Anulare act administrativ . Sentința 1899/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1899
Ședința publică din data de 6 mai 2009
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, MUNTENIA, LABORATORUL CENTRAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI A MATERIALULUI SĂDITOR și INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI A MATERIALULUI SĂDITOR
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, prin avocat și pârâții Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor G, prin consilier juridic și Muntenia, prin consilier juridic și, prin avocat, lipsind pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pârâta Muntenia, prin avocat, depune extrase de cont bancar prin care face dovada achitării sumelor stabilite prin hotărârea Tribunalului București - Secția Comercială.
Reclamanta, prin avocat, arată că nu se contestă acest lucru.
Pârâta, prin avocat, arată că actul privește retragerea autorizațiilor. Solicită probe cu înscrisuri depuse și pe care le va mai depune care să infirme că ar fi acționat cu rea-credință.
Curtea îi pune în vedere să precizeze în ce măsură a reieșit din dezbateri necesitatea administrării lor și care anume acte urmează să le depună.
Pârâta, prin avocat, arată că nu s-a acordat termen pentru încuviințarea probelor. Actele pe care dorește să le depună sunt acte care rezultă de la, proba de laborator, acte specifice care probează că a fost de bună-credință.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial și pentru Calitatea Semințelor G, prin consilier juridic arată că în încheierea de la termenul precedent s-a strecurat o eroare, nu este cea care emite și anulează autorizații. Autorizațiile se emit și se retrag de Inspectoratele teritoriale din fiecare județ.
Curtea dispune rectificarea încheierii de la termenul anterior în sensul că autorizația este emisă pentru și nu de aceasta.
Curtea acordă cuvântul pe cererea în probațiune.
Reclamanta, prin avocat, consideră că actele de la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei. S-a constatat prin hotărârea de la dosar gradul de vinovăție
Pârâta Muntenia, prin avocat, arată că decizia Tribunalului Bucureștia stabilit o culpă comună, inclusiv a reclamantei. Dacă se dorește o dovedire a situației de fapt are și ea acte de depus.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial și pentru Calitatea Semințelor G, prin consilier juridic arată că nu mai are înscrisuri de depus.
Curtea, după deliberare, respinge ca inutilă cererea de suplimentare a probelor, aspectele reținute de instanța comercială impunându-se cu putere de lucru judecat.
Curtea acordă cuvântul pe excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, excepția prescripției dreptului la acțiune, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de obiect, invocate de Muntenia
Pârâta Muntenia, prin avocat, susține excepția prescripției dreptului material la acțiune arătând că în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței trebuia în 6 luni să ceară revocarea în tot sau în parte a acestui act. Autorizațiile sunt din 1998, iar plângerea a fost formulată în 30.06.2008 Atât plângerea este prescrisă cât și dreptul material la acțiune. Susține și excepția lipsei calității procesuale active arătând că deși acțiunea este întemeiată în drept pe art. 1 din Legea nr. 554/2004,în fapt, sentința Tribunalului București - Secția Comercială. Hotărâre judecătorească se referă numai la semințele de soarelui. Nu se poate justifica interesul legitim. Solicită admiterea excepției lipsei de interes. Lasă la aprecierea instanței excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că a fost introdus în cauză Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor. Solicită admiterea excepției lipsei de obiect invocată de cele două pârâte.
Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, susținând că dreptul său s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active arătând că faptul că i s-a achitat suma nu înlocuiește răspunderea sa. Cu privire la excepția lipsei de interes, solicită respingerea acesteia susținând că interesul este general și vizează înlăturarea comercianților care furnizează semințe cu încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 5 din legea nr. 75/1995. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocă dispozițiile art. 16 alin. 2 din Ordinul nr. 253/2002, care stabilește care sunt persoanele abilitate să ia măsurile legale. Arată că Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor i-a răspuns la plângerea prealabilă, Cu privire la excepția lipsei de obiect arată că să dă o autorizare pe ansamblu societății și pe fiecare punct de lucru.
Pârâta, prin avocat solicită admiterea excepțiilor prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active. lipsei de interes, lipsei de obiect față de
Pârâtul Inspectoratul Teritorial și pentru Calitatea Semințelor G, prin consilier juridic, solicită admiterea excepțiilor prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active, lipsei de interes, lipsei de obiect, (având în vedere că a fost retrasă autorizația ). Lasă la aprecierea instanței excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității procesuale pasive a.
Curtea pune în discuție și excepția inadmisibilității acțiunii, acordând cuvântul și pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin avocat, arată că solicită aplicarea sancțiunii pentru încălcarea dispozițiilor legale care reglementează un anumit domeniu. A solicitat obligarea pârâtului la aplicarea acestei sancțiuni. Solicită admiterea acțiunii și obligarea la retragerea autorizațiilor.
Pârâta Muntenia, prin avocat, solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Invocă dispozițiile Legii nr.266/2002 potrivit cărora constatarea nerespectării dispozițiilor legale se face de specialiștii din Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor. În ceea ce privește autorizațiile arată că reclamanta nu a precizat care sunt. Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, nu justifică interes legitim și paguba.
Pârâta, prin avocat arată că acțiunea ar fi fost admisibilă dacă reclamanta ar fi apelat la unitatea competentă. Solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Pe fond solicită respingerea ca neîntemeiată.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial și pentru Calitatea Semințelor G, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii ca nefondată. Cu privire la excepția de inadmisibilitate arată că nu se poate pronunța.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate în cauză și pe fond.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2009, precizată ulterior, reclamanta SC SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, MUNTENIA, LABORATORUL CENTRAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI A MATERIALULUI SĂDITOR și INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI A MATERIALULUI SĂDITOR G, retragerea definitivă a autorizațiilor de producere, prelucrare și/sau comercializare a semințelor și materialului săditor emise pe numele pârâtelor SC Muntenia SA B și SC SA.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a învederat instanței că în anul 2004 achiziționat de la pârâta SC Muntenia SA o cantitate de 670 kg de sămânță de soarelui, cu care a înființat o cultură pe suprafața de 160 ha, după răsărire constatând că o mare parte din plante sunt atipice, astfel că, în momentul recoltării, a constatat că, datorită coacerii neuniforme a capitulelor, pierderile sale au fost foarte mari, de peste un miliard de lei.
Pârâta SC Muntenia SA și-a declinat orice responsabilitate, arătând că sămânța de soarelui a fost produsă de SC SA, aceasta asumându-și responsabilitatea pentru calitatea genetică a acesteia.
-se instanței comerciale, reclamanta a obținut obligarea celor două pârâte societăți comerciale la plata de daune, reținându-se tocmai obligația agenților economici înregistrați pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor "să asigure folosirea metodelor de înmulțire adecvate, autocontrolul calității și a cerințelor de calitate și să garanteze beneficiarilor calitatea semințelor livrate pe perioada de valabilitate".
Or, nerespectarea acestei obligații, arată reclamanta, este sancționată de art. 16 alin. 1 din Ordinul nr. 253/2002 pentru aprobarea Metodologiei privind înregistrarea agenților economici, persoane fizice și juridice, pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și materialului săditor cu retragerea temporară sau definitivă a autorizației de producere, prelucrare și/sau comercializare a semințelor și materialului săditor.
Cu toate că a solicitat expres pârâtului aplicarea acestor dispoziții, acesta i-a răspuns că în perioada 2004-2008 cele două societăți au fost atent monitorizate și nu au mai fost constatate abateri de la legislația în vigoare, refuzând astfel să facă aplicarea dispozițiilor legale.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în ședința publică din data de 12 noiembrie 2008, pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, arătând că interesul acesteia nu este actual, întrucât a fost despăgubită pe cale judecătorească urmare a prejudiciului suferit.
De asemenea, în ședința publică din data de 11 februarie 2009, același pârât a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că retragerea autorizațiilor nu intră în competența sa.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în ședința publică din data de 14 ianuarie 2009, pârâta SC MUNTENIA SA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea poziției sale procesuale, această pârâtă a invocat lipsa oricărei culpe în ceea ce o privește, arătând că nu are nici un rol și nici nu poate interveni cu nimic în asigurarea purității genetice a semințelor F1 rezultate în câmp în urma multiplicării, răspunderea sa fiind aceea de a procesa (selecta) sămânța cu ajutorul utilajelor din dotare, a trata și ambala semințele și a obține documentele necesare pentru atestarea valorii culturale a acestora.
Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, arătând că aceasta nu poate justifica un interes legitim și nu poate face dovada unei pagube conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosar în data de 20 martie 2009, pârâtul LABORATORUL CENTRAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI A MATERIALULUI SĂDITOR a învederat instanței că în anul 2007 SC Muntenia SA a procedat la radierea punctului de lucru Sector productiv - Depozit, astfel că i-au fost retrase definitiv autorizațiile de producere, prelucrare și comercializare pentru acest punct de lucru. De asemenea, arată pârâtul, în anul 2009, întrucât autorizațiile emise pentru pârâta SC Muntenia SA nu au fost vizate timp de trei ani consecutiv întrucât nu a desfășurat activități în domeniu, s-a procedat la retragerea definitivă a autorizațiile de producere, prelucrare și comercializare și pentru sediul central. Prin urmare, prezenta acțiune a rămas fără obiect.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în ședința publică din data de 22 aprilie 2009, pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI A MATERIALULUI SĂDITOR G a solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, arătând că, încă din anul 2007, pârâtei SC SA i-au fost retrase definitiv autorizațiile deținute atât pentru Ferma 1, cât și pentru alte ferme pentru care au solicitat retragerea.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
1. Examinând mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Curtea o apreciază ca întemeiată.
Astfel, acțiunea având ca obiect obligarea la retragerea definitivă a autorizațiilor de producere, prelucrare și/sau comercializare a semințelor și materialului săditor emise pe numele pârâtelor SC Muntenia SA B și SC SA, legitimare procesuală pasivă au instituțiile în competența cărora intră o atare atribuție, de retragere a unor astfel de autorizații, precum și agenții economici titulari ai autorizațiilor.
Potrivit disp. art. 2 din Ordinul nr. 253/2002 pentru aprobarea Metodologiei privind înregistrarea agenților economici, persoane fizice și juridice, pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și materialului săditor, "Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin conform art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 266/2002, înregistrează, eliberează și retrage autorizațiile de funcționare pentru agenții economici care efectuează operațiuni de producere în vederea comercializării, prelucrare și/sau comercializare a semințelor și materialului săditor, după caz, pe teritoriul României, prin unitățile sale teritoriale, respectiv inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor, denumite în continuare, și Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, denumit în continuare ".
După cum se poate lesne observa, din această perspectivă pârâtul nu are nici un fel de atribuții, iar reclamanta nu fost în măsură a indica vreun temei al chemării în judecată a acestui pârât.
Prin urmare, admițând excepția, Curtea va respinge acțiunea față de pârâtul pentru lipsa legitimării procesuale pasive.
2. Excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes invocate de pârâta SC Muntenia SA și pârâtul, sunt motivate de aceasta prin aceea că reclamanta nu poate justifica un interes legitim și nu poate face dovada unei pagube conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Curtea reține, în raport de argumentarea pârâtei, că aspectele invocate de aceasta constituie apărări de fond, ce țin de temeinicia/netemeinicia acțiunii.
Prezenta acțiunea având ca obiect sancționarea refuzului, pretins nejustificat, al pârâților, de retragere a autorizațiilor, legitimarea procesuală activă este conferită de calitatea de titular al unei cereri în acest sens, adresată instituției publice competente.
3. Prin sentința comercială nr. 5929/29.06.2006 a Tribunalului Bucureștis -a dispus, în mod irevocabilă, obligarea pârâtei SC Muntenia SA să achite reclamantei SC SA suma de 53.154 RON cu titlu de contravaloarea producție nerealizată și 3.154 RON cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea de chemare în garanție a SC SA, cerere formulată de pârâta SC Muntenia SA, prima fiind obligată să achite celei de-a doua, căzută în pretenții față de reclamantă, suma de 53.154 RON daune și 3.154 RON cheltuieli de judecată.
Instanța comercială a reținut că paguba cauzată recoltei sale prin folosirea semințelor necorespunzătoare genetic, achiziționate de la pârâta SC Muntenia SA, produse de chemata în garanție SC SA, se ridică la suma susmenționată, fiind întrunite condițiile răspunderii civile contractuale.
4. Potrivit disp. art. 16 alin. 1 din anexa 1 la Ordinul nr. 253/2002 pentru aprobarea Metodologiei privind înregistrarea agenților economici, persoane fizice și juridice, pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și materialului săditor, "Autorizația de funcționare acordată în urma înregistrării unui agent economic pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și materialului săditorse poate retrage, temporar sau definitiv, dacă se constată că au fost încălcate obligațiile ce îi revin potrivit art. 5 din Legea nr. 266/2002sau dacă nu mai desfășoară activitățile în domeniu timp de 3 ani consecutiv".
Art. 5 lit. e din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, prevede în sarcina agenților economici înregistrați pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor, printre altele, și obligația "să asigure folosirea metodelor de înmulțire adecvate, autocontrolul calității și al cerințelor de calitate și să garanteze beneficiarilor calitatea semințelor livrate pe perioada de valabilitate".
5. Curtea observă că textul de lege instituie doar posibilitatea retragerii autorizației în cazul încălcării obligațiilor legale menționate, iar nicidecum obligativitatea adoptării unei astfel de măsuri.
Or, o atare posibilitate, privită din perspectiva oportunității ei, constituie atributul exclusiv al autorității administrative care are în atribuții adoptarea unei astfel de măsuri, în speță Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor pentru SC Muntenia SA și Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor G, pentru SC SA, intrând în ceea ce doctrina juridică numește puterea discreționară a autorității publice, asupra căreia, manifestată în limitele conferite de lege, instanța de judecată nu are nici un control.
A împărtăși opinia contrară a reclamantei și a obliga, în consecință, autoritatea publică la retragerea autorizațiilor, ar echivala cu substituirea instanței în atribuțiile autorității, chiar și pe această cale indirectă, procedând la o evaluare proprie a oportunității adoptării unei astfel de măsuri.
În lumina considerentelor expuse, Curtea apreciază ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Muntenia, Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor și Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, urmând aor espinge.
6. Urmare a respingerii ca inadmisibilă a acțiunii, Curtea nu va mai analiza excepțiile rămânerii fără obiect, respectiv a prescripției dreptului la acțiune, aspecte care se pot analiza doar în măsura în care o acțiune este admisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în mun. B,-, sector 3, și, în consecință, respinge acțiunea față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta, cu sediul în comuna,-, jud. I, în contradictoriu cu pârâții MUNTENIA, cu sediul în mun. B,--30, sector 3, cu sediul în com., jud., LABORATORUL CENTRAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI A MATERIALULUI SĂDITOR, cu sediul în mun. B,-, sector 1, și INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI A MATERIALULUI SĂDITOR G, cu sediul în mun. G,-, jud.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 mai 2009.
JUDECĂTOR GREFIER
Red./dact. 8 ex.MN/MN
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat