Anulare act administrativ . Decizia 1881/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.1881

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.10.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Duican Doina

JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 3: Cosma

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - DIRECȚIA APELOR A VEDEA și de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.64/06.03.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN G, PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR, COMUNA - PRIN PRIMAR și SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - DIRECȚIA APELOR A VEDEA prin consilier juridic I Patru cu delegație la dosar și intimații reclamanți personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimații reclamanți au depus la dosar la data de 01.10.2009 întâmpinare și precizări și că intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN Gad epus la dosar la data de 02.10.2009 o cerere prin care solicită să-i fie comunicate motivele de recurs.

Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.

Curtea, din oficiu, invocă motivul de recurs de ordine publică prevăzut de disp. art. 304 pct. 3.pr.civ. privind competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei.

Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea motivului de recurs invocat din oficiu.

Recurenții reclamanți lasă la aprecierea instanței cu privire la motivul de recurs invocat din oficiu.

După ridicarea ședinței de judecată, intimații reclamanți au depus la dosar o cerere de recuzare a președintelui completului de judecată, aceasta urmând a fi soluționată potrivit disp. art. 98 alin.4 din.

CURTEA,

Asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr- reclamanții și au solicitat ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună ca executorul judecătoresc să aducă la îndeplinire dispozitivul sentinței civile nr.127/2006 a Tribunalului Giurgiu și Încheierea din 18.01.2008 pronunțată de aceeași instanță, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că avizul eliberat de Primăria în baza hotărârii judecătorești menționate, deși este favorabil, conține multe inexactități și îi prejudiciază.

Astfel, solicită ca în partea introductivă a avizului să se menționeze că imobilul-teren extravilan a fost dobândit nu numai prin titlul de proprietate, ci și prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1523/1998, așa cum reiese din sentința civilă nr.127/19.1 0.2006 în pagina 2;

În partea privind considerentele avizului să se menționeze, pe lângă sentința civilă nr.127/19.1 0.2006 și Încheierea din 18.01.2007 a tribunalului Giurgiu;

La rubrica "regimul tehnic" din aviz să se menționeze că 50% din suprafața de 48487 mp teren arabil extravilan este inundabil În timp ce crește nivelul lacului de acumulare, prin infiltrare și inundare;

La rubrica "regimul juridic" să se radieze mențiunea că proprietatea privată d- și se află parțial în chiuveta lacului de acumulare -, întrucât, în realitate, nicio părticică din pământ nu cade în chiuveta lacului de acumulare.

Prin sentința civilă nr.127/19.10.2006 a Tribunalului Giurgius -a reținut că terenurile reclamanților nu se suprapun cu terenul statului (pag.4, pag.5);

La rubrica "folosința actuală" să se menționeze că o parte din terenul arabil este în exploatare agricolă și cealaltă parte (1/2) este în zonă inundabilă și nu cum sa menționat că întreg terenul arabil este în exploatare agricolă.

Reclamanții au depus la dosar, în copie, următoarele acte: aviz nr.4083/17.10.2007 emis de Primăria comunei, adresa nr.112/2007 din 19.10.2007 a executorului judecătoresc către Consiliul Județean G, procesul verbal de sechestru definitiv și constatare, sentința civilă nr.127/2006 a Tribunalului Giurgiu, încheierea Tribunalului Giurgiu din 18.01.2007, decizia civilă nr.825/29.05.2006 a Curții de Apel București, certificat de urbanism nr.143/27.04.25 emis de Consiliul Județean G, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1523/18.09.1998, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.510/14.12.2000, contract de vânzare-cumpărare autentificat subnr.298/06.10.2000,adeverința nr.906/26.08.1998 a Primăriei comunei, adresa nr.5616/2004 a Consiliului

Prin cerere intitulată "punct de vedere" pârâta Primăria comunei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că avizul este emis pe baza datelor depuse la primărie, iar în urma avizelor și acordurilor legale solicitate prin certificatul de urbanism se va stabili dacă se poate realiza sau nu iazul piscicol pe terenul propus.

A depus la dosar, în copie, certificatul de urbanism nr.666/13.11.2007, avizul nr.4083/17.10.2007, cerere nr.686/08.02.2007 pentru eliberare certificat de urbanism.

Prin încheierea din 06.12.2007 tribunalul a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Consiliului Județean G și Administrației Naționale "Apela Române" -Filiala

Prin adresa nr.1846/06.02.2008 Direcția Apelor A-Vedea a arătat că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece acestei instituții nu i s-a solicitat de vreuna dintre părți eliberarea unui document și nu i-au fost puse la dispoziție acte din care să reiasă amplasamentul terenului și față de care să-și exprime un punct de vedere.

La data de 11.03.2008 reclamanții au depus la dosar cerere prin care solicită introducerea în cauză a pârâtelor Primăria comunei prin Primar, Compania Națională "Apele Române" prin Sistemul de Gospodărire a Apelor G și Consiliul Județean

La data de 13.03.2008 reclamanții au depus precizări scrise, solicitând citarea ca pârâți a Primăriei comunei prin Primar, a Consiliului Județean G prin Președinte și a SRL, precum și citarea Administrației Naționale Apele Române" -Direcția Apelor A-Vedea, care au în subordine Sistemul de gospodărire a apelor -oras.

Prin Încheierea din 21.04.2008, Tribunalul Giurgiu -completul specializat în cauze civile generale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completului specializat în cauze de contencios administrativ, reținând că reclamanții sunt nemulțumiți în principal de modalitatea de emitere a avizului nr.4083/2007 și a certificatului de urbanism, acte pe care le consideră neconforme celor dispuse prin sentința civilă nr.127/2007, astfel că principalul capăt de cerere vizează nelegalitatea actelor administrative emise

În raport de actele depuse și de susținerile părților, Tribunalul Giurgiu prin sentința civilă nr.64/C AF/6.03.2009 a dispus următoarele:

Admite în parte acțiunea reclamanților și -- astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean G, Primăria comunei prin Primar, Comuna prin Primar, și Direcția Apelor "A-Vedea".

Anulează în parte avizul nr.4083/17.10.2007 emis de Primarul comunei, în sensul că:

- în preambulul acestuia se trece și contractul de vânzare-cumpărare ( autentificat sub nr.1523/18.1 0.1998 de BNP N;

la rubrica "regimul juridic" se Înlătură mențiunea "aflat parțial în chiuveta lacului de acumulare -".

Anulează în parte certificatul de urbanism nr.666/13.11.2007 emis de Consiliul Județean G, în sensul că:

- la rubrica "urmare cererii" se trece cererea nr.686/08.02.2007 adresată de I și C;

- la rubrica "certifică" se trece și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1523/18.1 0.1998 de BNP N;

- la rubrica "regimul juridic" se Înlătură mențiunea "aflat parțial în chiuveta lacului de acumulare -";

- la rubrica "regimul tehnic" și rubrica de la pct.4 lit.2 se înlătură mențiunea condiției privind obligarea solicitanților de a da o declarație autentificată prin care să renunțe la dreptul de a solicita daune materiale în cazul inundării terenului.

Obligă pârâții Primăria comunei prin primar și Consiliul Județean G să emită avizul, respectiv certificatul de urbanism, în conformitate cu cele dispuse anterior.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția Apelor "A-Vedea" -Pitești

- în preambulul acestuia se trece și contractul de vânzare-cumpărare (autentificat sub nr.1523/18.1 0.1998 de BNP N;

- la rubrica "regimul juridic" se înlătură mențiunea "aflat parțial în chiuveta lacului de acumulare -

Pentru a pronunța această sentință s-a apreciat de instanța de fond că actele emise în executarea sentinței civile nr.127/2006 și a încheierii din 18.01.2008 definitivă și irevocabilă pronunțate de Tribunalul Giurgiu sunt în parte nelegale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen motivat reclamanții și pârâta Administrația Națională "Apele Române", prin Direcția Apelor "A Vedea" pentru nelegalitate și netemeinicie invocând disp. art.3041cod pr.civ. și motive de recurs, care se încadrează în disp.art.304 pct.8 și 9 cod pr.civ.

Se invocă greșita aplicare a legii și eronata apreciere a probelor pe situația de fapt a situației juridice a terenului în litigiu.

În recursul declarat de reclamanții-recurenți se critică faptul că instanța de fond a calificat în mod greșit contestația la executare formulată în baza art.399(1) cod pr.civ. ca fiind o acțiune distinctă, ca fiind o obligație de a face.

Ambele recursuri au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- cu termen de judecată 5.10.2009.

În ședința publică din 5.10.2009, Curtea în baza art.306(2) cod pr.civ. a pus în discuția părților motivul de recurs de ordine publică, prev.de art.304 pct.3 cod pr.civ. respectiv pronunțarea hotărârii recurate de către Tribunalul Giurgiu cu încălcarea competenței materiale a unei alte instanțe.

Pentru următoarele considerente, Curtea va aprecia ca fondat acest motiv de casare, de ordine publică, care face inutilă, prin efect, analiza celorlalte aspecte de nelegalitate, care urmează a fi avute în vedere de instanța de executare, competentă material a soluționa contestația la executare formulată de reclamanți.

Fapt necontestat și care rezultă din dosarul înregistrat la 8.11.2007 pe rolul secției civile a Tribunalului Giurgiu, reclamanții au formulat în cauză o contestație la executare propriu-zisă în baza art.399(1) cod pr.civ. și nu o contestație la titlu.

Prin contestația la executare, începută prin sesizarea legală a executorului judecătoresc și continuată de acesta conform procesului verbal din 17.10.2007 - fila 6 ds.Tr.G, reclamanții reclamau faptul că nu s-a executat corect sentința civilă nr.127/19.10.2006 și încheierea din 18.01.2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, definitivă și irevocabilă, investită cu formulă executorie. Prin această sentință pârâta intimată Primăria comunei a fost obligată să emită reclamanților avizul favorabil pentru amenajare piscicolă, iar în baza acestui aviz Consiliul județean G să emită reclamanților certificat de urbanism.

În cauză contestația la executare nu este o contestație la titlu deoarece nu privește lămurirea titlului executoriu care îl formează sentința civilă nr.127/2006 ci însăși executarea acestuia. Pe cale de consecință Curtea apreciază că în cauză competența materială de soluționare a acestei contestații civile revin instanței de executare care este judecătoria în raza căreia are loc executarea, respectiv Judecătoria Bolintin Vale, județ G, conf.art.400(1) cod pr.civ. și nu Tribunalul Giurgiu ca instanță de contencios administrativ.

Obiectul acțiunii reclamanților nu determină competența instanței de contencios administrativ, deoarece ei nu solicită aplicarea dispozițiilor speciale prev.de art.24 și 25 din Lg.554/2004, respectiv aplicarea unei amenzi și plata unor daune de întârziere și nu au invocat excepția de nelegalitate conf.disp.art.4(1) din același act normativ, față de actele contestate în etapa contestării.

Iar faptul că solicită eliberarea unui aviz emis în faza executării unei sentințe în sensul solicitat prin contestație, nu modifică obiectul cauzei care este o contestație la executare întemeiată pe disp.art.399(1) cod pr.civ. și fiind aplicabile disp.400(1) cod pr.civ, competența soluționării revenind judecătoriei conf.art.1 pct.1 cod pr.civ. ca instanță de executare, respectiv Judecătoria Bolintin Vale - județ

Față de cele expuse, Curtea în baza art.312 (1) și (6) cod pr.civ. va admite recursurile și va casa sentința atacată pronunțată de Tribunalul Giurgiu și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Bolintin Vale, județ

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - DIRECȚIA APELOR A VEDEA și de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.64/06.03.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN G, PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR, COMUNA - PRIN PRIMAR și SC SRL.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Bolintin Vale, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 5.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red. GREFIER

EF/2ex.

09.10.2009

Tr.B-09

Jud. LP

Președinte:Duican Doina
Judecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Cosma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1881/2009. Curtea de Apel Bucuresti