Anulare act administrativ . Decizia 126/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 126
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Urlețeanu Alexandrina
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D, împotriva sentinței nr.752 pronunțată în data de 12 noiembrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu, domiciliată în comuna, sat, județ
Recursul a fost timbrat cu
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat și aflat la primul termen de judecată, după care,
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 4324/120/30.09.2009, reclamantul, a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice B pentru Statul Român și Direcția Generală a Finanțelor Publice D, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 3637 lei reprezentând diferența dintre suma achitată de reclamant cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare pentru autovehiculul proprietatea sa,și suma restituită la data de 11.11.2008, precum și la plata dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere, calculate de la data plății nedatorate până la achitarea integrală a sumelor.
În motivarea cererii, reclamantul arată că la data de 25.03.2008, a achitat suma de 5.441,00 lei, conform calculului Trezoreriei Statului, cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, taxă impusă de art. 214 ind. 1 Cod fiscal introdus prin Legea nr. 343/2006 și modificată prin OUG nr. 110/2006, 418/2007, corespunzător capacității cilindrice, a normei de poluare sau tipului autoturismului, însă această sumă i-a fost percepută nelegal.
Se impune, în aprecierea reclamantului ca, în speță, instanța să facă aplicarea principiului supremației dreptului comunitar și al efectului direct al prevederilor Tratatului de Înființare al Comunității Europene asupra reglementărilor interne, prin aplicarea dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
Reclamantul susține că această taxă este într-o contradicție vădită cu dispozițiile art. 90 alin. 1 și 2 al Tratatului Comunității Europene care consacră principiul nediscriminării produselor importate din comunitatea europeană în raport de produsele interne.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Finanțelor prin DGFP D, a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că, prin adoptarea OUG nr. 50/2008, s-a instituit începând cu data de 1.07.2008 o taxă pe poluare pentru autovehicule, în art. 11 din același act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, astfel că s-a dispus restituirea numai în parte a taxei achitate în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei.
Prin sentința nr.752 pronunțată în data de 12 noiembrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 3637 lei achitată cu titlul de taxe speciale de primă înmatriculare, reactualizată cu dobânda legală calculată de la data plății până la data restituirii integrale și să plătească reclamantului suma de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din taxa judiciară de timbru.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, în acest sens fiind dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. (2) menționat.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 paragraful (1) din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare a constata că art. 2141- 2143Cod Fiscal, sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față, întrucât se încalcă astfel principiul libertății circulației mărfurilor, adică se dezavantajează, direct sau indirect, autoturismele din celelalte țări membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone.
Tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant pentru înmatricularea autoturismului în cuantum de 5.441 lei, a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea legislației comunitare din aceasta fiind restituiți 1804 lei, motiv pentru care urmează a fi restituită și diferența de 3637 lei. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Apărarea pârâtului conform căreia reclamantul nu solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă, întrucât nici organul administrativ care înmatriculează autoturisme și nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar, așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. (1) din Constituția României.
Prin urmare, actul administrativ vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Codului d e procedură fiscală, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă de reclamantă la pârâtă.
Totodată, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
De altfel noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia cererii acestuia, conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pentru recuperarea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să achite reclamantului și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv rata dobânzii legale calculată de la data încasării sumei până la data restituirii efective a taxei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că la data pronunțării hotărârii recurate erau deja aplicabile prevederile nr.OUG 50/2008, prin care s-a instituit, începând cu 1.07.2008 taxa de poluare, taxă ce intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Mai mult, potrivit art. 11 din același act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008, privind taxa pe poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe. Procedura de restituire a sumelor reprezentând această diferență este reglementată la Cap. VI, secțiunea I, art. 6 din Anexa la HG. nr. 686/2008, legiuitorul dispunând numai restituirea diferenței și nu restituirea integrală a taxei.
Se menționează că instanța de fond în mod greșit a dispus restituirea integrală a acestei taxe, întrucât diferența dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare fusese deja restituită.
Cu privire la obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin.2 din Constituția României, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul, se arată că ea revine în exclusivitate Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești, având în vedere partea finală a art. 148 alin.2 care prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează cu respectarea prevederilor tratatului de aderare, tratat care instituie obligația Statului Român, deci a organului competent - Parlamentul, de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Dispozițiile art. 90 alin.1 din Tratatul, au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare mai mari decât pentru produsele interne și existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul desființării ei și pe fond respingerea acțiunii,
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Articolul 148 alin. 2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene.
Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul
Sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al
Instanța de fond a reținut corect că încasarea sumelor plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă un act administrativ fiscal și față de văditul caracter ilegal al taxei respective se impunea restituirea acesteia.
Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Art. 11 din nr.OUG 50/2008, invocat de recurentă, este inaplicabil litigiilor în curs de soluționare și care au ca obiect restituirea integrală a sumelor colectate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Astfel, nu se poate reține justificat că Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă, sentința recurată fiind temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D, împotriva sentinței nr.752 pronunțată în data de 12 noiembrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu, domiciliată în comuna, sat, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Urlețeanu Alexandrina
- - - - - -
Grefier
- -
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
4 Ex./ 28.01.2010
Red. / tehnored.
Ds. fond - Tribunalul Dâmbovița
Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Urlețeanu Alexandrina
