Anulare act administrativ . Sentința 124/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 124
Ședința publică de la 23 Mai 2008
Completul compus din:
REȘEDINTE: - - Judecător
Grefier: - -
********
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind acțiunea formulată de reclamanta SC - SRL în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI PRIN AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE-DIRECȚIA APELOR A VEDEA, având ca obiect anulare act administrativ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 mai 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Deliberând,
CURTEA
Asupra acțiunii de față,
Prin acțiunea înregistrată la 24.02.2008 reclamanta SC - SRL Cac hemat în judecată AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI PRIN AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE-DIRECȚIA APELOR A VEDEA, pentru a fi obligate să-i elibereze autorizația integrată de mediu și autorizația de gospodărire a apelor și obligarea pârâtelor la repararea pagubei cauzate prin refuzul de eliberare a acestor autorizații, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că societatea deține ferma de găini outoare cu capacitate mai mare de 40.000locuri situată în com., jud.
A mai arătat că a solicitat cu adresa nr. 853/1.10.2007 prin C eliberarea autorizației de mediu deoarece autorizația deținută anterior și eliberată la 7.03.3002 se apropia de termenul de expirare de 5 ani.
Pârâta a emis o autorizație cu o valabilitate de 30 de zile condiționând prelungirea acesteia prin realizarea unui plan de măsuri și obținerea autorizației de gospodărire a apelor.
Prin adresa nr. 17197 din 7.11.2007 Direcția Apelor Vedea a pretins realizarea unui plan de măsuri care în mare parte au fost executate de reclamantă, cui excepția evacuării uscate a dejecțiilor.
Reclamanta susține că ferma este inclusă în programele de modernizare, dar pârâtele au condiționat emiterea autorizațiilor necesare activității societății de îndeplinirea mai multor condiții și realizarea mai multor măsuri.
Refuzul celor două pârâte de a emite autorizațiile este considerat ca abuziv, deoarece ferma funcționează cu cuști neîmbunătățite, deci cu evacuarea semilichidă a dejecțiilor, iar analizele efectuate a apei potabile executate pentru monitorizare în cele 3 puțuri existente au indicat că nu au existat infiltrări semnificative în pânza freatică, ceea ce dovedește viabilitatea și siguranța în funcționare din punct de vedere a protecției mediului actualului sistem de epurare.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. Legii 554/2004, OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului și ale Legii nr. 137/1995.
Pârâta, Direcția Apelor A Vedea a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și susținând că solicitarea autorizației din punct de vedere al gospodăriri apelor a fermei respective s-a făcut cu nerespectarea obligațiilor legale stabilite prin auto
Pârâta arată că nerespectarea prevederilor legale din culpa reclamantei care nu a înaintat documentațiile tehnice necesare nu poate duce decât la respingerea cererii acesteia, iar pârâta a comunicat cu adresa nr. 846/22.01.2008 motivele legale care au stat la baza refuzului emiterii autorizației de gospodărire a apelor, cu precizarea că nu s-a conformat la cerințele.
Pârâta Cad epus de asemenea întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală și motivând refuzul emiterii autorizației pe nerespectarea de către reclamantă a prevederilor privind modul de alimentare cu apă și evacuarea dejecțiilor la punctul de lucru din com., jud.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Cu adresele nr. 17197 din 7.11.2007 și 18876/5.12.2007 pârâta Direcția Apelor A Vedea a comunicat reclamantei etapele ce trebuiau parcurse în vederea obținerii autorizației de gospodărire a apelor.
Au fost executate două foraje de monitorizare a apelor subterane în zona batalurilor de stocare a dejecțiilor semilichide rezultate din care rezultă că nu au fost îndeplinite cerințele pentru obținerea autorizației.
Din adresele menționate mai sus rezultă că i-au fost comunicate reclamantei condițiile necesare obținerii autorizației și anume să înainteze o documentație tehnică în vederea obținerii avizului de gospodărire a apelor privind modernizarea fermei conform cerințelor și să achiziționeze și să instaleze baterii ecologice de creștere a păsărilor.
Reclamanta invocă prev. OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, respectiv art. 16 care dispune că autorizația de mediu este valabilă 5 ani, iar autorizația integrată de mediu are valabilitate de 10 ani, în care sunt prev. condițiile unui plan de acțiuni cu termen de finalizare 30.10.2007.
Potrivit Ordinului 662/2006 al art. 57 autorizația de gospodărire a apelor se emite pe o perioadă de valabilitate egală cu perioada de valabilitate a autorizației integrate de mediu pentru instalațiile care intră sub incidența OUG nr. 152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării.
OUG nr. 152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării prevede în art. 18 că autoritatea competentă impune operatorului prin autorizația integrată de mediu sau după caz prin revizuirea acestuia, ori prin actualizarea condițiilor de autorizație ca nu mai târziu de 30 octombrie 2007 exploatarea instalațiilor existente să se realizeze potrivit prevederilor 3, 7, 9, 16, 20, art. 24 alin. 1 și 2, art. 25 și art. 32 alin. 1.
Art. 19 stipulează că în situația în care în cursul procesului de autorizare integrată de mediu a instalaților existente, după evaluarea condițiilor, rezultă că instalațiile nu pot respecta cerințele prin prezenta ordonanță, operatorul are obligația să întocmească un plan de acțiuni, astfel încât conformarea să se realizeze la termenele prevăzute la art. 18.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că autoritatea competentă poate să impună operatorului ca exploatarea instalațiilor existente să se realizeze conform prevederilor ordonanței, în termenele prevăzute la anexa nr. 5.
Din autorizația de gospodărire a apelor emisă la 25.06.2007 se reține că până la 30.10.20097 este necesară conformarea la cerințele privind condițiile de creștere a păsărilor și de evacuare și stopare a dejecțiilor.
Aceste condiții i-au fost aduse la cunoștință reclamantei prin adresa nr.18876/MS/12.05.2007.
Din cuprinsul adresei se reține că au fost precizate etapele pe care trebuie să le parcurgă reclamanta până la înaintarea solicitării de obținere a autorizației, returnându-se documentația tehnică înaintată.
De asemenea, din adresa emisă de aceeași pârâtă Direcția Apelor A Vedea către C se reține că nefiind respectate prev în vigoare iar activitatea desfășurată de reclamantă intrând sub incidența OUG 152/2005, cu modificările ulterioare, fără perioadă de tranziție, documentațiile tehnice înaintate de aceasta au fost returnate, precizându-se beneficiarului etapele pe care trebuie să le parcurgă până la înaintarea unei noi documentației tehnice în vederea obținerii autorizației.
Reclamantei i-a fost trimisă notificare de către pârâta Direcția Apelor A Vedea cu nr. 22/4.11.2005 din care rezultă că aceasta a fost condiționată pentru funcționarea fermei de prezentarea documentației tehnice privind retehnologizarea de producție, montarea aparatelor de măsură a debitelor captate până la 15.11.2005, executarea în zona suprafețelor agricole a două foraje de monitorizare a calității apelor subterane, și executarea unui studiu petologic privind fertilizarea terenurilor cu nămolul din batalele de fermentare și utilizarea acestuia conform prevederilor Codului bunei practici agricole.
Din actele dosarului se reține că s-a emis autorizație integrată de mediu cu nr. 42 din 1.10.2007 și nr. 39/3.07.2007 cu termen de valabilitate 30.10.2007, motivat de faptul că societatea nu se regăsește în anexa 5 OUG nr. 152/2005, respectiv lista instalațiilor care beneficiază de perioadă de tranziție.
În lipsa autorizației de gospodărire apelor pârâta C nu a mai actualizat autorizația integrată de mediu, motivat de faptul că în conformitate cu prev. art. 14 alin. 1 din OUG 195/2005 cu modificările și completările ulterioare aprobată de Legea nr. 265/2006 autorizația integrată de mediu se emite după obținerea celorlalte avize, autorizații, după caz, ale autorităților competente potrivit legii.
Cu adresa nr. 846/22.01.2008 s-au comunicat reclamantei motivele care au stat la baza emiterii autorizației de gospodărire a apelor, precizându-se că nu are acordată perioadă de tranziție și că nu s-a conformat cerințelor.
Din procesul verbal încheiat la 30.10.2007 cu nr. 232 se reține că reclamanta nu și-a respectat obligațiile legale și care au fost consemnate în acest proces verbal.
Din cele expuse Curtea reține că refuzul pârâtelor de eliberare a autorizațiilor cerute este legal, motiv pentru care acțiunea se va respinge, în raport de prevederile legale aplicabile și care au fost expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC - SRL, cu sediul în C-, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI PRIN AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, cu sediul în C str. nr. 1, și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE-DIRECȚIA APELOR A VEDEA, cui sediul în P--8, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu - - |
Grefier, - - |
red. Jud. D
Ex.6//7.07.2008
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu