Anulare act administrativ . Sentința 189/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr. --
SENTINȚA NR. 189/CA/2009-
Ședința publică din 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela judecător
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ, primă instanță, formulată de reclamanta ORTODOXĂ ROMÂNĂ cu sediul în localitatea Hotar, nr. 224, județul B în contradictoriu cu pârâtaCOMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CARE AU cultelor DIN ROMÂNIAcu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 202, având ca obiectanulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reclamantaORTODOXĂ ROMÂNĂprin consilier juridic în baza delegației 14/14.01.2008, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată cu 4 lei taxă de timbru plus 0,3 lei timbru judiciar, după care:
Reprezentantul reclamantei arată că nu are alte cereri sau probe de administrart.
Nefiind alte probe de administrat instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, arătând că s-au acordat despăgubiri pe Legea 18/1991.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Constată că, prin contestația înregistrată la această instanță la data de 20.12.2007, reclamanta Ortodoxă Română Hotar a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziei nr.1487/01.11.2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei decizii de retrocedare prin restituirea în natură a terenurilor intravilane înscrise în nr.6 Hotar sub nr.top 1209/3, 1209/4, 1209/5 și 1209/6.
În motivarea contestației se arată că terenurile revendicate au fost proprietatea reclamantei încă din anul 1912 fiind preluate de regimul comunist în mod abuziv fără nici un titlu.
În ciuda acestei realități evidente, comisia a respins cererea de retrocedare având în vedere titlul de proprietate nr.1807/2006 precum și hotărârea comisiei județene de fond funciar acte de care reclamanta nu are cunoștință și prin urmare nu-i pot fi opozabile.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a contestației deoarece terenul a cărui retrocedare a solicitat-o se află parțial în proprietatea reclamantei iar pentru diferență urmează a primi despăgubiri astfel cum acestea au fost validate de comisia județeană de fond funciar.
Având în vedere actele și lucrările dosarului reține în fapt următoarele:
Prin cererea înregistrată la Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România sub nr.-/C/23.01.2006, Episcopia Ortodoxă Română a, și a solicitat pentru reclamanta Ortodoxă Română Hotar retrocedarea prin restituire în natură a imobilelor înscrise în CF nr.6 Hotar cu nr. top. 206, 207, 750, 1125, 1126,1209/1, 1209/2, 1209/3, 1209/5, 1237; CF nr.19 Hotar cu nr. top. 25, 26, 429, 430, 1151, 1152; CF nr.441 Hotar cu nr. top. 31, 32, 33; CF nr.1 Hotar cu nr. top.47, 48, 49,58, 63, 1210, 1211, 1245, 1211/1.
Ulterior,reclamanta și-a precizat cererea în sensul că solicită doar retrocedarea imobilelor înscrise în CF nr.6 Hotar cu nr. top.1209/1 și 1209/2. Prin decizia nr.1487/01.01 2007 emisă de către pârâtă s-a respins cererea de retrocedare formulată de Ortodoxă Română Hotar,cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Hotar, comuna, jud. B,înscris în CF nr.6 Hotar nr. top. 1209/3,1209/4,1209/5,1209/6 cu motivarea că imobilul solicitat la retrocedare se află parțial în proprietatea reclamantei conform titlului de proprietate nr.1807/2006,iar pentru restul suprafețelor de teren ce nu au putut fi restituite în natură solicitanta urmează să primească despăgubiri astfel cum acestea au fost validate de Comisia județeană de Fond Funciar.
Din copia CF nr.6 Hotar rezultă că,inițial reclamanta a fost proprietară asupra tuturor imobilelor înscrise în această carte funciară,inclusiv asupra imobilelor în litigiu, iar în anul 1993 imobilele înscrise sub nr. de ordine A III 1, 2 au fost dezmembrate în noi numere topografice astfel: top.1209/3, 1209/4, 1209/5, 1209/6. Nr. top. 1209/4 și 1209/5 au fost transcrise într-o altă carte funciară,în favoarea lui ,iar parcelele cu nr.top.1209/3 și 1209/6 s-au reînscris sub nr. de ordine A III 3,4 în favoarea vechilor proprietari, respectiv a reclamantei.
De asemenea,din copia titlului de proprietate nr. 1807/19.06.2006 emis de Comisia județeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor B, rezultă că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. top. 1209/3 și 1209/6.
Prin urmare, cu privire la aceste imobile,în mod corect pârâta a reținut că ar fi în proprietatea reclamantei astfel că în privința lor cererea a rămas fără obiect.
În ceea ce privește imobilele cu nr. top. 1209/4 și 1209/5, așa cum s-a arătat,acestea au fost transcrise într-o altă carte funciară în favoarea lui în baza titlului de proprietate nr.75/14.06.1993 emis de Comisia județeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor
În dosarul nr- al Judecătoriei Aleșd reclamanta a solicitat anularea acestui titlu,acțiunea fiind perimată.
Potrivit art. 1 al.1 din nr.OUG 94/2000,actualizată "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult,aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2,se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."
De asemenea, conform art.2 din același act normativ "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unității deținătoare. Cota de participare a statului sau a autorității administrației publice centrale sau locale se va diminua în mod corespunzător cu valoarea imobilului retrocedat, procedându-se la reducerea capitalului social și la recalcularea patrimoniului."
Din textele de mai sus rezultă că nu pot face obiectul nr.OUG94/2000 și nu sunt supuse retrocedării conform acestei ordonanțe imobilele ce sunt deținute de persoanele fizice.
Cum imobilele cu nr. top. 1209/4 și 1209/5 sunt deținute de o persoană fizică, în mod corect,pârâta a respins cererea de retrocedare și cu privire la acestea.
De asemenea,este de remarcat că,în privința acestor imobile s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul art.17 din Legea nr.1/2000 de către Comisia locală de fond funciar.
Având în vedere cele de mai sus,instanța va respinge ca nefondată contestația.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda,nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de reclamanta ORTODOXĂ ROMÂNĂ cu sediul în localitatea Hotar, nr. 224, județul B în contradictoriu cu pârâtaCOMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CARE AU CULTELOR DIN ROMÂNIAcu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 202 având ca obiect anularea deciziei br.1487/01.11.2007 emis ă de pârâtă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.Președinte Grefier
.
tehnored.4 ex.
în 13.10.2009
2 com.
reclamanta -ORTODOXĂ ROMÂNĂ
Pârâta - COMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI IMOBILE CARE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA B - sector 1, Calea, nr. 202
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela