Anulare act administrativ . Decizia 2178/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2178
ȘEDINȚA DE -- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR
-- - -JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
-- - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
GREFIER-
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinției numărul 16 din data de 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 22 aprilie 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 29 aprilie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentinția numărul 16 din data de 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale și Autoritatea Națională a Vămilor.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că la data de 04.03.1998, în calitate de mandatar al contestatorului, a introdus în România autoturismul Skoda cumpărat de contestator la 02.03.1998 declarând că este proprietatea contestatorului, iar conform art. 162 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României aprobat prin HG nr. 1114/2001 a depus la Biroul Vamal de Control și la Frontieră Nădlac declarația vamală de tranzit nr. 2941/04.03.1998.
Acest birou vamal a acordat contestatorului regim vamal de tranzit și a stabilit termen de tranzit până la data de 01.04.1998 termen până la care contestatorul avea obligația să se prezinte la Biroul Vamal și B pentru a încheia regimul de tranzit vamal. În urma controlului ulterior al operațiunilor de tranzit Biroul Vamal Nădlac a constatat că până la data de 22.01.2002 contestatorul nu s-a prezentat la biroul vamal de destinație pentru a încheia regimul de tranzit vamal.
Prin adresa nr. 110/22.01.2002 Biroul Vamal de și Bac omunicat Biroul Vamal de Control și la Frontieră Nădlac că titularul declarației vamale de tranzit nr. 2941 din 04.03.1998 nu s-a prezentat pentru a încheia regimul de tranzit vamal.
Prin actul constatator nr. 480/A/2002 s-a stabilit obligația de a achita la bugetul statului datoria vamală și majorările de întârziere aferente, act ce a fost comunicat la data de 24.04.2002.
La data de 25.04.2002 prin contestația înregistrată sub nr. 5250 la Biroul Vamal de Control și la Frontieră Nădlac a fost contestat actul constatator nr. 480/A/2002, actul nr. 5035/18.04.2002 și adresa nr. 5034/18.04.2002, contestație ce a fost înaintată la DGFP
Prin decizia nr. 212/24.12.2002 DGFP Mar espins contestația formulată de, decizie ce nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ și fiscal.
Atât în contestația soluționată de DGFP M prin decizia nr. 212/24.12.2002 cât și în contestația soluționată prin decizia nr. 14/10.06.2008 contestatorul a susținut că a fost împuternicit să introducă autoturismul marca Skoda în România și să achite taxele vamale, însă a vândut bunul în cauză lui, acesta având calitatea de plătitor al taxelor vamale întrucât formalitățile vamale de import definitiv referitor la autoturism au fost îndeplinite la sediul altui birou vamal de către.
Motivele invocate de contestator au fost analizate de DGFP M în decizia nr. 212/24.12.2002, astfel că nu se mai justifică o analiză a acestora în cadrul contestației soluționate prin decizia nr. 14/10.06.2008 în cauză existând autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește obligațiile de plată accesorii în sumă de 644 lei reprezentând majorări de întârziere înscrise în decizia nr. 141/31.03.2008 s-a reținut că nu au fost indicate motivele de fapt și de drept ale contestației și nici nu au fost prezentate dovezile pe care se întemeiază, ceea ce contravine dispozițiilor art. 206 alin. 1 lit. c și d din nr.OG 92/2003 astfel că în mod corect a fost respinsă ca nemotivată contestația privind obligațiile de plată accesorii, în conformitate cu prevederile pct. 2.4 și 12.1 lit. b din Ordinul nr. 519/27.09.2005 al președintelui ANAF.
Având în vedere că actul constatator nr. 480/A/18.04.2002 întocmit de Biroul Vamal de Control și la Frontieră Nădlac nu a mai fost analizat în decizia nr.14/2008 nu e necesară analizarea excepției tardivității formulării contestației împotriva acestuia invocată de intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a reținut că există autoritate de lucru judecat, deoarece prin decizia nr. 212 din 24.12.2002 DGFP Maf ost respinsă contestația formulată de împotriva actului constatator nr. 480/A/2002, ignorând că atâta timp cât nu s-a pronunțat o instanță judecătorească nu se poate vorbi de acest lucru, deoarece contestația a fost soluționată doar în procedura administrativ jurisdicțională.
S-a susținut și că instanța de fond a ignorat motivele de fapt și de drept care au stat la baza unei noi contestații formulate împotriva impunerii privind plata taxelor vamale, după cum urmează:
În acest sens s-a arătat că autoturismul Skoda cumpărat de contestatorul la data de 02.03.1998 în Cehia a fost vândut de mandatarul, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat anterior datei introducerii autoturismului în România, dar mandatarul a declarat ca proprietar pe contestator.
Ulterior, numitul în calitate de proprietar al autoturismului, pe baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în Cehia, a obținut regim vamal definitiv al autoturismului Skoda, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, îndeplinindu-și obligațiile legale de plată a taxelor vamale prevăzute de lege.
Vânzarea-cumpărarea autoturismului în Cehia nu s-a făcut cu acordul reclamantului, motiv pentru care nu a cunoscut adevărata situație de fapt și de drept, în momentul în care a fost soluționată contestația mea în anul 2002, motiv pentru care a solicitat ulterior autorităților vamale să verifice și să revină asupra obligațiilor de plată a taxelor vamale și accesoriilor, deoarece aceleași autorități acordaseră regim vamal definitiv numitului, recunoscând astfel că acesta este proprietarul autoturismului.
În această situație, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și principiilor care stau la baza plății taxelor vamale, conform codului vamal român, obligația de plată a taxelor vamale revine proprietarului bunului introdus în România, iar acesta era numitul, motiv pentru care trebuia să se revină la actul constatator nr. 480/A/ din 18.04.2002.
S-a susținut și că atât intimații-pârâți și instanța de fond au ignorat adevărata situație de fapt și de drept dovedită și nu au înlăturat motivat cererea contestatorului privind constatarea faptului că nu poate avea calitatea de contribuabil privind plata taxelor vamale și accesorii aferente, deoarece acesta nu mai era proprietarul autoturismului, deoarece vânzarea-cumpărarea a fost efectuată în străinătate și anterior introducerii bunului în România.
În drept îmi întemeiez recursul pe dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 si art. 3041din proc.civ.
La data de 10.04.2009 intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Maf ormulat întâmpinare prin care s-a arătat că decizia nr. 212/2002, definitivă în sistemul căilor administrative de atac, nu a fost contestată la Tribunalul Mehedinți și nu mai poate forma obiectul unei noi contestații, deoarece în ceea ce privește debitul principal în sumă de 7.078 lei există autoritate de lucru judecat, fiind identitate de obiect, cauză și părți.
Pentru suma mai sus menționată, ce a făcut obiectul contestației înregistrată la DGFP M sub nr. 21376/04.12.2002, un nou litigiu nu mai este posibil, iar contestatorul nu combate decizia nr. 14/2008 a DGFP M prin motive care să înlăture excepția autorității de lucru judecat, ci face trimitere la apărările de fond care au fost analizate prin Decizia nr. 212/2002, necontestată la acea dată.
Cu privire la majorările de întârziere în sumă de 644 lei stabilite prin decizia nr. 141/31.03.2008, aferente drepturilor de import, neachitate în termen legal, contestatorul nu aduce niciun argument și deci nu motivează contestația, cu toate că DGFP M prin adresa nr. 9889/20.05.2008, îndeplinindu-și rolul activ a solicitat aceasta.
Urmare a celor anterior precizate a fost respinsă ca nemotivată contestația pentru suma de 644 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente debitului principal, neachitat în termenul prevăzut de lege.
La data de 16.04.2009 intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor a formulat întâmpinare prin care s-a susținut că potrivit art. 213 alin. 5 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare: "Organul de soluționare competent se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei."
De asemenea, conform pct. 9.4 din Ordinul nr. 519/2005 al președintelui pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea titlului IX din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată: "Excepțiile de fond în procedura de soluționare a contestațiilor pot fi următoarele: necompetența organului care a încheiat actul contestat, prescripția,. autoritatea de lucru judecat etc."
Referitor la autoritatea de lucru judecat s-a susținut că pe calea ambelor contestații a urmărit să obțină anularea Actului constatator nr. 480A/l8.04.2008 al Biroului Vamal Nădlac și exonerarea de la plata sumei de 7.078 lei reprezentând drepturi vamale la care s-au adăugat accesoriile aferente.
De asemenea, cauza celor două contestații este aceeași, în sensul că și-a întemeiat ambele cereri pe faptul că prin procura dată lui, acesta a fost împuternicit să introducă autoturismul marca Skoda în țară și să achite taxele vamale, însă a vândut bunul în cauză lui, acesta "având calitatea de contribuabil al taxelor vamale", întrucât îndeplinirea formalităților vamale de import definitiv referitor la acesta au fost îndeplinite la sediul altui birou vamal, la Biroul Vamal C Sud, unde a fost efectuată vămuirea de către, în calitate de persoană repatriată, beneficiind de scutire de taxe vamale, conform pct. 9 din Anexa nr. 6 - Condițiile și Limitele privind introducerea și scoaterea din țară a bunurilor aparținând călătorilor și altor persoane fizice, la Regulamentul vamal aprobat prin nr.HG 626/1997, sus-numitul achitând accize de 1,5% în sumă de 1.746.007 lei ROL, fiind emisă chitanța nr. 248A/23.05.1998.
Referitor la majorările de întârziere s-a susținut că, contestatorul nu a adus nici un argument, nemotivându-și deci contestația.
Or, potrivit art. 206 alin. 1 lit. c) și d) din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare: "Contestația se formulează în scris și va cuprinde:. c) motivele de fapt și de drept; d) dovezile pe care se întemeiază."
Conform pct. 2.4 și pct. 12.1 din Ordinul nr. 519/2005 al președintelui pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea titlului IX din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată: "Organul de soluționare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv" și "Contestația poate fi respinsă ca: b) nemotivată, în situația în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt și de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluționării."
Având în vedere textele legale invocate și ținând seama că, deși a solicitat contestatorului să prezinte motivele pentru care apreciază că nu datorează majorările de întârziere în sumă de 644 lei determinate prin Decizia nr. 141/31.03.2008, iar prin răspunsul formulat nu a dat curs acestei solicitări, apărările vizând de fapt drepturile vamale în sumă de 7.078 lei individualizate în Actul constatator nr. 480/A din data de 18.04.2002 cu privire la care s-a pronunțat deja, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mar espins contestația ca nemotivată pentru capătul de cerere privind accesoriile, soluția autorității fiscale fiind apreciată ca fiind temeinică și legală de către Tribunalul Mehedinți.
Referitor la Actul constatator nr. 480 A/18.04.2002 întocmit de Biroul Vamal Nădlac, în ceea privește contestarea lui s-a invocat excepția tardivității.
În acest sens s-a susținut că la data comunicării actului constatator care s-a realizat la data de 24.04.2002, având posibilitatea contestării acestuia conform procedurii în vigoare și anume, cea prevăzută de nr.OUG 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, aprobată prin Legea nr. 506/2002, cu completările și modificările ulterioare, a depus contestație la autoritatea vamală emitentă, în speță, la Biroul Vamal Nădlac.
Astfel, la data de 25.04.2002, sub nr. 5250, este înregistrată la Biroul Vamal Nădlac, contestația formulată de împotriva Actului constatator nr. 480 A/18.04.2002, contestație înaintată, împreună cu referatul cuprinzând propunerile de soluționare, la Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin Decizia nr. 212/24.12.2002, autoritatea fiscală a respins ca neîntemeiată contestația lui.
Nici actul constatator al autorității vamale și nici decizia autorității fiscale nu au fost contestate de la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă până în anul 2007.
Sub imperiul nr.OUG 13/2001 aprobată prin Legea nr. 506/2002, cu completările și modificările ulterioare, art. 12 alin. 1 și al Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, art. 5 alin. 2, decizia autorității fiscale putea fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției date reclamației la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă în a cărei rază teritorială își avea domiciliul sau sediul contestatorul.
În prezent, sub imperiul nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, art. 218 alin. 2 și al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare - art. 11 alin. 1 lit. a, decizia autorității fiscale poate fi atacată în termen de 6 luni de zile de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă în a cărei rază teritorială își are domiciliul contestatorul sau autoritatea emitentă.
Aceste termene sunt termene de prescripție, însă atât vechea, cât și noua lege a contenciosului administrativ reglementa/reglementează și un termen de decădere de 1 an.
Astfel, Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, la art. 5 alin. 5, prevedea că "introducerea cererii la instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare o cere."
În același sens, sunt în prezent și dispozițiile art. 11 alin. 2 din noua lege a contenciosului administrativ și anume, Legea nr. 554/2004, cu completările și modificările ulterioare, cu precizarea că în acest act normativ termenul de un an se calculează de la data comunicării actului.
Astfel, se reține faptul că față de termenul prevăzut de art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, iar, în prezent, față de cel stipulat la art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare, cererea de anulare a Actului constatator nr. 480/A/18.04.2002 și exonerare de la plata sumei de 7.078 lei este formulată după expirarea termenului legal de decădere de 1 an.
S-a susținut și pe fond legalitatea și temeinicia Actului constatator nr. 480/A/18.04.2002 prin care Biroul Vamal Nădlac a determinat în sarcina lui drepturile vamale (taxe vamale, accize și ) în sumă de 70.776.106 lei ROL - 7.078 lei RON și a Deciziei nr. 141/31.03.2008 a Direcției Regionale pentru accize și Operațiuni Vamale
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa unui reprezentant al autorității vamale.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În speță, deși nu se poate accepta ca operând excepția autorității de lucru judecat, așa cum s-a reținut prin sentința recurată și de autoritatea administrativă în soluționarea contestației, deoarece în anterioritatea prezentului litigiu nu există o hotărâre pronunțată de o instanță judecătorească, în speță, în raport de starea de fapt ce a fost corespunzător reținută de prima instanță trebuie reținut și respectat caracterul definitiv al actului administrativ.
Astfel, debitul în cuantum de 7.087 lei a fost stabilit prin actul constatator nr. 480/A/18.04.2002.
Acest act a fost contestat în sistemul căilor administrative de atac, contestația reclamantului fiind soluționată prin Decizia nr. 212/24.12.2002.
Ulterior, reclamantul nu a mai atacat această decizie potrivit căilor de atac existente la momentul emiterii sale la instanță, prin urmare actul constatator nr. 480/A/18.04.2002 prin care s-a stabilit debitul în cuantum de 7.087 lei a rămas definitiv.
Prin decizia nr. 141/31.03.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii, contestată în prezenta cauză, s-au calculat doar majorări de întârziere în sumă de 644 lei pentru neachitarea debitului individualizat prin actul constatator nr. 480/A/18.04.2002.
Prin urmare caracterul definitiv al actului administrativ prin care s-a stabilit debitul principal se opune la cercetarea acestuia în cadrul prezentei proceduri.
Dacă s-ar adopta teza contară s-ar aduce atingere principiului securității reglementat prin art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
În același sens practica Curții de Justiție de la Luxemburg a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepție de nelegalitate.
Referitor la majorările de întârziere stabilite prin decizia nr. 141/31.03.2008 se reține că acestea au fost stabilite legal în condițiile neachitării de către reclamant a drepturilor vamale ce au fost stabilite anterior în mod definitiv.
De altfel, cu privire la debitul accesoriu recurentul nici a adus critici sentinței instanței de fond prin motivele de recurs formulate în cauză.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinției numărul 16 din data de 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. jud.
04 Mai 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu
