fie competent material în primă instanță Tribunalul Timiș.
În acest sens, procesul-verbal de cercetare aflat la filele 12-20 din dosarul nr- al Judecătoriei Zalău constituie un proces verbal de contravenție și nu un act administrativ în sensul art. 2 al. 1 lit din Legea nr. 554/2004.
Astfel, chiar din cuprinsul acestui proces verbal rezultă că reclamanta ar fi încălcat dispozițiile unor articole din Legea nr. 90/1996, în vigoare la data producerii faptelor, pentru care aceasta a fost sancționată cu amenzi contravenționale, constatându-se în același timp că aplicarea acestor sancțiuni, în conformitate cu prevederile art. 13 din OG nr. 2/2001, este prescrisă.
Legea nr. 90/1996, la art. 41 prevedea sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor privind protecția muncii, arătând în al. 1 că "constituie contravenții faptele săvârșite de persoanele juridice și persoanele fizice, aflate în una dintre situațiile prevăzute de prezenta lege, dacă nu au fost comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni".
Prin capitolul XIV al procesului verbal contestat de reclamantă au fost stabilite sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 90/1996 de către reclamantă, astfel încât acest proces verbal nu poate fi considerat un act administrativ în sensul art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, așa cum greșit a considerat prima instanță.
Dimpotrivă, acest proces-verbal reprezintă un act prin care s-au constatat abateri de la normele privind protecția muncii și s-au prevăzut sancțiuni și măsuri de intrare în legalitate, astfel încât acesta putea fi atacat, indiferent de motivele invocate, în condițiile OG nr. 2/2001 și nu ale Legii nr. 554/2004.
Curtea reține că potrivit art. 15 (1) din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, plângere care se soluționează în primă instanță de judecătorie, iar conform art. 34 (2) din același act normativ hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului.
Așa fiind, constatând că în mod greșit Tribunalul Timișa judecat în primă instanță cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a procesului verbal din 18.10.2006 al ITM S, în baza art. 312 pct. 6. pr. civ.. La art. 304 pct. 3 și 304/1 pr. civ. Curtea va admite recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă S și intervenienții și, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă S și intervenienții și împotriva sentinței civile nr. 485/CA/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.11. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - -
GREFIER
- -
Red.FM/21.11.2008
Tehnored LM/24.11.2008
2 expl
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Răzvan Pătru, Florin Moțiu
