Anulare act administrativ . Sentința 124/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 124/CA

Ședința publică de la 23 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe

Grefier: - -

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâții Garda Națională de Mediu, Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu și intervenient în nume propriu Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean I, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din 16.06.2008, cuprinse în încheierea din acea zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.06.2008.

În termenul de amânare a pronunțării, s-au depus concluzii scrise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra cauzei de contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată la nr. 145/45/25.02.2008, reclamanta, a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pârâta Garda Națională de Mediu și Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu B pentru a se dispune anularea deciziei nr. 43/14.01.2008 emisă de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu și a deciziei nr. 80/15.01.2008 a aceluiași organ, cu consecința reparării pagubei ce i-a fost cauzată, constând în reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior emiterii actului și acordarea drepturilor salariale de care a fost lipsită pe perioada cuprinsă între momentul punerii în executare a deciziilor și cel al repunerii efective în funcție a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Motivează reclamanta că a promovat concursul desfășurat în perioada 11-12.10.2006, pentru ocuparea funcției de comisar șef al Comisariatului Jud. I al Gărzii Naționale de Mediu, fiind numită în această funcție publică de conducere prin decizia nr. 137/17.10.006 a Comisarului regional S al

Urmare apariției nr.HG 1224/2007 pentru organizarea și funcționarea, care abrogă HG440/2005, prin interpretarea și aplicarea greșită a acestui act normativ, comisarul general al emite decizia 43/14.01.2008, prin care o eliberează din funcția de comisar șef al Comisariatului Județean I al, pentru ca prin decizia 80/15.01.2008 să dispună numirea reclamantei pentru coordonarea activității Comisariatului Județean I, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de Comisar șef.

Consideră reclamanta ca fiind nelegale deciziile sus-menționate, decizia de eliberare a sa din funcție neîndeplinind condițiile prevăzute de lege în art. 99 alin. 1 lit. b), respectiv cea privind reducerea personalului ca urmare a reorganizării activității,prin reducerea postului ocupat de funcționarul public, din moment ce în cauză nu a avut loc o reducere de personal a autorității publice, întrucât deși aceasta a fost supusă unei reorganizări - conform HG1224/2007 -, numărul de posturi pentru întreaga instituție a rămas neschimbat, ca și structura organigramei Comisariatului Județean I, în care apare în continuare funcția de comisar șef, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 99 lit. b) alin. 2 din lege.

În acest sens se evocă decizia 80/2008 în litigiu, prin care se numește o altă persoană, ca interimar, pentru îndeplinirea atribuțiilor de comisar șef, până la ocuparea acestuia prin concurs, considerându-se ca vacantă funcția, deși o astfel de practică este sancționată expres prin art. 100 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 privind funcționarii publici.

Poziția exprimată de pârâtă în dosarul privind suspendarea executării deciziilor în litigiu, privitor la existența unei modificări a statutului instituției, respectiv a atribuțiilor comisarului șef, în sensul că acesta devine ordonator terțiar de credite, nu se poate reține în cauză, pentru că o astfel de modificare de atribuții de peste 50%, conform fișei postului - conform art. 100 alin. 4-, condiție neîndeplinită însă în speță. Susține reclamanta că nu poate fi vorba nici de o asimilare a funcției de comisar șef, cu cea de șef serviciu, cum se susține de pârâtă, în acest mod aceasta adăugând la lege, din moment ce similitudinea atribuțiilor comisarului șef este prevăzută în raport cu funcția de comisar regional, în cuprinsul art. 7 alin. 7 din nr.HG 440/2005, iar nu în raport de cea de șef serviciu.

Un alt motiv de nelegalitate al deciziei de eliberare a sa din funcție decurge din faptul că la momentul emiterii acesteia, reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă, dovedită cu certificat de concediu medical, astfel că nu putea avea loc modificarea raportului său de muncă în acest interval.

Cât privește cel de al doilea capăt de cerere, consideră reclamanta că admiterea lui se impune ca o consecință a admiterii primului capăt din acțiune, solicitând în concluzie admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În dovedirea acțiunii au fost depuse actele de care se face vorbire în cerere.

Pârâta a depus documentația ce a stat la baza emiterii actelor administrative în litigiu, iar prin întâmpinare solicită respingerea acțiunii, motivat de faptul că prin HG1224/10.10.2007 a fost modificată HG440/2005 în sensul desființării Regionale și implicit a județene din subordine, cu înființarea unor Comisariate județene subordonate direct Comisariatului General, asimilate fostelor Comisariate Regionale, cu transferarea unei bune părți din atribuțiile Comisariatului General, către noile instituții.

Ori, chiar dacă au fost păstrate titulaturile anterioare ale județene, respectiv ale comisarilor șefi, precum și nr. de posturi, nu se poate vorbi despre identitatea de atribuții ale noilor comisari șefi cu cele anterioare, acestea fiind în realitate modificate în proporție de peste 50%, întrucât actualmente Comisariatele județene au personalitate juridică, fiind ordonatori de credite.

Așa fiind, prin HG1224/2007 privind reorganizarea, au fost desființate posturile publice prevăzute de HG440/2005, în care funcția de comisar șef era "asimilată funcției de șef serviciu" (art. 7 alin. 3), o dată cu înființarea noilor comisariate județene, fiind înființate și posturi de conducere de comisari șefi "asimilați directorilor executivi" (art. 8 alin. 1 din HG1224/2007), având ca atribuții coordonarea și supravegherea activității personalului din subordine.

Rezultă așadar că cele două funcții nu pot fi asimilate, chiar dacă au aceeași denumire, în realitate în cauză operând o desființare a vechilor funcții de funcționari publici, - comisari șefi înființate conform HG440/2005 -, cu înființarea unor noi posturi de comisari șefi - conform nr.HG 1224/2007 -, în sensul art. 99 alin. 1 lit. b) alin. (3) și (5) operând obligativitatea scoaterii la concurs a noilor posturi, reclamantei fiindu-i de altfel oferită posibilitatea de a-și exprima opțiunea privind ocuparea unui post de execuție din noua structură organizată, prin adresa nr. -/09.01.2008 a Agenției Funcționarilor Publici, ca avizează statul de funcții al acestei structuri.

În ce privește numirea reclamantei în postul de comisar șef - prin decizia 137/17.10.2006 -, post aflat în subordinea Comisariatului Regional S al, și în care toate deciziile erau luate de Comisariatul Regional, această numire nu mai putea subzista ulterior apariției nr.HG 1224/10.10.2007, atribuțiile noului post fiind total diferite, eventuala menținere a sa în noua funcție, echivalând în realitate cu o promovare, ce nu putea avea loc însă decât prin concurs, conform Legii nr. 188/1999 a funcționarilor publici.

Raportat acestei situații de fapt, s-a procedat la adoptarea deciziei nr. 80/15.01.2008, de numire a unui comisar șef interimar, până la ocuparea prin concurs a funcției respective, reclamanta luându-și concediu medical, ulterior semnării deciziei nr. 43/14.01.2008 (care își producea efecte de la data comunicării), aceasta manifestându-și de altfel opțiunea pentru unul din posturile vacante create, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 99 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/1999 evocat prin acțiune.

Întrucât nu se verifică susținerea reclamantei privind existența unei pretinse "similitudini" instituite prin lege, între funcțiile de comisar șef și comisar regional, fișele celor două posturi fiind substanțial diferite, solicită menținerea deciziilor în litigiu și respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.

La termenul din 14.04.2008, în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean I, admisă în principiu prin încheierea din 05.05.2008, prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei, întrucât funcția publică pe care funcționa aceasta la data apariției HG1224/2007, respectiv de "șef serviciu", a fost desființată, așa încât, conform art. 99 alin. (1) alin. 3) și 5), coroborate cu prevederile art. 100 alin. 3), a fost organizat un concurs de ocupare a noului post de conducere, ale cărui atribuții difereau în proporție de 50% față de postul ocupat până la acea dată de reclamantă.

Ori, prin deciziile nr. 300/2007 și 302/2007 ale Comisariatului General al, de aprobare a statului de funcții și a structurii organizatorice, respectiv adresa nr. -/09.01.2008 a Agenției Funcționarilor Publici, de avizare a acestora, rezultă diferența clară între atribuțiile celor două funcții, astfel că se impunea ocuparea noilor funcții prin concurs, în condițiile legii.

Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, reține că prin decizia 137/17.10.2006 a comisariatului Regional S al Gărzii Naționale de Mediu, reclamanta a fost numită în funcția de comisar șef (urmare câștigării concursului organizat în acest scop), al Comisariatului Județean I al

La data respectivă instituția funcționa în temeiul HG440/12.05.2005 pentru organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, în structura organizatorică a căreia apăreau în subordinea, un nr. de 8 Comisariate Regionale de Mediu, cu personalitate juridică, în subordinea Comisariatului Regional S figurând un nr. de 6 Comisariate județene, printre care și cel la care a fost numită reclamanta, fără personalitate juridică, ce nu avea calitatea de ordonator de credite.

Din statul nominal de funcții aflat la fila 82 dosar, rezultă că reclamanta avea în subordine un nr. de 11 comisari de mediu, un consilier juridic, un referent și un șofer, art. 7 alin. (3) prevăzând expres competența comisariatelor județene în sensul că acestea "sunt organizate lanivel de serviciiîn cadrul comisariatelor județene, au competență de control tematic, operativ și inopinat pe teritoriul județului în care funcționează".

Competența astfel stabilită se transpune și în fișa postului de comisar șef al Comisariatului Județean din cadrul Comisariatului regional, - 60-62 dosar -, care are în atribuții emiterea de propuneri privind structura de personal, obiectivele de control, rapoartele prevăzute de HG440/2005, ce trebuie aprobate de Comisariatul regional, putând întocmi acte de control și aplica sancțiuni contravenționale în condițiile legii.

Prin decizia 43/14.01.2008, urmare desființării unor posturi publice, stabilită prin HG1224/2007 privind organizarea și funcționarea, în baza deciziilor 300/2007 și 302/2007 ale Comisariatului General al, de aprobare a statului de funcții și structuri organizatorice în noul cadru normativ, pârâta procedează la eliberarea reclamantei din funcția publică de conducere de comisar șef la Comisariatul Județean I, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) lit. "b" și alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată.

Ulterior, prin decizia 80/15.01.2008, aceeași pârâtă dispune ca începând cu data deciziei, coordonarea activității Comisariatului Județean I să revină d-nei, "până la ocuparea prin concurs" a funcției publice specifice de conducere.

Conform deciziei 302/12.11.2007 a, de aprobare a structurii organizatorice (organigramei) pentru aparatul propriu, rezultă că au fost desființate Comisariatele Regionale, înființându-se un nr. de 41 Comisariate județene, printre care și Comisariatul Județean I, în noul stat de funcții (fila 86 dosar) figurând în subordinea comisarului șef, un compartiment juridic (format dintr-un funcționar public), un birou financiar, contabilitate, resurse umane și administrativ (prevăzut cu 3 posturi) și dintr-un compartiment de control al poluării habitatelor naturale (prevăzut cu 12 posturi de comisari), total 16 posturi.

Fișa postului de comisar șef al Comisariatului Județean I întocmită în baza HG1224/2007 (fila 88 dosar), preia în fapt atribuțiile de decizie ale fostului comisar regional, figurând ca "ordonator terțiar de credite", cu un nr. de 55 atribuții față de cele 37 avute sub imperiul HG440/2005, noua "funcție publică de conducerespecifică"dispunând de autonomie managerială și decizională substanțial sporită față de fostul post de comisar șef pe care a funcționat reclamanta, a cărei activitate trebuia avizată constant de organul superior cu personalitate juridică, respectiv Comisariatul Județean, astfel cum s-a arătat anterior.

Ori, prin acordarea de HG1224/2007, a personalității juridice comisariatelor județene, cu preluarea la nivel județean a prerogativelor comisariatelor regionale, Curtea reține că în mod corect pârâții și Comisarul General al au procedat la desființarea postului de comisar șef, aferent comisariatului județean lipsit de personalitate juridică și coordonat de Comisariatul regional S - prin decizia 43/14.01.2008 în litigiu, solicitând avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în vederea organizării unui concurs pentru ocuparea noii funcții de comisar șef, înființate prin reorganizarea operată de HG1224/2007, aviz cordat cu adresa nr. -/05.03.2008.

Împrejurarea că există identitate de denumire între funcția și instituția aferentă, desființată ca urmare reorganizării și cele prevăzute în noua organigramă întocmită prin deciziile 300/2007 și 302/2007 ale Comisariatului General al, nu poate conduce la reținerea de instanță a susținerii reclamantei, potrivit căreia ar exista identitate între cele două funcții/instituții, din moment ce individualizarea unui post are loc în considerarea atribuțiilor și competențelor concrete în care este investit, și care în speță au fost schimbate substanțial, nefiind așadar incidentă interdicția prevăzută de art. 100 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 ("În cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării") în sarcina pârâtei.

Cât privește împrejurarea că reclamanta se afla în concediu medical la data emiterii deciziei nr. 43/14.01.2008, acest fapt nu este de natură a-i produce vreo vătămare a drepturilor sale recunoscute prin lege, în sensul art. 1 din legea contenciosului administrativ, din moment ce aceasta a semnat pentru luarea la cunoștință a deciziei în 21.01.2008, moment de la care decizia a și fost pusă în executare, pe perioada concediului medical beneficiind de drepturile bănești prevăzute de lege.

Cât privește decizia nr. 80/15.01.2008, prin care a fost numită o terță persoană pentru a coordona activitatea Comisariatului Județean I, până la ocuparea prin concurs a funcției vacante de comisar șef, aceasta se constituie ca o măsură complementară celei de desființare a postului reclamantei, cu caracter temporar, fiind un atribut al dreptului de dispoziție al pârâtei, aprecierea persoanei ce dispunea de cele mai bune abilități pentru ducerea la îndeplinire a acestui deziderat.

Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, Curtea va proceda la respingerea ca nefondată a acțiunii promovate de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Garda Națională de Mediu, Comisarul General al și intervenienta Comisariatul Județean I al

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâții Garda Națională de Mediu și Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu și intervenienta în interes propriu Comisariatul Județean I al Gărzii Naționale de Mediu.

Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.080 lei onorariu avocat și intervenientei suma de 43 lei taxe de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2008.-

PREȘEDINTE,

Grefier,

Red.

Tehnored.

27.06.2008

2 ex.-

Președinte:Aurelia Gheorghe
Judecători:Aurelia Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 124/2008. Curtea de Apel Iasi