Anulare act administrativ . Decizia 1487/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1487
Ședința publică din data de 30 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
JUDECĂTORI: Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe Adriana
- -a -
Grefier - Nora
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de paratii,domiciliat in comuna, judetul Dambovita siPRIMARUL COMUNEI -, cu sediul in comuna, judetul Dambovita, impotriva sentintei nr. 437 din 11 iunie 2009 pronuntata de Tribunalul Dambovita - Sectia comerciala si de contencios administrativ, in contradictoriu cu reclamantulPREFECTUL JUDETULUI DAMBOVITA,prin reprezentantii legali, cu sediul in Targoviste,-, judetul Dambovita.
Recursul este netimbrat.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentii parati si Primarul comunei - si intimatul reclamant Prefectul Judetului Dambovita.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursurile sunt netimbrate, după care,
Curtea, invocă, din oficiu, excepția netimbrării recursurilor, având în vedere că recurentii au fost citati cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și față de lipsa părților si tinand seama si de imprejurarea ca s-a solicitat judecata in lipsa in cuprinsul motivelor de recurs, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dambovita - Secția comercială și de contencios administrativ sub nr- din 19 august 2008, reclamanta Instituția Prefectului Județului Das olicitat, in contradictoriu cu paratii si Primarul comunei -, anularea Dispoziției nr. 115 din 31 ianuarie 2008, emisă de Primarul comunei, privind acordarea sporului de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare membrilor comisiei locale de fond funciar.
A invederat reclamanta că acest spor a fost acordat nelegal pentru anul 2009, intrucat, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 263/2006, sporul se acordă doar pentru o perioadă de un an de la data intrării in vigoare a legii.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 19 lit. e din Legea nr. 340/2004 republicată, coroborate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei inscrisuri.
Desi a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a depus acte în apărare.
Prin sentinta nr. 437 din 11 iunie 2009, Tribunalul Dambovita - Sectia comerciala si de contencios administrativ a admis actiunea si a dispus anularea dispozitiei nr. 115 din 31 ianuarie 2008.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca lin. 1 al art. II din Legea nr. 263/2006 pentru aprobarea OUG nr. 209/2005, pentru completarea și modificarea unor acte normative din domeniul proprietății - prevede că salariații instituțiilor bugetare implicați in mod direct in aplicarea legilor fondului funciar membri în comisiile astfel înființate, beneficiază de un spor de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării in vigoare a legii; de asemenea, teza a II a, a acestui text prevede că stabilirea salariaților ce beneficiază de acest drept se face anual, de către conducătorul instituției implicate in aplicarea acestor dispoziții legale privind drepturile de proprietate funciară, in limita fondurilor pentru plata salariilor.
S-a apreciat ca aceleași prevederi există și pentru primarii și viceprimarii care au calitatea de membri în comisii, potrivit OUG nr. 136/2006 privind completarea Legii nr. 263/2006.
S-a constatat ca cererea reclamantei a fost întemeiată doar pe susținerea că perioada de un an, calculată de la data intrării in vigoare a Legii nr. 263/2006 a expirat, astfel că nu s-ar mai impune acordarea acestui spor. Insa, apreciaza prima instanta ca teza a II-a a art. II alin. 1 din lege prevede că stabilirea celor ce beneficiază de acest spor se face anual, in limita fondurilor pentru plata salariilor, de unde concluzia că legea nu a avut in vedere doar un singur an in care se poate acorda acest spor, ci perioade anuale, determinate de continuarea activității de constituire și reconstituire dreptului de proprietate funciară.
de imprejurarea ca pârâtul nu a făcut dovada că persoanele desemnate în componența Comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991 desfășoară o activitate neîntreruptă în aplicarea legilor fondului funciar la nivelul Comunei, tribunalul a admis actiunea.
Impotriva acestei solutii a formulat recurs atat paratul, cat si paratul Primarul comunei -, criticand-o pentru nelegalitate.
Legal citat, intimatul reclamant Prefectul Judetului Dambovita, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului.
Având în vedere că paratii declarând recursul de față, nu au achitat taxa de timbru legală, deși au fost citati cu mențiunea de a timbra recursul cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire ale procedurilor de citare de la filele 14-15 dosar, se va dispune anularea recursurilor ca netimbrate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 și art. 20 din Legea nr. 146/1997 cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinite cerințele referitoare la timbraj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursurilor.
Anulează ca netimbrate recursurile formulate de paratii,domiciliat in comuna, judetul Dambovita si PRIMARUL COMUNEI -, cu sediul in comuna, judetul Dambovita, impotriva sentintei nr. 437 din 11 iunie 2009 pronuntata de Tribunalul Dambovita - Sectia comerciala si de contencios administrativ, in contradictoriu cu reclamantulPREFECTUL JUDETULUI DAMBOVITA,prin reprezentantii legali, cu sediul in Targoviste,-, judetul Dambovita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe Adriana
- - - - G -a -
GREFIER,
Nora
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Tehnored.ZN
5 ex./ 25.11.2009
f- Trib. Dambovita
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe Adriana