Anulare act administrativ fiscal. Decizia 125/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 125

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Urlețeanu Alexandrina

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D, împotriva sentinței nr.626 pronunțată în data de 16 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str.-, -D,.3,.9, județ D și pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice D cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, sector 6, Corp A, nr.294.

Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant reprezentat de avocat în baza împuternicirii pe care depune la dosar, lipsind recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, și intimații pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Fondului pentru Mediu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin serviciul registratură s-a depus cerere de judecarea cauzei în lipsă din partea recurentei pârâte, după care,

Intimatul-reclamant reprezentat de avocat, depune la dosarul cauzei concluzii scrise - întâmpinare și la solicitarea instanței precizează că au depus la dosar toate deciziile și actele necesar susține cererea de chemare în judecată.

Menționează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în combaterea recursului.

Curtea ia act de declarația părții prezente, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Intimatul-reclamant reprezentat de avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței ca temeinică și legală.

Se susține că au îndeplinit procedura prealabilă, prin îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege.

Solicită acordarea cheltuielilor de judecată la fond, întrucât tribunalul a omis a se pronunța asupra acestui capăt de cerere.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 3686/120/18.08.2009, reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Târgoviște, și Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 3174 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, plata dobânzii aferente calculată de la momentul achitării, până la restituirea efectivă și integrală, anularea deciziei prin care a fost calculată această taxă și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că la data de 05.05.2009 a achitat taxa de poluare în sumă de 3174 lei, cu chitanța seria - nr. -, taxă calculată de Trezoreria Târgoviște pentru autoturismul Volkswagen Transporter, aflându-se în imposibilitatea de a înmatricula autovehiculul fără plata acestei taxe; reclamantul apreciază că în mod nelegal i-a fost percepută această taxă, prevăzută de OG 50/2008, care este discriminatorie, iar prevederile ei intră în contradicție cu dispozițiile comunitare în materie, respectiv art.110 ( fost art.90 par.1) din Tratatul Comunității Europene, versiunea consolidată, întrucât este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat. Mai precizează reclamantul că România este stat membru al Comunității Europene și, potrivit art.148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, motivată de faptul că acesta nu a făcut dovada procedurii prealabile administrative, conform art.207 Cod procedură fiscală și art.7 alin.1 din Legea 554/2004, reclamantul formulând cerere de restituire a taxei de poluare, nu contestație împotriva deciziei de calcul a taxei; pârâta mai arată că, potrivit prevederilor art.1 alin.1 din OUG 50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu; se mai susține în întâmpinare că prevederile actului normativ menționat nu sunt discriminatorii și nu este îngrădită libera circulație a mărfurilor, deoarece OUG 50/2008 nu distinge între autovehiculele din import și cele interne, taxa fiind plătită diferențiat pentru autoturismele noi și cele second - hand, în funcție de poluarea pe care o produc.

Prin sentința nr.626 pronunțată în data de 16 octombrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, a respins ca atare, acțiunea față de această pârâtă, a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice D - Târgoviște, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Târgoviște și a obligat pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Târgoviște să restituire reclamantului suma de 3174 lei reprezentând contravaloare taxă auto cu dobânda legală și să achite suma de 1539 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că "Soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale" din Codul d e procedură fiscală nu se aplică în cauză.

Reclamantul nu a contestat un titlu de creanță sau un act administrativ fiscal, așa cum sunt acestea reglementate de art.41 Cod procedură fiscală pentru a fi obligat să respecte procedura prevăzută de art.205 și următoarele Cod procedură fiscală.

În speță, plata a taxei a fost achitată voluntar de reclamant, pentru a putea beneficia de achiziția efectuată și, considerând nejustificată plata efectuată, a solicitat restituirea ei, refuzată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște prin adresa 22158/28.07.2009; în aceste condiții, cu respectarea prevederilor art.11 din Legea 554/2004, în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului, reclamantul a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ.

Pe fond s-a reținut că suma plătită de reclamată nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită. În astfel de situații Curtea de Justiție de la Luxembourg a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

Tribunalul a constatat întemeiată și cererea reclamantului de obligare a pârâților la repararea integrală a prejudiciului, în concret, a folosului nerealizat, dobânda legală calculată conform art.3 alin3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii sumei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța a considerat în mod nelegal că reclamantul a efectuat demersul administrativ la care era obligat potrivit art.207 Cod procedură fiscală și art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, respingând excepția prematurității (în opinia sa) inadmisibilității (în opinia instanței).

Susține că, așa cum se poate observa din cererea sa intimatul-reclamant nu a contestat și nu a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei, ci a solicitat restituirea taxei. Titlul de creanță în baza căruia intimatul reclamant datora taxa de poluare era decizia de calcul a taxei de poluare, care potrivit prevederilor art.41 din OG nr.92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare constituie act administrativ fiscal.

În opinia sa, pentru a se putea dispune restituirea taxei ca nedatorată, presupune că în prealabil sau concomitent să se solicite anularea titlului de creanță în baza căruia aceasta este datorată. Or, în speță nu s-a solicitat anularea deciziei, nu s-a dispus anularea acesteia, în schimb s-a dispus restituirea, titlul de creanță rămânând valabil.

Pe fond recurenta a susținut că potrivit aart.4 din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar potrivit art.6, suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute în anexele 1-4.

În relație cu art.90 din Tratatul CE, se observă că un stat membru are voie să perceapă o taxă de primă înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectivă să nu fie defavorizate produse din alte state membre.

În ceea ce privește OUG nr.50/2008, art.4 face distincție între autovehiculele noi, la care, potrivit anexei, taxa de poluare este integrală și autoturismele vechi, second-hand, înmatriculate pentru prima dată în România, pentru care taxa de poluare se plătește în procent, diminuat procentual progresiv în funcție de vechimea autovehiculului.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând în esență că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Potrivit art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanței competente se poate face potrivit art.109 alin.2 Cod procedură civilă, numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile prevăzute de legea specială.

Potrivit art.207 Cod procedură fiscală contestația se depune la organul emitent al actului administrativ fiscal în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii.

În cauză actul atacat este un act administrativ fiscal căruia i se aplică dispozițiile din Codul d e procedură fiscală, taxa achitată fiind stabilită prin "Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule" comunicată reclamantului-intimat la data de 05.05.2009, când acesta a achitat taxa datorată potrivit chitanței depuse la dosar ( filele 13 și 14 dosar fond).

Reclamantul nu a contestat decizia respectivă, ci s-a adresat cu o cerere de restituire a taxei la data de 23.07.2007 potrivit adresei nr.22158 ( a se vedea adresa nr.22158 din 28 iulie 2009 fila 19 dosar fond).

Prin urmare reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.207 alin.1 din Codul d e procedură fiscală, instituit sub sancțiunea decăderii.

Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, cărui neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege, atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Recurenta consideră că sancțiunea ce intervine în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile ar fi respingerea cererii ca prematură, nu ca inadmisibilă.

ar putea fi reținută atunci când reclamantul formulează plângere administrativă, dar sesizează instanța fără a aștepta împlinirea termenului pentru rezolvarea ei, întrucât aceasta presupune ca dreptul ce se tinde a fi valorificat să fie suspus unui termen sau unei condiții suspensive, nefiind născut și actual, iar nu când nu fost îndeplinită o condiție prealabilă de exercitare dreptului la acțiune.

Instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii și a soluționat cauza pe fond reținând neîntemeiat că în speță nu se aplică dispozițiile din Codul d e procedură fiscală, deși se contestă un act administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare.

Reținând ca întemeiat motivul de recurs referitor la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii nu se mai impune analizarea motivelor de recurs referitoare la fondul cauzei.

Față de cele precizate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința și pe fond va respinge ca inadmisibilă acțiunea, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D, împotriva sentinței nr.626 pronunțată în data de 16 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str.-, -D,.3,.9, județ D și pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice D cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, sector 6, Corp A, nr.294.

Modifică în tot sentința și pe fond respinge ca inadmisibilă acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.

Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Urlețeanu Alexandrina

- - - - - -

Grefier

- -

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

7 Ex./ 28.10.2010

Red. / tehnored.

Ds. fond nr-

Jud. fond

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Urlețeanu Alexandrina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 125/2010. Curtea de Apel Ploiesti