Anulare act administrativ . Sentința 16/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 16/
Ședința publică din 4 februarie 2008
Completul de divergență compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, precum și cererile de intervenție, în interesul pârâtului Guvernul României, formulate de intervenienții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2008, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 4 februarie 2008.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 287/45 din 28 mai 2008, reclamantul a solicitat, în contradictor cu pârâtul Guvernul României, anularea în tot a Hotărârii nr. 334/11.04.2007 și obligarea acestuia de a emite o nouă hotărâre, prin care să fie numit pe funcția de subprefect al județului I, pe motiv că cel numit nu îndeplinea condițiile cerute de art. 15 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 188/1999, în timp ce el exercitase două mandate complete de deputat, situație ce-l califica pentru ocuparea funcției publice menționate.
Totodată reclamantul a invocat excepția nulității nr.HG 334 din 11 aprilie 2007, pe motiv că aceasta nu conține temeiul legal al numirii lui pe funcția publică de subprefect, considerând încălcate dispozițiile art. 54 alin. 4 din Legea nr. 188/1999.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că Hotărârea nr. 334/2007 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României și al art. 18 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 188/1999, în baza notei de fundamentare și a proiectului inițiat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în considerarea procesului verbal din 2 aprilie 2007 al Comisiei de concurs pentru recrutarea înalților funcționari publici și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că numirea în funcție nu se putea face decât prin concurs, că reclamantul nu a contestat rezultatele acestuia și că cel declarat admis a întrunit punctajul cel mai mare, hotărârea atacată fiind emisă cu respectarea prevederilor legale.
A mai formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Guvernul României, care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamant, considerând că atâta timp cât nu s-au contestat nici candidaturile depuse și nici actul prin care intervenientul a fost declarat admis demersul judiciar al acestuia nu are o bază legală, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că au fost urmate procedurile legale pentru numirea înalților funcționari publici și că faptul clasării lui pe locul patru nu dă dreptul reclamantului de a contesta rezultatul concursului și hotărârea de numire în funcție a candidatului declarat câștigător, prin invocarea unor chestiuni ce țin de procedura înscrierii la concurs, verificarea dosarelor și selecția candidaților.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând, cu prioritate excepțiile invocate, Curtea reține că atâta timp cât reclamantul și-a depus candidatura pentru ocuparea funcției de subprefect al județului I și cât participarea la concurs îi deschidea perspectiva de a accede la funcția publică pentru care a candidat, acesta justifică un interes legitim privat în a promova acțiunea de față, drept pentru care excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de intervenientul, urmează a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește excepția nulității actului administrativ a cărui anulare se solicită, invocată de reclamant, Curtea constată că prin Hotărârea nr. 334/11.04.2007 nu se încalcă nici o prohibiție a legii, sancționată cu nulitatea, drept pentru care și această excepție urmează a fi respinsă.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:
Urmare vacantării postului de subprefect la Instituția Prefectului Județului I, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea acestui post, corespunzător categoriei înalților funcționari publici, pentru data de 26 martie 2007, indicând condițiile generale și specifice pe care trebuiau să le îndeplinească candidații, probele de concurs și condițiile de participare la concurs.
Anterior acestui anunț, Primul-ministru, prin Decizia nr. 38/2006 a numit pe membrii comisiei permanente, însărcinată cu recrutarea înalților funcționari publici, în condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 188/1999.
La acest concurs s-au înscris reclamantul, precum și numiții, și, ale căror dosare au fost acceptate de către comisia de concurs.
În urma desfășurării probei scrise și a interviului, membrii comisiei de concurs l-au declarat admis pe, ce a realizat un punctaj final de 182,7 puncte, față de 139 puncte obținute de, care a fost declarat respins, procesul verbal încheiat la data de 2 aprilie 2007 rămânând definitiv ca urmare a necontestării rezultatului final.
După încheierea concursului, președintele comisiei de concurs pentru recrutarea înalților funcționari publici a transmis ministrului administrației și internelor procesul verbal final încheiat, însoțit de propunerea numirii lui în funcția publică de subprefect în cadrul Instituției prefectului - județul
Propunerea președintelui Comisiei de concurs a fost transmisă prin intermediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu adresa nr. -/02.04.2007 (fila 41 dosar).
de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Ministrul internelor și reformei administrative a întocmit o notă de fundamentare (fila 40 dosar), pe care a înaintat-o, însoțită de proiectul de hotărâre corespunzător, Guvernului, prin care se propune numirea în funcție a candidatului admis la concursul organizat de Agenție, respectiv a lui.
Guvernul României, având în vedere prevederile art. XXI din Legea nr. 161/2003, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 18 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 188/1999, a emis Hotărârea nr. 334 din 11 aprilie 2007, prin care a fost numit în funcția publică de subprefect al județului I, act contrasemnat de ministrul internelor și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007.
Luând cunoștință de acest act administrativ, a solicitat, prin petiția înregistrată la Secretariatul General al Guvernului României sub nr. 17/3372 din 18 aprilie 2007, revocarea hotărârii menționate și emiterea unui nou act, prin care să fie numit în funcția publică de subprefect al județului I, în baza concursului pe care consideră că l-a promovat, susținând că "eram singurul candidat care putea fi numit în funcția publică se subprefect".
Întrucât nu s-a dat curs acestei plângeri, reclamantul a promovat prezenta acțiune, în procedura consacrată de Legea nr. 554/2004.
Raportat la această situație de fapt, Curtea constată că acțiunea reclamantului este nefondată, reținând ca fiind necontestat faptul că, urmare vacantării postului de subprefect al județului I, s-a organizat un concurs, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, că, în urma susținerii probelor de concurs, a fost declarat admis candidatul, candidatul fiind declarat respins, că actul ce consemna rezultatul final al concursului a fost comunicat de către comisia de concurs Ministerului Internelor și că actul de numire în funcție, emis de către pârât, se întemeiază pe rezultatele concursului organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, însușite de ministrul internelor, care a întocmit și nota de fundamentare și a contrasemnat hotărârea a cărei anulare se solicită prin acțiune.
Nici una din părți nu contestă faptul că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 188/19999intrarea în categoria înalților funcționari publici se face prin concurs național și că singura în drept să realizeze recrutarea înalților funcționari publici este comisia permanentă, independentă, formată din 7 membri, ce a fost numită prin decizia primului-ministru, în anul 2006, precum și faptul că doar persoanele care au promovat concursul național pot fi numite în funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.
Ceea ce se contestă prin acțiune este faptul că cel declarat admis nu îndeplinea condițiile cerute de art. 15 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 188/1999, reclamantul pretinzând că era singurul candidat care îndeplinea condițiile legale evocate și că, în considerarea acestei situații de fapt, pe care apreciază că pârâtul putea și era obligat să o cunoască, Guvernul era obligat să îl numească în funcția de subprefect, întrucât "a fost singurul candidat care a întrunit toate condițiile legale pentru ocuparea postului".
Reclamantul a precizat, explicit și în mod repetat, că nu a înțeles și că nu avea temei a contesta rezultatele concursului, organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, considerându-l pe pârât ca singur răspunzător de neobservarea încălcării cerințelor legale, cu ocazia emiterii actului administrativ de numire în funcție a lui.
Curtea consideră însă că cercetarea legalității actului administrativ contestat se poate face doar în strânsă legătură și condiționalitate cu sfera atribuțiunilor ce revin instituțiilor publice și autorităților publice implicate în procesul recrutării înalților funcționari publici, procedură stabilită prin Capitolul III al Legii nr. 188/1999.
Sub acest aspect, Curtea reține că în procesul de recrutare a înalților funcționari publici sunt implicați mai mulți subiecți de drept administrativ, care au atribuțiuni proprii și acționează independent unul față de celălalt.
Astfel, așa cum rezultă și din anunțul aflat la fila 24 dosar, concursul pentru ocuparea funcției publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici a fost organizat, în nume propriu și în considerarea competențelor prevăzute de art. 58 din Legea nr. 188/1999, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, șeful serviciului asigurând de altfel secretariatul comisiei de concurs.
Sub egida Agenției Naționale a Funcționarilor Publici funcționează o comisie permanentă de concurs, numită prin decizia primului-ministru, care are un mandat fix de 10 ani și care lucrează independent atât față de Agenție, cât și în raport cu autoritatea care a scos postul la concurs, legătura dintre acestea realizându-se prin intermediul Ministerului Internelor.
C de al treilea subiect de drept și ultimul, în ordinea derulării procedurii de recrutare a înalților funcționari publici, este pentru funcția de subprefect, Guvernul României, chemat să "numească" în funcție, pe baza rezultatelor ce i-au fost comunicate de către comisia de concurs, prin intermediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în considerarea notei de fundamentare și a proiectului de hotărâre elaborat de ministrul inițiator.
Cum cei trei subiecți de drept administrativ, care lucrează în mod autonom și emițând fiecare acte ce au valoarea unor acte administrative de autoritate, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu au dreptul de a se controla, în materia recrutării înalților funcționari publici, unul pe celălalt, problema răspunderii trebuie să se circumscrie în mod strict doar la sfera atribuțiunilor ce revin fiecăruia în parte și nu la întregul proces de recrutare.
Ca atare, constatând că, în cazul recrutării înalților funcționari publici, Guvernul nu poate răspunde pentru legalitatea actelor îndeplinite de alte autorități sau structuri administrative implicate, care lucrează, astfel precum s-a mai arătat, în mod independent, în virtutea prerogativelor conferite prin lege, ci doar pentru actele sale proprii, Curtea stabilește că se impune disocierea controlului de legalitate al actelor îndeplinite de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și respectiv a celor emise de comisia de concurs, structuri administrative ce nu au fost chemate în judecată în prezenta cauză, de controlul de legalitate al actului a cărui anulare se solicită.
În cadrul controlului de legalitate al nr.HG 334 din 11 aprilie 2007 nu se poate realiza, pe cale indirectă, controlul nici unuia din faptele și actele îndeplinite de către Agenție și respectiv de către Comisia de concurs, întrucât singurul atribut al Guvernului, care dă și limita responsabilității sale, este aceea de a numi în funcție pe cel ce a fost declarat câștigător al concursului național organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, procedură în care pârâtul nu a fost și nici nu se putea implica, atâta timp cât însăși legiuitorul a stabilit că cei 7 membri ai comisiei de concurs lucrează în mod independent.
controlul de legalitate doar la actul de numire, Curtea constată că pârâtului nu i s-a prezentat și nici nu trebuia să i se prezinte, ca suport al hotărârii adoptate, lucrările întocmite de Agenție și de Comisia de concurs, el fiind legal sesizat doar de către ministrul internelor, prin nota de fundamentare întocmită și semnată de acesta, astfel cum rezultă din actul aflat la fila 70 dosar, ministrul elaborând și proiectul de hotărâre.
Chiar dacă părțile au făcut referire la Legea nr. 24/2000 și la HG nr. 50/2005, care reglementează normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea apreciază că nr.HG 334 din 11 aprilie 2007, prin care a fost numit în funcția publică de subprefect al județului I, nu este un act normativ, ci un act administrativ individual, care produce efecte juridice numai în ceea ce privește persoana prevăzută în actul respectiv.
Ca atare, chiar dacă în cuprinsul actului de numire nu s-ar fi detaliat temeiul legal al numirii - deși evocarea art. 108 din Constituția României și a art. 18 din Legea nr. 188/1999 trebuie considerată suficientă - data de la care cel numit urma să exercite funcția publică, drepturile salariale și locul de desfășurare a activității, cum se arată la art. 62 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, republicată, această omisiune nu este de natură să conducă la anularea actului, atâta timp cât aceste cerințe nu sunt considerate a fi de ordine publică și cât legiuitorul nu a sancționat cu nulitatea respectiva omisiune, doar cel numit putând reclama eventualele iregularități, în măsura în care ar fi dovedit că a fost vătămat în drepturile sale prin necuprinderea acestor date în actul de numire.
Actul de numire, chiar și incomplet, trebuie considerat legal și producător de efecte juridice, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, întrucât el a fost emis de organul competent, în baza atribuțiilor conferite prin Constituție și prin Legea nr. 188/1999, îndeplinind condițiile de valabilitate cerute actelor administrative de autoritate, de acest gen.
Doar încălcarea unor dispoziții de ordine publică, prohibitive și de neînlăturat, ori emiterea de o persoană incapabilă sau a cărei voință a fost viciată, putea avea ca efect nulitatea de drept sau nulitatea relativă a actului, terților nefiindu-le recunoscut dreptul de a cere anularea actelor privitoare la alte persoane pe criteriile strict formale, cu atât mai mult cu cât în cauză candidatura reclamantului a fost respinsă, rezultat pe care el nu l-a contestat.
Chiar dacă aspectele sesizate de reclamant ar fi fost reale, ele privesc activitatea altor autorități decât cea chemată în judecată, instituții asupra cărora Guvernul nu are un drept de control direct și nemijlocit, cazual, deficiențe care, în principiu, ar fi putut face obiectul controlului de legalitate, independent de faptul că cel ce consideră vătămat a contestat sau nu soluția finală de respingere a candidaturii sale.
modul în care s-a organizat concursul de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici și de modul în care el s-a desfășurat sub conducerea comisiei de concurs, reclamantul nu poate imputa pârâtului faptul că a numit în funcție o persoană care nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 188/1999, întrucât, pe de o parte, Guvernul nu avea drept de control punctual al activității desfășurate de Agenție și respectiv a activității desfășurate de Comisia de concurs, iar pe de altă parte pentru că singurul act ce i-a fost prezentat spre examinare a fost nota de fundamentare întocmită de ministrul internelor, care, la rândul său, nu era în drept să invalideze rezultatele concursului pe motiv că nu ar fi absolvit programe de formare specializată, nu are titlul de doctor în științe juridice sau administrative și nu a exercitat un mandat de parlamentar; verificarea condițiilor și implicit responsabilitatea pentru modul de exercitare a acestei atribuții aparținând exclusiv organizatorilor concursului și nu autorității care a făcut numirea în funcția publică, orice intervenție ce s-ar fi făcut în acest sens neputând fi calificată decât ca o imixiune în activitatea unor organisme administrative independente, care lucrează în baza și în executarea legii și nu sub controlul autorității la care s-a vacantat postul, fie că este vorba de Guvernul, de primul-ministru, sau de conducătorii autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.
Neimplicarea în procesul recrutării înalților funcționari publici și lipsa dreptului de control individual și punctual al activității autorităților organizatoare ale concursului național, face ca pârâtul să nu poată răspunde, legalmente, pentru pretinsele nelegalități reclamate de candidatul, Guvernul trebuind a fi considerat terț în raport cu procedura ce s-a desfășurat în fața Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și a Comisiei de concurs.
În aceste condiții, având în vedere că actul de numire îndeplinește condițiile generale de valabilitate, cerute acestui gen de acte administrative, care diferă, în parte, de condițiile de valabilitate cerute de Legea nr. 24/2000 pentru elaborarea actelor cu caracter normativ, respectiv a acelor acte ce re4glementează relații sociale ce se aplică tuturor persoanelor ale căror drepturi sau interese cad sub incidența respectivei reglementări, și că nici una din iregularitățile sau nelegalitățile pretins apărute în procesul recrutării nu pot fi cercetate în prezenta cauză, întrucât nu au făcut obiectul sesizării și nu pot fi verificate în absența autorităților ce le-au săvârșit, Curtea, constatând că Hotărârea nr. 334 din 11.04.2007 este legală, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge cererea reclamantului de a se anula actul administrativ menționat, pentru motive străine actului, al cărui obiect este limitat de numirea în funcția de subprefect a candidatului, actele administrative ce au premers emiterii acestei hotărâri trebuind să fie considerate definitive și producătoare de efecte juridice ergo omnes.
În ceea ce privește cererea reclamantului de a se obliga pârâtul să emită o nouă hotărâre, prin care să îl numească în funcția de subprefect, aceasta este nefondată întrucât a fost declarat respins de către comisia independentă de concurs, rezultat pe care el nu l-a contestat, îndeplinirea condiției de a fi exercitat un mandat complet de parlamentar nefiind suficientă pentru a elimina pe toți ceilalți candidați din concurs și de a invalida rezultatele concursului, cu atât mai mult că cât art. 18 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 reglementează actul de numire ca o posibilitate și nu ca o obligație pentru autoritatea publică în a cărei structură s-a vacantat postul, autoritatea publică, în speță Guvernul, neputându-se substitui, niciodată și sub nici un motiv, autorităților ce au asigurat organizarea și desfășurarea concursului, considerente pentru care cererea reclamantului de a se obliga pârâtul să emită o hotărâre prin care să-l numească în funcția de subprefect, în considerarea faptului că a exercitat un mandat complet de parlamentar, fără a fi fost declarat reușit la concursul național obligatoriu pentru accederea în funcție, urmează a fi de asemenea respinsă ca nefondată și lipsită de o bază legală.
Având în vedere că intervenienții dovedesc interesul legitim de a interveni în cauză, în favoarea pârâtului, întrucât Ministerul Internelor a fost inițiatorul actului contestat și autorul notei de fundamentare ce a stat la baza emiterii acestuia, iar este candidatul ce a fost declarat reușit și numit, pe baza rezultatelor concursului, în funcția de subprefect și că instanța a constatat că cererile reclamantului sunt nefondate, Curtea va admite aceste cereri de intervenție și, ca urmare a respingerii acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe reclamant să plătească intervenientului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, achitată conform chitanței nr. -/06.10.2007, considerând că reclamantul este singur răspunzător de consecințele promovării unei acțiuni îndreptate împotriva unei autorități care nu avea a răspunde de modul în care au lucrat alte autorități și de legalitatea actelor emise de acestea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererile de intervenție formulate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și de.
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii în anulare promovată de reclamantul, excepție invocată de intervenientul.
Respinge excepția nulității nr.HG 334 din 11 aprilie 2007, excepție invocată de reclamantul.
Respinge cererea formulată de reclamantul, domiciliat în I,-, -.6,. C,. 1,.6, în contradictor cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în B, nr. 1, sector 1, având ca obiect anularea în tot a Hotărârii de Guvern nr. 334 din 11 aprilie 2007.
Respinge cererea formulată de reclamantul, în contradictor cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect obligarea pârâtului să emită o nouă hotărâre, prin care să fie numit pe funcția de subprefect al județului
Obligă pe reclamantul să plătească intervenientului suma de 1.000 lei (una mie) cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- --- - - - -
-cu opinie separată-
Grefier
Red.
Tehnored.
6 ex./25.02.2008
Opinia separată
a judecătorului --- -
face parte, conform prevederilor art. 11 alin. 1 lit. e din Legea nr. 188/1999, în forma avută anterior republicării din anul 2007, din categoria înalților funcționari publici.
Recrutarea înalților funcționari publici se face, într-adevăr, așa cum este prevăzut în art. 17 din aceeași lege, după un concurs, de către o comisie permanentă, independentă, formată din 7 membri, numiți prin decizie a primului-ministru. Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu, precum și sancționarea disciplinară a subprefectului, se fac însă prin hotărâre a Guvernului, după cum se prevede în art. 18 din Legea nr. 188/1999.
Rezultă că pentru a putea ocupa o funcție publică, o persoană trebuie să fie numită în funcția respectivă. Anterior actului de numire în funcție a funcționarului public se desfășoară activitatea de recrutare și selecție a acestuia. Activitatea de recrutare nu trebuie confundată cu numirea în funcție, numire care presupune, în esență, emiterea unui act administrativ după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.
În cazul funcției publice de subprefect, persoana interesată trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile generale prevăzute de art. 50 din Legea nr. 188/1999, și pe cele speciale stabilite în art. 15 alin. 2 lit. b, c, d, e din lege.
Analiza îndeplinirii tuturor acestor condiții este de competența Guvernului care, prin emiterea actului administrativ de numire în funcția publică de subprefect, își asumă răspunderea că persoana numită îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția respectivă. Este adevărat că Guvernul nu are un drept de apreciere în ceea privește calitățile individuale profesionale pe care trebuie să le aibă fiecare aspirant la o astfel de funcție publică, însă are responsabilitatea de a verifica, pe bază de acte doveditoare, dacă persoana declarată admisă la concurs îndeplinește condițiile obiective prevăzute de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 pentru a fi numită într-o înaltă funcție publică.
În situația în care constată în această etapă că persoana care a promovat concursul nu îndeplinește una dintre condițiile imperative prevăzute de art. 15, alta decât cea de promovare a concursului, pentru a putea fi numită în funcția de subprefect, Guvernul nu emite actul administrativ de numire în funcție. Procedând în acest fel, autoritatea publică își exercită atribuțiile în cadrul competențelor prevăzute de lege și, prin urmare, nu săvârșește un exces de putere.
A accepta punctul de vedere exprimat de majoritatea membrilor completului de judecată înseamnă a fi de acord că în cazul în care, de exemplu, cel care a promovat concursul național de ocupare a înaltei funcții publice a fost destituit dintr-o funcție publică pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani ori a fost condamnat pentru o infracțiune care îl face incompatibil cu exercitarea funcției publice, aspect descoperit ulterior recrutării, dar anterior numirii, Guvernul nu poate refuza numirea în funcție pe considerentul că actele administrative ce au premers numirea sunt considerate "definitive". Cu alte cuvinte, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru ca o persoană să ocupe o înaltă funcție publică ar fi o activitate pur formală în cadrul căreia Guvernul nu are o voință juridică proprie, răspunderea pentru numirea în funcție aparținând, în această opinie, organizatorului concursului, nu emitentul actului administrativ, ceea ce este inadmisibil.
este și susținerea potrivit căreia reclamantul nu poate imputa pârâtului că a numit în funcție o persoană care nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 15 alin. 2 lit. d din Legea nr. 188/1999 fiindcă nu a contestat modul în care a fost organizat concursul.
Dreptul reclamantului de a solicita și obține anularea Hotărârii Guvernului nr. 334/2007 rezultă din prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind legat nu numai de interesul acestuia de a ocupa funcția de subprefect, ci și de interesul lui legitim ca funcția publică respectivă să fie ocupată de o persoană care îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, la analiza cauzei trebuia să se aibă în vedere și împrejurarea că reclamantul a atacat actul de numire în funcție tot așa cum ar fi putut să o facă orice persoană care nu a participat la concursul respectiv și care s-ar fi considerat vătămată prin numirea în funcție a unui înalt funcționar public cu nesocotirea unei condiții esențiale prevăzute de lege.
A considera altfel echivalează cu negarea dreptului oricărei persoane vătămate într-un drept sau interes legitim al său de a se adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a obține anularea unui act administrativ.
În concluzie, numirea în funcția publică de subprefect, fiind prin definiție un act de voință al Guvernului, atrage răspunderea acestei autorități publice în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru ocuparea funcției respective, atacarea actului de numire neputând fi condiționată de atacarea și obținerea anulării actelor care au stat la baza emiterii lui.
În speță, se constată că persoana numită în funcția publică de subprefect prin Hotărârea Guvernului nr. 334/2007 nu îndeplinea condiția prevăzută de dispozițiile art. 15 alin. 2 lit. d din Legea nr. 188/1999. Prin urmare, nu putea fi numită în funcția publică de subprefect.
Așadar, instanța trebuia să observe că emiterea actului administrativ atacat s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie și să constate, în consecință, că se impunea soluția anulării lui.
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Dan
