Anulare act administrativ . Decizia 2213/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 2213
Ședința publică din 05.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
JUDECĂTOR 2: Diana Magdalena Bulancea
JUDECĂTOR 3: Horațiu
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele-pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I și ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ I-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEîmpotriva încheierii de ședință din data de 16.06.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata-reclamantă - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind recurentele-pârâte.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinităși că intimata-reclamantă a depus, prin serviciul registratură, la data de 29.10.2009, întâmpinare, în două exemplare.
Intimata-reclamantă, prin avocat, arată că a solicitat dosarul pe lista amânărilor fără discuții pentru ca instanța să aprecieze dacă se impune comunicarea întâmpinării sale.
Curtea, având în vedere că recurentele-pârâte au solicitat judecata în lipsă, apreciază că nu se impune amânarea judecății și dispune lăsarea dosarului la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentele-pârâte.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu actele pe care le depune la dosar. Precizează că a depus adeverință din care rezultă că impozitul a fost plătit.
Curtea, în temeiul art. 305.civ.Cod Penal, încuviințează intimatei-reclamante proba cu actele depuse la dosar, ia act de administrarea acesteia și, nemaifiind alte probe de administrat, acordă cuvântul pe recurs.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului, pentru motivele arătate, pe larg, în întâmpinare. Arată că în mod corect instanța de fond a dispus suspendarea actului administrativ. Precizează că există o convenție încheiată între Guvernul României și Guvernul pentru evitarea dublei impozitări, convenție ratificată prin Legea nr. 10/1996. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prinîncheierea de ședință din data de 16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, a fost admisă cererea de suspendare a deciziei nr. 85 din 9 aprilie 2009 prin care a fost respinsă contestația împotriva deciziei nr. 25/27 februarie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice lalomița - Agenția Națională d Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecție Fiscală, reținându-se că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 în sensul existenței unui caz bine justificat așa cum prevede art. 2 alin.1 lit. t din aceeași lege, respectiv că există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și iminența producerii unei pagube în sensul art. f din același act normativ, iar reclamanta a achitat cauțiunea stabilită.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I în nume propriu și pentru ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ, solicitând respingerea cererii de suspendare, în esență întrucât instanța de fond în mod greșit a dispus suspendarea efectelor deciziei de soluționare a contestației și nu a deciziei de impunere, care reprezintă actul administrativ fiscal a cărui suspendare putea fi dispusă; în mod greșit a apreciat existența cazului justificat, fără a fi argumentat în fapt și în drept, în condițiile în care reclamanta doar susține că nu datorează suma la care a fost obligată și că prin cuantumul ridicat al sumei, executarea silită ar perturba grav activitatea economică a acesteia, întrucât prezumțiile de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină executarea acestuia din oficiu, fiind el însuși executoriu; de asemenea, motivarea că prin executarea silită s-ar perturba grav activitatea economică a reclamantei nu înseamnă, implicit, că există și o pagubă care să justifice suspendarea actului administrativ fiscal. Pe fond, arată că în urma controlului fiscal s-a constatat că societatea reclamantă a aplicat în mod nejustificat și a plătit un impozit de doar 5% pe veniturile din dividende acordate acționarilor nerezidenți, în loc de 16%, în lipsa certificatelor de rezidență fiscală în alt stat al acestora, la încheierea exercițiului financiar pentru anii 2006 și 2007, iar documentele prezentate în cursul soluționării contestației nu sunt de natură să întrunească cerințele impuse de Codul fiscal; în privința TVA reclamanta a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că nu mai înțelege să conteste această creanță, ci doar accesoriile aferente, fără a motiva acest aspect, în condițiile în care din analiza contului 401 reiese că reclamanta nu a făcut vreo plată pentru factura invocată.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 215 din Codul d e procedura fiscala, art.304 pct. 9 si art. 3041din Codul d e procedura civila, 118 alin. 2, art. 145 alin. 1, art. 1342alin. 1 si 2 lit. b din Legea nr. 571/2003, pct. 13 alin. 1 si 2 din HG nr. 44/2004, art. 120 din OG nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru, potrivit dispozițiilor art. 17 dinLegea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, precum și de plata timbrului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 dinOG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificată.
Reclamanta-intimată - SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică, întrucât prin suspendarea efectelor deciziei de soluționare a contestației implicit au fost suspendate și efectele actului administrativ fiscal, iar pe fond apreciază că înscrisurile prezentate, "Înștiințare privind numărul personal la Ministerul d e finanțe" și "Certificat de înmatriculare societate" emise pentru persoana fizică, precum și adeverințele prezentate de la Ministerul Finanțelor, sunt de natură să ateste rezidența acestuia; pentru majorările aferente impozitului pe veniturile din dividende, s-au calculat accesorii și pentru sume achitate în plus la bugetul statului; în privința dreptului la deducerea TVA pentru avansul facturat, apreciază că organele fiscale interpretează într-o manieră proprie dispozițiile legale, condiționând dreptul la deducere de plata avansului, în condițiile în care art. 1342alin. 2 lit. b) stabilește ca moment de referință data la care se încasează avansul.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat este fondat, urmând să-l admită și să modifice în tot încheierea recurată, apreciind că cererea reclamantei este lipsită de fundament legal.
Actul administrativ se bucură deprezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege,fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite.
Prezumția legalității actelor administrative, alături de celelalte prezumții, reprezintă o prezumție relativă ce poate fi răsturnată prin dovedirea fie a faptului că autoritățile administrative au încălcat sau aplicat greșit legea, fie că deciziile lor nu se întemeiază pe lege, legiuitorul stabilind pârghii pentru a asigura că respectarea acestor exigențe de către autorități este efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
În acest sens, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a sigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, să existe posibilitatea ca acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.
În plan intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată și completată, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate șipentru prevenirea unei pagube iminente.
În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș).
, în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat și la nivel european, prin perspectiva acestora (ex. R(89)/8 din 13 septembrie 1989 referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, adoptată de Comitetul de miniștri ai Membre ale Consiliului Europei) instanța putând acorda asemenea măsuri, în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de naturăa cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
Curtea, analizând încheierea recurată, constată că prima instanță nu a realizat o analiză a aspectelor de fapt invocate de către reclamantă, prin perspectiva argumentelor părților și înscrisurilor depuse, pentru a reține îndeplinirea celor două condiții prevăzute de lege, aplicabile și în materie fiscală în baza normei de trimitere conținută în art. 215 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, mai mult, dispunând suspendarea efectelor actului administrativ prin care a fost soluționată contestația administrativă prealabilă, care nu este de natură a produce efectele impuse de cerințele legii, și nu efectele actului administrativ-fiscal ce constituie titlul de creanță, producător de drepturi și obligații corelative. Astfel, instanța de fond s-a limitat la a reda conținutul dispozițiilor legale incidente, condiție în care se impune ca analizarea situație de fapt să se facă de către instanța de recurs.
În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, Curtea apreciază că prin înseși argumentele aduse de către reclamanta-intimată în justificarea condiției de nelegalitate, nu apare ca fiind îndeplinită cerințacazului bine justificat, respectiv împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în condițiile în care o analiză a măsurii în care documentele prezentate de către reclamantă pentru dovedirea rezidenței acționarilor ce au beneficiat de dividende pentru anii 2006 și 2007 sunt apte să complinească cerința prevăzută în dispozițiile art. 118 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care prevede depunerea unui certificat de rezidență fiscală, este un atribut al instanței învestite cu analizarea legalității actului pe fond, neputând determina o aparență de nelegalitate.
Mai mult, în cauză nu se poate aprecia ca fiind îndeplinită nici cerințapagubei iminente, în condițiile în care unicul argument al reclamantei-intimate este cel referitor la cuantumul creanței și la pornirea formelor de executare, consecință firească ce decurge din caracterul executoriu al actului administrativ-fiscal căruia legiuitorul i-a consacrat acest atribut.
Față de cele arătate mai sus, Curtea retine că niciuna dintre cele două condiții prevăzute în mod cumulativ a fi îndeplinite pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ nu sunt întrunite, motiv pentru care va respinge, pe fond, cererea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurentele-pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I și ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ I-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEîmpotriva încheierii de ședință din data de 16.06.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata-reclamantă - SRL.
Modifică în tot încheierea recurată.
Respinge cererea de suspendare formulată de către reclamanta - SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - --- - -
GREFIER,
-
/2 ex. -
Judecător fond -
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu, Diana Magdalena Bulancea, Horațiu
