Anulare act administrativ . Decizia 2203/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2203/2008
Ședința publică de la 15 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPIA - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1129/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanta - EUROPA GRUP SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 8 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 15.10.2008, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1129/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta - Europa Grup SRL Câmpia, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Câmpia și în consecință s-a anulat actul administrativ fiscal reprezentat de adresa nr. 4957/03.04.2008 emisă de pârâtă în parte, cu privire la refuzul de a restitui taxa de primă înmatirculare achitată pentru autoturismele marca cu nr. de identificare -E-, an de fabricație 1996 și marca Mercedes Benz CDI, cu nr. de identificare -F-, an de fabricație 2007 și a fost obligată pârâta la plata, către reclamantă, a sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru aceste autovehicule, menționate mai sus.
Au fost respinse restul cererilor.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 504,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat 4 autoturisme din diferite state membre ale Uniunii Europene, respectiv: autoutilitara N1 marca Ford cu nr. de identificare, an de fabricație 2007, autoutilitara N3 marca cu nr. de identificare -E-, an de fabricație 1996, autoturism marca marca Volvo cu nr. de identificare -, an de fabricație 2007 și autoturism M1 marca Mercedes Benz CDI, cu nr. de identificare -F-, an de fabricație 2007. Dintre acestea, erau înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene, la data achiziționării, doar autoturismele marca cu nr. de identificare -E-, an de fabricație 1996 și M1 marca Mercedes Benz CDI, cu nr. de identificare -F-. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismelor, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma totală de 20.565 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N cu chitanțele seria - nr. -/14.05.2007, - nr. -/25.06.2007, seria - nr. -/13.12.2007 și prin ordinul de plată nr. 10/07.02.2008. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 4957/03.04.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale, tribunalul respins-o, dat fiind faptul că OG nr. 9/2000 reglementează dobânda în materie civilă și comercială și nicidecum în materia contenciosului fiscal, unde sunt aplicabile dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta recurenta Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C-N prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca nelegală și netemeinică.
Totodată, consideră că sentința recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a relevat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii și că au fost încălcate formele de procedură, precum și că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Astfel, conformarea la dispozițiile comunitare privește aplicarea tuturor tratatelor aplicabile speței deduse judecății. Astfel, Tratatul dintre statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea acestor două state la Uniunea Europeană, prevede că legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competențe în ceea ce privește alegerea formelor și a mijloacelor.
Față de aceste prevederi, apreciază că nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât, pe de o parte acest articol dispune că nici un stat membru nu poate să impună în mod direct sau indirect asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Pe de altă parte, taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Momentul la care reclamanta a efectuat plata taxei, încasarea a fost efectuată în baza legii și astfel nu se poate afirma că a fost încasată în mod eronat sau că ari nedatorată, raportul juridic în temeiul căruia a fost făcută plata bucurându-se de stabilitate.
Suma achitată de reclamantă are caracter de taxă, aceasta fiind încasată la solicitarea reclamantei și nu a fost impusă de organul fiscal.
Se mai subliniază și faptul că la momentul la care reclamanta a achitat taxa nu a solicitat încasarea într-un alt mod, nu a învederat la acel moment prevederile Tratatului de care se prevalează doar prin promovarea acțiunii astfel că solicitarea acordării de actualizări cu rata dobânzii legale până la data plății reprezintă o soluție dată fără temei legal și nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină.
Deoarece, potrivit dispozițiilor art. 13.pr.fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată prin lege, este evident că organul fiscal este obligat la aplicarea legii fiscale așa cum este aceasta în vigoare. Faptul că pârâta este obligată la cheltuieli de judecată fără a fi în culpă și nefiind întrunite nici condițiile răspunderii obiectiv, reprezintă o soluție nelegală.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curtea observă că adresa nr. 4957/2008 materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Aceeași este și rațiunea pentru care Curtea constată că autoritatea executivă se face vinovată de încălcarea obligației de loialitate comunitară, fiind justificată răspunderea sa pe temei delictual, cu consecința obligării sale la plata cheltuielilor judiciare.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Administrației Finanțelor Publice C prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, împotriva sentinței civile nr. 1129 din 13.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPIA prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, împotriva sentinței civile nr. 1129 din 13.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
2 ex./06.10.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș