Anulare act administrativ . Decizia 1647/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1647
Ședința publică de la 03 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
Pe rol rezultatul dezbaterilor din data de 24 martie 2009 privind recursul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.2313 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 24 martie 2009 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de fata deliberand
Prin sentința nr. nr.2313 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost admisa acțiunea formulata de reclamantul - in contradictoriu cu paratul Primarul Municipiului C, fost anulată dispoziția nr. 32462/06 03 2008 emisa de Primarul Municipiului si obligat paratul la plata sumei de 595 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr.32462/06.03.2008 emisă de Primăria Mun. s-a hotărât sancționarea reclamantului cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe lunile martie și aprilie 2008 în conformitate cu prevederile art.77 alin.3 lit.b din Legea nr.188/1999 R privind Statutul Funcționarilor Publici.
S-a reținut în sarcina reclamantului -- - că anchetele sociale ce au făcut obiectul sesizării Comisiei de Disciplină nr.- -/03.12.2007 și care au fost semnate de către acesta au fost întocmite cu depășirea competenței legale a autorității locale în materia asistenței și protecției sociale.
De asemenea, din declarațiile reclamantului cuprinse în interogatoriul luat de către Comisia de Disciplină rezultă numeroase inadvertențe cu privire la elementele de fapt si de drept din anchetele sociale iar în cuprinsul acestor anchete se regăsesc elemente nereale sau care nu pot fi dovedite.
Împotriva acestei Dispoziții, reclamantul a formulat Contestație, înregistrată pe rolul instituției intimate sub nr. 39341 din 11.03.2008.
La data de 03 decembrie 2007, cu adresa nr.- s-a întocmit de secretar Referatul privind sesizarea Comisiei de disciplină iar prin Dispoziția nr.79 din 10.01.2008 emisă de către Primarul Mun.C s-a dispus constituirea Comisiei de disciplină în conformitate cu art.61 alin.2, art.68 alin.1 și art.115 alin.1, lit. a din Legea nr.215/2001.
Prin sentința nr.1424 din 12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Doljs - respins irevocabil acțiunea formulată de reclamanta Instituția Prefectului D având ca obiect constatarea nelegalității Dispoziției nr.79/2008 privind constituirea Comisiei de Disciplină din cadrul Primăriei Mun.C, astfel încât criticile reclamantului sub acest aspect nu sunt întemeiate.
Din cuprinsul Raportului privind concluziile și propunerea Comisiei de Disciplină, rezultă că au fost cercetați disciplinar funcționarii publici:, -, V, iar cu referire strict la reclamantul - se reține că la cererea D-nei s-a întocmit ancheta sociala nr.-/19.11.2007 semnată de către reclamant alături de cons. jur. în calitate de Director Executiv, și
Prin ancheta socială ce face obiectul sesizării Comisiei de Disciplină s-au stabilit de către semnatari " petenta d-na, în vârstă de 83 ani, ocupă una din cele patru camere ale imobilului situat în C,-, imobil ce trecut în proprietatea d-nei - prin contractul de întreținere, autentificat de către notarul public Conform declarațiilor persoanei vârstnice, d-na - a obținut prin mijloace ilegale o procură generală care i-a permis ulterior să intre în posesia tuturor proprietăților deținute de d-na și cu ajutorul celorlalte documente aparținând familiei. pe care le-a sustras de la domiciliul bătrânei. D-na suferă de afecțiuni ale sistemului circulator, ale aparatului digestiv și alte probleme de sănătate provocate de vârsta înaintată, cu consecința diminuării drastice abilității motorii, în prezent deplasându-se cu ajutorul unui cadru metalic. Acesta este un impediment major pentru accesul la sala de baie care se situează mai sus decât planul orizontal cu aproximativ 25 cm, obstacol foarte dificil de depășit.
Modul în care sunt procurate cele necesare alimentației d-nei este deficitar, în sensul că d-na - trimite diverse persoane cu produse necesare gătitului.
. procedează de aceasta manieră pentru avea martori care să ateste că persoanele vârstnice i se furnizează cele necesare traiului. Starea sănătății d-nei necesită supraveghere și îngrijite permanentă ce nu -i sunt asigurate de întreținători, care deși cunosc situația, îi trimit hrană congelată și nepreparată fără a se îngriji de faptul că nu există și persoana care să gătească.
D-na recunoaște că fără ajutorul vecinilor și al fiicei sale naturale, d-na nu ar putea supraviețui pentru că nu se poate deplasa nici ca să-și cumpere o pâine. Această situație, precum și amenințările permanente cu moartea pe care le primește din partea d-nei -, îi agravează starea sănătății, și așa precară, constituind un atentat grosolan la demnitatea umană, producându-i prejudicii de natură psihică și emoțională. Din spusele persoanei vârstnice, motivul pentru care aceasta procedează în maniera amintită este acela de a i provoca decesul și a intra pe deplin în stăpânirea tuturor bunurilor ei.
În concluzie, nemulțumirile referitoare la modul în care este întreținută d-na s-au adeverit cu ocazia efectuării anchetei sociale, condițiile de viață ale acesteia și modul de comunicare cu întreținătorii fiind confirmate și prin spusele altor vecini care nu au vrut să-și declare identitatea, de teama amenințărilor cu incendierea proferate de familia -"
Conform Postului, la capitolul Atribuții lit.a, se prevede că reclamantului îi revine sarcina de efectua și tehnoredacta anchete sociale la cerere, sesizări scrise, telefonice sau din oficiu familiilor și persoanelor singure ce solicită asistență socială și răspunde de veridicitatea datelor înscrise.
Prin urmare, participarea la întocmirea unei anchete sociale, la cerere nu excede sferei atribuțiilor de serviciu ale reclamantului, așa cum în mod eronat s-a reținut prin Dispoziția contestată.
În ceea ce privește faptul că D-na director executiv nu au avut delegare de competență pentru întocmirea anchetei sociale din partea secretarului Primăriei sau Primarului nu poate fi imputat direct reclamantului căruia nu -i revenea obligația de a verifica competenta consilierului juridic și Director executiv.
Situația particulară a persoanei ce a formulat cererea privind întocmirea unei anchete sociale se regăsește printre cele enumerate de art. 3 din Legea nr. 17/2000R -lit. e, din cerere si din constatări rezultand ca se afla în imposibilitatea de a-și asigura nevoile sociomedicale datorită bolii ori stării fizice sau psihice.
Referitor la lipsa de veridicitate a constatărilor cuprinse în ancheta socială, intimata nu a făcut dovada prin probe certe și concludente a caracterului nereal al mențiunilor anchetei sociale. Nu se precizează concret care dintre constatările nu corespund realității și probele certe corelative ce demonstrează o stare de fapt contrară.
În plus, audierea d-nei ar fi fost utilă pentru stabilirea relei sau bunei credințe a reclamantului, însă proba a fost respinsă de către comisie, fără o motivare temeinică.
Pe de altă parte, din cuprinsul interogatoriului luat reclamantului -- în cadrul cercetării disciplinare, rezultă că acesta, fiind angajat recent, nu avea cunoștință de faptul că există un contract de întreținere încheiat de către D-na și nici despre faptul că pe rolul instanței se află un litigiul. O parte din întrebări sunt pur ipotetice, sau teoretice fără legătură strictă cu faptele reclamantului.
În ansamblu, interogatoriul nu relevă cu certitudine vinovăția reclamantului pentru încălcarea unor norme legale sau a unor atribuții de serviciu.
Sub aspectul legalității actului contestat se reține că nu au fost respectate dispozițiile art.50 alin.4 din HG nr.1344/2004 potrivit cărora omisiunea anexării Raportului Comisiei de Disciplină la Dispoziția de sancționare ce se comunică funcționarului sancționat constituie cauza de nulitate absolută.
Intimata nu a făcut dovada privind semnătura de primire a reclamantului că respectat aceste dispoziții legale.
Pentru aceste considerente a fost admisă contestația, s-a dispus anularea dispoziției nr.32462/06.03.2008 emisă de Primarul Municipiului
În temeiul art.274 pr.civ. a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului C la plata sumei de 595 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantul -, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului.
In motivare, recurentul a învederat că nu este fondat argumentul instanței de fond potrivit căreia au fost încălcate dispozițiile art. 50 pct.4 din HG nr.1344/2007, având in vedere faptul ca raportul Comisiei de Disciplina a fost comunicat împreună cu Dispoziția de sancționare la finalizarea procedurii cercetării administrative.
De asemenea, motivarea instanței de fond conform căreia participarea reclamantului -intimat la efectuarea anchetei sociale nu excede sferei atribuțiilor de serviciu este contrara materialului probator administrat.
Legea nr. 17/2000 face distincție intre ancheta sociala efectuata in cazul persoanelor vârstnice ce beneficiază de întreținere, fiind incidente dispozițiile art. 33, 34 din lege.
Audierea martorei nu ar fi fost utilă întrucât este chiar beneficiarul anchetei sociale, iar pe de alta parte, potrivit art.37 alin.2 coroborate cu art. 39 alin. 4 și art. 40 din HG nr. 1344/2007, funcționarul public poate propune mijloacele de proba prin care înțelege să se apere, ceea ce nu a făcut reclamantul in speță.
Sub aspectul temeiniciei, o ancheta socială are in vedere condițiile socio -umane, consiliere si reprezentarea, si in nici un caz declarațiile martorilor sau vecinilor.
Asistenții sociali nu puteau face precizări cu privire la legalitatea unei măsuri, la condițiile stabilite, la actele medicale sau la relațiile dintre si d-na -.
Recurenta a mai susținut că ancheta sociala a fost făcută pro causa cu scopul evident de a favoriza pe întreținută la rezoluțiunea contractului de vânzare -cumpărare cu clauza de intreținere și că ancheta a fost depusa la dosarul cauzei având ca obiect anularea contract intreținere.
Recurenta formulează critici si in ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecata reclamantului, nefiind dovedită culpa sa procesuală.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor invocate de pârât si dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, se rețin următoarele aspecte.
Sub aspectul legalității actului contestat, criticile recurentei referitoare la faptul ca au fost respectate dispozițiile art. 50 alin.4 din HG nr.1344/2004 sunt întemeiate.
In acest sens, Raportul Comisiei de Disciplina întocmit la data de 20.02. 2008, aflat la (filele 239-245 din dosar fond), este semnat pe verso de către reclamantul -intimat, dată la care a luat cunoștința de acest act, ceea ce echivalează cu comunicarea.
De asemenea, se reține că reclamantul -intimat a avut posibilitatea reală de a contesta sub toate aspectele dispoziția de sancționare, făcând referire inclusiv la respingerea nejustificată a unor probe solicitate in cursul cercetării administrative. In acest context nu sunt incidente dispozițiile art. 50 alin 4 din HG nr. 1344/2004 ce sancționează cu nulitatea absoluta omisiunea anexării raportului comisiei de disciplina la dispoziția de sancționare a funcționarului public.
Sub aspectul temeiniciei, criticile recurentei nu sunt întemeiate.
In mod corect instanța de fond a reținut ca ancheta sociala nr. - din data de 19 nov. 2007 nu a fost intocmită cu depășirea atribuțiilor de serviciu ale reclamantului -intimat.
Astfel, conform art. 3 și 4 din Legea nr. 17/2000 poate beneficia de prevederile legii, persoana vârstnică, definită la art. 1 alin. 4 care se găsește intr-una dintre situațiile enumerate la lit. -e, iar în speța, persoana vârstnică a solicitat efectuarea anchetei încadrandu -se in cazul reglementat de art. 3 lit. d din Legea nr. 17/2000, aceste aspecte nefiind contrazise de fișa postului de inspector in cadrul Direcției Asistență și Protecție Sociala a Primăriei si nici de Regulamentul de organizare si funcționare a aparatului Primarului Mun.
Existența intre beneficiara anchetei sociale, d-na si - a unui contract de vânzare - cumparare cu clauza de intreținere nu prezinta relevanta juridică sub aspectul strict al sferei competentei profesionale, cazul prevăzut de art. 3 lit. a, nefiind exclus de cazul prevăzut de lit.d al aceluiași text de lege prin cererea formulată de către numita s-a învederat tocmai faptul ca nu beneficiază de ajutor, fiind singură la 83 de ani.
Se constată ca reclamantul -intimat a participat la efectuarea anchetei si contrasemnat acest act alături de in calitate de Director executiv al Direcției Asistenta si Protecție Sociala, neputând fi responsabil direct pentru faptul ca sesizarea nu fost transmisă Autorității Tutelare, că a fost semnată și de alți funcționari publici sau pentru faptul ca a fost comunicata unei instituții fără semnătură primarului, nefiind dovedit faptul ca reclamantul - intimat ar fi procedat la aceasta comunicare către judecătorie din proprie initiativa.
Critica recurentei în sensul că nu s-a solicitat audierea d-nei este nefondata, reclamantul subscriind cererii intitulată,întâmpinare, formulată de către toți funcționarii publici cercetați disciplinar prin care s-a cerut audierea in calitate de martor a petentei, insă proba a fost respinsă ca inutilă așa cum rezulta din Raport, în condițiile în care proba ar fi fost utilă pentru a stabili cu certitudine dacă acuzația potrivit căreia in ancheta s-ar fi consemnat aspecte de fapt ce nu corespund realității, se dovedește.
Faptul că însăși martora este beneficiara anchetei si ar fi prezentat aspecte neadevărate inspectorilor, aspecte consemnate cu buna credința, nu antrenează răspunderea acestora, în condițiile în care nu s-a făcut dovada certă unei presupuse complicități intre reclamant și beneficiara anchetei in scopul producerii unei probe in procesul având ca obiect anulare contract vânzare -cumpărare cu clauza de întreținere.
Critica recurentei referitoare la faptul ca anchetele sociale au in vedere condițiile socio-umane și nu ar fi posibil să cuprindă referiri la legalitatea unei masuri, la condițiile stabilite sau acte medicale nu poate fi reținută având în vedere că aspectele reținute prin ancheta se refera la condițiile de viata, socioumane în care trăiește petentă: starea de sănătate, modul de deplasare, imposibilitatea de a-si pregăti hrana, cum iși procură hrana si medicamentele, aspectele fiind obiective, constatate personal, redate chiar de petentă, rezultate din acte sau confirmate de alte persoane indicate, nicio o proba administrată de recurentă neconducând in mod concludent la intenția reclamantului de a releva aspecte false în beneficiul petentei.
Pe de alta parte, sancțiunea a fost dispusa in temeiul dispozitiilor art. 77 alin.3 lit. b din Legea nr. 188/1999 R text ce prevede sancțiunea pentru săvârșirea uneia dintre abaterile disciplinare prev. de art. 77 alin2 din Legea nr.188/1999, fără a se preciza cu exactitate cărei abateri dintre cele descrise și enumerate de textul de lege se circumscriu faptele reclamantului - intimat.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata critica recurentului este nefondată având în vedere dispozițiile art. 274 din Codul d e procedură civilă, potrivit cu care partea care cade în pretenții este obligată către partea adversă la plata cheltuielilor de judecata, astfel încât corect a fost obligata recurenta către intimatul reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată nefondat recursul declarat de pârât, urmând ca in temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 din Codul d e procedură, să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.2313 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 03 aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
Tehnored./ 2ex/08.05.2009
Jud. fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Constantin Diaconu