Anulare act administrativ . Decizia 1652/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1652

Ședința publică de la 27 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu

JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DR. TR. S împotriva sentinței nr.664 din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DR. TR. S și intimatul reclamant .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimatul reclamant a depus întâmpinare.

S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.664 din 28 mai 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinția respins excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ și excepția de inadmisibilitate a cererii.

A admis acțiunea formulată de reclamantul, a anulat adresa nr.3732/20.02.2008 emisă de pârâtă și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice M să dispună restituirea sumei de 4040 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată de reclamant cu talonul seria - 3B nr.- din 09.04.2007, precum și să plătească dobânda legală la data plății efective.

În baza art.274, a fost obligată pârâta M să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 4 lei.

Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că reclamantul a achitat această taxă pentru a i se permite operațiunea tehnică de primă înmatriculare în România a autoturismului, second- hand, marca RENAULT MEGAN, pe care l-a achiziționat în luna aprilie dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

Plata taxei a fost făcută în temeiul unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Ordinul nr.418/2007 - Anexa 1 și care este afișată public, în format electronic.

În aceste condiții organul fiscal care încasează taxa specială nu emite anterior un act administrativ fiscal în înțelesul Legii contenciosului administrativ și Codului d e procedură fiscală, însăși obligația de plată a acesteia și condiționarea înmatriculării de dovada achitării acesteia echivalând cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material.

Pe fond, s-a reținut că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.

Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.

În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.

S-a mai reținut de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.

Dispozițiile art.90 (1) din Tratat fac parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2008.

Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor a Municipiului DTS.

Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DR. TR. S.

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003

Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.

S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.

În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatara în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.

Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand în cursul anului 2007 și pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să plătească taxa de 4040 lei. Plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul - Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule -, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în speță, este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.

In dovedirea cererii de chemare în judecată reclamantul a anexat în copie următoarele acte: dovada de îndeplinire a procedurii prealabile, cartea de identitate autovehicul, chitanța seria - 3B nr.- din 09.04.2007.

Pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DGFP Maa rătat că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art.90 din Tratat.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M împotriva sentinței nr.664 din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 August 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red I -

Tehnored SI. 2 ex.04.09.2008

Jud fond A

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Iuliana Rîciu, Elena Canțăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1652/2008. Curtea de Apel Craiova