Anulare act administrativ . Decizia 1784/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1784

Ședința publică de la 14 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta COMUNA PRIN PRIMAR împotriva sentinței nr.1520 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC CONS SRL

La apelul nominal au răspuns recurenta reclamantă COMUNA PRIN PRIMAR și consilier juridic și intimata pârâtă SC CONS SRL D prin avocat cu delegație de substituire pentru avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează nedepunerea înscrisului solicitat.

Avocat pentru intimata pârâtă depune originalul înscrisului solicitat de instanță la termenul anterior, respectiv contractul nr.26/23.07.2006 a cărui nulitate s-a solicitat a se constata, prin acțiunea introductivă.

Instanța, comparând înscrisul cu copiile depuse la dosar, constată că acesta corespunde copiei xerox existente la dosarul de fond filele 45,46 și 47, apoi restituie înscrisul apărătorului intimatului pârât.

Reprezentantul recurentei reclamante, consilier juridic, susține că la fila 83 dosarului de fond se află originalul contractului deținut de primărie, existând însă diferențe în ceea ce privește obiectul celor două contracte.

Avocat pentru intimata pârâtă depune un set de înscrisuri, pe care le comunică reprezentantului recurentei reclamante.

La interpelarea instanței, consilier juridic pentru recurenta reclamantă susține că nu contestă semnăturile de pe cele două contracte, nemaiavând alte cereri de formulat.

Apărătorul intimatei pârâte arată, la interpelarea instanței, că nu contestă semnătura sau scrierea, dar nu poate oferi o explicație pentru diferențele existente între cele două contracte. Susține că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului de față.

Consilier juridic pentru recurenta reclamantă COMUNA PRIN PRIMAR arată că prin contractul încheiat s-a convenit asupra efectuării studiului de fezabilitate, însă pârâta a emis ulterior alte 3 contracte a căror încheiere s-a refuzat.

Susține că, în ceea ce privește forma, contractul încheiat este un contract de antrepriză nu un contract de achiziție.

În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Avocat pentru intimata pârâtă solicită respingerea recursului conform celor arătate în concluziile scrise.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Prin sentința nr.1520 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamant COMUNA PRIN PRIMAR și pe pârât SC CONS SRL

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 23.07.2006, între reclamanta Primăria comunei reprezentată prin Primar și SC CONS SRL D s-a încheiat contractul nr.26 având ca obiect elaborarea documentațiilor de proiectare pentru obiect de investiții SISTEM DE ALIMENTARE CU ÎN COMUNA, potrivit art.3.

La capitolul V Alte Clauze, art.11, prevede la condițiile speciale de contractare următoarele: eșalonare valorică-defalcare; studiu de fezabilitate, geo-topo= 6235, 0 Euro cu TVA; Avize si acorduri =1755,0 Euro cu TVA - și engineering = 9611,0 Euro cu TVA,; Asistenta tehnică =8000, 0 Euro cu TVA; Consultanta =12000, 0 Euro cu TVA.

După mențiunea potrivit căreia "prezentul contract a fost încheiat în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte", s-a precizat că " și engineering: studii SF +; S - 57666,0 Euro; 28833,0 Euro; DE = 9611,0 Euro.

Contractul a fost semnat si stampilat de ambele părți contractante.

Reclamanta a declarat la interpelarea instanței că nu se înscrie în fals cu privire la aceste din urmă mențiuni, dar a susținut prin acțiunea precizată (fila 92) fost viciat consimțământul reclamantei ca urmare a unei erori obstacol.

În speță, petenta susține că eroarea poartă asupra obiectului actului juridic întrucât nu s-au avut în vedere, decât faza întocmirii studiului de fezabilitate precum și avize si acorduri necesare pentru sistemul de alimentare cu apă.

Potrivit dispozițiilor art. 950 - 954 Cod Civil, eroare reprezintă falsa reprezentare în conștiința părți asupra identității fizice obiectului ori asupra naturii juridice a actului ce se încheie.

În cazul de față nu este vorba de o eroare nici asupra naturii juridice a actului si nici a identității fizice a obiectului. Dacă s-au trecut la capitolul Obiectul actului juridic mai multe prestații decât cele avute în vedere, în mod fraudulos, petenta avea posibilitatea înscrierii în fals, nefiind incidente dispozițiile art.953-958 Cod civil.

Pe de altă parte la Capitolul III din contract intitulat "Durata de execuție" se prevede că "Valoarea contractului este de -, 0 Euro fără TVA potrivit ofertei transmise (prețuri) Nr.116/04.07.2006.

corespunzătoare detaliilor și devizelor de execuție nepredate de la data încheierii prezentului contract sau care vor apărea pe parcursul execuției se vor stabili de comun acord și vor suplimenta valoarea de la art.4."

Prin urmare, s-a reținut valoarea totală nu a fost trecută ulterior de către intimată și mai mult reclamanta nu prezintă un exemplar fără aceste mențiuni, pentru a demonstra că mențiunile au fost inserate fraudulos ulterior semnării contractului.

A fost administrată proba cu interogatoriu, însă din analiza răspunsului formulat de către reclamanta, nu se evidențiază aspecte sau cauze noi de nulitate absolută a contractului.

Conform art.969 Cod civil, contractul legal încheiat si semnat reprezintă legea părților, numai dacă una dintre părți nu ar face dovada unei cauze de nulitate absolută, cauză ce nu a fost dovedită în speță.

Împotriva acestei sentințe a declarat reclamanta comuna prin Primar criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut nejustificat că nu există vreo cauză care să atragă nulitatea absolută a contractului, în condițiile în care prin contractul nr. 26/23.07.2006 s-au convenit numai lucrările privind studiul de fezabilitate, geo topo și avizele și acordurile necesare lucrări cu o valoare de 28.000 lei fără să se ia în considerare celelalte elemente ale ofertei depusă anterior de către intimată la sediul autorității contractante, astfel încât în speță sunt îndeplinite condițiile erorii obstacol ce a generat o lipsă totală a consimțământului.

S-a susținut că potrivit contractului depus la dosar s-a contractat doar fazele SF pentru obiectivul de investiții Sistem de alimentare cu apă în comuna, fazele ulterioare de proiectare, respectiv Proiect tehnic, detalii de execuție, de sarcinii și urmărirea execuției lucrărilor nu au fost contractate cu intimata pârâtă, acestea făcând obiectul unei noi proceduri de achiziție publică.

S-a mai arătat că faptul că intimata pârâtă a transmis spre semnare 3 contracte, nr. 26/01.08. 2006, nr. 26/16.10.2006 și nr. 22/23.05.2006, a căror încheiere a fost refuzată, dovedește că din eroare a fost trecută în contractul a cărui nulitate se solicită suma totală ofertată și nu suma asupra căreia au convenit părțile.

Referitor la valoarea contractului, recurenta reclamantă a susținut că autoritatea contractantă a acceptat numai efectuarea studiului de fezabilitate, a studiului geo și a avizelor și acordurilor necesare pentru Sistemul de alimentare cu apă în comuna, în valoare totală de 28.000 lei, sumă achitată în totalitate, potrivit capitolului V din contractul nr. 26/23.07.2006, exemplarul original depus de reclamantă la dosar.

S-a susținut că instanța de fond s-a limitat numai să menționeze acest aspect fără să remarce contradicția flagrantă dintre prevederile contractuale și susținerea intimatei pârâte potrivit căreia valoare SF-ului ar fi fost de 65656 EURO, un astfel de punct de vedere ar conduce la concluzia că autoritatea contractantă ar achita intimatei pârâte numai pentru efectuarea studiului de fezabilitate suma totală primită prin hotărâre de guvern, respectiv 240.000 lei ceea ce este absurd.

Recurenta a mai arătat că există date suficiente care atestă că valoarea contractului încheiat cu intimata pârâtă este de 7990 EURO (28000 lei) reprezentând contravaloarea următoarelor servicii: efectuarea studiului de fezabilitate, a studiului geo topo plus avizele și acordurile necesare, clauzele care se referă la alte lucrări decât cele menționate fiind nule absolut întrucât lipsește un element esențial al actului juridic, consimțământul, Tribunalul Dolj nefăcând nicio referire la această cauză de nulitate absolută.

Reclamanta a mai criticat hotărârea instanței de fond și prin prisma faptului că acordul de voință a intervenit într-un cadru legislativ reprezentat de OG 7/2006 privind Programul de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din mediul rural și HG 602/2006 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a ordonanței, legislație care prevede foarte clar că toate achizițiile necesare realizării proiectului se fac cu respectarea procedurilor de achiziție publică, autoritatea contractantă neputând ca prin contract să efectueze întreaga lucrare, întrucât pe de o parte s-ar fi depășit prevederea bugetară iar pe de altă parte, în raport de valoare ar fi trebuit organizată o altă procedură de licitație potrivit art. 13 din OUG nr. 60/2001.

S-a mai susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la motivul de nulitate vizând nerespectarea formei și a conținutului potrivit Ordinului 1013/873 din 2001, care prevede că trebui încheiat un contract de servicii și nu unul de antrepriză.

La data de 25.02.2009 intimata pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

În motivarea acestei cereri, s-a arătat că, contractul s-a încheiat pe baza consimțământului liber al părților, înainte de încheierea contractului reclamanta acceptând oferta nr. 722/25.06.2007 prin scrisoarea de acceptare a ofertei nr. 16/07.07.2007.

S-a mai arătat că după încheierea contractului acesta a fost semnat și ștampilat de părți și ca parte integrantă devizul general privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiții "Sistem de alimentare cu apă în comuna " județul D depus la Consiliul Local care a fost semnat și ștampilat de primar în calitate de reprezentant al comunei.

S-a mai arătat că devizul general a fost depus la Comisia guvernamentală cu numărul 1443/25.08.2008 de către administratorul pârâtei, domnul care a fost împuternicit în acest sens de către reclamantă, iar pe baza lui s-a repartizat comunei suma de 240.000 lei prin HG 1220/01.11.2006 cu titlu de cheltuieli și asistență tehnică.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamantă și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept:

] Potrivit art.261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii nu poate să fie implicită, ci trebuie să se refere în concret la motivele de fapt și de drept formulate de reclamant prin acțiune, precum și la argumentele de fapt și de drept formulate de pârât prin întâmpinare.

Nerespectarea de către instanța de fond a obligației prevăzute de art.261 alin.1 pct.5 Cod pr. civilă conduce la nulitatea hotărârii, potrivit art.105 alin.2 din Codul d e procedură civilă.

Astfel, reclamantul prin cererea de chemare în judecată a invocat mai multe motive de nulitate a contractului, respectiv, lipsa consimțământului, ca element esențial al actului juridic, ca urmare a operării de modificări în contract ulterior încheierii acestuia, eroarea obstacol, ca urmare a inserării unor lucrări ce nu au nicio legătură cu voința comună a părților, nerespectarea procedurilor de achiziție publică, potrivit art. 9 din OG nr. 7/2006, nerespectarea formei și conținutului contractului potrivit Ordinului nr. 1013/873 din 2001 al Ministrului Finanțelor Publice și al Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței prin care s-a stabilit un model cadru al contractului, încălcarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și prevederile Ghidului de eligibilitate pentru Programul de dezvoltare a infrastructurii în mediul rural.

În speță, analizând motivarea sentinței recurate, prin prisma dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 Cod pr. civilă, se constată că instanța de fond nu a supus analizei toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în cuprinsul acțiunii, ci doar pe cele relative la incidența cauzei de nulitate - eroarea obstacol, sentința necuprinzând argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.

De asemenea, se constată în ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că pârâta a inserat fraudulos ulterior semnării contractului mențiuni privind valoarea totală a contractului și obiectul acestuia, instanța de fond nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 177 și următoarele din Codul d e procedură civilă pentru a stabili conținutul concret al acordului de voință al părților.

Curtea mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții.

Potrivit jurisprudenței Curții, care se regăsește și în cauza Albina contra României, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

Față de aceste aspecte, Curtea apreciază că sentința instanței de fond nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.261 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, întrucât în absența considerentelor nu se poate ști dacă soluția instanței de fond este efectul sau nu al rezultatului cercetării fondului.

Deoarece "cercetarea fondului", în sensul dispozițiilor art.312 Cod pr.cvilă, presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului cauzei, iar unul dintre aceste elemente este chiar obiectul acesteia, respectiv analiza tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă, fondul cauzei a fost soluționat doar aparent, iar acest mod de rezolvare impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În consecință, Curtea apreciază întemeiat recursul declarat de pârâtă, urmând a-l admite în temeiul art.312 alin.5 Cod pr. civilă, casând sentința și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de fond va solicita lămuriri reclamantei cu privire la raportul juridic litigios dedus judecății, sub aspectul cauzei, respectiv al cauzelor de nulitate a contractului, potrivit art. 129 alin. 4 din Codul procedură civilă, cu respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, ulterior pronunțându-se asupra obiectului cererilor formulate de părți, cu luarea în considerare a tuturor apărărilor formulate în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta COMUNA PRIN PRIMAR împotriva sentinței nr.1520 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC CONS SRL

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. /2ex/18.05.2009

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1784/2009. Curtea de Apel Craiova