Anulare act administrativ . Decizia 162/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 162

Ședința publică din data de 2 februarie 2009

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T în nume propriu și pentru STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în Târgoviște,-, Județ D, împotriva sentinței nr.1095 din data de 30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata reclamantă COM, cu sediul în Târgoviște, - P, -. D,. 18, Județ D și intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște,-, Județ

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat reprezentând intimata reclamantă COM,în baza împuternicirii avocațiale de la fila 10 dosar, lipsă fiind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Târgoviște în nume propriu și pentru Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Având cuvântul avocat pentru intimata reclamantă COM depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța nr. 13/19.12.2008 și concluzii scrise, după care arată că alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Având cuvântul avocat pentru intimata reclamantă COM solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, avându-se în vedere concluziile scrise depuse la dosar. Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței nr. 13/2008.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr. 4652/120/26.08.2008, reclamanta - Com SRL a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice D - DGFP D, solicitând să fie obligată să îi restituie suma de 6286,65 lei, achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, ca și a dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă.

În motivarea cererii reclamanta arată că la data de 03.08.2007 a achitat suma de 6286,65 lei, la Trezoreria Târgoviște, cu OP nr. 1/03.08.2007 emis de CEC SA - Sucursala Târgoviște. Consideră că taxa i-a fost percepută nelegal, că, deși este reglementată de prevederile art. 2141Cod fiscal, ea intră în contradicție cu dispozițiile legale comunitare în materie, în concret, a art.90 din Tratatul Comunității Europene, introducându-se un regim discriminatoriu pentru autoturismele aduse din Uniunea Europeană, față de cele interne.

Reclamanta a depus la dosare acte.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, a depus întâmpinare

prin care a solicitat admiterea, în parte acțiunii reclamantei, motivat de faptul că, în speță, nu se regăsesc situațiile reglementate de Legea 554/2004, apoi, organul fiscal a procedat la calcularea taxei speciale cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv art. 2141Cod fiscal și procedurii de calcul prevăzută de Ordinul MEF nr. 418/2007, dar avându-se în vedere și dispozițiile OUG 50/2008 prin care a fost instituită, începând cu 01.07.2008 taxa de poluare pentru autovehicule.

Prin sentința 1095/30.10.2008, Tribunalul Dâmbovița, a admis cererea formulată de reclamanta - Com SRL și a obligat pârâții să restituie reclamantei suma de 6286 lei reprezentând taxă înmatriculare autoturism, cu dobânda legală, cât și suma de 41 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei Târgoviște suma de 6286,65 lei, taxă de primă înmatriculare a autovehiculului marca Audi A4 1,9, cu OP nr. 1/03.08.2007 emis de CEC SA - Sucursala Târgoviște; autovehiculul, identificat cu nr. - a fost dobândit prin cumpărare, conform facturii nr. -/25.06.2007 și certificatului de înmatriculare din Germania, fiind deja înmatriculat sub nr. HD-, prima înmatriculare fiind efectuată la 11.07.2002, așa cum reiese din copia acestui certificat, depusă la dosar de reclamantă.

La înmatricularea în țară a autovehiculului, potrivit art.21412143din

Codul fiscal și pct. 311-312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, reclamantul a fost obligat la plata unei noi taxe de înmatriculare.

Prima instanță a mai reținut că potrivit art. 90 paragraful I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect persoanelor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele

care se aplică, produselor naționale similare.

Având în vedere că România este stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007, și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele comunității dinainte de aderare, iar conform art. 148 alin.2 din Constituția României prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunicate cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

S-a mai reținut totodată că România, nu percepe nici un fel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate și reînmatriculate în țară, percepându-se o astfel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în țară, astfel că discriminarea regimului fiscal este evidentă și contravine dispozițiilor tratatului.

De asemenea, tribunalul a constatat întemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâților la repararea integrală a prejudiciului, a folosului nerealizat, în baza art.3 alin3 din OG 9/2000.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, invocând prevederile art. 304 pct.9 pr. civ. și criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, la data pronunțării hotărârii recurate erau deja aplicabile prevederile OUG nr. 50/2008, prin care s-a instituit începând cu 01.07.2008, taxa de poluare, iar potrivit prevederilor art.4 din OUG nr. 50/2008, a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Mai arată recurenta că pentru stabilirea acestei taxe era necesară efectuarea unei expertize tehnice de către Registrul Auto Român, iar conform art.11, taxa rezultă ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe.

În primul rând în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, a solicitat ca intimata reclamantă să facă precizarea care este actul administrativ prin care se consideră vătămat într-un drept al său, acesta nu a făcut respectiva precizare. Mai mult, instanța de fond în mod nelegal a considerat că aceasta a efectuat demersul administrativ la care era obligat potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004.

În al doilea rând, acțiunea prin care s-a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea taxei speciale de primă înmatriculare calculată și aplicată conform prevederilor art. 2141prin legea nr. 343/2006 și modificată prin OUG nr. 110/2006, nr. 418/2007, a fost admisă motivat de faptul că norma internă încalcă flagrant dispozițiile art. 90 din Tratatul CE.

În cazul de față recurenta precizează că organul fiscal a procedat la calcularea taxei speciale la solicitarea părții, cu respectarea prevederilor legale în

materie, respectiv art. 2141introdus în Codul fiscal, prin Legea 343/2006 și modificat prin OUG nr.110/2006 și a procedurii de calcul prevăzută prin Ordinul Ministrului

Economiei și Finanțelor nr. 418/2007.

Recurenta învederează că dintr-o eroare gravă, taxa auto a fost confundată cu taxele normale, aceasta fiind considerată ca fiind nelegală.

Evident, această taxă este prevăzută de art. 2141Codul fiscal, deci în prezent se percepe în mod legal, în baza actelor normative în vigoare, iar taxa specială pentru autoturisme a căror primă înmatriculare în România s-a realizat după

01 ianuarie 2007, fost introdusă după Legea 343/2006 și a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și autovehiculele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la 31.12.2006.

Mai arată recurenta că intenția legiuitorului a fost de introducere a unei taxe ecologice care este menită nu doar să protejeze mediul înconjurător, ci să vină în armonizare cu condițiile UE și un element ce caracterizează acest raport este coexistența normelor naționale cu cele comunitare și armonizarea legislației naționale cu dreptul comunitar.

Referitor la prevederile art. 148 din Constituție, conform art. 1-33 din Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.

În acest context, trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor, ci doar a modului de determinare a taxei și existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind alte motive temeinice pentru a dispune restituirea taxei de înmatriculare.

În final, recurenta învederează că obligația generică de amortizare a legislației interne cu cea europeană, revine Parlamentului în dispozițiile art. 90, paragraful I din Tratatul Comunității Europene, nu sunt incidente, deoarece pe de o parte nu suntem în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale, iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în vigoare, urmează să respingă recursul ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Articolul 148 alin. 2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene.

Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație

rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul,iar sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu.

Susținerea recurentei constând în aceea că taxa a fost încasată cu respectarea prevederilor legale în materie - temeiul de drept fiind prevederile unei legi ce emană de la puterea legislativă, Parlamentul României, nu poate fi reținută de instanță, întrucât este în discordanță cu prevederile Constituției României și ale

Tratatului.

Reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru restituirea taxelor impuse cu încălcarea legislației comunitare după ce anterior a adresat această solicitare Administrației Finanțelor Publice Târgoviște care i-a răspuns în sensul că suma a fost încasată în baza legii și cu respectarea art.2141din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.

Instanța de fond a reținut corect că încasarea sumelor plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare contravine reglementărilor comunitare.

Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice altă procedură constituțională.

Art. 11 din nr.OUG 50/2008, invocat de recurentă, este inaplicabil litigiilor în curs de soluționare și care au ca obiect restituirea integrală a sumelor colectate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.

Ca atare, nu se poate reține că existență un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior.

Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are altă destinație.

Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil ulterior pune problema aplicării noului act normativ pentru trecut, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.

Așa fiind, văzând și dispozițiilor art. 312 (1) Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 274 din același cod, va obliga recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă - Com

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T în nume propriu și pentru STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în Târgoviște,-, Județ D, împotriva sentinței nr.1095 din data de 30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata reclamantă COM, cu sediul în Târgoviște, str. - P, -. D,. 18, Județ

D și intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște,-, Județ

Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata

reclamantă Com

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red.DR

Tehnored.DL.

2 ex.12.02.2009

f--Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 162/2009. Curtea de Apel Ploiesti