Anulare act administrativ . Decizia 135/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 135/
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa
JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
JUDECĂTOR 3: Clara
Grefier șef sectie
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, G, și și de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FIANANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.752/CA din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în baza art. 146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit dispozițiilor art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei la data de 20 februarie 2009.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 752/CA/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, s-a admis prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2004 invocate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, și, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și în consecință a fost obligată pârâta să acorde fiecărui reclamant în funcție de data angajării, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare datorate pe perioada 1.01.2005 - 12.11.2008 data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele inflației din momentul nașterii dreptului și până la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor acordate până la data plății efective; s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, personal contractual.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, dispozițiile art. 31 din nr.OG 6/2007 nefiind aplicabile in speța de față atâta vreme cât dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege privesc contestații in legătură cu stabilirea sporurilor, ori sporurile solicitate prin acțiune nu numai că nu au fost stabilite de pârâta, ci nu au fost acordate deloc.
Pe fondul cauzei instanța a arătat că reclamanții sunt funcționari publici in cadrul PBa spect necontestat de pârâtă, și rezultă din adeverința anexată cererii de chemare in judecată.
Legea nr. 188/1999 inițial prin art. 29 al. 1 lit. c și și apoi prin art. 31 instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile art. 29 și apoi 31 al. 1 lit. c,d din. 188/1999 au fost suspendate succesiv prin OUG 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și OUG 2/2006 pentru anul 2006.
Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art. prevederile art.29 al. 1 lit. c și d (devenit 31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța, a analizat textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2005-2008, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea a fost admisă in parte.
Pârâții au fost obligați la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei actualizate cu indicele de inflație având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia, cerere care a fost apreciată ca fiind fondată, fiind obligați pârâții in acest sens, având in vedere dispozițiile art. 1084 Cod Civil, dobânda legală fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamanți ca urmare a neacordării celor două suplimente.
S-a considerat că este nefondat petitul reclamanților referitor la acordarea celor două suplimente și pentru viitor având in vedere că această creanță nu îndeplinește, cumulativ, cele trei condiții, respectiv de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
De asemenea, s-a arătat că este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile aferente anului 2004, atâta timp cât nu s-a dispus suspendarea acordării drepturilor decât pentru anii 2005 și 2006, astfel că pentru aceste drepturi termenul de prescripție s-a împlinit, față de dispozițiile art. 7 din Decretul-lege nr.167/1958 care stipulează termenul general de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește perioada 01.01.2005 - 09.10.2005, deși acțiunea a fost promovată la data de 09.10.2008, urmare a suspendării acordării acestor drepturi pe anul 2005 s-a suspendat și dreptul la acțiune, motiv pentru care pentru această perioadă nu operează prescripția.
Pe cale de consecință, prima instanța a respins acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, pentru anul 2004,iar pentru reclamanții, a respins acțiunea întrucât aceștia nu au făcut dovada calității de funcționar public.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, G, și reclamantul și de pârâta Direcția Generală a Fiananțelor Publice criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții reclamanți, G, și, arată că în mod greșit s- admis excepția prescripției pentru anul 2004 și nu s-au acordat drepturile și pentru viitor.
Prin art. 29 alin. (1) devenit art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 republicată reclamanții funcționari publici au dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Prevederile respective au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006 prin art. 44 din OUG 92/2004, suspendarea dreptului nu presupune însă pierderea lui. Norma de suspendare se apreciază că, contravine dispozițiilor art. 41, 53 și 15 alin. (2) din Constituție deci e lovită de nulitate. Se consideră că raportat la art. 64 alin. 3 din Legea 24/2000 și dispozițiile Decretului 167/1998, prescripția nu curge pe perioada când actul normativ este suspendat.
Referitor la pretențiile lor pentru viitor arată că drepturile au fost acordate prin lege deci, li se cuvin cât timp norma legală nu este abrogată. Se consideră un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția CEDO.
Solicită acordarea suplimentelor în procente de câte 25% din salariul de bază.
2. Pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice B consideră că acțiunea este inadmisibilă față de dispozițiile art. 31 din OG 6/2007 care prevăd o procedură obligatorie de soluționare a acestor categorii de litigii. Pe fond apreciază că în mod greșit s-a admis acțiunea reclamanților, aplicabilă este OG 6/2007 și nu Legea 188/1999 în ceea ce privește salarizarea reclamanților. Se citează prevederi din OG 6/2007. Consideră că suplimentele se pot acorda doar după apariția legii unice de salarizare pentru funcționarii publici. Art. 31 din Legea 188/1999 a fost suspendat succesiv prin OUG 92/2004, art. 44 pentru anul 2005 și OUG 2/2006 pentru anul 2006. Instanța nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul sporurilor, deci va fi imposibilă punerea în executare a sentinței. Apreciază că nu se justifică nici acordarea plății acestor sporuri actualizate cu indicele de inflație și nici cu dobândă. Nu au nici o culpă în neacordarea acestor drepturi salariale.
3. Reclamantul a arătat că și el a avut calitatea de funcționar public pe durată determinată și nu a fost angajat. A depus la dosar deciziile de numire și de eliberare din funcție.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Bad epus la dosar și întâmpinare la recursul reclamanților solicitând respingerea acestuia. Se indică dispozițiile art. 3 din Decretul 167/1958 privind prescripția și art.1 din OG 6/2007. Față de recursul lui, arată că acesta nu a fost funcționar public.
Reclamanții au depus întâmpinare la recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând respingerea acestuia. Acțiunea lor e admisibilă, pârâta a refuzat să le soluționeze cererea, iar pe fond au aceste drepturi conferite de lege care au fost suspendate cu încălcarea dispozițiilor constituționale.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul reclamanților este parțial fondat, iar recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B este nefondat.
Se constată în prealabil că recurenții au criticat dispoziția referitoare la admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și la respingerea acțiunii ca prescrisă pe perioada 1.01.2004-31.12.2004. Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958 "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune". Aceasta este regula generală.
Sumele solicitate cu titlu de sporuri sunt prestații periodice,lunare. Până la suspendarea lor prin OUG 92/2004 (26 noiembrie 2004) reclamanții au avut posibilitatea de a acționa și de a-și cere drepturile. Pentru perioada anterioară intrării în vigoare a ordonanței menționate cursul prescripției nu fost suspendat. Prescripția pentru fiecare prestație lunară a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv în ianuarie 2004, februarie 2004, etc.
Suspendarea drepturilor prin actele normative menționate Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 și Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 a suspendat și prescripția extinctivă. S-a modificat cursul acestei prescripții, s-a oprit de drept curgerea termenului de prescripție până la momentul încetării acestei situații care a pus în imposibilitate de a acționa pe reclamanți, titularii dreptului la acțiune.
În consecință critica reclamanților, referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției este întemeiată doar pentru o lună. OUG 92 fost publicată în 23 noiembrie 2004 și a suspendat exercițiul acestor drepturi după intrarea ei în vigoare. Critica pârâtei este neîntemeiată.
Față de modul de soluționare a fondului cauzei se rețin următoarele:
Conform prevederilor art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispoziția legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr. 188/1999 (actual art. 31),cu modificările ulterioare.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 (actul art. 31), până la 31 decembrie 2006.
Prin modificarea adusă Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 251/2006, lit. "d" a aliniatului 1 art. 29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificata, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale uncționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Conform art. 1 alin 2 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art. 31 alin 1 din Legea nr.188/1999, republicată.
Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că prevederile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999, republicată.
Se reține că, în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
cordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate ncetându-și aplicabilitatea, context in care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din Ordonanța Guvernului 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Art. 37 alin. 3 teza ultimă din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională se constată că în speță sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Potrivit art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern
Garantarea drepturilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale cât, și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor și se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
Primul judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile privitoare la protecția drepturilor omului care au aplicabilitate directă n dreptul intern.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat prin jurisprudența sa constantă că noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit sa le dobândească.
Anterior a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două sporuri au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit ă-l dobândească în mod efectiv.
În consecință prin neacordarea în fapt a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art. 1 din Primul protocol adițional.
În baza art. 11 și art. 20 din Constituția României, au prioritate reglementările internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din egea 188/1999 republicată, se circumscrie și încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența Curții Europeana a Drepturilor Omului.
În concepția jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art. 1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea sa fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În cauza dedusă judecății, iciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește. Este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art. 1 din Protocolul 1, dreptul lor la a primi sporuri având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Față de considerentele arătate, Curtea apreciază că aceste sporuri se pot acorda și în continuare până la modificarea situației de fapt (încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților, a calității de funcționar public) și/sau de drept (modificarea dispozițiilor legale avute în vedere la pronunțarea prezentei sentințe).
Prejudiciul viitor este cert, deși nu s-a produs încă, dacă la data la care se pretinde repararea lui este sigur că se va produce în viitor fiind astfel susceptibil de evaluare.
Referitor la motivul de recurs al Direcției Generale a Finanțelor Publice B privind acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflație și dobânda, Curtea reține că nici acesta nu este întemeiat.
Conform art. 1084 Cod civil, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neplata acestor sporuri prevăzute de lege. Actualizarea cu indicele de inflație păstrează valoarea reală a obligației bănești, iar dobânda reprezintă beneficiul nerealizat.
Față de neindicarea cuantumului sporurilor, se va reține că prevederea legală nu stabilește cuantumul acestora. Instanța nu poate adăuga la lege și nici stabili un procent prin analogie (a se vedea și dispozițiile Deciziei 820/2008 a Curții Constituționale).
Referitor la reclamantul instanța constată că acesta a fost încadrat pe durata determinată în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, iar prin Decizia nr.86 bis/17.03.2008 se menționează că a încetat "raportul de serviciu" al acestuia. Într-adevăr există anumite inadvertențe în deciziile depuse la dosar, se încheie contract individual de muncă și încetează raportul de serviciu. În lipsa altor documente depuse la dosar dubiul profită reclamantului. Încadrarea ca și "consilier superior" indică ocuparea unui post de funcționar public.
Pentru aceste motive se vor acorda și acestui reclamant drepturile reprezentate de cele două suplimente pe perioada încadrării în funcție la pârâtă. Celelalte argumente de drept sunt identice cu cele analizate la recursul celorlalți reclamanți și la cel al pârâtei.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursul reclamanților și să respingă recursul pârâtei.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanții, G, și și de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 752/CA/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamanților, G, și și a reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare datorate pe perioada 26 noiembrie 2004 - 12 noiembrie 2008 în funcție de data numirii și cea a încetării raporturilor de serviciu și în continuare până la modificarea situației de fapt și/sau de drept.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20 Februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - --- - - eliberată din funcție
Semnează
Președinte de instanță
Grefier
Red. / 2.03.2009
Dact. /4.03.2009 - 3.ex.
Jud. fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara
