Anulare act administrativ . Decizia 2051/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia civilă nr 2051
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
JUDECĂTOR 2: Niculescu Monica
JUDECĂTOR 3: Bîcu Vasile
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta - reclamantă - SA și recurenta - pârâtă DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T împotriva sentinței civile nr. 997 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimata - pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR.
Dezbaterile in fond și concluziile părților au fost consemnate in incheierea de ședință din data de 12 octombrie 2009, facand parte integranta din prezenta, cand Curtea, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amanat pronunțarea pentru astazi, 19 octombrie 2009, cand a dispus următoarele
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 997/11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. - s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanta - EURO SA in contradictoriu cu paratii si DIRECTIA REGIONALA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE T si s-au anulat in parte dispozitiile nr. 130/19.09.2007 si 141/15.10.2007 emise de parata T numai in ceea ce priveste revocarea autorizatiei de antrepozit vamal pentru punctul de lucru-magazin duty-free din localitatea M Veche.
S-a dispus mentinerea actelor atacate in privinta solutiei de revocare a autorizatiei de antrepozit vamal pentru punctul de lucru-magazin duty-free din localitatea si a fost respins capatul de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuieli de judecata realizate de parata ca neintemeiat.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca in înscrisurile de la filele 132-138 din volumul II, rezulta ca in baza cererilor nr.25865/11.12.2006 si nr.25982/12.11.2006, parata Direcția Generala pentru Accize si Operațiuni Vamale Tae mis in favoarea reclamantei autorizația de antrepozit vamal nr.-/28.12.2006 ce a vizat doua puncte de lucru: magazinul din localitatea si magazinul din M Veche, ambele din județul C-S, stabilindu-se ca organ vamal competent cu supravegherea - Biroul Vamal.
In data de 27.08.2007, o echipa de control a Biroului Vamal s-a deplasat la unul din cele doua magazine autorizate, respectiv la magazinul duty-free, solicitandu-se sefului de magazine, punerea la dispoziție a rolelor martor aferente vânzărilor din anul 2007.
Acesta din urma a prezentat numai rolele aferente zilelor de 24-26.08.2007, precizând ca restul rolelor se afla la sediul social din B ( fila 43-vol.I), iar echipa de control a pus acestuia in vedere ca pana in data de 01.09.2007 sa prezinte rolele solicitate, întocmindu-se nota de constatare nr.56/27.07.2008.
Prin adresa nr.1315/127.08.2007, a solicitat reclamantei punerea la dispoziție in termen de 3 zile a rolelor martor ale bonurilor fiscale emise de casele de marcat fiscale pe perioada mai-august 2007 ( fila 42-vo1.I).
Prin adresa înregistrata sub nr.7010/29.08.2007 ( fila 51), reclamanta arata ca a început operațiunea de identificare a rolelor si solicita acordarea unui termen rezonabil, in acest sens termenul stabilit ulterior de organul vamal fiind 12.09.2007.
Prin adresa nr.7072/31.08.2007 ( fila 52), reclamanta comunica faptul ca rolele nu au putut fi identificate si arata ca a început procedura de reconstituire a lor potrivit art.26 din Legea nr.82/1991 si art.39 din HG nr.479/2003, fără a indica insa si motivul pentru care rolele nu au putut fi găsite.
Prin adresa nr.7300/ 10.09.2007 ( fila 50), primita in data de 12.09.2007, reclamanta înaintează paratei documentele reconstituite de la filele 88-105 vol.111.
Parata, constatând ca documentele reconstituite nu sunt identice si nu conțin informațiile cuprinse in rolele martor, apreciază ca reclamanta nu si-a îndeplinit obligația de comunicare a documentelor solicitate si emite dispoziția nr. 130/19.09.2007, prin care revoca autorizația de antrepozit vamal nr.-/28.12.2006 pentru neîndeplinirea de către reclamanta a obligației de comunicare a rolelor martor ale caselor electronice de marcat in vederea verificării modului de respectare a regimului autorizat.
Împotriva acestei dispoziții reclamanta a formulat doua contestații: una adresata Autoritarii Naționale a Vămilor si una adresata Direcției Regionale pentru Accize si Operațiuni Vamale T, ambele contestatei fiind conexate si soluționate de parata prin respingerea lor prin dispoziție nr. 141/15.10.2007.
In ceea ce privește competenta de soluționare a contestațiilor formulate de reclamanta, instanța de fond a constatat următoarele:
Potrivit art.209, alin.2 pr.fiscala, care reprezintă o norma speciala fata de dispozițiile generate instituite de art.7, alin. l din Legea nr.554/2004, contestațiile îndreptate împotriva altor acte administrative fiscale decât cele de stabilire a unor datorii vamale se soluționează de organul fiscal emitent, in cazul de fata de către Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale T-emitenta dispoziției nr. 130/19.09.2007.
Daca s-ar considera aplicabile normele generale instituite de art.7, alin.1 din Legea nr.554/2004, parata Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale T era competenta sa analizeze contestația reclamantei deoarece a fost investita expres in acest sens de reclamanta, iar textul legal anterior da posibilitatea celui nemulțumit sa îndrepte contestația fie la organul emitent, fie la el superior ierarhic.
In privinta temeiului legal al măsurii revocării autorizației de antrepozit vama instanța de fond a retinut ca din lecturarea parții introductive a dispoziției nr. 130/19.09.2007 se constata ca primul temei juridic invocat de parata pentru a justifica măsura revocării îl constituie art.9, alin.2 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr.2913/1992.
Potrivit art.148, alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Art. 8 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a codului comunitar reglementează cazurile de anulare a unei decizii favorabile emise de autoritatea vamala, iar art.9 din acelasi act normativ reglementeaza distinct cazurile de revocare a unei astfel de decizii.
Măsura anularii unei autorizații nu se confunda cu măsura revocării acesteia, ele intervenind pentru cauze diferite si producând efecte juridice diferite si fiind reglementate distinct după cum s-a arătat mai sus.
Potrivit art.9, alin.2 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr.2913/1992, o decizie favorabila persoanei interesate poate fi revocata atunci când persoana căreia i se adresează nu indeplineste o obligatie care i-a fost impusa prin aceasta decizie.
Instanța constata ca textul nu face distincție intre tipurile de decizii favorabile care pot fi revocate, legiuitorul european având in vedere toate deciziile pe care le poate emite autoritatea vamala naționala, inclusiv deci, autorizația de antrepozit vamal.
Potrivit pct. 16 din autorizația de antrepozit vamal nr.-/28.12.2006 (fila 50 vol.111), titularul avea obligația de a respecta legislația vamala referitoare la regimul de antrepozitare vamala si a oricărei reglementari referitoare la comercializarea mărfurilor in regim duty-free.
Una din aceste obligații, este cea prevăzuta de art. 14 din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. l 397/2002, potrivit căruia, toate documentele care atestă aprovizionarea,vânzareasau distrugerea mărfurilor se vor păstra timp de 5 ani la dispoziția birourilor vamale.
Potrivit art. 13 din același act normativ, unul din documentele justificative ale vânzării îl reprezintă bonul fiscal.
Fiind înmânat cumpărătorului, bonul fiscal propriu-zis nu mai poate fi pus la dispoziția organului vamal, ceea ce se poate si trebuie pus la dispoziția acestuia fiind numai rola martor al bonurilor emise de casele electronice de marcat fiscale.
In speța, s-a constatat ca reclamanta nu s-a conformat obligației legale de a pune la dispoziția organelor vamale a rolelor martor pentru bonurile fiscale emise in perioada mai-august 2007.
De asemenea a retinut ca in speța este incident si art. 122, lit.c din Legea nr.86/2006 potrivit căruia una din obligațiile titularului autorizației este aceea de a respecta condițiile prevăzute in autorizație, una din aceste condiții fiind cea descrisa mai sus.
Împrejurarea ca obligația de prezentare a rolelor-jurnal nu este prevăzuta in mod distinct in cuprinsul autorizației de antrepozit este, nerelevanta in speța, ea fiind cuprinsa in referirea generica la obligația de respectare a "oricărei reglementari referitoare la comercializarea mărfurilor in regim duty-free".
Pe de alta parte, s-a retinut ca evident ca aceasta obligație nici nu ar fi putut fi menționata expres in cuprinsul autorizației, având in vedere ca exista un număr deosebit de mare de obligații care trebuie respectate de către comercianți in general si de către comercianții unor astfel de mărfuri, in special, iar enumerarea lor ar fi presupus ca autorizația sa conțină câteva pagini in care sa se realizeze un compendiu legislativ care sa reproducă toate textele legale care guvernează activitatea unui agent economic, in aceste condiții, autorizația nemaifiind atât un act administrativ, cat o colecție de acte normative.
Instanța constata ca in speța nu sunt incidente procedura si cazurile prevăzute de pct.23 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1397/2002 deoarece acestea fac referire la condițiile de anulare a autorizației si nu la procedura revocării acesteia.
Este adevărat ca potrivit art.652, lit. c din HG nr.707/2006, neprezentarea documentelor de orice natură și pe orice fel de suport, solicitate în cadrul controlului vamal, reprezintă contravenție si ca fapta a si fost sancționata ca atare prin procesul verbal de contravenție nr.33/04.09.2007 9 fila 67-voI.III), insa răspunderea contravenționala nu exclude răspunderea administrativa pentru aceeași fapta.
Obligația de prezentare a documentelor care atesta vânzarea își are izvorul atât in raportul juridic de drept administrativ născut intre reclamanta si organele vamale prin emiterea autorizației de antrepozit vamal, cat si in raportul de drept contravențional stabilit de art.652, lit.c din HG nr.707/2006.
Astfel, prin neprezentarea rolelor se aduce atingere ambelor raporturi juridice, născându-se doua tipuri de răspundere juridica cumulate.
Analizând motivele neîndeplinirii obligației prevăzute de pct.14 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1397/2002, instanța de fond a constatat ca reclamanta nu a indicat niciun motiv pentru neprezentarea rolelor, afirmând doar ca acestea nu au mai putut fi identificate, invocând buna sa credința si solicitând paratei sa dovedească faptul ca rolele au fost ascunse sau distruse cu intenție.
De asemenea a aratat ca obligația legala de păstrare a documentelor privind vânzarea la dispoziția organelor vamale timp de 5 ani este o obligație de rezultat si nu una de diligenta, astfel încât nu este suficient ca debitorul obligației sa facă toate eforturile pentru îndeplinirea ei, ci trebuie sa o îndeplinească efectiv.
Mai mult, fiind prevăzuta intr-un act normativ public, ea are caracter previzibil, neputându-se invoca necunoașterea sau caracterul neașteptat al normei.
In aceste condiții, neîndeplinirea obligației trebuie sa fie justificata de cauze exterioare, independente si mai presus de voința si puterea de anticipare a debitoarei.
Or, după cum s-a arătat mai sus, reclamanta-debitoare nu a invocat nici o cauza a neprezentării rolelor, fapta fiindu-i așadar imputabila.
Înscrisurile depuse la dosar de aceasta dovedesc doar faptul ca rolele nu au mai fost găsite nici la sediul social, nici la punctele de lucru, nici de către reclamanta, nici de către firma care se ocupa de curierat si depozitare, fără a se oferi insa niciun indiciu cu privire la cauzele ce au provocat aceasta situație.
Rezulta astfel ca motivele ii sunt in exclusivitate imputabile reclamantei, ele ținând de modul defectuos de organizare a activității proprii, neputând constitui cazuri de forța majora.
Împrejurarea ca reclamanta a declanșat procedura reconstituirii documentelor prevăzuta de art.26 din Legea nr.82/ 1991 si de HG nr.479/2003 este de apreciat, dar este nerelevanta in speța.
Reconstituirea documentelor reprezintă un eveniment ulterior pierderii, distrugerii sau dispariției documentelor originale si care nu justifica cauzele care au generat-o, ci reprezintă o obligație legala ulterioara ce trebuie executata in maxim 30 de zile de la data evenimentului neprevăzut.
Susținerea reclamantei in sensul ca reconstituirea trebuie făcuta indiferent de cauzele dispariției documentelor originale este de adevărata, dar tot nerelevanta, deoarece in speța nu se discuta daca reclamanta si-a îndeplinit sau nu obligația legala de reconstituire, ci daca pierderea si neprezentarea rolelor martor ii este imputabila sau nu.
S-a constatat ca prin îndeplinirea obligației de reconstituire nu se pot reproduce elementele conținute de rolele-jurnal si nu se ating obiectivele urmărite de controlul vamal, respectiv verificarea modului de derulare a regimului vamal, mai exact verificarea respectării obligației de vânzare a bunurilor numai către calatorii aflați in tranzit.
Astfel, potrivit pct.13 din Ordinul nr.1397/2002, bonul fiscal, si implicit si rola martor sau rola jurnal potrivit art.63, alin.4 din HG nr.479/2003, trebuie sa conțină, printre altele, si identitatea cumpărătorului: numele și prenumele, felul și numărul documentului de trecere a frontierei de stat, numărul cursei, în cazul transportului aerian, felul bunului vândut, unitatea de măsură si cantitatea.
Or, potrivit art.43, alin.l din HG nr.479/2003, memoria fiscala (in funcție de care se face reconstituirea documentelor) conține numai date minimale referitoare valoarea totală zilnică a operațiunilor efectuate și totalul taxei pe valoarea adăugată, fără mențiunile existente pe fiecare bon fiscal emis in cursul zilelor, astfel încât ele nu pot servi la stabilirea identitarii cumpărătorilor.
Dispozițiile au fost confirmate si de cercetarea nemijlocita efectuata in ședința publica, a uneia din cele doua case electronice de marcat fiscale controlate de organele vamale la magazinul din, cu seria - -, documentele emise demonstrând ca elementele cuprinse in bonul fiscal si in rola jurnal nu se regăsesc si in documentele reconstituite pe baza memoriei fiscale.
In aceste condiții, se constata ca prin reconstituirea documentelor, reclamanta nu si-a îndeplinit obligația legala de a furniza organelor vamale informațiile conținute de bonurile fiscale.
De asemenea, reclamanta nu ar putea invoca nici faptul ca s-a așteptat ca prin procedura de reconstituire sa producă dovezile solicitate de parata, deoarece procedura era stabilita de lege astfel încât era previzibil ca ea nu va putea oferi toate informațiile solicitate si ca nu este o procedura apta sa la o înlocuire integrala a documentelor inițiale.
Deși corecta pe fond, se constata insa ca măsura revocării autorizației vizează ambele puncte de lucru autorizate, in condițiile in care numai magazinul situat in a fost suspus controlului, nu si cel din M Veche.
S-a retinut in continuare ca deși exista un singur înscris material constatator, autorizația in speța conține din punct de vedere juridic doua autorizații pentru doua vamale, pentru fiecare din ele reclamanta având obligația de a respecta condițiile de autorizare, ambele fiind susceptibile de control si, implicit, de angajare a răspunderii contravenționale sau administrative.
Mai mult decât atât, autorizația in cauza a fost emisa in baza a doua cereri distincte vizând fiecare din cele doua magazine.
In aceste condiții, instanța de fond a constatat ca ceea ce trebuia revocat era numai dreptul de a acționa ca un antrepozit vamal pentru magazinul la care s-au constatat deficientele, respectiv cel din, fără afectarea activității celuilalt magazin la care nu s-au constatat deficiente.
Rolul sancțiunilor nu este acela de a paraliza întreaga activitate a agentului economic, ci numai pe aceea care a generat încălcarea legii.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata solicitate de parata, s-a aratat ca deși aceasta a făcut dovada prezentării in instanța la 3 termene consecutive a specialistului sau in materie fiscala, nu a făcut dovada cheltuielilor realizate pentru aceste deplasări.
Ordinele de deplasare depuse de parata menționează numai cuantumul cheltuielilor de deplasare, dar nu sunt însoțite de biletele de călătorie sau de dovezi de plata ale acestora.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta si parata V
Recurenta parata a solicitat admitererea recursului sau, modificarea in parte a hotararii pronuntate de instanta de fond in sensul admiterii cererii de plata a cheltuielilor de judecata solicitate.
A invocat ca instanta de fond a incuviintat audierea in cauza a expertului vamal, care s-a deplasat la trei termene de judecata, fiind avansate cheltuieli de deplasare a acestuia in cuantum de 922,68 lei.
A invocat prevederile art. 274 al. 1 si art. 3041Cod procedura civila.
Recurenta reclamanta a solicitat admiterea recursului sau si modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecința anularii în tot a Dispoziției nr. 130/19.09.2007 emisă de - și a Dispoziției nr. 141/15.10.2007 emisă de -.
Dupa o prezentare a situatiei de fapt si a evolutiei litigiului recurenta a invcat faptul ca sentinta civila atacata este nelegala si netemeinica.
A aratat, in esenta, ca a acționat cu respectarea reglementărilor incidente, ca deși nu a fost administrată nici o proba care să demonstreze reaua-credință a subscrisei, instanța si-a fundamentat soluția pe o atare concluzie arbitrară.
Instanța de fond nu a analizat una dintre criticile esențiale formulate de reclamanta, in opinia acesteia, și anume cea constând în faptul că motivul revocării nu corespunde situației de fapt si a retinutîn mod eronat că există un temei legal care justifică soluția revocării în ipoteza neprezentării rolelor martor.
In continuare a aratat ca revocarea unei autorizații nu poate interveni decât în anumite situații limitativ prevăzute de legiuitor si ca neprezentarea unor documente reprezintă contravenție.
De asemenea a invocat faptul ca nstanta de fond a reținut in mod eronat că pierderea documentelor contabile reprezintă o incălcare a prevederilor autorizației, iar solutia este rezultatul încălcării art. 5 alin. (7) din nr.OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Astfel, societății i s-au aplicat în mod abuziv două sancțiuni pentru aceeași fapta.
A mai aratat ca instanța de fond a înlăturat motivul de nulitate în discuție pe motiv ca "răspunderea contravențională/ă nu exclude răspunderea administrativă pentru aceeași faptă".
A sustinut ca practica judiciara reține aparența de nelegalitate a actelor contestate/a unor acte emise în condiții similare.
La 12.06.2009 intimata Tad epus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
La aceeeasi data recurenta reclamanta a depus note de sedinta prin care a invocat ca motiv de recurs de ordine publica faptul ca sentinta civila atacata a fost pronuntata cu incalcarea normelor privind competenta materiala, precum si inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport si de dispozitiile art. 3041cod procedura civila, curtea constata ca recursul reclamantei este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Nu este intemeiat motivul de recurs de ordine publica invocat de recurenta reclamanta prin notele scrise depuse la 12.06.2009, motiv prevazut de art. 304 pct. 3 Cod procedura civila.
Astfel se retine ca prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat anularea a doua dispozitii, Dispoziția nr. 130/19.09.2007 și Dispoziția nr. 141/15.10.2007, ambele emise de parata DIRECTIA REGIONALA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE
Prin urmare actele administrative contestate nu sunt emise de o autoritate publica centrala, nu sunt emise de, ci de o autoritate publica locala.
Directia parata chiar daca functioneaza in cadrul, nu se confunda cu aceasta autoritate centrala, fiind organizata la nivel, regional, local.
Asa fiind potrivit art. 10 din legea nr. 554/2004 competenta apartine tribunului deoarece se contesta un act al unei autoritati publice locale.
Prevederile invocate de recurenta reclamanta in sustinerea acestui motiv de recurs de ordine publica, cele din HG nr. 532/2007 si respectiv 110/2009 se refera la si nu la DIRECTIA REGIONALA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE T, emitent al actelor contestate.
Prin urmare recusul reclamantei este nefondat in privinta acestui motiv de recurs.
Cu privire la legalitatea si temeinicia sentintei recurate se retine ca in mod corect instanta de fond a retinut culpa reclamantei in neprezentarea rolelor martor ale bonurilor fiscale emise de casele de marcat fiscale pe perioada mai-august 2007.
De asemenea tot corect s-a retinut ca motivele neprezentarii rolelor mator sunt imputabile reclamantei si nu pot fi considerate cazuri de forta majora.
Prin urmare instanta nu a retinut ca ar functiona o prezumtie de culpa ci a retinut chiar o culpa a reclamantei in faptul ca aceasta nu a asigurat pastrarea rolelor conform dispozitiilor art. 14 din Ordinul MFP nr. 1397/2002.
In mod corect nici organele fiscale si nici instanta de fond nu au luat in considerare documentele reconstituite depuse de reclamanta.
Aceste documente reconstituite nu contin nici pe departe mentiunile pe care le cuprind rolele jurnal, asa cum ne arata si dispozitiile art. 63 din HG nr. 479/2003 (Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 28/1999).
Trimiterea pe care o face recurenta la dispozitiile art. 43 din acelasi act normativ nu au nici o relevanta in cauza ci reliefeaza o data in plus ca pe baza memoriei fiscale a casei de marcat reclamanta nu avea cum sa reconstituie rolele jurnal.
Potrivit art. 63 al. 1 din HG nr. 479/2003 "rola-jurnal este documentul de control pe care se înscriu toate informațiile din bonurile fiscale", iar la aliniatul 4 al aceluiasi articol se prevede expres care sunt elementele pe care trebuie sa le contina o astfel de rola, printre care si continutul bonurilor fiscale emise.
Din actele depuse reiese cert, asa cum in mod corect a retinut si instanta de fond ca bonurile fiscale contin elemente privind persoana cumparatorului, elemente ce nu figureaza si in documentele reconstituite de reclamanta.
Nu are nici o relevanta buna sau reaua credinta a reclamantei in privinta respectarii obligatiei de pastrare a rolelor martor, ci numai respectarea sau nu a obligatiei legale.
Instanta de fond a analizat pe larg criticile formulate de reclamanta referitoare la actele contestate si nu se poate retine ca rolele care au fost prezentate la data de 10.09.2007 sunt rolele martor care trebuiau prezentate de reclamanta.
Nu s-a retinut in mod eronat ca exista un temei legal care justifica solutia revocarii autorizatiei.
Temeiul revocarii a fost corect indicat de instanta de fond prin raportare la dispozitiile art. 9 al. 2 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 si retinerea ca reclamanta nu a indeplinit obligatia prevazuta la pct. 16 din autorizatia de anrepozit vamal din 28.12/2006, adica aceea de a respecta legislatia vamala referitoare la regimul de antrepozitare vamala si a oricarei reglementari referitoare la comercializarea marfurilor in regim de duty-free.
Trimiterea la dispozitiile legale, face practic ca nerespectarea conditiilor din autorizatie sa intervina ori de cate ori se incalca legislatia in domeniu, implicit art. 14 din Ordinul MFP nr. 1397/2002.
Recurenta interpreteaza gresit actele normative incidente, deoarece prevederile art. 36 al. 2 din Codul Vamal (legea nr. 86/2006) vin in sprijinul solutiei instantei de fond si a actelor administrative contestate, in sensul ca neindeplinirea unei obligatii ce ii revine prin autorizatie, si am vazut in precedent ca exista obligatia respectarii oricaror reglementari referitoare la comercializarea marfurilor in regim de duty-free si al legislatiei vamale referitoare la acest regim, atrage posibilitatea revocarii autorizatiei.
In mod gresit recurenta invoca faptul ca retragerea autorizatiei nu poate interveni decat pentru neindeplinirea conditiilor de autorizare.
Aceasta revocare are ca temei art. 36 al. 1 din Codul Vamal si nu si art. 36 al. 2 din acelasi cod care priveste un alt caz de revocare.
Tot corect s-a retinut de catre instanta de fond ca existenta unei contraventii si sanctionarea reclamantei pentru nerespectarea autorizatiei de antrepozit sunt doua chestiuni diferite care nu se exclud.
unei fapte care este contraventie se sanctioneaza ca atare prin aplicarea unei sanctiuni contraventionale, pe cand incalcarea prevederilor unei autorizatii poate atrage si raspunderea pentru aceasta incalcare, constand in revocarea autorizatiei.
Nu se poate vorbi despre incalcarea art. 5 al. 7 din OG nr. 2/2001, pe de o parte pentru ca textul sus citat vorbeste doar de interdictia de a se aplica doua sanctiuni contraventionale principale, adica avertisment, amenda si prestarea unei activitati in folosul comunitatii, si in cauza nu se poate retine aplicarea a doua dintre aceste sanctiuni, iar pe de alta parte chiar acest text, care desi nu reglementeaza regimul juridic al emiterii, revocarii si anularii autorizatiilor, permite aplicarea pe langa sanctiunile principale si a altora, complementare, cu mentiunea ca sanctiunile complementare pot fi si mai multe.
Oricum chiar daca raspunderea contraventionala este o forma de raspundere administrativa, nu este in nici un caz exclusa raspunderea pentru nerespectarea autorizatiei de antrepozit, o raspundere tot administrativa dar cu alte consecinte si alt regim juridic.
Cu privire la practica judiciara invocata se retine pe de o parte ca aceasta nu reprezinta un izvor de drept, iar pe de alta parte fata de cele retinute mai sus aceasta practica este si criticabila, dand o interpretare eronata dispozitiilor art. 5 al. 7 din OG nr. 2/2001.
Prin urmare constata nefondat recursul reclamantei pe care in baza textelor invocate si a art. 3041Cod procedura civila il va respinge.
Cat priveste recursul paratei T, se constata ca acest recurs este intemeiat, fata de faptul ca in recurs au fost depuse toate inscrisurile care dovedesc efectuarea de catre aceasta a cheltuielilor cu deplasarea specialistului audiat de instanta de fond, respectiv ordine de deplasare, dispozitii de plata si bilete privind transportul pe calea ferata.
Astfel in baza art. 3041si 274 Cod procedura civila va admite recursul paratei, in baza art. 312 Cod procedura civila va modifica in parte sentinta recurata si va obliga reclamanta sa achite paratei suma de 922,68 lei cheltuieli de judecata in prima instanta.
Va mentine restul dispozitiilor sentintei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantei - SA, cu sediul in comuna Poșta, sat, județul B și cu sediul ales la " & Asociații", cu sediul în B, șos. - - nr. 4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 997 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimata - pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B,-, sector 1.
Admite recursul pârâtei DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, cu sediul in T, b-dul - C-tin nr. 89,. 45 D, județul T, împotriva aceleași sentințe, în sensul că modifică în parte sentința recurată și obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 922,68 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 19.10.2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
RED. JUD. CP (2 ex.)
Jud. Fond -
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina, Niculescu Monica, Bîcu Vasile
