Anulare act administrativ . Decizia 1310/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1310
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în T, nr. 166, Cod poștal -, Județ D și ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în B, sector 6, nr. 294 Corp A, Cod poștal - împotriva sentinței nr.507 din 16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu sediul în com., SAT., Cod poștal -, Județ D, intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în M, STR. - -, nr. 6, Cod poștal -, Județ
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenții pârâți - D și Administrația Fondului pentru Mediu, intimatul reclamant și intimata pârâtă
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului registratură concluzii scrise din partea intimatului reclamant.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, față de împrejurarea că recurentele pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată, rămânând în deliberare pronunță următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 2.338 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare pentru autovehiculul proprietatea sa, sumă ce va fi reactualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății nedatorate și până la data restituirii sumei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achitat suma de 2.338 lei la data de 24.02.2009 la Trezoreria M cu chitanța seria - A nr. -, conform calculului Trezoreriei Statului, cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, taxă impusă de art. 214 ind. 1 Cod fiscal introdus prin Legea nr. 343/2006 și modificată prin OUG nr. 110/2006, 418/2007, corespunzător capacității cilindrice, a normei de poluare sau tipului autoturismului, însă această sumă i-a fost percepută nelegal.
A solicitat reclamantul ca instanța să facă aplicarea principiului supremației dreptului comunitar și al efectului direct al prevederilor Tratatului de Înființare al Comunității Europene asupra reglementărilor interne, prin aplicarea dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, susținând că această taxă este într-o contradicție vădită cu dispozițiile art. 90 alin. 1 și 2 al Tratatului Comunității Europene care consacră principiul nediscriminării produselor importate din comunitatea europeană în raport de produsele interne.
Prin întâmpinare pârâta DGFP D, a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că, prin adoptarea OUG nr. 50/2008, s-a instituit începând cu data de 1.07.2008 o taxă pe poluare pentru autovehicule, în art. 11 din același act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, astfel că s-a dispus restituirea numai în parte a taxei achitate în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei.
S-a mai arătat că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul CE, revin exclusiv Parlamentului, și nu instanțelor judecătorești.
La data de 14.05.2009 instanța a dispus introducerea în cauză a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, care la data de 28.05.2009 formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă/ contestație administrativă, sau un refuz nejustificat, obiectul acțiunii fiind restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar aceasta nu poate fi soluționată de instanța de contencios administrativ care este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr. 507 din 16 iulie 2009 prin care a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu, a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 2.338 lei achitată cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare, reactualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății nedatorate și până la data restituirii sume, fiind obligați pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 639,3 lei din taxa judiciară de timbru
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și punctul 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare, ori din alte state.
Conform art. 90 paragraful (1) din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, fiind interzisă discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
Instanța a mai constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, în acest sens fiind dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. (2) menționat, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
S-a concluzionat că urmare a efectului direct al art. 90 paragraful (1) din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare a constata că art. 2141- 2143Cod Fiscal, sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față, întrucât se încalcă astfel principiul libertății circulației mărfurilor, adică se dezavantajează, direct sau indirect, autoturismele din celelalte țări membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone, astfel că suma plătită de reclamant pentru înmatricularea autoturismului în cuantum de 2338 lei, a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea legislației comunitare, motiv pentru care urmează a fi restituită, fiind irelevant faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Apărarea pârâtei conform căreia reclamantul nu solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei a fost apreciată de instanță ca neîntemeiată și speculativă, întrucât nici organul administrativ care înmatriculează autoturisme și nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
De asemenea s-a reținut de instanță că apărarea pârâtei potrivit căreia reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. (1) din Constituția României, actul administrativ vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Codului d e procedură fiscală, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă de reclamantă la pârâtă, considerente pentru care instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
In recursul formulat pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță sub aspectul soluționării excepției inadmisibilității, arătând că actul administrativ vătămător este reprezentat nu de plata taxei speciale pentru autoturism ci de decizia 11985/20.03.2009 prin care DGFP Das oluționat cererea de restituire formulată de intimatul reclamant, pe calea contenciosului administrativ, se solicită anularea unui act administrativ prin care persoana se pretinde vătămată într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim.
De asemenea s-a învederat instanței că suma plătită de reclamant cu titlu de taxă de poluare s-a făcut către organul fiscal aflat în subordinea ANAF, iar restituirea efectivă a acestor sume se face de către unitatea trezoreriei statului la care este arondat organul fiscal competent, neputând fi obligată la restituire, întrucât o astfel de obligație revine Trezoreriei Statului.
Recurenta a mai criticat soluția instanței de fond sub aspectul aprecierii că dispozițiile art. 2141-2143din Codul Fiscal sunt contrare și nu pot fi menținute în continuare întrucât se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, autovehiculele interne beneficiind de un tratament favorabil la înmatriculare, arătând că obligația de plată a taxei instituite de OUG 50/2008 intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism în România sau la repunerea în circulație a unui autoturism după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9 din actul normativ, neexistând o distincție între proveniența autovehiculelor, singura diferențiere fiind cea care privește gradul de poluare și vechimea autoturismului precum și capacitatea cilindrică.
M a învederat instanței că OUG nr.50/2008 corespunde pe deplin prevederilor art. 90 din TCE, taxa instituită este neutră din punct de vedere fiscal, Comisia Europeană a acceptat ultima formulă de calcul a taxei auto, astfel că nu se poate reține că prin instituirea taxei se constituie o discriminare a regimului fiscal, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii.
In recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D s-a susținut că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire prevederile legale în materie, întrucât obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție revine exclusiv Parlamentului și instanțelor judecătorești, textul constituțional prevede prioritatea reglementărilor comunitare, fiind stabilită în sarcina Parlamentului obligația de armonizare, iar dispozițiile art.90 din TCE au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statului privind achitarea de impozite mai mari pentru produse comunitare decât pentru cele interne, taxa de primă înmatriculare nefiind contrară dispozițiilor comunitare.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, constată că ambele recursuri sunt fondate pentru considerente ce succed:
In anul 2006 reclamantul a achiziționat din Spania un autoturism Volkswagen Golf, an fabricație 1993, neînmatriculat într-un stat membru la momentul cumpărării, iar la data de 10 martie 2009 a solicitat organelor fiscale înmatricularea în România a acestui autovehicul, fiind calculată taxa de poluare conform OUG nr. 50/2008, în cuantum de 2.338 lei potrivit înscrisurilor întocmite de DGFP D, filele 7 și 8, în baza cărora a achitat suma stabilită cu titlu de taxă de poluare prin chitanța nr. - din 10.03.2009( filele 5-8 dosar fond).
La data stabilirii și plății taxei de poluare, organele fiscale au comunicat reclamantului decizia nr. 10689 din 10.03.2009, ce constituie titlu de creanță și poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării în conformitate cu dispozițiile art. 207 și urm. din Codul d e procedură fiscală ( fila 6 dosar fond), înăuntrul acestui termen respectiv la 20 martie 2009 reclamantul a contestat titlul de creanță, solicitând restituirea taxei de poluare, întrucât este reținută în mod abuziv încălcând legislația iar DGFP D, iar prin adresa nr. 11985 din 20.03.2009 a comunicat lui că respectiva taxă a fost calculată corect, neputându-se proceda la restituire( fila 4 dosar fond).
După primirea răspunsului emis de DGFP D, reclamantul s-a adresat instanței de judecată, solicitând să-i fie restituită suma de 2338 lei pretins achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare conform art. 214 din Codul fiscal, în realitate această sumă fiind plătită cu titlu de taxă de poluare conform OUG nr. 50/2008, însă în acțiunea cu care a fost investită instanța nu s-a solicitat anularea adresei nr. 11985/20.03.2009 emisă de DGFP D prin care a fost soluționată contestația promovată de, împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 10689/10.03.2009, ce constituie titlu de creanță.
Având în vedere că decizia de calcul a taxei de poluare este titlu de creanță, ce se poate contesta conform procedurii instituită de art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, procedură pe care reclamantul a respectat-o, a contestat decizia 10689/10.03.2009, iar DGFP Das oluționat contestația administrativ fiscală conform actului administrativ reprezentat de adresa nr. 11985/20.03.2009, acest ultim act putând fi contestat în fața instanței în termen de 6 luni de la emiterea sa, Curtea constată că în condițiile în care reclamantul nu a contestat actul administrativ prin care s-a soluționat contestația sa administrativ fiscală, ci doar a solicitat restituirea sumei plătită cu titlu de taxă de poluare și nu de taxă de primă înmatriculare, acțiunea este inadmisibilă, astfel că acest motiv de recurs susținut de către recurenta este întemeiat.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este afectată de nelegalitate sub aspectul soluționării excepției inadmisibilității invocată de către recurenta, în ceea ce-l privește pe intimatul reclamant a fost emis un titlu de creanță reprezentat de decizia nr. 10689 din 10.03.2009, acesta poate fi contestat în condițiile speciale prevăzute art. 205 și urm. din nr.OG 92/2003, după finalizarea acestei proceduri, prin emiterea actului administrativ de soluționare a contestației, acesta din urmă putând fi contestat în fața instanței de judecată, însă nu a investit instanța cu o acțiune având ca obiect principal anularea actului administrativ de soluționare a contestației administrativ fiscale promovată de acesta la 20 martie 2009,emis de DGFP nr.11985 din 20 martie 2009, cererea de restituire fiind accesorie celei de anulare, neputând fi formulată ca și capăt de cerere principal, astfel că urmează a fi admise ambele recursuri în temeiul art. 312 alin. 1,2,3 și 5 Cod procedură civilă, a se modifica hotărârea recurată în sensul că va fi admisă excepția inadmisibilității invocată de către recurenta și pe cale de consecință acțiunea promovată de intimatul reclamant va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ambele recursuri declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în T, nr. 166, Cod poștal -, Județ D și ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în B, sector 6, nr. 294 Corp A, Cod poștal - împotriva sentinței nr.507 din 16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu sediul în com., sat., Cod poștal -, Județ D, intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în M,-, Cod poștal -, Județ D și în consecință;
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite excepția inadmisibilității și respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria
- - - - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.
Tehnored. CMF
6 ex./20.10.2009
- - - Tribunal
-
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria
