Anulare act administrativ . Decizia 138/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 138
Ședința publică din data de 27 IANUARIE 2010
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în T, nr. 166, Cod poștal -, Județ D și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în B, sector 6, nr. 294, - A, Cod poștal - împotriva sentinței nr. 536/01.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în M, STR. -, nr. 15, Cod poștal -, Județ D, intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în M, STR. -. -, nr. 6, Cod poștal -, Județ
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2010, când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 27 ianuarie 2010, când a dat următoarea deciziei:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr-, reclamantul, a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 3002 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehiculul proprietatea sa, sumă ce va fi reactualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății nedatorate și până la data restituirii sumei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achitat suma de 3002 lei la data de 10.03.2009 la Trezoreria M cu chitanța seria - A nr. -, conform calculului Trezoreriei Statului, cu titlu de taxă pe poluare, pentru un autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Se impune, în aprecierea reclamantului ca, în speță, instanța să facă aplicarea principiului supremației dreptului comunitar și al efectului direct al prevederilor
Tratatului de Înființare al Comunității Europene asupra reglementărilor interne, prin aplicarea dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
Reclamantul susține că această taxă este într-o contradicție vădită cu dispozițiile art. 90 alin. 1 și 2 al Tratatului Comunității Europene care consacră principiul nediscriminării produselor importate din comunitatea europeană în raport de produsele interne.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 554/2004, art. 1092, 1084 rap. la art. 1082 Cod civil, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 90 din Tratatul CE.
Prin întâmpinare pârâta DGFP D - mandatată și de către Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că, prin adoptarea OUG nr. 50/2008, s-a instituit începând cu data de 1.07.2008 o taxă pe poluare pentru autovehicule, bazată pe principiul " poluatorul plătește, ce se aplică în alte 16 state membre ale UE ", mai mult, prin decizia nr. 802/19.05.2009, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 50/2008.
Se mai arată că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul CE, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești, iar pe de altă parte, prevederile art. 90 din TCE nu sunt incidente în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă/ contestație administrativă, sau un refuz nejustificat, obiectul acțiunii fiind restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar aceasta nu poate fi soluționată de instanța de contencios administrativ care este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice.
În fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că reclamantul nu precizează în concret care este actul administrativ prin care se consideră vătămat într-un drept al său iar pe de altă parte se arată că acțiunea este inadmisibilă pentru că nu poate avea ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe a Guvernului; se mai susține că taxa de poluare nu contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare.
Prin sentința nr. 536/01.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițas -a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și s-a admis acțiunea formulată de reclamantul ,în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor- Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu, fiind obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 3002 lei achitată cu titlul de taxă pe poluare, reactualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății nedatorate și până la data restituirii sumei și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 40,3 lei din taxa judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 28 din Tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe, iar în conformitate cu art. 30 și 31 din Tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Tribunalul a coroborat aceste prevederi cu dispozi țiile art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratatul Uniunii Europene, versiunea consolidată, care precizează în mod expres că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, rostul acestei reglementări, se arată în hotărâre, este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, în România nu se percepe nici un fel de taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate aici.
În ceea ce privește Constituția României, de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Se reține prin hotărâre, că potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin <LLNK 12003 211 50BP01 0 81>Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand și cum OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație
înmatriculate în țară, axa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin 1).
Pentru toate aceste considerente, a admis acțiunea și a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 3002 lei cu titlu de taxă de poluare, reactualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății nedatorate și până la restituirea sumelor.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs Administrația Fondului pentru Mediu și D, în baza delegațiie B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Ministerul Finanțelor Publice, critică hotărârea pronunțată de prima instanță,ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență că prin Ordonanța nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008 și că așa cum a arătat prin întâmpinare, calitate procesuală pasivă are numai Fondului pentru Mediu, având în vedere că taxa de poluare a cărei restituire a solicitat-o intimatul s-a făcut venit la bugetul fondului de mediu, astfel încât în mod greșit prin sentința recurată, recurenta a fost obligată alături de să restituie suma de 3002 lei, Ministerul Finanțelor Publice neavând posibilitatea restituirii sumei.
Arată recurenta că taxa de poluare a fost prevăzută printr-un act normativ și potrivit art. 9 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept al său sau interes legitim, prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanță, introduce acțiunea la instanța de contencios însoțită de excepția de neconstituționalitate, reclamantul nu a urmat această procedură și nici Curtea Constituțională nu a pronunțat o hotărâre în acest sens, astfel încât instanța trebuia să constate că taxa de poluare, a fost calculată în temeiul unor dispoziții legale.
Mai susține recurenta că prin OUG 50/2008 s-a abrogat numai art. 214/1-214/3 din codul fiscal, dar nu s-a introdus noua taxă în cuprinsul codului, tocmai pentru că această taxă nu este o taxă fiscală, nefăcându-se venit la bugetul general consolidat al statului, astfel că nu se poate pune în discuție plata dobânzilor de 0,1% pe zi întârziere, calculată la nivelul majorării de întârziere, prevăzută de OG 92/2003 deoarece taxa de poluare nu este o creanță fiscală, legislația fiscală nefiind aplicabilă în speță.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, în recursul formulat a criticat sentința pronunțată de prima instanță ca fiind nelegală și netemeinică prin aceea că a fost dată fără temei legal - art. 304 pct. 9.pr.civ, arătând într-un prim motiv de recurs că, în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii ce a invocat-o, deoarece necontestarea în termen de 30 de zile a titlului de creanță, reprezentat de decizia de calcul a taxei de poluare, atrage decăderea persoanei din dreptul de a contesta ulterior taxa, în speță recurentul necontestând decizia de calcul ce i-a fost emisă.
Printr-un alt motiv de recurs arată că, în mod greșit prima instanță a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare și că taxa trebuie restituită.
Arată recurenta că, OUG nr. 50/2008 a instituit o nouă taxă, în acord cu principiile comunitare, care se plătește începând cu 01.07.2008, reclamantul achitând
această taxă, care este conformă cu legislația europeană și acest act normativ a fost acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aguis-ul comunitar, astfel încât taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.
Susține recurenta că în forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, Comisia Europeană acceptând principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante, Comisia Europeană recunoscând că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare.
Mai mult arată recurenta, procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Comisia Europeană necontestând niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, nici Curtea Europeană de Justiție a și nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa specială de primă înmatriculare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită.
De asemenea, mai arată că pentru aplicarea art. 90 din Tratatul CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărare pe loc, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză, sub acest aspect, consideră că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care acesta și-a achiziționat autoturismul.
În această privință, precizează că, CJCE a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecăruia dintre acestea, susținând că dintr-o jurisprudență constantă a Curții rezultă că, pentru ca un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu art. 90 din Tratatul CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.
Pe de altă parte, compatibilitatea cu art. 90 din Tratatul CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare
superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ. reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu.
Primul motiv de recurs vizând inadmisibilitatea acțiunii, este nefondat.
Decizia de calcul a taxei de poluare nr. 10674/10.03.2009, emisă de a municipiului M, prin care s-a stabilit ca intimatul reclamant să achite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicolul său, de 3002 lei, a fost atacată de către intimat cu actul nr. 14261 din 7.04.2009, în termenul prevăzut de disp. art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, privind contenciosul administrativ, de 30 de zile de la data comunicării actului, solicitând restituirea sumei stabilită cu titlu de taxă de poluare, deoarece aceasta i-a fost reținută abuziv întrucât încalcă legislația Uniunii Europene.
Actul nr. 14261/7.04.2009, reprezintă o contestație formulată de către intimat, în cadrul procedurii prealabile, reglementată de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, împrejurarea că recurenta nu a emis o decizie de soluționare a contestației ci a emis doar adresa nr. 15702/22.04.2009, prin care îi răspunde intimatului la contestația formulată, nu poate fi interpretat că reclamantul nu formulat contestație și nu a atacat decizia de calcul emisă de către recurentă.
Criticile aduse sentinței de recurentă, în ce privește fondul cauzei, sunt nefondate.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Potrivit practicii E un sistem de impozitare poate fi considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul CE, doar dacă este stabilit astfel încât să excludă în toate cazurile posibilitatea ca produsele importate să fie mai taxate decât produsele naționale și să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii, n materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 90 din Tratatul CE urmărește să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce privește concurența dintre produsele importate și cele ce se află deja pe piața națională.
Art. 110 (fost art. 90 par.l) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, versiunea consolidată, prevede că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Articolul 148 alin. 2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 110 (fost art.90 alin.1) din Tratatul Comunităților Europene.
Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul
, sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al
Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului, această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Susținerea recurentei constând în aceea că taxa a fost încasată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, nu poate fi reținută de instanță întrucât, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, ale Tratatului, dar și cu principiile instituite de în urma deciziilor de interpretare, are un vădit caracter ilicit.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România fără ca textul sa facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand și întrucât OUG a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară sau în alt stat membru UE.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot in România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 (fost art 90 paragraf 1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România, or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pentru aceste considerente recursul declarat de pârâtă se privește ca nefondat și în temeiul disp. art. 312 al. 1 pr.civ. va fi respins ca atare, în cauză neevidențiindu-se nici un motiv de casare sau de modificare din cele prevăzute de art. 304 pr.civ.
In ce privește recursul declarat de DGFP D în baza delegației Ministerul Finanțelor Publice.
Criticile aduse de recurentă în sensul că, calitate procesuală pasivă are numai Administrația Fondului pentru Mediu și că taxa de poluare nu este o taxă fiscală, nefăcându-se venit la bugetul consolidat al statului și că această taxă nu este o creanță fiscală, sunt nefondate.
Taxa de poluare solicitată a fi restituită de reclamantul intimat a fost stabilită prin decizia de calcul nr. 10674/10.03.2009 Administrației Finanțelor Publice a Municipiului M, prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, stabilind că suma datorată cu acest titlu este de 3002 lei și că a fost stabilită în baza referatului de calcul al taxei de poluare, iar din chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contributie nr -/10.03.2009, prin care intimatul achită taxa de poluare stabilită, rezultă că suma a fost achitată în contul Trezoreriei M din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, astfel că în mod greșit se susține de recurentă că nu avea calitate procesuală pasivă și că taxa de poluare nu este o creanță fiscală.
Pentru aceste considerente recursul declarat de pârâtă se privește ca nefondat și în temeiul disp. art. 312 alin. 1 pr.civ. va fi respins ca atare, în cauză neevidențiindu-se nici un motiv de casare sau de modificare din cele prev. de art. 304 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în T, nr. 166, Cod poștal -, Județ D și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în B, sector 6, nr. 294, - A, Cod poștal - împotriva sentinței nr. 536/01.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în M, STR. -, nr. 15,Cod poștal -, Județ D, intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în M, STR. -. -, nr. 6, Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 27 ianuarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
Grefier
Red. EC/DD
6 ex/28.01.2010
f-
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
