Anulare act administrativ . Decizia 1553/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 1553
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgoviște, nr. 166 județul D, împotriva sentinței nr. 289 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în G,- județul și pârâta Administrația Finanțelor Publice, cu sediul în G, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsind recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederându-se că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod proc. civ.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, menționează că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar intimatul-reclamant nu are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința nr. 289 din 28 aprilie 2009, Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice G, Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligând Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, respectiv Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, să restituie
reclamantului suma de 5094 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a achitat, în contul Trezoreriei G, suma de 5.094 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare a autoturismului marca Opel, cu chitanța seria - nr. -/25.09.2007; autovehiculul a fost dobândit prin cumpărare, conform contractului de vânzare cumpărare încheiat la 22.04.2003, fiind deja înmatriculat sub nr. F- în Belgia, așa cum reiese din copia certificatului de înmatriculare aflat la fila 10 dosar.
La înmatricularea în țară a autovehiculului, potrivit art.21412143din Codul fiscal și pct. 311-312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, reclamantul a fost obligat la plata unei noi taxe de înmatriculare, iar, conform art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene - nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Reglementarea comunitară are ca scop asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, eliminarea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.
Deoarece România este stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007, prin Legea 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare la UE și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele Comunității, dinainte de aderare; potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din aderare.
Prima instanță a mai reținut că dispozițiile art.2141-2143sunt reglementări contrare legislației europene și nu pot fi considerate aplicabile în speță, astfel că, taxa specială pentru reînmatricularea autovehiculului în România, în cuantum de 5094 lei, a fost încasată cu încălcarea prevederilor art. 90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al UE, motiv pentru care tribunalul a dispus obligarea pârâților la restituirea acestei sume reclamantei;
Instanța de fond a mai reținut că taxa impusă prin acest ultim act normativ este de poluare și nu de primă înmatriculare, neavând aceeași destinație pentru a opera calcularea eventualelor diferențe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice-prin Direcția Finanțelor Publice D, care criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. civ. și 304 indice 1 Cod proc. civ.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că, prin OUG 50/2008, a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008, ulterior s-au emis Normele Metodologice de aplicare a ordonanței, aprobate prin HG 686/2008, este prevăzută o procedură de restituire a sumelor ce reprezintă diferența între taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare, legiuitorul reglementând doar restituirea diferenței dintre cele 2 taxe și nu restituirea integrală, astfel că obligarea recurentului la restituirea, în totalitate, a taxei de primă înmatriculare este nelegală și
netemeinică, fiind prejudiciat bugetul general consolidat al statului.
S-a mai susținut că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin.2 din Constituție, revine exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești, textul constituțional prevăzând că au prioritate reglementările comunicate față de dreptul intern",cu respectarea prevederilor actului de aderare, obligația de armonizare revenind deci, Parlamentului, dispozițiile art. 90 alin.1 din TCE au în vedere limitarea drepturilor statului de a introduce, pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne, iar existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare.
Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, art.304 și 3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerentele:
În anul 2007, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel, nr. de identificare -, an de fabricație 2003, pentru care a achitat în România ca taxă de primă înmatriculare, suma de 5094 lei, potrivit chitanței seria - nr. -, taxă specială ce a fost introdusă în Codul Fiscal art.2141,3prin Legea nr. 343/2006, fiind limitată, în ceea ce privește obligativitatea plății sale, prin nr.OUG 110/2006, numai pentru autoturismele și autovehiculele comerciale, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic ce își desfășoară activitatea în România. Această taxă este reglementată și de Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, art. 311,2, prevederi legale în baza cărora a fost calculată taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul achiziționat de către reclamant.
Potrivit Legii nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale comunității dinainte de aderare, astfel că dispozițiile din dreptul comunitar se aplică în mod direct, prioritar și imediat în ordinea juridică națională a fiecărui stat membru. În conformitate cu art.90 paragraful 1 din, nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică direct
sau indirect, produselor naționale similare, această reglementare europeană are caracter obligatoriu și prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, principiu statuat de art.148 alin.2 din Constituția României. Astfel, instituirea și obligativitatea plății taxei speciale, prevăzută de Codul Fiscal, numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România, este contrară dispozițiilor art.90 (1) din Tratat, iar urmare a efectului direct și prioritar al dreptului comunitar, se aplică în ordinea juridică a Statului Român aceste prevederi europene și nu cele ale art. 2141,3din Codul Fiscal, în mod corect concluzionându-se, de instanța de fond, că reclamantul nu datorează taxa specială de primă înmatriculare pentru autoturismul second-hand, achiziționat în 2007, dintr-un stat membru UE, prin plata acestei taxe i s-a cauzat un prejudiciu, pârâta fiind obligată să acopere paguba și folosul nerealizat, respectiv să restituie suma plătită cu titlu de taxă, cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin.3 din nr.OG 9/2000.
.//.
Motivul de recurs potrivit căruia, în prezent este în vigoare OUG nr. 50/2008
ce instituie procedura de restituire a diferenței dintre suma achitată de contribuabili în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 și taxa de poluare, fiind prevăzută de legiuitor restituirea, în parte, a acestei taxe și nu integrală, Curtea constată că este nefondat, întrucât acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008, iar taxa de primă înmatriculare a cărei restituire s-a solicitat a fost achitată la 10 septembrie 2007, prin emiterea acestei ordonanțe s-a recunoscut caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare, urmare a negocierilor purtate între Comisia Europeană și Guvernul României, pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
De asemenea, Curtea constată că nu este fondat nici motivul potrivit căruia obligația de armonizare a legislație interne cu cea europeană revine Parlamentului și nu instanțelor judecătorești, întrucât, în art. 148 alin.2 din Constituția României, s-a prevăzut, în mod expres, efectul prioritar, direct și imediat al dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, reglementarea din Codul fiscal român este contrară dispozițiilor art. 90 alin.1 din Tratatul Uniunii Europene, întrucât se încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, instanțele fiind obligate să aplice în mod direct, normele comunitare și nu pe cele interne, ce contravin acestora, nefiind necesară abrogarea normelor interne sau declararea lor ca neconstituționale, sens în care a statuat și CJCE în Cauza Simmenthal (1978).
Nici susținerea potrivit căreia taxa de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare nu este întemeiată, întrucât legislația comunitară prevede ca nivelul taxelor aplicate produselor comunitare să nu fie mai mare decât cele ce se aplică, direct sau indirect produselor interne similare, ori taxa de primă înmatriculare, reglementată de art. 2141-3din Codul fiscal, se percepe numai pentru autoturismele și autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare, neînmatriculate în România, o astfel de taxă nu este prevăzută pentru autoturismele autohtone produse și înmatriculate în statul român, încălcându-se, deci, principiul liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, reglementarea română fiind contrară art. 90 alin.1 din TCE.
Față de aceste considerente, Curtea constată că sentința este legală și temeinică, urmând ca, în conformitate cu art. 312 alin.1 pr.civilă, recursul să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtulMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgoviște, nr. 166 județul D, împotriva sentinței nr. 289 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul,
domiciliat în G,- județul și pârâtaAdministrația Finanțelor Publice, cu sediul în G, județul D, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Fiind eliberată din funcție,prin
pensionare, se semnează de
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
GREFIER,
- -
red VN
tehnored MC
5 ex/14. 12.2009
f-Trib.
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu