Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 165/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 19.03.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.165
ȘEDINȚA PUBLICĂ D-IE 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul și "" T împotriva pârâtului MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU T, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea reclamanților avocat, iar în reprezentarea pârâtului se prezintă consilier juridic.
Ministerul Public este reprezentat de Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța pune în discuția părților excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA în soluționarea cauzei, având în vedere obiectul cererii, respectiv eliberarea autorizației de muncă și rămâne în pronunțare pe excepție.
Reprezentantul reclamanților arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția invocată.
Reprezentantul pârâtului învederează că prin acțiune s-a solicitat și prelungirea dreptului de ședere unde competentă să soluționeze cauza este Curtea de APEL TIMIȘOARA, însă aceasta este prematură până la eliberarea autorizației de muncă, arătând că lasă la aprecierea instanței soluția cauzei.
Procurorul pune concluzii de admitere a excepției, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr.274/59/19.03.2008, reclamanții și "" a formulat contestație împotriva răspunsului nr.- emis de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român pentru - Serviciul pentru străini al județului T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la eliberarea autorizației de muncă pentru "lucrători permanenți" pentru reclamantul precum și obligarea pârâtului la eliberarea permisului de ședere în scop de muncă pe teritoriul României pentru același reclamant.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, în data de 18.02.2008 s-a adresat Serviciului pentru străini al județului T în vederea eliberării autorizației de muncă "lucrători permanenți".
Prin răspunsul atacat, i s-a adus la cunoștință că cererea a fost soluționată nefavorabil.
Conform art.44 pct.2 din nr.OUG194/2002 autorizația de muncă se eliberează la solicitarea angajatorului, dacă se constată îndeplinirea următoarelor condiții:
a) angajatorul face dovada faptului că desfășoară o activitate legală în România, că nu are datorii și că a făcut o selecție legală, cu prezentarea dovezilor care să ateste acestea, potrivit prevederilor legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României;
Reclamantul arată că această condiție este îndeplinită.
b) străinul îndeplinește condițiile speciale de pregătire profesională, experiență în activitate și autorizare, este din punct de vedere medical să desfășoare activitatea respectivă, nu are antecedente penale, se încadrează în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, precum și a celor prevăzute la art.6 alin.(1) lit. a), e), ٨ 1), ٨ 2) și f art.8 alin.(1) lit. b-d, art.27 alin.(2) lit. ٨ 1) și ٨ 3).
Reclamantul a arătat că a făcut dovada calificării necesare pentru încadrarea în muncă pe postul de sortator de produse - cod -, acest post nefiind altceva decât fostul post de muncitor necalificat, a depus un certificat de recunoaștere de absolvire a 5 clase, îndeplinind atribuțiile acestei funcții.
(3) Autorizația de muncă nu se acordă străinilor care în ultimii 2 ani au avut un drept de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale și nu au respectat planul de afaceri prevăzut la art.43 alin.(2) lit. a).
Reclamantul arată că a cesionat către numita părțile sociale pe care le deținea în "", așa cum rezultă din contractul de cesiune părți sociale, astfel pierzându-și calitatea de asociat al respectivei societăți comerciale.
Ulterior, la data de 19.01.2007 i-a fost eliberat permisul de muncă pentru lucrători permanenți nr.- având funcția de agent cumpărări la "MC ", obținând permisul de ședere temporară pentru angajare nr.-.
Astfel, reclamantul consideră că a respectat toate condițiile obținerii acestei autorizații de muncă.
Mai mult, reclamantul arată că este întreținător de familie, având în întreținerea sa pe soție și un copil minor.
În drept, invocă dispozițiile nr.OUG194/2002 și nr.OUG55/2007.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a invocat, în temeiul prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, lipsa procedurii prealabile, având în vedere următoarele considerente.
Pârâta "" s-a adresat Serviciului pentru T la data de 18.02.2008 solicitând eliberarea autorizației de muncă pentru lucrători permanenți numitului, cerere soluționată nefavorabil de către instituția pârâtă.
La data de 19.03.2008 a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA prezenta cauză, iar ulterior, reclamanta "" a depus un memoriu înregistrat la sediul instituției pârâte la data de 21.03.2008 cu nr. -.
Față de cele de mai sus, pârâtul consideră că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă și în consecință solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca inadmisibilă.
Pe fond, pârâtul arată că reclamantul a intrat în România la data de 29.08.2005 în baza vizei nr. D/AC/-, eliberată de Ambasada României la Ankara la data de 22.08.2005, în baza avizului nr.661/20.07.2005, eliberat de Agenția Română pentru Investiții.
La data de 18.02.2008 reclamanta "" s-a adresat Serviciului pentru T, solicitând eliberarea autorizației de muncă pentru lucrători permanenți numitului.
În urma verificărilor specifice și din analiza documentelor depuse de reclamantă odată cu cererea de eliberare a autorizației de muncă, funcționarii Oficiului Român pentru - Serviciul pentru T au constatat faptul că anterior, respectiv în perioada 04.11.2005-01.11.2006 reclamantul a beneficiat de un drept de ședere temporară pe teritoriul României în scopul desfășurării de activități comerciale, obținut în vederea realizării obiectivelor propuse prin planul de afaceri pentru care primise avizul. Reclamantul a intrat în România pentru prima dată la 29.08.2005 în baza vizei de lungă ședere nr. D/AC/-, eliberată de Ambasada României la Ankara la data de 22.08.2005, în scopul desfășurării de activități comerciale, în calitate de asociat și administrator la "", cu sediul în T, str. -. - nr.1, -.94, Sc. C, Ap.3.
În baza Planului de afaceri și al avizului nr.661/20.07.2005, Serviciul pentru Tap relungit dreptul de ședere al reclamantului de la data de 04.11.2005 până la 01.11.2006.
Pentru a clarifica situația sa, respectiv pentru a stabili dacă reclamantul și-a îndeplinit obiectivele propuse în planul de afaceri în baza căruia a obținut dreptul de ședere anterior, la data de 10.03.2008 acesta a fost invitat la sediul Serviciului pentru T în vederea susținerii unui interviu.
Prin planul de afaceri, "", trebuia să deschidă o fabrică de conserve și sucuri prin prelucrarea și conservarea legumelor proaspete în județul În perioada 01.08. 2005 - 01.08.2006 își propunea să facă investiții de 50.500 EURO, să angajeze 25 muncitori, că cumpere un teren de 24.500 EURO iar în perioada 01.08.2007 - 01.08.2008 o investiție de 47.800 EURO. De menționat că societatea își propunea să construiască o fabrică în valoare de 120.000 EURO și până la sfârșitul anului 2005 să înregistreze un profit de 20.000 lei.
Fiind întrebat despre angajamentele asumate în planul de afaceri, reclamantul a declarat că luna mai 2006 cesionat părțile sale din societate și nu cunoaște ce s-a întâmplat în lipsa sa.
Cu toate acestea, reclamantul s-a folosit de dreptul de ședere acordat până la data de 27.10.2006 când a părăsit România și a revenit la data de 05.12.2006 în baza vizei D/AM/- acordată de Ambasada României la la data de 23.11.2006 în scop de angajare în muncă la "MC " cu sediul în T,-.
Având în vedere faptul că în urma verificărilor efectuate și în baza prevederilor art.4 alin.1 din U, nr.56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, coroborat cu art.44 alin.1, alin.2 lit. b), alin.3 din nr.OUG194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare a rezultat că nu sunt îndeplinite condițiile legale, cererea reclamantei "" SR. a fost soluționată nefavorabil. Astfel s-a constatat că, reclamantul nu a respectat planul de afaceri pentru care a obținut dreptul de ședere în perioada 04.11.2005 - 01.11.2006 și nu a făcut dovada calificării necesare pentru încadrarea în muncă pe postul de "sortator produse" cod -. reclamantul este posesorul unui certificat de absolvire 5 clase, iar pentru funcția solicitată, în Clasificarea în România, pentru grupa majoră 4 sunt specificate condițiile de studii, adică să fi absolvit studii medii. Pentru postul de "muncitor necalificat", așa cum se susține în acțiune, reclamantul corespunde grupei majora 9, nu 4.
Potrivit art.4 din nr.OUG56/2007, autorizația de muncă poate fi eliberată, la cererea angajatorului, de către Oficiul Român pentru, pentru străinii care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă și detașarea acestora pe teritoriul României.
Conform art.44 din nr.OUG194/2002 alin.1, viza lungă de ședere pentru angajare în muncă se acordă străinilor pe baza autorizației de muncă eliberate de Oficiul Român pentru, iar potrivit alin.2. autorizația de muncă se eliberează, la cererea angajatorului, dacă se constată îndeplinirea unor condiții.
Referitor la solicitarea reclamantului privind prelungirea dreptului de ședere în scop de muncă, arată că, în conformitate cu prevederile art.50 coroborate cu art.56 din nr.OUG194/2002 privind regimul străinilor din România, cu modificările și completările ulterioare, aceasta se face la solicitarea personală la sediul serviciului cu îndeplinirea următoarelor condiții:
"1) străinilor intrați în România în scopul angajării în muncă li se prelungește dreptul de ședere temporară, dacă:
a) sunt titulari ai unei autorizați de muncă valabile;
b) prezintă contractul individual de muncă ", solicitare pe care reclamantul nu a efectuat-
Referitor la susținerea reclamantului din completarea de acțiune, cum că, părăsirea teritoriului României ar încălca dispozițiile art.8 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, se arată că, Constituția României și reglementările internaționale stabilesc principii și drepturi fundamentale urmând ca, prin legi organice să fie reglementate condițiile concrete de exercitare a acestor drepturi.
În plus, se constată că dispozițiile tratatelor internaționale la care fac referire reclamanții permit amestecul autorității publice naționale chiar și în exercitarea dreptului la respectarea vieții sale private și de familie în măsura în care acesta este prevăzut de lege și este necesară apărarea ordinii publice.
În contextul descris, măsura luată reprezintă o excepție admisă prin art.8 alin.2 din Nici ordinea publică internă și nici ordinea internațională nu pot fi încălcate invocându-se drepturile omului, întrucât aceste din urmă drepturi există și sunt garantate în măsura în care ele respectă ordinea, norma de drept internațională și norma de drept internă.
Dreptul de ședere al străinilor pe teritoriul unui stat există în măsura în care el este acordat, temporar sau definitiv de statul gazdă. Adoptarea altui punct de vedere ar conduce la punerea în discuție a însăși suveranității statelor și a calității lor de subiecte de drept internațional pe care se întemeiază întreaga ordine internațională. Nu se poate nega dreptul oricărui stat de a decide pe cale administrativă și în temeiul prevederilor legale ce guvernează condiția juridică a străinului, care străin poate rămâne pe teritoriul său și care nu, acest drept ținând de esența suveranității, consfințită de art.1 alin.1 din Constituția României, fiind în același timp și un principiu de drept internațional.
Consideră că, reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru eliberarea autorizației de muncă, refuzul acestei solicitări fiind în conformitate cu prevederile legale.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Examinândcu prioritateexcepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA, instanța constată că prin cererea de chemare în judecată, domnul și "" au solicitat obligarea Oficiului Român pentru - Serviciul Teritorial Timiș la eliberarea autorizației de muncă pentru domnul și la eliberarea permisului de ședere în scop de muncă pentru acest reclamant.
Instanța constată că eliberarea autorizației de muncă pentru cetățenii străini este reglementată prin Ordonanța de Urgență nr. 56 din 20 iunie 2007, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007.
Conform art. 4 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 56/2007, "autorizația de muncă poate fi eliberată, la cererea angajatorului, de către Oficiul Român pentru, pentru străinii care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă și detașarea acestora pe teritoriul României".
Conform art. 15 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 56/2007, " cererea pentru eliberarea autorizației de muncă se soluționează de către Oficiul Român pentru în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de obținere a autorizației de muncă, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile".
Instanța observă că aceste texte legale fac referire la competența Oficiului Român pentru în eliberarea autorizațiilor respective, fără a identifica dacă instituția centrală sau structurile teritoriale ale Oficiului Român pentru au această competență.
Pe de altă parte, cererea reclamanților, de eliberare a acestei autorizații a fost depusă la Oficiului Român pentru - Serviciul Teritorial Timiș, și a fost soluționată de această autoritate, fără a se invoca lipsa de competență a acestui Serviciu.
În cursul judecății, Oficiului Român pentru - Serviciul Teritorial Timiș și-a menținut poziția, afirmând că este organul competent să elibereze autorizația solicitată de domnul.
În aceste condiții, instanța constată că prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului de obligare a unei autorități locale de a elibera un act administrativ.
Or, conform art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă,"curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale", iar potrivit art. 10 alin. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "litigiile privind actele administrative emisesau încheiatede autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de leise soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Completul de judecată este format din 2 judecători.
(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
În același sens, art. 2 punctul 1 litera d) Cod de Procedură Civilă prevede căTribunalul judecă în primă instanță -d) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel".
Având în vedere aceste constatări, instanța apreciază că prezentul litigiu este de competența Secției de contencios administrativ și fiscal Tribunalului Timiș, în conformitate cu dispozițiile art. 2 punctul 1, litera d) Cod de Procedură Civilă și ale art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind în discuție un litigiu având de obiect emiterea unui act administrativ de către o autoritate publică județeană.
Cu privire la cererea de eliberare a permisului de ședere în scop de muncă pentru acest reclamant, instanța reține că acest capăt de cerere are caracter incidental, având o strânsă legătură cu cererea principală, privind obligarea la eliberarea autorizației de muncă pentru reclamant.
Astfel, conform art. 4 alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 56/2007, "autorizația de muncă este necesară pentru obținerea vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă sau, după caz, a permisului de ședere în scop de muncă".
Din această reglementare rezultă că eliberarea permisului de ședere în România pentru reclamant este condiționată de admiterea capătului principal de cerere, respectiv de eliberarea autorizației de muncă
Fiind o cerere incidentală, eliberarea permisului de ședere în România este de competența instanței abilitată să rezolve cererea principală, conform art. 17 Cod de Procedură Civilă, potrivit căruia "cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală", respectiv de competența Tribunalului Timiș, astfel cum s-a arătat anterior.
În consecință, instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 137 și 158 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, prezenta hotărâre fiind supusă căii de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:RP/30.06.08
TEHNORED:MT/01.07.08
2 ex./SM
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
