Anulare act administrativ . Decizia 1775/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1775
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier:
*********
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului C, împotriva sentinței nr. 1932 din data de 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2009, care face parte din prezenta decizie.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1932 din 8 octombrie 2008, Tribunalul Dolja respins excepția lipsei de interes invocată de către pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamantul primarul Municipiului C, în contradictoriu cu pârâta SC""SRL.
S-a respins ca neîntemeiată cererea privind achitarea cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 07.05.2007, reclamantul Primarul municipiului Cae liberat autorizația de construire nr. 584 în favoarea pârâtei SC SRL cu privire la,amplasarea construcției provizorii cu destinație de spațiu comercial (magazin general), zona blocurilor B 20 - B 21, terenul pe care s-a construit aparținând domeniului privat al Municipiului
Emiterea autorizației de construire s-a făcut în baza cererilor pârâtei din 23.04. 2007 și 16.07.2007 (filele 18 și 29), existând și certificatul de urbanism nr. 3843/29.12.2006 (fila 53).
S-a apreciat de tribunal că susținerea reclamantului, cu privire la lipsa titlului valabil de folosire a terenului de către pârâtă, nu corespunde realității, de vreme ce între reclamant și pârât s-a încheiat contractul de închiriere nr. 208/18.01.2007, ce are ca obiect închirierea terenului aparținând domeniului privat în suprafață de 110 mp. situat în C, strada -, - 20 - B 21,unde se va amplasa o construcție provizorie cu destinație spațiu comercial", așa cum se prevede la art. 1 din contract (filele 51- 52).
Încheierea acestui contract de închiriere s-a făcut în baza Hotărârii nr. 417/31.10.2006, emisă de către Consiliul Local al Municipiului C, prin care s-a aprobat prelungire/încheierea contractelor de închiriere, pe o perioadă de 5 ani, pentru terenurile ocupate de construcții provizorii cu destinație de spații comerciale, producție și prestări servicii, amplasate pe domeniul privat al municipiului C, prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre (filele 23-30), reclamanta fiind menționată la poziția 27 din anexa la hotărâre.
Astfel s-a constatat că a fost urmată procedura legală pentru emiterea autorizației de construire, fiind respectate dispozițiile art. 16 alin. 1 litera b) din Ordinul 1432 in 26 august 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, pârâta posedând actul doveditor al titlului asupra imobilului, care să îi confere solicitantului dreptul de execuție a lucrărilor de construcții - contractul de închiriere mai sus menționat
S-a mai reținut că este neîntemeiată cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată, dat fiind că la dosar nu există dovezi privind efectuarea acestor cheltuieli, prin chitanțe depuse la dosar, sarcină ce incumba titularului cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului C, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că actele care au stat la baza titlului valabil necesar emiterii autorizației de construire, și anume contractul de închiriere și HCL nr.417/2006 au fost nelegal încheiate, iar ultimul act nu este aplicabil pârâtului, deoarece în mod eronat a fost inclus în lista anexă privind construcțiile provizorii amplasate pe terenul privat al Municipiului
A mai arătat că potrivit conținutului HCL 417/2006, încheierea contractului de închiriere este condiționată de existența unei construcții provizorii, cu destinația de spațiu comercial, producție și prestări servicii, amplasată în locația existentă, în speță în localitatea C, strada -, ori această construcție urma să se construiască în urma eliberării autorizației de construire.
A precizat recurentul că prin însăși cererea inițială de eliberare a autorizației de construire înregistrată sub nr.3109/23.02.2007, pârâtul recunoscut că urma să edifice o construcție, aspect ce rezultă și din declarația sub semnătură privată, dată la 20.04.2007, prin care declară că terenul transmis în folosință, în vederea amplasării unei construcții metalice provizorii, nu face obiectul vreunui litigiu.
Prin urmare, prin această hotărâre, s-a autorizat încheierea unui contract de închiriere, cu privire la un spațiu comercial care în fapt nu există în materialitatea lui, motiv pentru care această hotărâre nu este aplicabilă pârâtului.
Pârâta SC""SRL a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că la momentul emiterii autorizației de construire, cele două acte respectiv contractul de închiriere și HCL 417/2006, erau perfect valabile, necontestate de nimeni și se bucurau de prezumția de legalitate a oricărui act administrativ.
Recursul este nefondat.
Acțiunea introductivă vizează nelegalitatea autorizației de construire nr.584/07.05.2007, prin care pârâta SC SRL a fost autorizată de Primarul Municipiului C să execute o construcție provizorie, cu destinația de spațiu comercial ( magazin general ) pe terenul închiriat, în suprafață de110 mp, situat în str. D -0-.
Potrivit art.7 din Legea nr.50/1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, pentru emiterea autorizației de construire, solicitantul trebuie să depună o serie de acte, între care certificatul de urbanism și dovada titlului asupra terenului.
Certificatul de urbanism, potrivit art. 6 alin.1 din aceeași lege, este actul de informare prin care se fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, care cuprinde cerințele urbanistice ce urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale necesare pentru autorizare.
În speță, în vederea autorizării executării costrucției provizorii, a fost emis certificatul de urbanism nr. 3843 din 29.12.2006 ( fila 53 dosar fond) act administrativ care nu a fost anulat, fiind în consecință valabil.
Cu privire la titlul asupra terenului, reprezentat de contractul de închiriere nr.208/18.01.2007, se constată că potrivit art.II din contract, obiectul închirierii l-a constituit terenul în suprafață de 110 mp aparținând domeniului privat al Municipiului C, în scopul amplasării unei construcții provizorii cu destinația de spațiu comercial. La încheierea acestui contract s-a avut în vedere tocmai HCL nr.417/2006 prin care s- aprobat prelungirea/încheierea contractelor de închiriere pe o perioadă de 5 ani, pentru terenurile ocupate de construcții.
În raport de obiectul contractului, rezultă că încheierea acestuia nu a fost condiționată de existența unei construcții provizorii pe teren, ci dimpotrivă a fost condiționată de edificarea unei astfel de construcții, contract care de asemenea nefiind contestat a rămas valabil.
Susținerea reclamantului că HCL nr.417/2006 nu este aplicabilă în cazul pârâtului, nu poate fi primită, deoarece în anexa la această hotărâre pârâtul este nominalizat la poziția nr.27, iar acest act - ca și pentru celelalte înscrisuri- nu s-a cerut anularea.
Prin urmare atâta timp cât certificatul de urbanism emis în prealabil căt și titlul asupra terenului emis în baza HCL nr.417 /2006 au rămas valabile nefiind desființate, ele se bucură de prezumția de legalitate și pe cale de consecință se constată că autorizația de construire a fost emisă cu respectarea cerințelor prevăzute de art.7 din Legea nr.50/1991 republicată, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că toate motivele invocate sunt nefondate, urmând ca în temeiul art.312 Cod procedură civilă să fie respins recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului C, împotriva sentinței nr. 1932 din data de 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu - - | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu - - |
Grefier, |
09 Aprilie 2009
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu