Anulare act administrativ . Sentința 210/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA Nr. 210

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit legii contenciosului administrativ de reclamanta - SRL, cu sediul în Târgoviște, Calea B, -A,. A,. 25, județul în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL DEZVOLTAREA UMANE DIN CADRUL MINISTERULUI MUNCII FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE, cu sediul B, sectorul 1,--48.

Acțiune timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei potrivit chitanței nr. -/24.09.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltarea Umane din Cadrul MINISTERULUI MUNCII Familiei și Egalității de Șanse prin consilier juridic Caval, potrivit delegației depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind reclamanta - SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură din cadrul instanței reclamanta - SRL depune concluzii scrise, după care,

Curtea, pune în discuția parților excepția lipsei procedurii prealabile invocata de Ministerul Muncii prin întâmpinarea depusă.

Consilier juridic Caval solicita admiterea excepției si respingerea acțiunii ca prematur introdusă.

Curtea, respinge excepția lipsei procedurii prealabile având în vedere că prezenta acțiune este o plângere împotriva deciziei de soluționare a contestației reclamantei, decizie în cuprinsul căreia se arata că poate fi atacată la Curtea de APEL PLOIEȘTI, nemaifiind necesara procedură prealabilă.

Curtea, luând act că în cauză nu se mai formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea acțiunii.

Pârâta Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse prin consilier juridic Caval, solicită respingerea acțiunii societății - SRL cu consecința menținerii deciziei prin care a fost respinsă contestația reclamantei.

CURTEA:

Prin cererea înregistrata sub nr- reclamanta - SRL a chemat in judecata pe pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltarea Umane din cadrul MINISTERULUI MUNCII, Familiei si Egalității de Șanse, solicitând instanței anularea deciziei nr. 759/CI/21.04.2009 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă referitoare la Proiectul Phare 2004/016-772.04.02.02.01.01.306 si suspendarea executării deciziei.

In motivarea acțiunii reclamanta a arătat ca în urma controlului efectuat cu privire la Proiectul Phare au fost constatate nereguli, stabilindu-se ca reclamanta, în calitate de beneficiar de finanțare nerambursabila, datorează pârâtei cu titlu de cheltuieli neeligibile suma de 18.812, 32 euro.

Urmare contestației reclamantei prin decizia 759//21.04.2009 s-a stabilit ca reclamanta datorează pentru proiectul PHARE suma de 16.437,45, 32 euro, din care 12.328,09 euro trebuie restituiți UE.

Organul de control a stabilit ca reclamanta a modificat proiectul si nu a comunicat Autorității Contractante înlocuirea a trei lectori (experți formatori) cu alte 8 persoane lectori si formatori, a decontat cheltuielile cu combustibilul pentru deplasarea celor 8 lectori cu autoturismul, precum si alte cheltuieli legate de închiriere sala curs, publicații și cost conferințe/seminarii.

Reclamanta a susținut ca nu se poate invoca o nerespectare a dispozițiilor de modificare a contractului si/sau a anexelor acestuia sub aspectul înlocuirii formatorilor, de vreme ce clauzele contractuale si anexele nu fac referire la numărul acestora si identitatea lor si prin urmare plățile efectuate cu salariile celor opt formatori, in cuantum de 15.652,81 euro sunt cheltuieli eligibile si nu se poate pretinde restituirea acestora.

Se arata ca aceste cheltuieli au îndeplinit condițiile prevăzute de art.14 pct. 1 din Anexa II și că lipsește temeiul legal pentru calificarea cheltuielilor pentru salariile formatorilor ca fiind neeligibile.

Mai susține reclamanta ca și în situația în care și-ar însuși punctul de vedere al pârâtei am fi în prezenta cazului bine justificat de beneficiar si acceptat de autoritatea contractanta, potrivit art. 9.1 din Anexa II la Contractul de, deoarece numărul orelor afectate desfășurării cursurilor a determinat introducerea în echipa tehnica a proiectului și a altor formatori pentru a se putea derula proiectul conform graficului stabilit și realizării obiectivelor propuse.

Având în vedere că reclamanta apreciază ca fiind eligibile cheltuielile cu salariile lectorilor și costurile cu combustibilul, cu plata conferințelor, broșurilor si a pliantelor, precum si a chiriei pentru sala de curs sunt eligibile.

In ce privește cererea de suspendare a executării deciziei reclamanta arată ca solicitarea sa îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, având în vedere ca prin măsura dispusă în mod nelegal se aduc grave prejudicii în activitatea economica a societății.

Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile pentru nerespectarea disp. art. 7 din Legea 554/20045, si pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La termenul din 1 octombrie 2009 instanța a respins cererea de suspendare formulata de reclamanta potrivit motivării de la acea dată.

La termenul din 22 octombrie 2009 reclamanta a formulat o noua cerere de suspendare motivând din nou cererea si arătând că se va paraliza activitatea societății, în sensul ca nu se vor putea plăti salariile, impozitele si taxele către bugetul consolidat al statului și cu consecințe negative în ceea ce privește colaboratorii.

Prin încheierea din 22 octombrie 2009 cererea de suspendare a fost respinsă potrivit motivării din încheierea de ședință de la acea data.

Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea retine următoarele:

In conformitate cu art. 9 - Modificarea contractului: Orice modificare a contractului, inclusiv a anexelor, trebuie făcută in scris si va face obiectul unui act adițional. Beneficiarul are obligația de a anunța modificarea contractului, care presupune o modificare în fapt a cererii de finanțare și implicit a condițiilor ce au stat la baza acordării finanțării nerambursabile.

In ce privește faptul ca beneficiarul considera ca prin depunerea unor documente, în speța a deciziilor interne de numire a echipei de proiect, a contractelor de munca și actelor adiționale la acesta, a fiselor postului, a statelor de plata si a pontajelor a notificat Autoritatea contractanta instanța va respinge aceasta susținere.

In cadrul acestor proiecte susținute financiar de PHARE întreaga corespondenta se poarta standardizat, folosindu-se în acest sens anexele puse la dispoziția fiecărui beneficiar.

Singura instituție abilitată să permită efectuarea înlocuirii unor lectori cu alte persoane este Comisia Județeana de Autorizare a de Profesionala a D, fiind necesară prezentarea de către beneficiar acceptului, in forma scrisa a D, cu privire la înlocuirea lectorilor din cadrul proiectului.

De asemenea, dispozițiile art. 9.1 din Anexa II la Cererea de finanțare - Condiții generale aplicabile contractelor de finanțare nerambursabila din partea comunității europene, încheiate pentru acțiuni externe la care face referire reclamanta nu sunt aplicabile, întrucât modificarea lectorilor nu implica o modificare a contractului, in acest caz aplicându-se disp. art. 9.2 din Anexa II conform căruia dacă modificarea descrierii proiectului nu afectează scopul principal al proiectului beneficiarul va aplica modificarea si va anunța în scris Autoritatea contractanta.

Rezulta ca o simpla notificare în scris a Autorității contractante era suficienta.

Reclamanta nu a comunicat paratei modificările operate in cadrul echipei de implementare a proiectului, motiv pentru care in mod corect au fost stabilite obligațiile de plată ale acesteia, iar decizia pronunțată de este temeinică si legală.

Pentru aceste motive acțiunea reclamantei se va respinge ca nefondată.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta- SRL, cu sediul în Târgoviște, Calea B, -A,. A,. 25, județul în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL DEZVOLTAREA UMANE DIN CADRUL MINISTERULUI MUNCII FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE, cu sediul B, sectorul 1,--48.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. /4 ex. /03.12.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 210/2009. Curtea de Apel Ploiesti