Anulare act administrativ . Decizia 147/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.147/ DOSAR NR-
Ședința publică din 4 martie 2008
Completul compus din
PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - -- - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat pârâtul PRIMARUL COMUNEI - împotriva sentinței civile nr.1042 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2008, când părțile au lipsit
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 4 martie 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 1042/9.2007 a Tribunalului Covasna, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Prefectul Județului C în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei.
A anulat ca fiind nelegală Dispoziția nr. 163/08.05.2007 emisă de pârât privind organizarea și numirea comisiei de examinare a candidaților participanți la concursul organizat pentru ocuparea postului de contabil
A anulat ca fiind nelegal concursul desfășurat în temeiul Dispoziției sus menționate, la data de 10.05.2007, pentru ocuparea postului de contabil în cadrul Primăriei comunei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la data de 8 mai 2007, pârâtul emite Dispoziția cu nr.163/2007 prin care stabilește organizarea concursului pentru ocuparea postului de contabil I în cadrul Primăriei comunei, data fixată pentru desfășurarea concursului fiind 11 mai 2007.
Conform articolului 2 al dispoziției sus menționate se constituie comisia pentru examinarea candidaților participanți la concurs, comisie având competența și funcțiile prevăzute în anexa nr.1 la dispoziție ( fila 10 din dosar fond).
Din Hotărârea nr.30/17.04.2007 a Consiliului Local al comunei de aprobare a organigramei și statului de funcții a aparatului propriu al Primarului, a rezultat că la respectiva dată nu exista în cadrul biroului financiar-contabil, un post de contabil I (filele 13-15 din dosar fond).
Cu înscrisurile depuse de reclamant la filele 16-27 din dosarul de fond (filele registru de intrări-ieșiri acte), acesta a probat ce documente au fost afișate la sediul primăriei în perioada 07.05.2007-10.05.2007, printre acestea neregăsindu-se Dispoziția cu nr. 163/2007, ca urmare exista prezumția că acest act nu a fost adus la cunoștința publică.
În drept, instanța a reținut dispozițiile punctului 1 din anexa 12 HG nr.281/1993 potrivit cărora angajarea personalului într-o unitate bugetară se face prin concurs, pe un post vacant. La concurs pot participa persoane din unitate sau din afara unității.
Prevederile punctului 4 anexa nr.12 din același act normativ stipulează că posturile vacante existente în statul de funcții al unităților bugetare vor fi scoase la concurs, în funcție de necesitățile fiecărei unități bugetare, publicarea făcându-se, după caz, într-un ziar central, local sau prin afișarea acestora la sediul unităților respective, cu cel puțin 15 zile înainte de data susținerii concursului.
Apoi, la punctul 5 se prevede că odată cu publicarea posturilor vacante se vor publica și data și locul susținerii concursului, precum și modalitățile de informare privind condițiile de participare prevăzute de punctul 2. pentru concurs se va pune la dispoziția solicitanților de către unitate.
În vederea desfășurării concursului trebuie numită și o comisie de examinare, în același termen de cel puțin 15 zile înainte de data desfășurării concursului, în acest sens fiind dispozițiile art. 12 alin.2 din nr.HG 775/1998.
Pârâtul nu a respectat în speță aceste dispoziții legale, comisia de examinare, tematica de concurs, fiind stabilite cu 3 zile înainte de data fixată pentru desfășurarea acestuia. Acest termen scurt nu a putut asigura potențialilor candidați timpul necesar parcurgerii tematicii de concurs, nici procurarea documentelor necesare pentru înscriere.
Dealtfel, din probele administrate în cauză, a rezultat că dispoziția de fixare a datei concursului, a tematicii, nu a fost adusă la cunoștința publică astfel cum prevede art.49 alin.2 din Legea nr. 215/2001.
În plus față de aceste nelegalități, din documentele depuse la dosar de către reclamant a rezultat că în organigrama aparatului propriu al primarului nu exista la data organizării concursului post vacant de contabil
Având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că dispoziția cu nr. 163/2007 a fost emisă în mod nelegal de către pârât; pe cale de consecință, examenul organizat și desfășurat în baza celor hotărâte prin dispoziția sus menționată este nelegal la rândul său.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat cererea reclamantului ca fiind întemeiată, a admis-o și a dispus conform celor ce au fost cuprinse în dispozitivul sentinței.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Primarul comunei, iar în dezvoltarea motivelor de recurs arată că legea nu prevede un termen pentru constituirea comisiei de examinare, astfel că nu se poate vorbi de tardivitate sau nelegalitate în cazul dispoziției nr.163/2007.
Se mai arată că deficiențele care au fost constatate de Instituția Prefectului au fost remediate, respectiv a fost modificată organigrama și s-a solicitat avizul ANFP pentru organizarea concursului pentru postul de contabil.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurent, precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate și neîntemeiate, neputând fi reținute de curte, deoarece, din probele de la dosar rezultă că pârâtul a organizat concursul pentru ocuparea postului de contabil I la Primăria comunei cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în acest caz.
Conform dispoziției nr. 163/8.05.2007 pârâtul a dispus organizarea concursului pentru ocuparea postului de contabil I în cadrul Primăriei comunei pentru data de 11.05.2007, și constituirea comisiei pentru examinarea candidaților.
Dispozițiilor nr.HG281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, punctul 4 din anexa nr.12, prevăd că posturile vacante existente în statul de funcții al unităților bugetare vor fi scoase la concurs, în funcție de necesitățile fiecărei unități bugetare, publicarea făcându-se, după caz, într-un ziar central, local sau prin afișarea acestora la sediul unităților respective, cu cel puțin 15 zile înainte de data susținerii concursului.
Raportat la aceste dispoziții legale și analizând probele de la dosar, se poate constata că la data când a fost organizat concursul, în organigrama aprobată prin hotărârea nr. 30/2007 a Consiliului Local al comunei nu exista post de contabil I, condiții în care pârâtul nu putea să organizeze concurs pentru un post care nu era prevăzut în organigramă și în statul de funcții.
Numai, ulterior, așa cum susține recurentul în motivele de recurs, la data de 5 iunie 2007 fost inițiat un proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și introducerea unei funcții publice de referent superior în biroul financiar-contabil. Ca atare, atâta timp cât nu exista un post în statul de funcții și acela să fie vacant, nu se putea organiza concurs.
Dispozițiile legale mai sus arătate prevăd că, inițiativa de scoatere la concurs a unui post vacant trebuie să fie făcută publică cu cel puțin 15 zile înainte de data susținerii concursului. Din probele de la dosar rezultă că de la data emiterii dispoziției nr. 163/8.05.2007 și până la data de 11.05.2007 când urma să aibă loc concursul sunt numai 4 zile, contrar prevederilor legale care stabilesc un termen de cel puțin 15 zile, termen necesar pentru ca toate persoanele interesate să aibă cunoștință despre organizarea concursului. De asemenea se mai poate constata că, dispoziția nr. 163/8.05.2007 nu a fost supusă publicității prin afișare sau printr-o altă modalitate prevăzută de lege și nici tematica de concurs, neasigurându-se astfel posibilitatea tuturor celor interesați să se înscrie la concurs în condiții de egalitate și transparență. Au fost încălcate în aceste condiții dispozițiile art. 16 din Constituția României, republicată, care prevăd că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. De asemenea au fost încălcate dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale care la art. 14 reglementează "interzicerea discriminării".
Față de aceste considerente, curtea constată că recursul formulat de pârât este nefondat, prima instanță în mod întemeiat și făcând o corectă aplicare a legii a admis acțiunea reclamantului Prefectul Județului Ca atare recursul pârâtului urmează a fi respins, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 din Codul d e procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul comunei împotriva sentinței civile nr. 1042/9.2007 a Tribunalului Covasna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - pt. - - - - -
aflată în concediu,
semnează președintele
instanței,
Grefier,
Red:./04.03.2008
Dact:/07.03.2008
- 2 ex. -
Judecător fond:
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta