Anulare act administrativ . Decizia 1577/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1577
Ședința publică de la 08 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DGFP M, împotriva sentinței nr. 636 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DGFP M, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare și că se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 CPC, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 636 din 21 mai 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinția respins excepția de necompetență materială a instanței și excepția de inadmisibilitate a cererii.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul și s-au anulat adresele nr.3857/20.02.2008 și nr.4165/27.02.2008 emise de pârâtă.
A fost obligată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice M să dispună restituirea sumei de 5296,0 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată de reclamant cu talonul seria - 3A nr.- din 09.07.2008, precum și să plătească rata dobânzii legale de la data plății taxei și până la data restituirii efective a acesteia, reclamantului.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.
Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.
În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.
S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2008.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor a Municipiului DTS.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii instanța constată că este neîntemeiată și urmează să fie respinsă întrucât întreaga motivare făcută de pârâtă, vizează fondul pricinii și nu excepția de inadmisibilitate invocată în întâmpinare.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DGFP
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepției excepțiilor și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit.a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art.205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatara în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand în cursul anului 2008, și pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să plătească taxa de 5296,0 lei. Plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul - Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule -, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în speță, este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
In dovedirea cererii de chemare în judecată reclamantul a anexat în copie următoarele acte: cartea de identitate, chitanța seria - 3A nr.- din 09.07.2007, adresele nr.3857/20.02.2008 și nr.4165 din 27.02.2008.
Pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DGFP Maa rătat că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.199 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește necompetență materială a instanței, de asemenea s-a reținut în mod legal că, reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art.90 din Tratat.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DGFP M, împotriva sentinței nr. 636 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
red.2 ex.
tehnored. 09 Iulie 2008
jud.fond.
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Adina Calotă Ponea, Gabriela
