Anulare act administrativ . Decizia 1486/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECTIA COMERCIALA SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1486

Sedinta publica din data de 30 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu

JUDECĂTORI: Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe Adriana

- -a -

Grefier - Nora

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI DAMBOVITA,prin reprezentantii legali, cu sediul in Targoviste,-, judetul Dambovita, impotriva sentintei nr. 471 din 23 iunie 2009 pronuntata de Tribunalul Dambovita - Sectia comerciala si de contencios administrativ, in contradictoriu cu intimatul paratPRIMARUL COMUNEI,prin reprezentantii legali, cu sediul in comuna, judetul Dambovita.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal in sedinta publica au lipsit recurenta Institutia Prefectului Judetului Dambovita si intimatul parat Primarul comunei.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care arata ca recurenta a solicitat judecata in lipsa in cuprinsul motivelor de recurs, iar intimatul parat a depus la dosarul cauzei intampinare (ce poarta viza nr. 16756 din 16 octombrie 2009), dupa care,

Curtea, luând act de împrejurarea ca recurenta a solicitat judecata in lipsa si tinand seama de lipsa parților, constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr.2125/120/11.05.2009, reclamanta Instituția Prefectului Județului Das olicitat anularea Dispoziției nr. 459/23.04.2009, emisă de Primarul comunei,

privind acordarea sporului de dificultate membrilor Comisiei Locale de Fond Funciar.

Motivând acțiunea, reclamanta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 2 alin.1 din Legea 263/2006, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 1 an, calculată de la data intrării în vigoare a legii.

A susținut reclamanta că sporul putea fi acordat pe perioada următoare publicării legii în Monitorul Oficial nr. 572/03. 07. 2006, astfel că, la data emiterii dispoziției atacate, termenul de acordare a sporului era expirat, acordarea lui pentru anul 2009 fiind vădit nelegală.

Prin sentința nr.471 pronunțată în data de 23 iunie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins a respins cererea formulată de către reclamant, reținând în esență că potrivit art.I alin.1 rin p. derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică centrală și locală beneficiază lunar de un spor de dificultate de până la 50% din indemnizația corespunzătoare funcției respective sau din salariul de încadrare, în cazul în care sunt implicate în aplicarea legii fondului funciar.

Tribunalul a constatat că termenul de acordare a sporului nu este limitat la un an de zile, însă acesta nu este unul regular și el poate fi acordat în mod real doar atunci când există fonduri în bugetul local.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Instituția Prefectului, susținând în esență că a solicitat anularea dispoziției nr.459/2009 emisă de Primarul Comunei privind acordarea sporului de dificultate de 50% din salariul de încadrare, membrilor comisiei locale de fond funciar, motivat de faptul că acest spor de acordă pe o perioadă de 1 an, calculată de la data intrării în vigoare a Legii nr.263/2006, prevederi care sunt aplicabile și primarilor și viceprimarilor care au calitatea de membrii în aceste comisii.

Cum termenul în care se putea acorda sporul de dificultate a expirat, s-a solicitat admiterea recursului, iar pe fond admiterea acțiunii și anularea dispoziției atacate.

Intimatul Primarul comunei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile speței, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.

Astfel, potrivit art. 2 alin.1 din Legea nr. 263/2006 "salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 1 an, calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Teza a-II-a a art. II alin.1 din lege prevede că stabilirea celor ce beneficiază de acest spor se face anual, în limita fondurilor pentru plata salariilor, de unde se poate desprinde concluzia că legea nu a avut în vedere doar un singur an în care se poate acorda acest spor, ci perioade anuale determinate de continuarea activității de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate funciară.

În cauză s-a făcut dovada că persoanele desemnate în componența comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 desfășoară o activitate neîntreruptă în aplicarea legilor fondului funciar la nivelul comunei, astfel că a fost justificată emiterea deciziei nr. 459/23.04.2009 de către Primarul comunei, contestată de recurent.

Instanța de fond a interpretat corect și dispozițiile legale care îi vizează pe primarii și viceprimarii care desfășoară activități de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, dispozițiile care prevăd că "persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația centrală sau locală, beneficiază de un spor de activitate de până la 50% din indemnizația corespunzătoare funcției respective sau din salariul de încadrare, în cazul în care sunt implicate în aplicarea următoarelor acte normative Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare".

Indemnizația se aplică pe perioadă cât funcționează comisia, anual, atât pentru membrii comisiei, cât și pentru persoanele implicate în aplicarea legii fondului funciar care ocupă funcții de demnitate publică.

Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI DAMBOVITA,prin reprezentantii legali, cu sediul in Targoviste,-, judetul Dambovita, impotriva sentintei nr. 471 din 23 iunie 2009 pronuntata de Tribunalul Dambovita - Sectia comerciala si de contencios administrativ, in contradictoriu cu intimatul paratPRIMARUL COMUNEI,prin reprezentantii legali, cu sediul in comuna, judetul Dambovita.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 30 octombrie 2009.

Presedinte, JUDECĂTORI: Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe Adriana

- - - - -a -

Grefier,

Nora

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Red. /NZ

4 ex./25 noiembrie 2009

Ds. Fond - Tribunal

Jud. fond

Președinte:Adrian Remus Ghiculescu
Judecători:Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe Adriana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1486/2009. Curtea de Apel Ploiesti