Anulare act administrativ . Sentința 20/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința numărul 20
Ședința publică de la 26 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul, domiciliat în G,-, -.69, jud. G, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3 și, domiciliat în G,-, -escăruș,. 6, jud. G, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantul, avocat, lipsă fiind pârâții și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul reclamantului arată că nu mai are alte cereri sau excepții de invocat. Consideră cauza în stare de judecată.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii cu consecința anulării hotărârii 103/18.02.2008 și anularea sancțiunii aplicată prin aceasta. Consideră că afirmațiile reclamantului nu sunt de natură discriminatorii. Solicită admiterea acțiunii și anularea sancțiunii aplicare reclamantului.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin acțiunea înregistrata sub nr-, reclamantul a formulat în temeiul art. 1 și următoarele din Legea nr. 554/2004, contestație împotriva Hotărârii nr. 103/18.02.2003 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care Colegiul Director al acestei autorități l-a sancționat cu avertisment conform art. 2 alin. 5 și art. 26 alin. 1 din OG137/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței, în esența, următoarea situație de fapt:
Prin petiția nr.9621/12.09.2007 numitul l-a acuzat ca în cadrul ședinței plenare a Consiliului județean din 29.08.2007 ce a formulat la adresa acestuia acuze șovine, antisemite și cu caracter legionaro-fasciste. De asemenea, petentul a precizat că este de naționalitate evreu și de religie mozaică.
Așa cum reiese din stenograma ședinței menționate și cum a reținut și Colegiul Director, înainte de a se trece la ordinea de zi a ședinței, președintele Consiliului Județean a informat consilierii județeni ca un împrumut de 850 miliarde de lei, crucial pentru ajutorarea populației sărace a județului, în special în mediul rural, fusese blocat în instanța de familia consilierului care face parte din Partidul Democrat.
Pe fondul acestui subiect au fost generate o serie de discuții în care s-a dezbătut modul în care familia petentului a reușit sa influențeze instanța de judecata în blocarea respectivului împrumut bancar.
Având în vedere ca în perioada comunista a fost persecutat ca fiu de intelectual și deranjat fiind, la fel ca majoritatea consilierilor prezenți la ședința de perseverenta cu care cei doi consilieri ai Partidului Democrat, intre care și petentul, susțineau blocarea unei cauze nobile demarata de Consiliul Județean reușind inițial sa obțină suspendarea în instanța a împrumutului bancar, a considerat ca trebuie sa ia atitudine și a afirmat ca "petentul aparține unei minorități extrem de obraznice și virulente-deci o persoana sau două au votat contra-și as vrea sa cer sa se voteze, sa analizam activitatea, pentru ca el îl bănuiesc pe domnul față de omenire, sau sa zicem ură față de poporul român, el considerându-se un consilier mult deasupra omului nenorocit care aparține poporului".
Din textul citat, mai precis din propoziția "deci o persoana sau doua au votat contra" este evident faptul ca minoritatea extrem de obraznica și de virulenta la care a făcut referire este reprezentata de cei doi consilieri ai Partidului Democrat care au votat împotriva împrumutului contractat de către Consiliul Județean.
este ca membrii Colegiului Director au ajuns la aceasta concluzie exclusiv pe baza declarațiilor unui singur consilier județean, care a afirmat în aceeași ședința." nu cred ca este cazul ca în secolul XXI sa mai avem discuții, cel puțin intre noi, referitoare la originea vreunuia dintre noi". Este adevărat ca acest domn a folosit cuvântul "origine" în enunțul sau insa este cert ca nu se referea la "originea etnică" ci la cuvântul "trecut", adică perioada comunista la care făcuse referire reclamantul în enunțul citat mai sus.
Referitor la problema originii etnice a petentului, Colegiul Director a arătat ca este de notorietate și de necontestat faptul ca petentul este de naționalitate evreu de religie mozaică. Nu se poate insa a se observa ca aceste aprecieri ale Colegiului se bazează doar pe declarația petentului care nu a adus nici o proba la dosar în dovedirea acestui fapt. Mai mult, faptul ca presupusa origine etnică a petentului nu era cunoscută de către consilierii județeni este demonstrat de afirmația președintelui Consiliului Județean G, care în ședința imediat următoare celei din 29.08.2007 (a cărei stenograma Colegiul Director nu a mai considerat necesar aoa tașa la dosarul cauzei, deși se impunea) a subliniat faptul ca afirmațiile au fost interpretate greșit și și-a arătat mirarea față de originea evreiască a petentului, specificând că nici domnia sa nu cunoscut și nici nu și-ar fi închipuit nici un moment acest lucru deoarece toate persoanele pe care le cunoaște ca fiind de origine evreiasca au nume specifice acestei comunități, ceea ce nu este și cazul petentului.
Mult mai grav și "periculos", așa cum s-au exprimat cei doi membri ai Colegiului Director care au avut opinie separata în aceasta speța, este faptul ca, după ce apreciază ca ". Afirmațiile în cauză ale reclamantului nu au caracter șovin sau legionaro-fascist", Colegiul Director este de părere ca cele spuse de el, cum ca petentul "aparține unei minorități extrem de obraznice și de virulente", chiar daca nu ar fi avut în vedere apartenența etnică a petentului ci apartenența sa la Partidul Democrat, determina totuși incidenta criteriilor prevăzute în art. 2 alin. 5 din OG137/2000 republicata, respectiv " Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuala, apartenența la o categorie defavorizata, vârsta, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv". Astfel Colegiul arata ca afirmațiile în cauză, raportate inclusiv în mod sine qua non la apartenența politica a petentului ( membru PD) pot determina reținerea comportamentului pe baza de apartenența politica care duce la crearea unui cadru "intimidant, ostil, degradant ori ofensiv".
Apreciază ( așa cum au arătat și cei doi membri ai Colegiului Director care au avut opinie separata în aceeași speța) ca, procedând în aceasta modalitate, Colegiul Director a depășit în mod flagrant limitele plângerii cu care a fost sesizat de petentul, și anume ca afirmațiile sale au caracter șovin, antisemit, legionaro-fascist și penal și a luat în discuție caracterul peiorativ al afirmațiilor sale făcute exclusiv în calitate de apărător al populației defavorizate și de reprezentând al partidului politic din care face parte.
Prin sentința nr. 1368/6.06.2008, Tribunalul Galația declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.
În fața acestei instanțe părțile au solicitat administrarea de probatorii iar CNCD a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației de față.
La dosarul cauzei a fost depus procesul verbal al ședinței Consiliului Județean precum și hotărârea CNCD contestată de reclamant.
De asemenea a mai fost depusă la dosarul cauzei rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați prin care s-a dispus neîncepereea urmăririi penale împotriva învinuiților și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la ură pe temei de rasă și amenintare.
În cauză judecata a fost suspendată în vederea soluționării de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate a unor texte din OG nr. 137/2000, excepție care însă a fost respinsă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză curtea apreciază că este fondată acțiunea de față urmând a fi admisă contestația reclamantului.
Este de notorietate că dezbaterea politică fie la nivel parlamentar, fie la cel al autorităților locale este nu de puține ori una deosebit de virulentă, nu de puține ori "aleșii" având unii față de alții atitudini lipsite de reverență mergând până la insultă și calomnie. și imputările reale sau fanteziste abundă în discursul politic al acestora, motivat de patima cu care acestia își susțin interesele de partid sau de grup.
intervenită între reclamant și numitul, s-a produs pe fondul unei asemenea dispute, privitoare la necesitatea contractării unui împrumut necesar rezolvării unor chestiuni financiare locale.
Afirmația reclamantului potrivit căreia consilierul ar "aparține unei minorități extrem de obraznice șiu de virulente", plasată chiar în contextul dezbaterilor din Ședința Consiliului însă nu are conotații rasiste, fasciste sau penale.
Contrar celor reținute de CNCD, pretinsa ofensă și intimidare a avut loc în ședința Consiliului Județean, în care disputele și imputările fac parte din demersul și activitatea politică a consilierilor. Pornind de la constatarea că reclamantul i-a reproșat reclamantului că "face parte dintr-o minoritate", nici-o altă afirmație a acestuia nu are un caracter ostil și intimidant, chemarea la ordinea de zi în cadrul tuturor ședintelor și reproșurile adresate vorbitorilor făcând parte din procedurile obișnuite la orice nivel al puterii sau administrației publice. Or, trimiterea la originea etnică și la religia mozaică a intimatului nu constituie afirmații ale reclamantului ci adăugiri ale acestuia. la apartenența etnică, la un anumit partid sau pur și simplu la grupul de persoane care îl înconjurau pe intimat, nu justifică concluzia că afirmația reclamantului poate fi interpretată drept hărțuire pentru oricare dintre considerentele resimțite de intimat.
Or, în speță, singurul care s-a referit la considerentele etnice sau religioase ale altercației din ședința consiliului a fost in cauză intimatul, afirmațiile sale fiind interpretate ca atare de CNCD.
Curtea apreciază ca fiind justă soluția adoptata în opinia majoritară, în sensul că în speță în afara unei confruntări publice de idei, nu s-a adus nici-o atingere demnității, ori crearea unei atmosfere intimidante, ostile și degradante. Or, în lipsa oricăror indicii, altele în afară de acuzele aduse de petiționarul, nimic din afirmațiile reclamantului nu au un astfel de caracter, cu atât mai mult cu cât incidentul s-a produs în ședința Consiliului Județean galați în dezbaterea unui subiect mai aprins de pe ordinea de zi, cu privire la care consilierii nu s-au pus de acord.
A admite contrariul, ar însemna că orice exprimare mai puțin exactă sau nuanțată, precum și orice ironie sau exprimare purtătoare de mai multe înțelesuri ar putea constitui obiect de cercetare pentru CNCD, căci disputa politică poate genera sentimente și resentimente de genul celor din speță.
Pentru aceste considerente, curtea apreciază că acțiunea reclamantului este fondată astfel încât admițând-o va desfiinta hotărârea CNCD și va înlătura sancțiunea aplicată acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în G,-, -.69, jud. G, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3 și, domiciliat în G,-, -escăruș,. 6, jud. G, având ca obiect anulare act administrativ.
Desființează Hotărârea nr. 103/18.02.20008 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și înlătură măsura sancționării reclamantului cu "avertisment".
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu
Dr. -
Grefier,
- -
Red. A/ 22.03.2010
5 ex./ com. 3 ex.
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu