Anulare act administrativ . Decizia 136/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.136
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Duican Doina
JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 3: Cosma
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.1277/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimații pârâți au depus la dosar, la data de 13.01.2010, întâmpinări.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare având în vedere că intimații pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Curtea constată următoarele asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată la nr. 1868/87 din 24.04.2009, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul consiliul Local, județul T pentru ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună: anularea hotărârilor emise de pârât la data de 17.04.2009, prin care s-a dispus validarea numiților C și, precum și alegerea viceprimarului, formarea comisiilor, alegerea președintelui de ședință, alegerea comisiei de validare, precum și, reluarea procedurii de validare a tuturor mandatelor; să se constate îndeplinirea condițiilor de validare a reclamanților și obligarea Consiliului Local la validarea mandatelor de consilieri locali obținute în urma alegerilor din 05.04.2009; obligarea pârâtului la
plata sumei de 100 lei/zi de întârziere de la pronuntarea sentintei și până la validarea lor: cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, în urma alegerilor locale parțiale din comuna, județul T din data de 05.04.2009, PSD a câștigat două mandate așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a rezultatului alegerilor, ei fiind înscriși pe listă la poziția 1 și 2.
In data de 17.04.2009, au precizat reclamanții, fără a fi convocați conform art. 30 din Legea nr.215/2001 în vederea constituirii Consiliului Local, și în lipsa lor, se validează persoanele de pe pozițiile inferioare, care fuseseră excluși din partid în prealabil.
Au mai arătat reclamanții că, prin aceste proceduri nelegale se încalcă prevederile art. 31 din Legea nr. 215/2001, întrucât în ceea ce-i privește nu s-au emis hotărâri de invalidare, neavând posibilitatea atacării acestora și dat fiind că, votul celor două persoane validate fără respectarea legii au influențat adoptarea hotărârilor solicită anularea acestora.
În drept, au fost invocate Legea nr. 215/2001 republicată și Legea nr. 554/2004 actualizată.
Reclamanții au depus la dosar, în xerocopie, cererile de demisie a unor membrii din cadrul Organizației PSD, extras din ziar și extras acte normative.
La data de 19.05.2009, pârâtul Consiliul Local, județul Tad epus la dosar Întâmpinare, prin care a arătat că, în ceea ce privește validarea mandatelor consilierilor lIiazar și, comisia de validare a mandatelor a constatat că la dosarul de ședință Organizația Județeană a Partidului Social Democrat a depus adresa cu nr. 37 din 14.04.2009 prin care a făcut cunoscut că poziția nr. 1 ( lIiazar), poziția nr. 2 ( ), poziția nr. 4 ( ), poziția nr. 5 ( ), poziția nr. 6 ( ), poziția nr. 7 ( ), poziția nr. 8 ( ) și poziția nr. 9 ( ) din Lista candidaților PSD pentru funcția de consilier nu mai sunt membri ai PSD, și în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 393/2004, nu mai pot fi consilieri, situație în care au fost validați supleanții înscriși la poziția nr. 3 - C și poziția nr. 10-.
În raport de actele depuse și de susținerile părților Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr.1277/23.06.2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
Pentru a se pronunța această sentință s-a apreciat de instanța de fond că hotărârile emise de pârât la 17.04.2009 sunt legal emise în raport de dispozițiile Lg.215/2001 coroborate cu disp.art.9(2) din Lg.394/2004.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen motivat reclamanții, pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de recurs încadrându-se în disp.art.304 pct.9 cod pr.civ.
Se arată în motivele de recurs că instanța de fond a aplicat greșit disp.art.30(1) din Lg.215/2001 în sensul că la ședința de constituire a Consiliului Local al Comunei din 17.04.2009 nu au fot convocați, deși au fost declarați aleși la alegerile din 5.04.3009 din partea PSD
Recurenții arată că nu există o hotărâre legală din partea organizației teritoriale PSD T de invalidare a mandatelor la consilieri locali, ei fiind grav vătămați prin hotărârea din 17.04.2009 emisă de autoritatea pârâtă.
La dosar intimații au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Sentința atacată este legală și temeinică, fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Lg.215/2001 coroborate cu disp.art.9(1) din Lg.393/2004.
Hotărârea contestată emisă de autoritatea pârâtă din 17.04.2009 este legal emisă, în mod corect reclamanții recurenți nefiind convocați la acea ședință deși au fost declarați aleși la alegerile din 5.04.2009.
Aceasta deoarece în mod corect intimata și instanța de fond au ținut cont de adresa nr.37/14.04.2009 (fila 17 ds.fond) emisă de organizația județeană a PSD T prin care s-a comunicat că recurenții nu mai fac parte din PSD fiind excluși din partid și pe cale de consecință conf.artz.6(5) din OUG 35/2002 au fost convocați și supleanții validați din lista de candidați. Aceasta deoarece existența calității de membru al PSD reprezintă condiția convocării la ședința din 17.04.2009.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art.312 al.1 și 2 cod pr.civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.1277/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul
nr- în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red. GREFIER
EF/2ex.
26.01.2010
Tr.
Jud.VV
Președinte:Duican DoinaJudecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Cosma