Anulare act administrativ . Decizia 189/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 189/R-

Ședința publică din 15 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

JUDECĂTOR 2: Dumitru

Judecător - -

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta, cu sediul în comuna, sat, județul V, împotriva sentinței nr. 764/02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 3125/90/206, intimați fiind pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm V, str G-ral, nr 17, județul V și chemata în garanție - DE PRODUCȚIE, cu sediul în D, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată conform chitanței nr. 2947/08.02.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar de 1,5 lei - fila 220.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 08 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante - SRL de a depune la dosar concluzii scrise, la solicitarea apărătorului acesteia, instanța a amânat pronunțarea asupra recursului la data de astăzi, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 19.05.2006, reclamanta, județul Vac hemat în judecată pe pârâta V, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei nr.2/2.03.2006 și a procesului-verbal încheiat la 14.12.2005 de către pârâtă, precum și restituirea sumei de 470.127.129 lei Rol, reprezentând accize plătite și nedatorate.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în perioada 01.01.2002-8.08.2002 a achiziționat produsul "" pentru care a plătit 4 Euro/tonă și 114 Euro/tonă accize, deși OUG nr.158/2001 - aprobată prin Legea nr.523/2002 - intrată în vigoare la 01.01.2002, a exceptat de la plata accizelor asemenea produs.

Cu cererea formulată în data de 20.02.2003, a solicitat pârâtei compensarea acestor sume cu datoria către D, dar i s-a refuzat restituirea.

Ulterior, prin decizia nr.513/18.10.2004 a Curții de APEL PITEȘTI, Vaf ost obligată să restituie reclamantei suma de 554.680.708 lei, cu acest titlu.

Cum reclamanta a plătit accize în sumă de 1.029.807.837 lei Rol, urmează a primi și diferența de 470.1237.129 lei, rămasă după compensarea sumei solicitate de instanță.

Prin cererea aflată la 104-106, pârâta Vac hemat în garanție - SA, solicitând instanței ca, în cazul în care acesta va cădea în pretenții, să fie obligată chemata în garanție să o despăgubească cu suma de 470.127.129 lei, accize primite de la - SRL, în calitatea sa de accipiens, cu toate obligațiile ce revin din nașterea raportului juridic dintre cele trei părți. Faptul că SNP nu era îndreptățită a primi accize de la reclamantă, este susținut de dispozițiile OUG nr.158/2001.

Astfel, aceasta a primit pentru produsul vândut accize, pe care trebuie să le restituie, deoarece reprezintă o plată nedatorată.

Tribunalul Vâlcea - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.764/2.10.2007 a respins cererea principală, precum și cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.2/2.03.2006, Var espins în totalitate contestația formulată de - SRL, de restituire a sumei vizând accize achitate către SNP - de Producție D - pe perioada 8.02.2002-2.08.2002.

Prin urmare, înseși reclamanta recunoaște că a plătit accizele către SNP - nu către

Față de dispozițiile art.28 lit."j" din OUG nr.158/2001 care scutește produsul "" de la plata accizelor, chemata în garanție nu era îndreptățită să primească o asemenea plată.

Deși, aceasta a susținut că sumele au fost virate către V, instanța de fond a reținut că aceasta din urmă nu are calitatea de accipiens, în cadrul raportului juridic creat pentru achiziționarea produsului scutit de accize de la SNP - ci chemata în garanție, împotriva căreia reclamanta are o acțiune directă de restituire a plății nedatorate.

În sensul celor expuse au fost și concluziile expertului contabil, însușite de către instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, astfel:

- în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea sa, când, deși, invocă în soluția dată, decizia Curții de APEL PITEȘTI, nu o și aplică, urmând în final să decidă că raportul juridic este altul și că V nu este parte în cadrul acestuia;

- or, nu s-a observat că la judecata primului recurs, suma de 470.127.129 lei nu ajunsese, încă, la scadență, ea fiind plătită ulterior, așa cum recunosc părțile implicate în cauză și cum dovedește cu înscrisurile de la dosar, astfel că instanța de control nu putea să o aibă în vedere.

Prin urmare, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea cererii sale.

Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe care curtea le-a încadrat în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, dar și în limitele art.3041Cod pr.civilă, se reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Într-adevăr, problema datorării sau nu a accizelor pe produsul achiziționat de reclamanta - SRL de la SNP SA, precum și partea căreia îi revine obligația restituirii plății sumei încasate necuvenit, conform OUG nr.158/2001 - a fost, fără dubiu, rezolvată de către instanța de control, prin decizia nr.513/R-COM/18.10.2004, a Curții de APEL PITEȘTI (24-26).

Astfel, s-a stabilit că plata accizelor la produsul "" nu este prevăzută de art.26-28 din OUG nr.158/2001, iar restituirea se face de la bugetul de stat, la care s-au primit aceste plăți și nu de la furnizorul mărfii, respectiv SNP.

Ca atare, instanța de fond a interpretat greșit raportul juridic intervenit între părți, atâta vreme cât exista autoritate de lucru judecat, sub acest aspect.

Ceea ce trebuia să constituie preocuparea acesteia, era dacă, reclamanta a plătit, ulterior, suma solicitată, ca urmare a ajungerii ei la scadență și în ce cuantum.

Conform recunoașterii părților, pretenția de față reprezintă o continuare a litigiului inițiat de recurenta-reclamantă pentru recuperarea întregii sume, de 1.029.807.837 lei, aferentă perioadei 01.01.2002-8.08.2002, sumă din care i s-a restituit doar 559.680.708 lei prin decizia sus-menționată, întrucât diferența de 114.279.015 lei, până la 673.953.723 lei solicitată inițial, nu ajunsese la scadență, precum și a celei de 355.848.114 lei.

Or, cu facturile și ordinele de plată depuse la dosar, recurenta-reclamantă, a făcut dovada plății întregii sume de 1.029.807.837 lei, urmând a fi îndreptățită la restituirea sumei de 470.127.129 lei, astfel că sunt justificate criticile sale.

Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința, în sensul că pe fond va admite acțiunea reclamantei, va anula decizia nr.2/2006 și procesul-verbal din 14.12.2005 emise de V, va obliga pe pârâta să restituie reclamantei și suma de 47.012,71 lei - cu titlu de accize, menținând în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta, cu sediul în comuna, sat, județul V, împotriva sentinței nr. 764/02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.3125/90/206, intimați fiind pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral, nr. 17, județul V și chemata în garanție - DE PRODUCȚIE, cu sediul în D, județul

Modifică în parte sentința în sensul că admite acțiunea reclamantei, anulează procesul-verbal din 14.12.2005 și decizia nr.2/2006 și obligă pe pârâta V să restituie reclamantei suma de 47.012,71 lei noi - accize.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

25.02.2008

Red.IB

EM/4 ex.

Jud.fonc.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Dumitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 189/2008. Curtea de Apel Pitesti