Anulare act administrativ . Decizia 1935/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 1935
Ședința publică de la 12.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 2: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 3: Radu Constantin
GREFIER -
...
Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurenții-pârâți DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și BIROUL VAMAL A, împotriva sentinței civile nr.61/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și BIROUL VAMAL A prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind intimatul-reclamant .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că, la data de 05.10.2009, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare în dublu exemplar, după care:
Curtea comunică recurenților-pârâți exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-reclamant.
Consilierul juridic al recurenților-pârâți menționează că nu vor să ia cunoștință de întâmpinare și solicită cuvântul pe recurs.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Recurenții-pârâți, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr.61/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman și totodată menținerea actelor administrativ-fiscale emise de autoritatea vamală ca fiind temeinice și legale. Consideră că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, în mod eronat susținând că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de OG nr. 59/2003. Arată că deținerea și prezentarea adeverinței de intimatul-reclamant nu este suficientă pentru acordarea regimului preferențial reglementat de OG nr. 59/2003, în art. 4 alin. (1) din același act normativ fiind menționată și condiția ca bunurile deținute să se fi aflat în posesia persoanei interesate, și totodată utilizate de aceasta la locul vechiului domiciliu ori vechii reședințe o perioadă de minim 6 luni înainte de data intrării în România. Pentru aceste motive, consilierul juridic al recurenților-pârâți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond și menținerea actelor emise de autoritatea vamală.
În temeiul art. 150.Pr.Civ. Curtea declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, deliberând în condițiile art.256 cpc, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.61/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția de Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională Vamală C-Biroul Vamal A și Autoritatea Națională a Vămilor; au fost anulate ca nelegale și netemeinice actele emise de Biroul Vamal A, respectiv: deciziile nr.282 și 284 din 17.01.2007, procesele verbale de control nr.6313 și 6314 din 10.11.2006, deciziile nr.6316 și 6317 din 10.11.2006 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal; s-a menținut scutirea reclamantului de la plata drepturilor de import, s-a luat act că reclamantul își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că reclamantul îndeplinește condițiile prev.de art.4 din OG nr.59/2003, respectiv excepția prevăzută la această regulă.
S-a reținut că reclamantul posedă adeverința nr.EX-1/3/95-T din 03.01.2005 emisă de Ministerul Afacerilor Externe prin care se precizează "prezenta constituie totodată excepția la prevederile lit.a din OG nr.59/2003 aprobate prin Legea nr.545/2003".
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Regională Vamală C, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în conformitate cu art.304 pct.7, 8 și 9 pr.civ. pentru următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind procesele verbale de control nr.6313-6314 din 10.11.2006. Astfel, potrivit prevederilor art.67 și art.78 din Ordinul nr.7521/2006 al ANAF, procesele verbale de control nu sunt acte administrative în sensul art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, acestea au caracterul unor acte preparatoare care nu produc efecte prin ele însele, ci pregătesc emiterea actului fiscal, în speță deciziile nr.6316 și 6317 din 10.11.2006 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal.
În mod nejustificat instanța de fond a reținut faptul că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de regimul preferențial reglementat de OG nr.59/2003.
Arată recurenta că la controlul ulterior al operațiunii vamale derulate de, prin mandatarul său, s-a constatat că atât autoturismul marca, cât și cel marca Audi A6, au fost achiziționate de reclamant ulterior datei la care aceasta și-a restabilit domiciliul în România, precum și ulterior datei încheierii misiunii permanente la Ambasada României din -.
Consideră recurenta că nu este suficient ca reclamantul să dețină adeverința de care se face vorbire în considerentele sentinței pentru acordarea regimului preferențial reglementat de OG nr.59/2003.
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare la cererea de recurs, a arătat că recurenta Direcția Regională Vamală C nu a prezentat un mandat special dat de vicepreședintele ANAF potrivit art.5 din HG nr.110/18.02.2009 pentru promovarea recursului, acesta fiind promovat și semnat de o persoană fără calitate.
Pe fondul recursului, se solicită respingerea acestuia ca nefondat. Se arată că organul vamal a efectuat un control ulterior, cu toate că nu au existat alte documente ori informații în plus față de cele avute în vedere la controlul inițial.
În mod corect Tribunalul Teleormana constatat că efectuarea controlului vamal ulterior a fost nelegală, că nu au existat elemente noi față de controlul inițial pentru a se justifica reverificarea și că adeverința eliberată la data de 03.01.2005 de îi dă dreptul de a beneficia de scutire la plata drepturilor de import.
Instanța de fond nu avea cum să treacă peste expertiza efectuată în cauză.
Curtea, asupra recursului de față, constată următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de recurenta pârâtă, se reține că în mod corect instanța de fond a considerat că există interesul reclamantului în a solicita anularea proceselor verbale de control prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale.
Potrivit art.18 alin.2 din Legea nr.554/2004, instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
Prin urmare, instanța de fond anulând deciziile nr.6316 și 6317 din 10.11.2006 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, s-a pronunțat implicit și asupra proceselor verbale de control.
Referitor la îndeplinirea de către reclamant a condițiilor prevăzute de art.4 alin.1 lit.a din OG nr.59/2003, se reține că acesta, chiar dacă a prezentat adeverința nr.EX-1/3/95-T din 03.01.2005 emisă de Ministerul Afacerilor Externe prin care se precizează "prezenta constituie totodată excepția la prevederile lit.a din OG nr.59/2003 aprobate prin Legea nr.545/2003"; nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de scutire la plata drepturilor de import.
Instanța de fond nu era ținută de concluziile expertizei efectuate în cauză decât prin raportare la prevederile legale.
Se reține că în cauză s-a efectuat controlul ulterior al operațiunii vamale și verificându-se documentele anexate chitanței vamale de călători depuse cu ocazia îndeplinirii formalităților de vămuire, s-a constatat că atât autoturismul marca, cât și cel marca Audi A6, au fost achiziționate de reclamant ulterior datei la care acesta și-a restabilit domiciliul în România și ulterior datei încheierii misiunii permanente la Ambasada României din -.
Potrivit art.100 din Legea 86/2006, privind Codul vamal al României "Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală. (2) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), autoritatea vamală verifică orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deține informații în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut și controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există. (3) Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune. (4) Autoritatea vamală stabilește modelul documentului necesar pentru regularizarea situației, precum și instrucțiunile de completare a acestuia.
La data efectuării formalităților de vămuire, Biroul Vamal Aaa cordat regimul tarifar preferențial pe baza adeverinței nr.3/95-T din 03.01.2005 eliberată de, precum și a chitanței vamale pentru călători semnată de mandatar în numele și pentru reclamant, aceasta având valoarea unei declarații pe proprie răspundere în conformitate cu art.40 din Codul vamal. Curtea consideră că efectuarea controlului ulterior este legală, fiind efectuată în cadrul termenului de 5 ani prev.de art.100 alin.1, iar în ceea ce privește documentele noi, informațiile inexacte sau incomplete, acestea nu pot fi analizate în detaliu la data efectuării formalităților de vămuire.
Potrivit art.4 alin.1 din OG nr.59/2003 "scutirea este limitată la bunurile personale care: a) au fost în posesia persoanei interesate și, fiind vorba de bunuri neconsumptibile, au fost utilizate de aceasta la locul vechiului domiciliu sau vechii reședințe, după caz, cel puțin 6 luni înainte de data la care a încetat să aibă domiciliul ori reședința, după caz, în țara terță de proveniență. Excepție de la această regulă fac cazurile particulare justificate de circumstanțe, aprobate de autoritatea vamală sau de Ministerul Afacerilor Externe, după caz; b) la noul domiciliu sau reședință, după caz, sunt afectate aceleiași destinații.
Reclamantul s-a aflat în misiune permanentă în - în perioada 18.07.2003-28.12.2004, iar autoturismele au fost achiziționate la data de 05.04.2005, deci ulterior restabilirii domiciliului în România.
Un argument suplimentar este și acela arătat de recurentă, în sensul că bunul a fost achiziționat dintr-o altă țară decât cea în care reclamantul intimat a avut reședința în perioada 18.07.2003-2812.2004, respectiv din Germania.
Nu se poate spune că prezentarea adeverinței nr.3/95-T din 03.01.2005 eliberată de determină automat scutirea reclamantului de drepturile vamale de import, deoarece și această excepție prezentată de art.4 lit.a se referă la deținerea cu cel puțin 6 luni înainte de terminarea misiunii a bunurilor deținute și utilizate la vechiul domiciliu sau la vechea reședință, deoarece, așa cum s-a arătat, autoturismele au fost achiziționate la data de 05.04.2005, deci ulterior restabilirii domiciliului în România, în ianuarie 2005.
Nu se poate reține susținerea reclamantului că în temeiul acestui tip de adeverință, la terminarea misiunii, toți diplomații au dreptul să introducă în țară și bunuri de natură personală pe care nu le-au deținut în timpul misiunii, fără a se face vreo restricție privind natura bunurilor, numărul lor sau data dobândirii lor.
Curtea consideră că această interpretare a reclamantului nu reiese din textul de lege mai sus citat, ci este o interpretare arbitrară, precizarea din adeverința nr.3/95-T din 03.01.2005 eliberată de referitoare la excepția prezentată de art.4 lit.a nu poate răsturna prevederile legale care trebuie îndeplinite și de reclamant.
În ceea ce privește lipsa mandatului pentru semnarea cererii de recurs, Curtea constată că Direcția Regională Vamală C, în calitate de pârât putea să formuleze recurs în nume propriu, având capacitate administrativă în acest sens și, totodată, pentru termenul din 15.06.2009, ANAF a acordat mandat pentru reprezentarea acestei instituții în instanță, semnat de vicepreședintele ANAF, potrivit art.5 din HG nr.110/18.02.2009 (filele 17,18 dosar ).
Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu art.312 alin.1 coroborat cu art.304 pct.9 pr.civ. se va admite recursul, se va modifica sentința recurată, în sensul că pe fond se va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-pârâți DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și BIROUL VAMAL A, împotriva sentinței civile nr.61/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Modifică sentința civilă recurată în sensul că:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.VR GREFIER
EF/2ex.
29.10.2009
Tr.
Jud.
Președinte:Voicu RodicaJudecători:Voicu Rodica, Hortolomei Victor, Radu Constantin
