Anulare act administrativ . Decizia 1771/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1771
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta G împotriva sentinței nr.308 din data de 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns recurenta pârâtă G prin consilier juridic și intimatul reclamant prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru G solicită admiterea recursului conform motivelor scrise.
Avocat pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.308 din 25 februarie 2008, Tribunalul Gorja respins excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâta DGFP
Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea reclamantului, a dispus anularea adresei nr.58221 din 10.12.2007 emisă de pârâta DGFP G, precum și reîncadrarea reclamantului pe funcția de consilier superior clasa I, grad profesional superior, treapta I, cu respectarea tuturor drepturilor conferite acestui grad profesional, începând cu 01.10.2007.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, urmare a aplicării criteriilor pentru reîncadrarea în funcția publică, petiționarul la data de 15.07.2003 a obținut un punctaj de 9,225 puncte conform fișei individuale, aceasta fiind consilier juridic.
Conform art.4 alin.1 litera a, pentru reîncadrarea în gradul profesional "superior", funcționarul public trebuie să obțină minim 7 puncte, în speță petiționarul obținând 9,225 puncte.
Potrivit art.5 din Ordinul 218/2003, reîncadrarea funcționarilor publici se face în ordinea punctajelor obținute în condițiile art.3 și 4, iar în situația în care numărul funcționarilor publici care au obținut punctajele minime prevăzute pentru reîncadrare este mai mare decât numărul funcțiilor publice stabilite și avizate pentru gradele profesionale, art.5 alin. 2 prevede criterii suplimentare: programe sau cursuri de formare profesională, sau forme de învățământ postuniversitar urmate; doctorat în specialitatea funcției publice; vechimea în categoria, clasa și gradul funcției publice deținute la data intrării în vigoare a Legii nr.161/2003.
Pe de altă parte conform L 161/2003 autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora funcționează funcționarii publici au obligația de a efectua reîncadrarea acestora pe posturi, în acest sens ANFP a emis Ordinul 218/2003.
Pe baza criteriilor stabilite prin acesta reclamantul a obținut punctajul, reținându-se vechimea în funcția de specialitate.
S-a reținut că argumentul pârâtei expus în nota trimisă reclamantei nu este întemeiat, întrucât nota -/04.07.2003 care precizează că funcționarii publici, indiferent de punctajul obținut cu condiția să fi obținut punctajul minim sunt reîncadrați pe funcția corespunzătoare, fără ca punctajul să influențeze acordarea unei funcții superioare, nu a fost publicată și prin urmare nu poate fi avută în vedere la reîncadrare, sancțiunea derivând și din art. 108 alin 4 din Constituția României ce prevede inexistența actului nepublicat.
Dacă punctajul obținut de reclamant nu ar putea conduce la o promovare pe o funcție superioară, s-a apreciat că ar fi fost inutil ca aceasta să fie punctată în raport de criteriile legale ce privesc activitatea și pregătirea funcționarului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea cererii de recurs, recurenta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiunea intimatei reclamante, arătând că drepturile cuvenite reîncadrării pe funcția de execuție de consilier clasa I, grad profesional superior, treapta I deși au au fost solicitate începând cu 01.10.2007, indirect aceasta contestă încadrarea făcută prin decizi nr. 69/2003.
S-a mai susținut că data de la care se calculează termenul de prescripție este data luării la cunoștință despre existența actului administrativ contestat.
Recurenta a mai arătat că formularea unei adrese în cursul anului 2007, din partea intimatei reclamante către DGFP G, referitoare la modul cum a fost reîncadrat în anul 2003 nu reprezintă decât o încercare a acestuia de a fi repus în termenul de a contesta reîncadrarea.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, întrucât reîncadrarea acesteia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.6 alin.3 din OG nr.92/2005 și ale OUG nr.82/2004.
În dovedirea cererii de recurs, recurenta a depus la dosar adresa nr.19451/17.07.2003, fișa individuală pentru reîncadrarea reclamantului în noua funcție conf.Legii nr.161/2003.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de pârâtă și dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă se rețin următoarele aspecte.
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant s-a solicitat anularea adresei nr. 58221 din 10.12.2007 emisă de DGFP G și reîncadrarea reclamantului pe funcția de consilier superior clasa I, grad profesional superior, treapta
Prin adresa contestată i s-a comunicat reclamantului că prin Decizia nr.69/2003 emisă de DGFP Gaf ost reîncadrat în funcția publică de execuție de inspector grad profesional asistent, clasa
Împotriva acestei decizii, reclamantul nu a formulat acțiune în contencios administrativ.
În raport de această stare de fapt, Curtea constată întemeiat recursul pârâtei, pentru următoarele considerente de drept.
Adresa contestată de reclamant nu reprezintă un act administrativ în sensul art.2 alin.1 lit.c din Legea 554/2004 spre a fi supus cenzurii de către instanța de contencios administrativ, întrucât nu produce prin el însuși efecte juridice.
Prin adresa contestată doar s-a comunicat reclamantului despre existența deciziei DGFP G 69/2003, acesta fiind singurul act administrativ care produce efecte în ceea ce privește reîncadrarea reclamantului în funcție, dar care nu a făcut obiectul acțiunii formulată de reclamant.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a admite recursul, modificând sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta G împotriva sentinței nr.308 din data de 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
red.2 ex.jud.CM
tehnored. 23 2008
jud.fond.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Adina Calotă Ponea, Costinel