Anulare act administrativ . Decizia 1234/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina- -
JUDECĂTOR 2: Niculescu Monica- -
JUDECĂTOR 3: Bulancea Diana- --
GREFIER:
Ședința publică din data de 04 mai 2009
DECIZIA CIVILĂ nr. 1234
Pe rol se află spre soluționarerecursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.78/F/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimatul-pârâterul Economiei și Finanțelor.
La apelul nominalfăcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care învederează că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.78/F, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția civilă la data de 05.02.2009 în dosarul nr- (număr în format vechi 237/2009), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive aerul Economiei și Finanțelor,a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive aAdministrației Finanțelor Publiceși admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu această instituție, care a fost obligată să plătească reclamantului suma de 10.148,46 lei reprezentând contravaloarea taxei de primă înmatriculare și dobânda legală aferentă, calculată la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că cererea reclamantului este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 214 - 214 din Codul fiscal impun obligativitatea taxei speciale auto numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale UE și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România, fiind astfel încălcate art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, dispozițiile fiind discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa de primă înmatriculare se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare, și implicit de România, odată cu aderarea din 1.01.2007. În ceea ce privește titularul obligației de restituire, instanța de fond a reținut că numai Administrația Finanțelor Publice S este parte în raportul juridic obligațional, întrucât a calculat și reținut suma pretinsă, nu șierul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtaAdministrația Finanțelor Publice, solicitând în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță nu s-a mai pronunțat pe excepția lipsei calității sale procesuale, invocată, iar pe fond admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că taxa contestată nu are la bază un act administrativ emis de către această instituție, ci un act normativ emis de către Statul Român, astfel încât acesta ar fi trebuit introdus în cauză. De asemenea, nu există emis un titlu de creanță sau alt act administrativ fiscal, această instituție având doar rol de încasare a unei taxe reglementate expres de un act normativ, emis de organul ierarhic superior.
Pe fond, recurenta a apreciat că regimul juridic fiscal impus pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țară este legală și nediscriminatorie, întrucât legislația internă impune imperativ înmatricularea tuturor autovehiculelor ce au ca proprietari cetățeni români cu numere de înmatriculare cu însemnele României. DE asemenea, susține că în mod greșit prima instanță nu a aplicat dispozițiile art. 11 din OUG nr. 50/2008, referitoare la restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule. Precizează că în nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă de la, se arată că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule este conform cu criteriile europene.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru, potrivit dispozițiilor art. 17 dinLegea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, precum și de plata timbrului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 dinOG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificată.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prev. art. 3041. Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând să-l respingă și să mențină sentința recurată ca fiind legală și temeinică, în mod corect apreciind prima instanță asupra calității procesuale a recurentei-pârâte și asupra temeiniciei acțiunii reclamantului-intimat.
În fapt,intimatul-reclamant a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 15.04.2008 de la SC SRL S, autoturismul folosit marca MERCEDES BENZ tipul C/SPRINTER 211CDI cu număr de înmatriculare, înmatriculat în anul 2005 în Germania, pentru care a achitat, în vederea înmatriculării lui în România, la data de 16 aprilie 2008, laAdministrația FinanțelorPublicetaxa specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 10.148,46 lei, aspect necontestat de către părți.
În drept, raportul juridic dedus judecății are la bază faptul juridic al efectuării plății sumei de 10.148,46 lei de către reclamantul-intimat în contul special al recurentei-pârâteAdministrația Finanțelor Publice S,cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
La baza raportului juridic născut din faptul juridic al plății, respectiv încasării, stă raportul juridic obligațional care a născut obligația titularului autoturismului ce urmează a fi înmatriculat în România de a achita această taxă specială și dreptul corelativ al Statului Român de a beneficia de această taxă.
Cele două raporturi juridice sunt distincte, deși indisolubil legate, astfel încât în mod corect s-a impus analizarea prioritară a raportului juridic obligațional de bază, și în măsura în care s-a apreciat că obligația de a plăti această taxă ce intră în conținutul acestuia este în contradicție cu normele de drept comunitar și se impune a fi înlăturată, împreună cu dreptul corelativ al Statului Român de a beneficia de ea, s-a desființat și raportul juridic subsecvent născut din faptul juridic al plății, fiind obligată instituția recurentă, în calitate de colector care a încasat această taxă în contul special deschis,Administrația Finanțelor Publice S,la restituirea acesteia.
Astfel, dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 93/2003 privind Codul d e procedură fiscală prevăd că se restituie, la cerere, sumele "plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale", procedura de restituire fiind stabilită, pe baza delegării prevăzute de alin. 7 al aceluiași articol, prin Ordinul nr. 1899/2004 al ministrului finanțelor publice pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Cum actul administrativ reglementează competența organului fiscal care administrează creanțele fiscale în ceea ce privește soluționarea cererilor de restituire, iar în cauză recurenta-pârâtăAdministrația Finanțelor Publice Seste cea care a încasat și administrează această taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, este evident că tot acestui organ fiscal îi revine obligația restituirii.
Recurenta face o confuzie de esență între cele două raporturi juridice, cel principal în care, într-adevăr parte este Statul Român, care prin puterea sa legiuitoare a instituit această obligație, aspect care este valabil în situația tuturor obligațiilor fiscale care se colectează la bugetul statului, și cel subsecvent, bazat pe faptul juridic al plății, în care organele fiscale teritoriale sunt implicate în activitatea de colectare.
Așadar, pentru aceste considerente, soluțiile date excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a celor două instituții pârâte este corectă, cu precizările prezentate.
Pe fondul cauzei, analizând raportul juridic obligațional principal, Curtea constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a cărei restituire se solicită a fost plătită în baza dispozițiilor art. 214 - 214, introduse în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui impozit nou cu aplicare de la data de 1 ianuarie 2007.
Astfel, la data plății, 16 aprilie 2008, s-au avut în vedere dispozițiile art. 214 - 214 din Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 110/2006 și Legea nr. 372/2007 de aprobare a OUG nr. 110/2006, dispoziții legale în vigoare la data nașterii litigiului și în raport de care instanța a analizat raportul juridic de drept fiscal dedus judecății.
Potrivit articolului 25 din Tratatul CE "Între statele membresunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal".
Articolul 28 din același Tratat prevede. "Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Art. 90 (1) din Tratatul CE prevede "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse."
Conform hotărârii in cauzaWeigel(2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rațiunea acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
Or, Curtea reține că în România anterior datei de 1 ianuarie 2007 se percepea o taxă extrajudiciară de timbru pentruînmatriculareaautovehiculelor fixă, în baza dispozițiilor capitolului IV din Legea nr. 117 din 30 iunie 1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, taxă percepută în același cuantum și după această dată, inclusiv în prezent, care are ca temei operațiunile administrative de înmatriculare, indiferent de proveniența internă sau de import a autovehiculului sau dacă este prima înmatriculare sau o înmatriculare ulterioară.
Analizând prevederile art. 214 - 214 din Codul fiscal, se observă că acestea impun obligativitatea achitării taxei speciale auto "cu ocazia primei înmatriculări în România"a autoturismelor și autovehiculelor, într-un cuantum determinat în funcție de parametrii prevăzuți în anexele 4 și 5 ale Codului fiscal, respectiv capacitatea cilindrică, vechime și norma de poluare, după formula stabilită în alin. 3 al art. 214 din Codul fiscal.
Așadar, natura acestei taxe speciale, potrivit dispozițiilor art. 2142este de taxă aferentă operațiunilor de "primă înmatriculare în România", opțiunea Statului Român putând fi pe deplin justificată în sensul instituirii unei taxe aferente operațiunii de înmatriculare a unui autoturism sau autovehicul în evidențele sale interne, indiferent de proveniența bunului supus primei înmatriculări, reglementată sub forma unei taxe cu caracter fiscal, în paralel cu taxa administrativă reglementată de dispozițiile capitolului IV din Legea nr. 117 din 30 iunie 1999 pentru aceeași operațiune, precum și separat de taxele eferente contravalorii certificatului de înmatriculare și plăcuțelor cu numerele de înmatriculare (reglementate de Ordinul MAI nr.202/2007).
Însă, analizând formula de calcul prevăzută pentru această taxă, se observă că taxa nu vizează operațiunile de înmatriculare, ci gradul de poluare al autoturismului sau autovehiculului, determinat în esență prin raportarea la vechimea acestuia.
Dacă și instituirea unei taxe în funcție de gradul de poluare a unui autoturism sau autovehicul care este înmatriculat în România este o opțiune a Statului Român în cadrul politicii sale de apărare a drepturilor rezidenților săi la un mediu sănătos și o expresie a principiului de drept internațional al mediului potrivit căruia poluatorul plătește, corelarea acestei taxe de momentul primei înmatriculări pe teritoriul României a unui autoturism sau autovehicul îi dă acestei taxe caracterul unei taxe cu efect echivalent, de natură a împiedica libertatea de circulație a bunurilor în cadrul pieței interne.
O taxă bazată pe rațiuni de protecție a dreptului la un mediu sănătos, așadar raportată la gradul de poluare al autoturismului sau autovehiculului, nu a existat în România anterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană.
Curtea constată că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit dispozițiilor art.148 din Constituția reviziuită,ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare(alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul șiautoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2(alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Mai mult, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție Europene (Decizia în cauzaCosta/Enel(1964), legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând cădreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior- or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind modificarea Codului Fiscal.
De asemenea, în cauzaSimmenthal(1976), a stabilit căjudecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Că o taxă internă impusă autoturismelorsecond-handeste discriminatorie în sensul art. 90 par.1 din Tratat și incompatibilă acestuia s-a decis în cauzele conexateC-290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene stabilind că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelorsecond-handpuse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru atunci când valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelorsecond-handimportate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturismesecond-handsimilare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum dispozițiile art. 214 - 214 din Codul fiscal prevăd în mod discriminatoriu obligativitatea plății acestei taxe bazate pe rațiuni de poluare doar pentru autovehiculele și autoturismele folosite importate, față de autoturismele și autovehiculele folosite care sunt deja înmatriculate în România și au nevoie de o nouă înmatriculare (de exemplu în situația schimbării proprietarului sau domiciliului acestuia), ea fiind legată de "prima înmatriculare în România", creând astfel o barieră la intrarea pe piața internă din România a primei categorii de produse.
Astfel, prin aceste dispoziții interne sunt încălcate dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, astfel cum au fost interpretate de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în măsura în care taxa percepută pentru bunurile importate și cea percepută pentru produse similare deja existente pe piața națională a României sunt calculate de o manieră diferită pe baza unor criterii diferite, care conduc, fie și doar în anumite cazuri, la o impunere mai împovărătoare asupra bunurilor importate.
Nu pot fi primite apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării, întrucât nu se contestă rațiunea instituirii taxei, ci modalitatea discriminatorie în care ea este prevăzută. Astfel, dacă pentru autoturismele sau autovehiculele noi care se încadrează în aceeași categorie (capacitate cilindrică și clasificare de mediu) taxa astfel instituită va fi identică indiferent de proveniența bunului (produs autohton sau de import), pentru autoturismele sau autovehiculele folosite taxa este de natură să împiedice libertatea de alegere a consumatorului de la produsele de import care ar necesita o "primă înmatriculare în România" și plata aferentă a taxei către produse existente și înmatriculate deja în România, pentru care nu se percepe această taxă indiferent de gradul de poluare.
Or, tocmai aceasta este rațiunea pieței interne, de a crea condiții de competitivitate și de liberă concurență, asigurând libertatea de circulație a mărfurilor, în beneficiul consumatorilor. Chiar dacă statelor le este permisă instituirea unor taxe, rațiunile acestora nu trebuie să se bazeze pe criterii discriminatorii, împiedicând libera alegere a destinatarilor normelor, care sunt cetățenii statelor membre.
Astfel, taxa plătită de reclamant este o taxă fiscală calculată la prima înmatriculare în România, în funcție de gradul pe poluare al vehiculului, taxă pe care acesta nu ar fi plătit-o dacă opta pentru cumpărarea unui autoturism având aceleași caracteristici deja înmatriculat în România.
Ceea ce se impută Statului Român nu este instituirea unei taxe fiscale pentru prima înmatriculare a unui vehicul pe teritoriu României, cum susține reprezentantul intimatului, statul fiind suveran în a impune ca vehiculele care circulă pe teritoriul său, în anumite condiții, să fie înregistrate în evidențele sale fiscale și să poarte însemnele specifice statului iar pentru aceasta să se perceapă o anumită taxă, ci modalitatea discriminatorie în care este reglementată această taxă, fără a exista o bază obiectivă, rezonabilă și proporțională pentru discriminarea creată, în special raportat la modul de calcul al taxei pentru autoturismele/autovehiculele folosite importate față de cele înmatriculate deja pe teritoriul României. În condițiile în care operațiunile de înmatriculare a unui autoturism/autovehicul sunt aceleași, indiferent de proveniența vehiculului (internă sau comunitară), tratamentul fundamental diferențiat prin perceperea acestei taxe având ca bază de calcul criterii ce țin de vechimea și gradul de poluare nu este justificată rezonabil și nu apare decât ca o măsură protecționistă față de bunurile fabricate pe teritoriul României, cărora li se vor aplica taxe într-un cuantum mult redus la prima înmatriculare, fiind produse noi, măsură interzisă de dispozițiile comunitare.
Faptul că CJCE a statuat în două decizii că o taxă de înregistrare poate fi aplicată a doua oară atâta timp cât mașina își modifică proprietarul, nu are relevanță în cauză atâta timp cât această taxă nu este cerută și în cazul reînmatriculării unui autoturism înmatriculat anterior în România, ci doar celor aduse din alte state, inclusiv din celelalte state comunitare.
În cauza de față tribunalul a reținut în mod corect aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat), precum și efectul direct al acestor dispoziții, potrivit jurisprudenței CJCE (cauza C-57/65 ), în sensul că art. 90 alin. 1 din Tratat creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii trebuie să le protejeze. De asemenea, în mod corect a apreciat că judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Statului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt bunăoară și autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util, ceea ce prima instanță a și făcut, recunoscând caracterul discriminatoriu al taxei instituite și achitate de către reclamant și admițând cererea acestuia de restituire.
Referitor la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Legiuitorul a dorit să înlăture situația ce a generat încălcarea normelor comunitare analizate anterior și a abrogat dispozițiile art. 214 - 214 Cod fiscal prin OUG 50/2008, instituind și o procedură de restituire a diferenței între taxele speciale auto încasate în perioada 1.01.2007-30.06.2008 cu ocazia primei înmatriculări și taxa de poluare instituită de noul act normativ.
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativtaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din Codul fiscal (art. 2141-art.2143), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 par. 1 din Tratat.
Curtea apreciază astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (Cauza nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șipar. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, în unele situații fiind chiar mai mare decât taxa specială auto datorată la prima înmatriculare în România.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 și cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului, în practica judecătorească la nivelul întregii țări statuându-se constant în acest sens.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia acțiunii formulate conform argumentelor anterior expuse.
Instanța reține că prezentul litigiu s-a născut sub imperiul vechilor dispoziții, în vigoare la data plății taxei de către reclamant și nu i se poate aplica în prezent o nouă taxă de poluare, conform principiului constituțional alneretroactivității legii. Prin urmare instanța consideră că reclamantul nu este îndreptățit doar la plata unei eventuale diferențe între cele două taxe, ci la plata în întregime a unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar. De asemenea instanța reține că și ulterior modificării legislației, deși HG 686/2008 stipulează că și cererile depuse înainte de intrarea in vigoare a legii se vor soluționa potrivit noilor dispoziții termenul de soluționare începând să curgă de la 1.07.2008, nemaifiind necesar inițierea unei noi proceduri prealabile, pârâta și-a menținut refuzul de restituire chiar și în parte a taxei percepute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.78/F/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimatul-pârâterul Economiei și Finanțelor,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
/2 ex. - 09.06.2009
Judecător fond -
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina, Niculescu Monica, Bulancea Diana
