Anulare act administrativ . Decizia 141/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.141/CA
Ședința publică din 13 aprilie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtCONSILIUL JUDEȚEAN- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, G, NA, G, G, -, -, G, -, -, -, - PRIN SINDICATUL SALARIAȚILOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ DE STAT - T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.52/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, pentru recurentul-pârât și consilier juridic -, pentru intimații-reclamanți, în baza delegațiilor depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, pentru motivele precizate și dezvoltate în cererea de recurs.
Consilier juridic -, pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare. Arată, în esență, că dispozițiile de imputare emise de recurent sunt nelegale. Recurentul nu a dovedit că sumele au fost imputate legal. Consideră că trebuia să existe o documentație în acest sens. Susținerea conform căreia nu există temei legal pentru acordarea unor drepturi suplimentare personalului din instituțiile bugetare, nu poate fi primită, întrucât temeiul legal este dat de contractul colectiv de muncă negociat, cât și actele normative avute în vedere la încheierea acestuia, iar fondurile necesare pentru acoperirea acestor drepturi au fost prevăzute și aprobate în bugetul județului T pentru întreaga perioadă pentru care s-au încasat aceste sume. Sursa de finanțare a acestor drepturi a fost cuprinsă în hotărârea privind aprobarea bugetului Consiliului Județean pe anul 2007, căreia nu i-a fost contestată legalitatea. Legiuitorul a acordat posibilitatea de a fi negociate prin contracte drepturi care nu au fost reglementate în mod expres.
In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. nr-, reclamanții, G, NA, G, G, -, G, toți prin Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală de Stat T, au chemat în judecată Consiliul Județean T pentru anularea dispozițiilor de imputație cu numerele 790 - 935 din 18 noiembrie 2008.
Reclamanții mai solicită să se dispună suspendarea executării dispozițiilor de imputare, în temeiul disp.art.14-15 din Legea nr.554/2004, până la soluționarea definitivă a cauzei.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, prin imputațiile emise, pârâtul pretinde că au produs un prejudiciu instituției, încasând drepturi salariale necuvenite fără a exista un temei legal pentru acordarea acestora.
Reclamanții mai arată că aceste drepturi au fost plătite în baza Acordului și contractului colectiv de muncă încheiate între Consiliu și Sindicat, în care s-au prevăzut drepturi speciale constând în sume pentru menținerea sănătății și securității muncii, achiziționarea ținutei vestimentare conform cerințelor impuse de Codul d e conduită al funcționarului public.
La cererea instanței, la data de 07 ianuarie 2008 Consiliul Județean T, prin adresa nr.13468/06.01.2008, a comunicat că reclamanții, și nu aveau calitatea de funcționari publici la momentul emiterii deciziilor de imputare întrucât nu mai erau salariați ai Consiliului Județean T, fapt pentru care a procedat la emiterea Dispoziției nr.994/23.12.2008 privind încetarea aplicabilității prevederilor dispozițiilor de imputare nr.794, 796, 797 și 896 din data de 18.12.2008.
In dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar deciziile de imputare emise pentru fiecare în parte.
Intimata a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii deciziilor de imputare, respectiv raportul de control intermediar al Camerei de Conturi T - Direcția de Control financiar ulterior și contractul colectiv de muncă, dispoziția nr.994/234 din dec.2008, referat privind încetarea aplicabilității prevederilor dispozițiilor de imputare și tabel nominal cu reclamanții membrii ai sindicatului salariaților din Administrația Publică Locală a Jud.T, adeverința nr.266/12.01.2009.
Prin sentința civilă nr. 52/16.01.2009 instanța a respins cererea de anulare a dispozițiilor de imputare nr. 794/2008, 796/2008, 797/2008 și 896/2008 ca rămasă fără obiect și a admis cererile de anulare a celorlalte dispoziții de imputare. Totodată s-a dispus suspendarea executării dispozițiilor până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
Reclamanților, și, care potrivit adresei Consiliului Județean T nr.13468/06.01.2009 nu mai aveau calitatea de funcționari publici întrucât nu mai erau salariați ai pârâtei, fapt pentru care s-a procedat la emiterea Dispoziției nr.994/23.12.2008 privind încetarea aplicabilității prevederilor dispozițiilor de imputare nr.794, 796, 797 și 896 din 18.12.2008, le-a fost respinsă cererea ca rămase fără obiect.
Reclamanții, G, NA, G, G, -, G, sunt funcționari publici în cadrul Consiliului Județean
Potrivit art.31 alin.1 din acordul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2007, funcționarilor publici li se acordă lunar drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii în cuantum de 200 lei neimpozabili, începând cu luna semnării acordului de către ambele părți.
În continuare, în art.31 alin.3 se stipulează că, pentru o ținută decentă a funcționarilor publici și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează, aceștia beneficiază de sume pentru achiziționarea ținutei (vestimentației) după cum urmează: în valoare de 1.090 lei fiecare, neimpozabili, pe semestru, pentru funcționarii publici ce ocupă funcții de conducere, 700 lei pentru funcționarii publici cu studii superioare ce ocupă funcții de execuție, respectiv 500 lei pentru funcționarii publici cu studii medii ce ocupă funcții de execuție; aceste cheltuieli se vor justifica cu chitanțe fiscale de fiecare salariat, fiind exceptate de la acordarea acestor sume funcționarii publici pentru care ținuta este obligatorie, precum și funcționarul public ce a depus solicitare pentru încetarea raporturilor de serviciu, acordarea acestor drepturi făcându-se în cursul primului semestru al anului, respectiv în al doilea semestru al anului.
Art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că "un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin în alt mod prevăzut de lege,de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea", iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
De asemenea, conform art.12 alin.1 din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Pe de altă parte, folosind același principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În acest sens sunt și prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii cu care se completează Legea nr.188/1999, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
În aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Un argument în plus îl constituie și art.72 din Legea nr.188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentantei funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă. de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, precum și cele pentru sănătate și securitatea muncii.
Or, prevederile art.30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noțiunii de "îmbunătățire a condițiilor la locul de muncă", părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de muncă.
Nu trebuie omise în acest context nici depozițiile Convenției OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art.1), iar negocierea să poarte asupra fixării condițiilor de muncă și angajării, și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor OIM.
Mai mult, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a devenit opozabil și, în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției OIM nr.131/1970, pe lângă faptul că alin.2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate (art. 24 alin.2 din Legea nr.130/1996).
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării dispozițiilor a căror anulare s-a cerut, instanța reținut că,potrivit art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute laart. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
În speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art.14 alin.(1) din Legea nr.554/2006, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente prin executarea deciziilor, reclamanților fiindu-le reținute sumele care fac obiectul acestor decizii.
Soluția a fost atacată cu recurs de către Consiliul Județean
Prin motivele de recurs se arată că deciziile de imputație anulate de către prima instanță sunt legale și temeinice întrucât, acordul valabil pentru anul 2007 conține clauze (art. 32 alin. 5 și 6 din Acordul colectiv de muncă) care contravin prevederilor legale. Reclamanții nu aveau dreptul la aceste remunerații întrucât, în calitate de angajați ai Consiliului Județean T, au beneficiat de toate drepturile care derivă din prevederile legale în vigoare pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, concedii de odihnă.
În drept se invocă art. 299 și următoarele pr.civ.
Intimații reclamanți depun întâmpinare prin care solicită respingerea recursului. În cuprinsul întâmpinării se susține legalitatea acordării drepturilor bănești ce fac obiectul deciziilor de imputație.
Instanța de recurs reține următoarele:
Prin motivele de recurs recurentul nu indică nici o prevedere legală care a fost încălcată prin conținutul clauzelor din cuprinsul Acordului colectiv de muncă.
Așa cum a reținut și prima instanță, legea nr. 188/1999 permite încheierea de acorduri colective între instituțiile publice și sindicatele reprezentative sau reprezentanții funcționarilor publici. Aceste acorduri pot să cuprindă numai măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale (art. 72 alin. 1 din legea nr. 188/1999).
În baza legii nr. 188/1999, dar și în baza legii nr. 130/1996 - referitoare la contractele colective de muncă - și a contractului colectiv de muncă la nivel național, a fost încheiat Acordul colectiv nr. 2 din 18.01.2006 între Consiliul Județean T și Sindicatul salariaților din administrația locală Acordul colectiv a fost înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Tulcea, potrivit dovezii atașate de către pârâtul recurent, fără a fi sesizate clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilorart. 8.
În cuprinsul Acordului (art. 32 alin. 5 și 6) se află inserate clauze referitoare la acordarea unui spor de 300 lei lunar pentru "menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului, asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție" și a unei sume de 500 lei pe semestru pentru "o ținută decentă și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează". Aceste sume nu au nici o legătură cu drepturile salariale datorate funcționarilor publici potrivit legii și la care se face referire prin motivele de recurs, neavând caracterul de drepturi salariale. Dat fiind definirea scopului pentru care sumele se acordă, ele se pot încadra în textul art. 72 alin. 1 lit. a, fiind destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătății și securității în muncă.
Pe de altă parte, legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, prevede modalitatea de anulare a unor clauze contrare dispozițiilor legale. În speță nu s-a solicitat anularea prevederilor în baza cărora s-au acordat sumele ce au făcut obiectul deciziilor de imputație. Astfel s-a imputat funcționarilor publici din cadrul instituției recurente sume acordate în baza unui acord perfect valabil, a cărui legalitate nu a fost pusă niciodată în discuție.
Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtCONSILIUL JUDEȚEAN- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, G, NA, G, G, -, -, G, -, -, -, - PRIN SINDICATUL SALARIAȚILOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ DE STAT - T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.52/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:_
Red.jud.-Gr.
2ex./28.04.2009
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Ecaterina Grigore
