Anulare act administrativ . Sentința 140/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA Nr. 140/F/CA/2008

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta -" T"SRL A I în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul ales al reclamantei, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul reclamantei arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra acțiunii de față

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la această instanță în dosar CA - reclamanta SRL AIr eprezentată prin administrator a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru protecția consumatorilor B anularea ordinului 74/17.03.2008 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B privind suspendarea autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase eliberată pe numele societății suscrise.

În motivarea acțiunii arată că a îndeplinit procedura prealabilă prev.de.art 7 din Legea 554/2004 adresându-se autorității emitente a Ordinului de suspendare, solicitând revocarea suspendării autorizației urmând să se constate că au fost înlăturate cauzele care au condus la suspendarea acesteia, iar raportat la sancțiunea avertismentului aplicată de către instanță, măsura suspendării apare ca vădit disproporționată.

Urmare a solicitării reclamantei, în data de 5.05.2008 la sediul punctului de lucru s-a efectuat un nou control de către angajații ANPC Sibiu ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de constatare nr. 1025/665/5.05.2008 atestându-se că nu s-a constatat nici o abatere de la normele legale.

Prin acest proces verbal s-a propus revocarea ordinului 74/2008 al ANPC B, deși până la acest moment nu i s-a comunicat o astfel de decizie, fapt ce o îndreptățește să formuleze prezenta acțiune pentru a nu depăși termenul de 60 de zile prev.de art.14 alin.1 din 554/2004.

Prin sentința 68/F/CA/7.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul - s-a admis cererea reclamantei, iar în temeiul art.14 din 554/2004 s-a suspendat executarea ordinului 74/2008 emis de ANPC B până la pronunțarea instanței de fond.

Având în vedere cele expuse în temeiul art.8 alin.1 din Legea 554/2004 solicită anularea ordinului 74/17.03.2008 emis de ANPC B privind suspendarea autorizației.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

La punctul de lucru al societății reclamante situat în Sibiu str. - nr.6 funcționează magazinul Casa de bijuterii având ca obiect de activitate comercializarea de bijuterii din aur și.

În data de 22 01 2008 în urma unui control efectuat de angajații ANPC Sibiu s-a confiscat cantitatea de 48,66 grame bijuterii din pe motivul că produsele nu prezentau marca de garanție proprie sau marca de certificare.

Totodată prin procesul verbal nr. 922/665 din 28 01 2008 reclamanta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3000 lei făcându-se referire la încălcarea disp. art. 18 din OUG nr. 190/2000 republicată.

În 1 04 2008 i s-a comunicat ordinul nr.74/17 03 2008 emis de ANPC B prin care i s-a adus la cunoștință suspendarea pe termen de o lună a autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase eliberate pe numele societății suscrise.

Decizia de suspendare a autorizației s-a întemeiat pe procesul verbal de constatare a contravenției nr-008 întocmit de ANPC Sibiu.

Reclamanta a formulat plângere contravențională, împotriva acestui proces verbal iar prin sentința civilă nr. 2296/ 1.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul - a fost admisă plângerea reclamantei și s-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Mai arată că s-a procedat la confiscarea cantității de 48,66 grame bijuterii din pe motivul că produsele nu ar fi prezentat marca de garanție proprie sau marca de certificare.

Ținând seama de valoarea redusă a mărfii care a făcut obiectul confiscării ( 182,47 lei) măsura suspendării autorizației apare ca vădit disproporționată ceea ce contravine disp. art.5 alin.1 din OG nr.2/2001. Același temei juridic a îndreptățit și instanța de judecată să admită plângerea și să înlocuiască sancțiunea aplicată cu avertismentul.

Decizia de suspendare a autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase poate să producă grave prejudicii reclamantei, de ordin patrimonial.

Se mai reține că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prev.de art.7 din L 554/2004 solicitând autorității emitente revocarea suspendării autorizației.

Urmare solicitării reclamantei, în data de 5.05.2008 la sediul punctului de lucru s-a efectuat un nou control de către angajații ANPC Sibiu ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de constatare nr. 1025/665/5.05.208 atestându-se că nu s-a constatat6 nici o abatere de la normele legale, propunându-se revocarea Ordinului 74 /2008 a ANPC

De asemenea se mai reține că prin sentința nr. 68/R/CA/2008 a Curții de APEL ALBA IULIAs -a suspendat executarea ordinului 74/2008 emis de ANPC B până la pronunțarea instanței de fond.

Față de cele mai sus prezentate, acțiunea reclamantei este întemeiată urmând a fi admisă în baza art.8 alin.1 din 554/2004.

Pentru aceste motive,
În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de către T A-I, cu sediul social în A-I, str. - (-) nr.53 jud.A în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B cu sediul în B,-, sector 1 și în consecință:

Dispune anularea Ordinului nr.74/17.03.2008 emis de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B privind suspendarea autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase eliberate pe numele societății reclamantei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.09.2008.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red.IC

Dact./ex.4/24 10 2008

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 140/2008. Curtea de Apel Alba Iulia