Anulare act administrativ . Decizia 1671/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1671
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stan Liliana
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU - B, sector 6, corp A, nr. 294, Cod poștal -, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, Cod poștal -, Județ D, împotriva sentinței nr. 551 din 05 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în com., sat, Cod poștal -, Județ D, intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6, Cod poștal -, Județ
Cererile de recurs fiind scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile: recurentele pârâte Administrația Fondului pentru Mediu B, Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Ministerul Finanțelor Publice Târgoviște, intimatul reclamant, intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul de recurs se află la primul termen de judecată, recursurile sunt motivate, scutite de plata taxei de timbru, iar recurentele au solicitat judecata în lipsă.
Curtea din oficiu invocă excepția inadmisibilității acțiunii, reținând cauza spre soluționare cu privire la aceasta, pronunță următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr. 3249/120/20.07.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu, pentru obligarea pârâților la restituirea sumei de 2310 lei, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 10.09.2008 a achitat suma de 2310 lei, conform calculului Trezoreriei M, taxă impusă de prevederile OUG nr. 50/2008, conform chitanței seria - nr. -, pentru înmatricularea autoturismului marca Ford, cu nr. de înmatriculare -. Reclamantul susținut că această taxă contravine reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România prin Tratatul CE semnat la 01.01.2007 care prevede că pentru autoturismele a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 01.01.2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă, taxa specială nu se mai datorează.
În aprecierea reclamantului, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a acestor dispoziții.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, arătând că existența unei taxe de poluare, reglementată printr-un act normativ în vigoare, nu este contrară dispozițiilor comunitare, principiul "poluatorul plătește", fiind un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
S-a mai susținut că nu există un temei legal pentru restituirea taxei, care a fost plătită benevol, la recomandarea MIRA - Prefectura Județului D - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare prin care, apreciind acțiunea ca o critică de neconstituționalitate a OUG nr. 50/2008 a invocat inadmisibilitatea cererii.
Pe fondul acțiunii, pârâta a susținut că Ministerul Mediului și Gospodăriei Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește" care să fie aplicat cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât și a celor rulate, achiziționate din afara țării, dar și celor produse în România. o politică de armonizare cu legislația și directivele UE, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, în urma tuturor demersurilor făcute în acest scop fiind adoptată OUG nr. 50/2008, act normativ acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibilă cu aquis-ul comunitar și care, prin prevederile sale corespunde pe deplin art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Ca atare, se apreciază că această taxă nu constituie o discriminare la regimul fiscal aplicabil autovehiculelor deja înmatriculate, provenite din țările membre al CE.
În continuare, pârâta a precizat că nici Comisia Europeană și nici Curtea Europeană de Justiție nu au considerat că taxa de poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriul la care se raportează nivelul taxării. În acest sens, pârâta aduce în discuție jurisprudența într-o serie de cauze pentru a demonstra că sistemul de impozitare a vehiculelor de ocazie care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor este compatibil cu art. 90 al Tratatului CE, în măsura în care exclude orice efect discriminatoriu, ținând seama de aprecierile rezonabile interne oricărui sistem de acest tip, solicitând respingerea acțiunii reclamantului.
Prin sentința nr. 551 din 05 octombrie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Administrația Fondului pentru Mediu, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M, și Administrația Fondului pentru Mediu, a obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 2310 lei achitată cu titlul de taxă de poluare, cu dobânda aferentă la zi, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul s-a pronunțat în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, cu prioritate asupra excepției invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, de inadmisibilitate a acțiunii, pe care a respins-o, apreciind-o ca nefondată, deoarece din acțiunea introductivă rezultă clar obiectul cererii reclamantului, respectiv restituirea taxei de poluare percepută la înmatricularea autovehiculului, nicidecum invocarea neconstituționalității OUG nr. 50/2008 care a instituit perceperea acestei taxe.
Pe fondul cauzei, analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul a constatat că, într-adevăr, în speță sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 28 din Tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. În conformitate cu art. 30 și 31 din Tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.
Tribunalul a coroborat aceste prevederi cu dispozițiile art. 110 (ex-articolul 90 par.1) din Tratatul Uniunii Europene, versiunea consolidată, care precizează în mod expres că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, Curtea de Justiție Europeană, pronunțându-se în acest sens în cauza Weigel (2004), atunci când a statuat că obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Mai mult, tribunalul a reținut că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a stabilit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene și potrivit art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării la Uniune, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art.3).
A mai reținut instanța de fond că autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art. 3 alin 2 și art. 9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece ordonanța de urgență a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin 1).
Mai mult a reținut tribunalul că judecătorul național, ca și judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratat, s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Revenind la prevederile OUG nr. 50/2008, tribunalul a reținut că pentru un autoturism produs in România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Această reglementare este contrară art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- Srl delle finanze dello Stato - în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Pentru aceste considerente tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat cu titlul de taxă de poluare nu este datorată, fiind restituită acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Administrația Fondului pentru Mediu B și Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Ministerul Finanțelor Publice Târgoviște.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Ministerul Finanțelor Publice, critică hotărârea pronunțată de prima instanță, susținând că prin întâmpinarea formulată și depusă la fondul cauzei, calitate procesuală pasivă are Administrația Fondului pentru Mediu, având în vedere că taxa de poluare a cărei restituire a fost solicitată s-a făcut venit la bugetul fondului de mediu.
Sub acest aspect, consideră că obligarea Ministerului Finanțelor Publice prin DGFP D, la plata sumei de 2310 lei alături de Administrația Fondului de Mediu este nelegală, această din urmă instituție fiind cea care trebuie să restituie suma încasată cu titlu de taxă de poluare.
De altfel, mai arată recurenta că punerea în executare a unei asemenea sentințe ar fi inutil complicată prin menținerea tuturor părților ca fiind obligatorie la restituirea taxei de poluare, atâta timp cât această taxă s-a constituit venit numai la bugetul fondului de mediu, Ministerul Finanțelor Publice neavând posibilitatea restituirii sumei aferente.
De asemenea, mai susține recurenta că taxa de poluare pentru autovehicule a fost prevăzută printr-un act normativ conform art. 9 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim al său prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate, reclamantul nu a urmat această procedură și nici Curtea Constituțională nu a pronunțat o hotărâre în acest sens, astfel încât instanța nu poate constata decât că taxa de poluare a fost calculată în temeiul dispozițiilor legale.
Mai învederează faptul că potrivit prevederilor art. 14 alin. 2 din Ordonanța 50/2008, nu s-a operat vreo modificare sau completare a codului fiscal.
Mai mult, prin OUG nr. 50/2008 s-a abrogat numai art. 2141- 2143din codul fiscal, dar nu s-a introdus noua taxă în cuprinsul codului, tocmai pentru ca această taxă nu este o taxă fiscală, nefăcându-se venit la bugetul general consolidat al statului. Cu atât mai mult, consideră că nu se poate pune în discuție plata, dobânzilor de 0,1% pe zi de întârziere calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de nr.OG 92/2003 " deoarece taxa de poluare nu este creanța fiscală, legislația fiscală nefiind aplicabilă în speță.
Se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul desființării ei, iar pe fond, respingerea acțiunii.
Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, în recursul formulat a criticat sentința pronunțată de prima instanță ca fiind nelegală și netemeinică prin aceea că a fost dată fără temei legal - art. 304 pct. 9.pr.civ.
Menționează că, OUG nr. 50/2008 a abrogat taxa specială de primă înmatriculare pentru că, așa cum fusese notificată, România încalcă prevederilor art. 90 din Tratatul CE.
Totodată, arată că OUG nr. 50/2008 a instituit o nouă taxă, în acord cu principiile comunitare, care se plătește începând cu 01.07.2008, reclamantul achitând această taxă, care este conformă cu legislația europeană și acest act normativ a fost acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aguis-ul comunitar.
Față de aceste împrejurări, solicită să se constate că taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.
Susține recurenta că în forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeană acceptând principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.
Consideră că, atât timp cât Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, apreciază că nu pot fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora prin instituirea acestei taxe, se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene ".
Mai mult arată că procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul CE.
Menționează că, neadoptarea în regim de urgență a OUG nr. 50/2008, în conformitate cu cerințele din avizul motivat putea conduce la sesizarea Curții de Justiție a Comunității. Comisia Europeană necontestând niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Față de această observație a Comisiei Europene, menționează că, potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferente de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Precizează că practic, nici Curtea Europeană de Justiție a, nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa specială de primă înmatriculare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care de raportează nivelul taxării.
De asemenea, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având astfel obligația de a ține seama de deprecierea reală a autovehiculului atunci când calculează taxa respectivă, invocă cauzele, C-345/93, Comisia/Danemarca, /88 și Comisia/Republica C-375/95).
Învederează recurenta că taxa în vigoare până la aprobarea OUG nr. 50/2008, aplicată autovehiculelor uzate, nu era redusă proporțional cu valoarea deprecierii reale a unor autovehicule similare înmatriculare deja pe piața internă. Dimpotrivă, valoarea taxei creștea numai pe baza vechimii autovehiculului.
Totodată susține că taxa de înmatriculare a autovehiculelor din România era percepută o singură dată, autovehiculele cele mai impozitate erau, implicit, autovehiculele second-hand importate, iar în opinia Comisiei, asemenea modalități de aplicare a taxei contraveneau dispozițiilor art. 90 din Tratatul CE, astfel cum a fost interpretat de.
Mai susține că rezultă dintr-o jurisprudență constantă că art.90 primul paragraf CE este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care condus, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import - invocă Hotărârea Comisia /, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, C-393/98,.I p. -1327, punctul 21, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, și, C-101/00,. I p. -7487, punctul 53). Astfel Curtea a considerat ca fiind contrară art. 90 CE perceperea de către un stat membru a unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea taxei reziduale incorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare, deja înmatriculate pe teritoriul național valoarea (Hotărârea din 09 martie 1995, C-345/93,.I-479, punct. 20 și Hotărârea, pct. 23).
De asemenea, mai arată că pentru aplicarea art. 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărare pe loc, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză ( Hotărârea din 22.03.1977, &,74/76,. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, /88,.I p. -4509, punctul 18, precum și Hotărârea, punctul 12).
Sub acest aspect, consideră că reclamantul ar fi trebuit să produsă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care acesta și-a achiziționat autoturismul.
În această privință, precizează că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecăruia dintre acestea. Într-adevăr, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculare pe baza unor criterii precum vechimea,kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie, care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală.
Susține că dintr-o jurisprudență constantă a Curții rezultă că, pentru ca un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu art. 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.
Pe de altă parte, compatibilitatea cu art. 90 CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În ședința publică din 25.11.2009, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137.pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 30512/10.09.2008, urmare a cererii reclamantului, din aplicarea elementelor de calcul prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, a rezultat taxa de poluare pentru autovehicule în sumă de 2310 lei (fila 11, dosar fond).
În cuprinsul acestei decizii se menționează că aceasta poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin.1 din același act normativ. Potrivit art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Codul d e procedură fiscală, art. 206 prevede forma și conținutul contestației. Astfel, în alineatul 1 se arată: contestația se formulează în scris și va cuprinde: a) datele de identificare a contestatorului; b) obiectul contestației; c) motivele de fapt și de drept;d) dovezile pe care se întemeiază; e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii. Conform alineatelor 2 și 3 ale aceluiași articol, obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal. Contestația se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru. Potrivit art. 207 Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ontestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. În cauza de față se constată că Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 30512/10.09.2008 a fost comunicată reclamantului la data de 10.09.2008, întrucât acesta a achitat suma stabilită cu chitanța nr. - din 10.09.2008 (fila 6, dosar fond).
Ulterior, la data de 1.07.2009 reclamantul solicită M restituirea taxei de poluare, cerere la care primește răspuns cu adresa nr. 26123/2.07.2009 (fila 7, dosar fond). În primul rând se poate constata faptul că reclamantul putea contesta decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule în termen de 30 de zile, deci până la data de 10.10.2008, or acesta a înțeles să solicite restituirea acestei taxe apreciind că nu o datorează, abia la data de 1.07.2009, contestația sa fiind tardivă. Pe de altă parte, cererea reclamantului nu avea forma și conținutul prevăzut de lege, astfel că nu a putut fi calificată ca și o contestație fiscală și înregistrată ca atare în vederea analizării de către instanța ierarhic superioară. Or, în condițiile în care reclamantul nu a respectat procedura prealabilă astfel cum aceasta este reglementată în Codul d e procedură fiscală, deși Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 30512/10.09.2008 prevedea expres termenul și modalitatea de contestare, acțiunea reclamantului privind restituirea acestei taxe este inadmisibilă. Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041și 312.pr. civ. Curtea va admite recursurile, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, și va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU - B, sector 6, corp A, nr. 294, Cod poștal -, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, Cod poștal -, Județ D, împotriva sentinței nr. 551 din 05 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimat - reclamant, domiciliat în com., sat, Cod poștal -, Județ D, intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6, Cod poștal -, Județ D și în consecință:
Modifică în tot sentința nr. 551 din 05 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în sensul că admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, și respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stan Liliana
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. DF
Tehnored. CMF
6 ex./11.12.2009
dos.fond. - - - Tribunal
jud.fond -
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Dinu Florentina Stan Liliana
