Anulare act administrativ . Sentința 164/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.03.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.164
ȘEDINȚA PUBLICĂ D-IE 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului depune la dosar decizia nr.797/27.09.2007 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.7 alin.3 și 7 din legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
Instanța, pune în discuție excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârât prin întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului pune concluzii de respingere a ambelor excepții. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile arată că ordinul contestat i-a fost comunicat reclamantului la data de 14.12.2007, după aplicarea procedurii declasificării, și că a urmat procedura prealabilă, adresându-se pârâtului la data de 11.01.2008. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, arată că, cererile în anularea unui act administrativ se introduc în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, dar nu mai târziu de un an de la comunicare, comunicarea în scris a ordinului făcându-se la data de 14.12.2007, astfel termenul de prescripție a fost întrerupt.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-,reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate în principal, nulitatea absolută a Ordinului nr. II/1563/18.02.1995 prin care a fost trecut în rezervă și a celorlalte acte care au stat la baza emiterii lui, ordin ce a fost emis de la data de 18.02.1995 și comunicat la data de 14.12.2007, iar în subsidiar, anularea ordinului și a celorlalte acte ce au stat la baza emiterii lui; reîncadrarea sa în funcția de ofițer și plata retroactivă a salariilor majorate și actualizate începând cu data de 18.02.1995 până la reactivarea efectivă ca ofițer, precum și acordarea de daune morale în cuantum de 350.000 lei RON ce reprezintă prejudiciul moral suferit prin trecerea în rezervă în mod abuziv și ilegal.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, odată cu luarea măsurii arestării preventive pentru 3 zile în dosarul nr.152/1995 al Tribunalului Militar Timișoara pentru infracțiunea de braconaj, prin ordinul atacat s-a hotărât trecerea sa în rezervă pe motiv de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale, în temeiul art.43 lit. i) din Statutul corpului ofițerilor.
Se mai arată că, potrivit dispozițiilor legale, pe planul activității profesionale, pe perioada urmăririi penale trebuia cel mult să se dispună suspendarea sa din funcția de ofițer până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești și nu trecerea sa în rezervă.
Prin urmare, până la rămânerea definitivă a hotărârii în procesul penal se poate dispune suspendarea din funcție, și nu trecerea în rezervă. Ulterior, în funcție de soluționarea procesului, și anume dacă se dispune achitarea se va ridica suspendarea, cel în cauză putând activa din nou, iar în situația în care rămâne definitivă hotărârea de condamnare, atunci se procedează la trecerea în rezervă. Or, în cazul său, prin decizia nr.119 din 17.06.1996 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial în dosar nr.413/1995, instanța a dispus achitarea sa, soluție ce a rămas definitivă, împrejurare în care trebuia să fie repus în drepturi.
Menționează că i-a fost încălcat și dreptul la apărare, fiind vădit lezat prin luarea în mod abuziv a măsurii de trecere în rezervă. Aplicarea acestei măsuri făcându-se cu exces de putere și reprezentând o împiedecare a sa de a-și fi exercitat dreptul la apărare, nefiindu-i comunicat nici un act doveditor în acest sens, iar autoritățile publice și-au exercitat dreptul de apreciere prin încălcarea prevederilor legale.
După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de achitare, a solicitat în mai multe rânduri atât Inspectoratului de Poliție al Județului T cât și Ministerului Internelor și Reformei Administrative, reluarea activității, însă i s-a răspuns negativ, în sensul că, activitatea prestată în perioada activă nu îl recomandă, deși s-a reținut că a avut o comportare foarte bună în cadrul unităților unde a lucrat cât și în societate.
Astfel, dacă cei cărora li s-a aplicat degradarea se reiau în evidența militară atunci când intervine o altă hotărâre judecătorească prin care s-a pronunțat achitarea sau prin care nu se mai aplică pedeapsa complimentară a degradării militare ori când au fost amnistiați sau grațiați, cu atât mai mult o persoană trecută în rezervă în mod forțat, abuziv, ar trebui reactivată având în vedere pronunțarea unei hotărâri judecătorești de achitare.
De asemenea, consideră că ordinul prin care a fost trecut în rezervă este lovit de nulitate absolută întrucât nu cuprinde descrierea faptelor, a abaterilor grave săvârșite, motivele pentru care i-a fost înlăturat dreptul la apărare, nefiind audiat, termenul și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Reclamantul mai arată că, în urma unor adrese repetate, i-a fost comunicat ordinul contestat, după aplicarea procedurii declasificării, în 14.12.2007, iar după comunicarea acestuia a urmat procedura administrativă și a formulat plângere prealabilă la Ministerul Internelor și Reformei Administrative, iar prin adresa nr.- din 04.02.2008, comunicată la 16.02.2008, pârâtul i-a răspuns negativ la plângerea prealabilă.
În ceea ce privește comportamentul său, activitatea și pregătirea profesională, conform caracterizării nr.47534 din 15.04.1999 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului T, s-a constatat faptul că, în calitate de ofițer, reclamantul a fost cunoscut ca un militar cu o bună pregătire, fiind apreciat cu calificative de "bun" și "foarte bun" pentru activitatea desfășurată, iar la lucrarea de licență obținând nota 10.
Se mai arată că și-a desfășurat activitatea cu dăruire și onestitate și a constatat că în mod ilegal și injust a fost înlăturat din funcția de ofițer, motiv pentru care a suferit enorm din punct de vedere psihic și moral. De asemenea, arată că și material a avut mari greutăți întrucât o bună perioadă de timp nu a avut serviciu și nu a avut cu ce să-și întrețină familia, fiind foarte afectat din această cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.554/2004 actualizată, statutul corpului ofițerilor, Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, art.66 Cod procedură penală, art.23 alin.8 și art.24 alin.1 din Constituția României, precum și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului la acțiune.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, în termenele stabilite de art.7 din Legea nr.554/2004 se arată că "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
De asemenea, plângerea prealabilă îndreptată împotriva unui act administrativ unilateral poate fi introdusă și peste termenul menționat anterior, numai pentru motive temeinice, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Se arată că reclamantul nu se poate prevala de necomunicarea actului administrativ prin care a fost trecut în rezervă, întrucât prin caracterizarea privind activitatea și comportamentul reclamantului, care i-a fost înmânată la data de 15.04.1999 sunt specificate atât motivele cât și data trecerii în rezervă, motiv pentru care se solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, potrivit dispozițiilor art.11 alin.5 din Legea nr.554/2004, modificată se arată că "cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii", iar alin.2 prevede că "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul mai sus menționat, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului sau data luării la cunoștință".
Astfel, reclamantul avea cunoștință despre conținutul ordinului contestat prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, încă din anul 1999, termenul de 6 luni, respectiv cel de 1 an au fost depășite cu mai mult de 9 ani, ordinul fiind emis în anul 1995 iar acțiunea a fost promovată în anul 2008, dreptul la acțiune al reclamantului fiind prescris.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Reclamantul - domnul - a făcut parte din Poliția Română după absolvirea Școlii Militare de Ofițeri Activi în luna iulie 1990.
Pe parcursul desfășurării activității, domnul a obținut gradul de locotenent major în cadrul Poliției orașului
Fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de "braconaj" pentru o faptă comisă în luna februarie 1995, domnul a fost arestat preventiv în perioada 18.02-20.02.1995, fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 178/4.09.1995, pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosar nr. 152/1995, (atașată la filele 9-11 dosar).
În urma exercitării apelului, sentința penală nr. 178/4.09.1995 a Tribunalului Militar Timișoaraa fost desființată prin decizia penală nr. 119/17.09.1996 a Tribunalului Militar Teritorial B, prin care s-a dispus achitarea domnului în temeiul art. 11 punctul 2 litera a Cod de Procedură Penală, raportat la art. 10 litera1Cod de Procedură Penală, fiindu-i aplicată amenda administrativă în cuantum de 25.000 ROL.
Această soluție a rămas definitivă, ca urmare a respingerii recursului formulat împotriva deciziei penale nr. 119/17.09.1996 a Tribunalului Militar Teritorial B, prin decizia penală nr. 17/7.02.1997 a Curții Militare de Apel București, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise pe copia sentinței penale nr. 178/4.09.1995 a Tribunalului Militar Timișoara (atașată la filele 9-11 dosar).
O dată cu arestarea preventivă a reclamantului, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. II/1563/18.02.1995 (atașat în copie la fila 37 dosar) s-a dispus trecerea în rezervă a domnului, în baza art. 43 litera i) din Statutul Corpului, dispoziție conform căreia ofițerii pot fi trecuți în rezervă când comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale.
Prin prezenta acțiune judiciară, înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 17.03.2008, sub nr-, domnul a solicitat instanței anularea Ordinului nr. II/1563/18.02.1995, reîncadrarea reclamantului în funcția de ofițer de poliție, plata drepturilor salariale restante pe perioada dintre 18.02.1995 și până la reîncadrarea efectivă a reclamantului ca ofițer, precum și plata unor daune morale în cuantum de 350.000 RON.
La termenul din 18.06.2008, instanța a pus în discuția părților excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Examinând cu prioritate excepțiile menționate anterior, conform art. 137 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârât, instanța constată că reclamantul s-a adresat Ministerului Internelor și Reformei Administrative la data de 11.01.2008, solicitând anularea ordinului de trecere în rezervă a domniei sale, astfel cum rezultă din copia plângerii prealabile atașată la fila 43 dosar.
La această cerere, domnul a primit răspunsul anexat în copie la fila 40 dosar, având numărul de înregistrare -/4.02.2008.
Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că prin solicitarea transmisă de reclamant Ministerului Internelor și Reformei Administrative la data de 11.01.2008, de anulare a ordinului de trecere în rezervă a domniei sale, domnul a respectat dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, îndeplinind procedura prealabilă administrativă prevăzută de lege.
În consecință, instanța va respinge excepția lipsei procedurii prealabile invocată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca nefondată.
Examinând excepția tardivității procedurii administrative prealabile, instanța amintește că domnul a fost trecut în rezervă prin Ordinul Ministrului de Interne nr. II/1563/18.02.1995 (atașat în copie la fila 37 dosar), iar prin prezenta acțiune judiciară a solicitat instanțelor judecătorești anularea Ordinului nr. II/1563/18.02.1995, reîncadrarea reclamantului în funcția de ofițer de poliție, plata drepturilor salariale restante pe perioada dintre 18.02.1995 și până la reîncadrarea efectivă a reclamantului ca ofițer, precum și plata unor daune morale în cuantum de 350.000 RON.
Instanța reține, totodată, că domnul a solicitat anularea actului de trecere în rezervă a domniei sale la data de 11.01.2008, astfel cum rezultă din copia plângerii prealabile atașată la fila 43 dosar.
Domnul a arătat că până în 2008 nu i s-a comunicat actul administrativ atacat, iar termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 curge de la data comunicării acestui act.
Fiind în discuție un act administrativ individual, în speță sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 7 din aceeași lege, "plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție."
Instanța reține, de asemenea, că prin Decizia nr. 797/2007, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "sunt neconstituționale în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului".
În examinarea raportului dintre dispozițiile alineatului 1 și cele ale alineatului 7 al art. 7 din Legea contenciosului administrativ, instanța observă că art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie o limită temporală maximă până la care este permisă formularea plângerii prealabile, și anume "nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului".
Cât privește momentul de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, instanța reține că textul respectiv precizează expres că plângerea se poate face în termen de 30 de zile"de la data comunicării actului",ceea ce implică obligativitatea comunicării actului administrativ către destinatarul acestuia.
Pe de altă parte, legea nu impune comunicarea într-un anumit mod, legiuitorul neimpunând forma comunicării scrise. Întrucât textul de lege nu face o atare distincție, instanța reține că o comunicare orală a actului respectiv sau o corespondență transmisă în format electronic este aptă să constituie o comunicare valabilă din punct de vedere al textului art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legea neimpunând comunicarea scrisă a actului administrativ.
De aceea, instanța consideră că orice formă de comunicare a actului administrativ atacat produce efectele juridice prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în măsura în care se dovedește că reclamantului i s-a adus la cunoștință în mod efectiv actul administrativ în litigiu, respectiv efectele pe care acest act le poate produce în privința persoanei sale.
În speță, domnul a criticat măsura trecerii domniei sale în rezervă, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. II/1563/18.02.1995.
Or, astfel cum rezultă din răspunsul comunicat cu nr. 91.058/16.12.1997 al Ministerului d e Interne, reclamantul a solicitat încă din anul 1997 revenirea în rândul ofițerilor activi, de aici rezultând că domnul avea cunoștință despre trecerea domniei sale în rezervă.
De asemenea, în raportul adresat Ministrului de Interne, la data de 31.10.1997, și atașată la filele 17-19 dosar, domnul a susținut că a fost trecut în rezervă în mod abuziv, rezultând de aici că reclamantul avea cunoștință la data de 31.10.1997 despre măsura a cărei nelegalitate o invocă.
De aceea, instanța reține că domnul a luat cunoștință la data de 31.10.1997 despre actul administrativ a căruia anulare o solicită, iar această luare la cunoștință are semnificația unei comunicări valabile a acestui act administrativ.
Pe de altă parte, instanța observă că art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie o limită temporală maximă până la care este permisă formularea plângerii prealabile, și anume " nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului".
În raport cu acest text legal, chiar dacă s-ar reține că este necesară o comunicare scrisă pentru a începe curgerea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, art. 7 alin.7 precizează în mod clar că plângerea prealabilă se poate introduce"nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului."
Cum actul atacat - Ordinul Ministrului de Interne nr. II/1563/18.02.1995 - a fost emis la 18.02.1995, termenul de 6 luni de la data emiterii sale era expirat la data introducerii plângerii prealabile, respectiv la data de 11.01.2008.
Totodată, instanța nu poate accepta opinia reclamantului, conform căruia Curtea Constituțională a constat neconstituționalitatea întregului text al art. 7 alin. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel încât termenul de 6 luni de la emiterea actului administrativ nu este aplicabil în prezenta cauză.
În acest sens, instanța subliniază că prin Decizia nr. 797/2007, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "sunt neconstituționaleîn măsura în care termenul de 6 lunide la data emiterii actuluise aplică plângeriiprealabileformulate de persoana vătămatăîntr-un drept al său sau într-un interes legitim,printr-un actadministrativ cu caracter individual,adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului".
Din dispozitivul deciziei citate rezultă că neconstituționalitatea textului respectiv vizează exclusiv ipoteza în care termenul de 6 luni de la emiterea actului este aplicat plângerilor formulate de terțe persoane, iar nu de destinatari actelor administrative respective.
a contrario, rezultă că termenul de 6 luni de la emiterea actului este aplicabil - deci constituțional - în cazul ipotezelor în care actul administrativ este atacat de destinatarul acestui act.
În consecință, instanța reține că introducerea plângerii prealabile la data de 11.01.2008 împotriva unui act administrativ emis la data de 18.02.1995- respectiv împotriva Ordinul Ministrului de Interne nr. II/1563/18.02.1995 - s-a făcut cu depășirea termenului de 6 luni de la data emiterii actului, prevăzut de art. 7 alin. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Conform celor arătate mai sus, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și va respinge - cu această motivare - acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, având ca obiect anularea Ordinului nr. II/1563/18.02.1995, reîncadrarea reclamantului în funcția de ofițer de poliție, plata drepturilor salariale restante pe perioada dintre 18.02.1995 și până la reîncadrarea efectivă a reclamantului ca ofițer, precum și plata unor daune morale în cuantum de 350.000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative, având ca obiect anularea Ordinului nr. II/1563/18.02.1995, reîncadrarea reclamantului în funcția de ofițer de poliție, plata drepturilor salariale restante pe perioada dintre 18.02.1995 și până la reîncadrarea efectivă a reclamantului ca ofițer, precum și plata unor daune morale în cuantum de 350.000 RON.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică din 18.06.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:RP/08.07.08
TEHNORED:MT/10.07.08
4.ex./SM/emis 2 com.
Se comunică:
- reclamant - - D, str.- -, - 15,.10, jud.
- pârât - MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B - B, nr. 1A, Sector 1
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
