Anulare act administrativ . Decizia 17/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 17
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 4 IANUARIE 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
JUDECĂTOR 2: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR: S
GREFIER:
*************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentele - reclamante ASOCIAȚIA DE proprietari - - PRIN PREȘEDINTE și împotriva sentinței civile nr. 1626 din data de 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B - PRIN PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut in ședință publică au răspuns recurentele - reclamante ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - prin președinte, fără imputernicire la dosar și, personal și asistată de avocat cu delegație la dosar și intimatul - parat MUNICIPIUL B - PRIN PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI, prin consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se depune la dosar din partea recurentelor - reclamante dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar
La interpelarea instanței recurenta invederează că nu are mandat de reprezentare in faza procesuală a recursului.
Apărătorul recurentei reclamante, solicită Curții a considera lipsă la acest termen recurenta - reclamantă Asociația de Proprietari -.
Se depune la dosar din partea recurentei reclamante adresă din partea Primăriei Municipiului B conținând lista expertizelor tehnice întocmite in perioada 1992 1996, dorind să probeze că in mod greșit s-a reținut de către instanța de fond anul 1992 ca fiind momentul la care s-a făcut încadrarea in gradul seismic, acesta fiind de fapt 1997.
Intimatul - parat, prin consilier juridic nu se opune probei.
Curtea, deliberând asupra probei cu înscrisuri, apreciind-o utilă, concludentă și pertinentă, o încuviințează și o administrează in ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată acordând cuvântul pe recurs.
Recurenta - reclamantă, prin avocat, solicită admiterea ambelor recursuri și modificarea sentinței instanței de fond in sensul admiterii acțiunii, anulării in parte a listei cuprinzând clădirile încadrate in clasa I de risc seismic cu privire la imobilul in litigiu și obligarea paratului la radierea acestuia de pe lista menționată.
In susținerea motivelor de recurs, arată că încadrarea imobilului in gradul de risc seismic s-a efectuat ilegal, fără avizele necesare și in baza unei expertize nelegal efectuate care a avut la bază normativul - 91 și nu normativul - 92.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul - prat, prin consilier juridic, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a sentinței atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin sentința civilă nr. 1626 din 28.04.2009 Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - - PRIN PREȘEDINTE și în contradictoriu cu pârâtul Municipiul prin PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în privința criticilor referitoare la întocmirea raportului de expertiză, după normativul P 100 - 91 și la ignorarea dispozițiilor cap. 11.6 din normativul de proiectare antiseismică P 100-92, acestea sunt neîntemeiate întrucât la data întocmirii raportului de expertiză și a notei tehnice justificative, normele de aplicare a OG 20/1994 nu erau în vigoare.
Se arată că reclamantele nu au făcut dovada prin nici un mijloc de probă că raportul de expertiză nu ar fi conforme cu realitatea, iar capătul de cerere privind avizarea listei clădirilor încadrate în clasa 1 de risc seismic de către este neîntemeiat, întrucât acesta nu are astfel de atribuții.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții reclamanți criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Prima instanță, a apreciat în mod greșit că la data efectuării raportului de expertiză erau în vigoare dispozițiile HG 709/1991, în condițiile în care, prin Ordinul ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului nr.3/1992 a fost aprobat normativul P 100 - 92, astfel încât se impunea analiza distinctă a aplicabilității HG 709/1991 și a acestui ordin.
Se arată că, prin acțiunea formulată s-a contestat modul de încadrare a imobilului în lista celor cu risc seismic clasa 1, iar nu cerințele legate de consolidarea imobilelor încadrate în clasă de risc seismic. Astfel încât, relevantă în speță este doar legislația referitoare la încadrarea imobilelor în clase de risc seismic, iar nu cea referitoare la consolidarea propriu zisă.
Reținerile rimei instanțe se bazează pe acte normative lipsite de relevanță concretă pentru cauza dedusă judecății, și nu conține nici un fel de referire la actul normativ care determina modul de încadrare a construcțiilor expertizate în perioada 1992 - 1996, respectiv la Ordinul nr.6173/1997 și la cele două avize absolut necesare încadrării.
În mod eronat a reținut prima instanță că încadrarea imobilului în clasă de risc seismic este legală, în condițiile în care această operațiune nu a avut la bază avizele necesare, într-o clasă de risc seismic neverificabilă din punct de vedere tehnic și în baza unei expertize nelegale efectuate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dovedire, recurentele au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin adresa nr.600 din 13.03.2008, intimații pârâți au comunicat recurenților că imobilul situat în- sector 5, este încadrat în categoria clădirilor cu risc seismic 1, această încadrare efectuându-se în baza unei adrese și a unei liste anexe comunicate pârâtului de către expertul tehnic.
Curtea reține că pârâtul intimat a avut în vedere la încadrarea imobilului raportul de expertiză întocmit în luna mai 1992 în baza normativului pentru proiectarea antiseismică și a construcțiilor de locuințe social culturale agrozootehnice și industriale P 100 - 91.
La data de 1 mai 1992 intrat în vigoare un act normativ de proiectare antiseismică 200/1992, dispozițiile art.3 din acest normativ abrogând dispozițiile normativului anterior menționat în baza cărora s-a efectuat raportul de expertiză.
În consecință, pârâtul a dispus încadrarea imobilului în lista imobilelor clasa 1 de risc seismic, în temeiul unui raport de expertiză care, pe de o parte nu respectă cerințele actului normativ în vigoare în baza căruia se putea dispune o asemenea încadrare, iar pe de altă parte, fără ca acest raport de expertiză să fie avizat potrivit art.4 din Ordinul 6173/1997 de către Inspecția de stat în construcții.
Din analiza conținutului raportului de expertiză reiese că aceasta nu a avut în vedere elementele pentru încadrarea imobilului într-o clasă de risc seismic prevăzute în anexa 10 din Normele metodologice de aplicare a ordonanței nr.20/1994 care fac trimitere la prevederile normativului P 100 - 92, expertul prevalându-se integral de dispozițiile unui normativ abrogat la momentul efectuării expertizei.
În consecință, Curtea apreciază că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, dar și de momentul întocmirii listei cuprinzând imobilele încadrate în clasa 1 de risc seismic și nu a avut în vedere inexistența documentației necesare încadrării unui imobil într-o asemenea clasă de risc seismic.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în baza art.312 alin.3 rap. la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite acțiunea și va dispune modificarea listei imobilelor încadrate în clasa 1 de risc seismic, în sensul radierii imobilului bloc de locuințe, situat în B,-, sector 5.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarat de recurentele - reclamante ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - - PRIN PREȘEDINTE și împotriva sentinței civile nr. 1626 din data de 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B - PRIN PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite acțiunea.
Dispune modificarea listei imobilelor încadrate în clasa I de risc seismic în sensul radierii imobilului bloc de locuințe situat în B, șos.- nr.96 sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Severin
S
GREFIER,
Red.
Tehnored./2 ex.
24.02.2010
Președinte:Radu IonelJudecători:Radu Ionel, Ghica Alina Nicoleta, Severin