Anulare act administrativ . Decizia 232/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 232/R-
Ședința publică din 13 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Judecător: - -, președinte secție
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în C, Calea nr. 26, județul A, împotriva sentinței civile nr. 629/CA din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul PENITENCIARUL D E MAXIMĂ SIGURANȚĂ COLIBAȘI, cu sediul în,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat G pentru recurentul-reclamant, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 10.03.2009, întâmpinare formulată de intimatul-pârât Penitenciarul Colibași.
Apărătorul recurentului depune la dosar împuternicire avocațială nr. 36/09.03.2009.
În raport de obiectul litigiului, constatând că acesta este scutit de taxe de timbru, instanța revine asupra măsurii timbrării recursului, dispusă prin rezoluție.
Apărătorul recurentului-reclamant învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii precizate. Solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției tardivității invocată de instanța de fond, apreciind că susținerea intimatului potrivit căreia data comunicării fluturașului statului reprezintă data comunicării dispoziției de schimbare a încadrării nu constituie o comunicare în sensul Codului muncii. De asemenea, precizează că, în ceea ce privește capătul de cerere privitor la pretențiile bănești derivând din modificarea raporturilor de serviciu, sunt incidente disp. art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea introdusă la data de 27.06.2008 la Tribunalul Argeș, înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată Penitenciarul Colibași pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. anularea măsurii luate de conducerea Penitenciarului, prin care, începând cu data de 1.09.2006, i s-a modificat salariul de bază lunar prin reducerea coeficientului de ierarhizare de la 1,75 la 1,70;
2. obligarea pârâtului ca, la stabilirea salariului de bază lunar, să aplice coeficientul de ierarhizare de 1,75 începând cu data de 1.09.2006;
3. obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale restante, rezultate de la 1.09.2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății.
Reclamantul a arătat că este angajatul pârâtului în calitate de funcționar public cu statut special, potrivit Legii nr.293/2004, și până la data de 1.09.2006 a avut gradul profesional de agent șef și funcția de subofițer operativ, cu un salariu de bază calculat prin aplicarea coeficientului de ierarhizare de 1,75. Începând cu data de 1.09.2006 i s-a modificat (redus) salariul de bază lunar prin reducerea coeficientului de ierarhizare de la 1,75 la 1,70, fără a-i fi fost făcute cunoscute motivele pentru care s-a luat această măsură.
În baza Legii nr.293/2004, care se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii, funcționarii publici din sistemul administrației penitenciarelor beneficiază de stabilitatea raporturilor de serviciu, care se pot modifica numai în cazurile și situațiile expres prevăzute de lege, la cererea acestora sau cu acordul lor. Este nulă orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, după cum, potrivit art.267 din Codul muncii, este nulă absolut o măsură dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
La data de 17.10.2008, având în vedere întâmpinarea prin care pârâtul a admis că măsurile sale ar fi încălcat dispozițiile legale, reclamantul și-a precizat cererea în sensul că a solicitat:
1. anularea în parte a deciziei nr. 37/4.10.2008 a directorului Penitenciarului Colibași în ceea ce privește modificarea coeficientului de ierarhizare deținut de reclamant până al data de 01.09.2006;
2. obligarea pârâtului ca la stabilirea salariului de bază lunar să aplice coeficientul de ierarhizare de 1,75 pentru perioada 01.09.2006-01.01.2007 și coeficientul de ierarhizare de 2,75 începând cu data de 01.01.2007 până la data rămânerii definitive a hotărârii și în continuare;
3. obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale restante, neprimite în perioadele menționate, rezultate din diferența dintre drepturile salariale primite și cele care i se cuveneau prin aplicarea coeficienților de ierarhizare la care avea dreptul.
Prin sentința nr. 629/CA/12.12.2008, Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantului, așa cum fost precizată, ca tardiv formulată.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că prin Decizia nr.37/4.10.2006, în aplicarea noului stat de organizare emis de Administrația Națională a Penitenciarelor, a fost schimbată încadrarea mai multor funcționari publici cu statut special, printre care și reclamantul. Decizia a fost emisă în baza Legii nr.293/2004, modificată prin nr.OUG47/2006, care, la art. 9, stabilește categoriile de funcționari ce pot fi încadrați în penitenciare și gradele acestora.
În această situație, s-a apreciat că nu pot fi primite criticile reclamantului cu privire la nulitatea absolută a deciziei pentru lipsa cercetării prealabile - deoarece aceasta este specifică aplicării sancțiunii disciplinare, iar în speța nu se regăsește această situație -, respectiv pentru lipsa acordului său pentru modificarea încadrării - deoarece este o modificare intervenită prin efectul legii, care nu necesită acordul salariatului.
S-a apreciat ca fiind reală susținerea reclamantului cu privire la greșita sa încadrare, situație confirmată de pârât prin întâmpinare, dar și prin "Situația" nr.33863/21.11.2006, întocmită la o lună de la emiterea deciziei nr.37/4.10.2006.
A fost apreciată, însă, ca susținerea reclamantului că nu a luat la cunoștință sub nicio formă de schimbarea încadrării, de reducerea coeficientului de ierarhizare de la 1,75 la 1,70, din moment ce aceasta i-a fost comunicat odată cu plata diminuată, în luna octombrie 2006, drepturilor salariale ce i se cuveneau pentru luna septembrie 2006. De la această dată a început să curgă pentru reclamant dreptul de a contesta și solicita schimbarea încadrării, atât pârâtului, cât și instanței în caz de refuz al acestuia din urmă. În raport de această dată - octombrie 2006 - introducerea acțiunii la data de 27.06.2008 apare ca fiind peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr.554/2004.
S-a mai reținut că situația din speță este aceea a contestării schimbării încadrării, cu consecința anulării acesteia și plății drepturilor cuvenite, ceea ce atrage incidența termenelor de mai sus, iar nu situația pretinderii unor drepturi deja stabilite, ce se refuză a fi achitate, ceea ce ar atrage incidența termenului general de prescripție de 3 ani.
S-a mai arătat că schimbarea eronată a încadrării reclamantului a fost recunoscută de către pârât atât în urma controlului efectuat la data de 21.11.2006, cât și la data de 3.08.2007, când s-a întocmit Nota de constatare nr.46625/3.08.2007, iar acesta putea și poate schimba voluntar încadrarea, fără a se mai cere instanței exercitarea controlului de legalitate asupra deciziei.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul care, invocând dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041.proc.civ. a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, în mod greșit a reținut prima instanța că decizia pârâtului este legală întrucât a fost emisă în baza dispoz. Legii nr. 293/2004 referitoare la noile funcții și grade, modificate prin art. 2 din OUG nr. 47/2006. Această motivare este străină de natura cauzei, întrucât reclamantul a contestat nu încadrarea pe funcție sau gradul profesional, ci modificarea unilaterala a salariului. Norma legală la care s-a făcut trimitere echivalează gradele profesionale, menținând drepturile și vechimea în grade anterioare. În aceste condiții, modificarea lor prin reducerea coeficientului de ierarhizare este nelegală.
Considerentele sentinței vin în contradicție cu motivarea "Situației" nr. 33863/21.11.2006, pe care instanța de fond o reține și care arată că reducerea coeficientului de ierarhizare a fost cauzată de lipsa de interes a salariaților față de "activitățile desfășurate, inițiativă și creativitate, în unele cazuri rezultatele obținute neridicându-se la nivelul așteptărilor". Ca atare, rezultă că măsura reducerii coeficientului de ierarhizare s-a luat ca urmare a superficialității în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fapt ce constituie abatere disciplinară, pentru care, însă, nu s-a efectuat cercetare prealabilă.
Susținerea că în cauză este vorba de o modificare intervenită prin efectul legii și care nu necesită acordul salariatului contravine principiului stabilității raporturilor de serviciu prev. de art. 49 și 51 alin. 4 din Legea nr. 293/2004, respectiv art. 38 și 41 din Codul muncii.
Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată pe dispoz. Legii nr. 554/2004, ci pe legislația muncii, potrivit art. 81 din Legea nr. 293/2004, motiv pentru care a și fost scutită de taxe de timbru. Ca atare, în mod greșit s-a făcut trimitere de către instanța de fond la dispoz. art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 283.muncii, termenul pentru formularea cererilor privind un conflict de muncă curge de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. În speță, pârâtul a recunoscut faptul că nu a comunicat niciodată reclamantului reducerea coeficientului de ierarhizare. Chiar dacă s-ar reține incidența Legii nr. 554/2004, termenul de contestare curge tot de la data comunicării actului, dată care trebuie să fie certă. Ori, instanța reține ca moment de la care începe să curgă termenul de contestare luna octombrie 2006, fără a preciza data cu certitudine. În plus, nici data primirii salariului diminuat nu poate fi stabilită cu certitudine, având în vedere că Decizia a fost emisă în luna octombrie, iar motivarea ei s-a realizat în luna noiembrie. Primirea salariului diminuat nu poate fi echivalentă cu o comunicare a deciziei de modificare a raporturilor de serviciu referitoare la salariu.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constata că recursul este fondat.
Astfel, recurentul reclamant este funcționar public cu statut special căruia îi sunt aplicabile dispoz. Legii nr. 293/2004 care, la art. 81, prevede faptul că se completează cu dispozițiile din legislația muncii.
Prin decizia nr. 37/4.10.2006 emisă de directorul Colibași s-a dispus ca, începând din data de 01.09.2006, anumiți agenți, printre care și reclamantul, să fie numiți în funcții în noul stat de organizare aprobat prin Decizia nr. 452/2006 emisă de directorul general al ANP, beneficiind de coeficienții de ierarhizare, soldele și poziția prevăzute în dreptul fiecăruia, precum și de sporurile de dispozitiv și, respectiv, de pericol deosebit, prevăzute în Legea nr. 138/1999 și Anexa 3 la Ordinul MJ nr. 2498/C/1999, respectiv în Anexa 5 la 2498/C/1999 modificată prin nr. 2705/C/1999 și nr. 424/C/2001.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a vizat nelegala modificare a raportului de serviciu sub aspectul salariului prin reducerea coeficientului de ierarhizare de la 1,75 la 1,70, fără însă a contesta noua încadrare pe funcție sau în grad profesional.
Dreptul comun în materia "legislației muncii" pentru raporturile juridice de munca neîntemeiate pe un contract individual de munca îl reprezintă Codul muncii, conform art. 295 alin. 2 din acest act normativ.
Potrivit art. 283 Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Totodată, art. 163 din același act dispune că -"Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
Art. 166 alin 1: "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Din toate aceste dispozițiile legale rezultă că reclamantului, ca salariat care cunoștea o anumită formă de executare a raportului său de serviciu, trebuia să i se comunice dispoziția de schimbare a unui element al raportului respectiv, adică a salariului.
Comunicarea actului - moment de la care curge termenul de acțiune în justiție - trebuie realizată într-un mod să asigure recepționarea lui fără echivoc de către destinatar. În acest fel, faptul că, la un moment dat, reclamantul a putut cunoaște consecința emiterii actului care i-a modificat raportul de serviciu - anume reducerea salariului ca urmare a reducerii coeficientului de ierarhizare - nu este echivalent cu faptul comunicării actului în sine.
Pe de altă parte, cum s-a arătat anterior, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată. Ori, în speță, această dovadă nu s-a realizat. În plus, prima instanță nu a putut stabili cu certitudine nici momentul în care reclamantul a primit salariul și, drept consecință, ar fi putut cunoaște măsura reducerii salariului.
Prin urmare, reclamantului nu i-a fost comunicat decizia prin care angajatorul a intervenit unilateral în executarea raportului de serviciu și nici nu s-a dovedit data semnării statului de plată a salariului. Ca atare, indiferent că instanța de fond califică acțiunea reclamantului ca fiind o contestație împotriva schimbării încadrării sau ca fiind o contestație strict împotriva reducerii nelegale a coeficientului de ierarhizare, cererea de chemare în judecată nu poate fi apreciată ca fiind tardiv formulată.
Pentru aceste motive, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Aserțiunile instanței de fond referitoare la valabilitatea Deciziei nr. 37 din perspectiva faptului că nu aplică o sancțiune disciplinară și, ca atare, nu era necesară "cercetarea prealabilă", respectiv că nu era condiționată de acordul salariatului, întrucât vine în aplicarea legii, nu pot fi apreciate ca și considerente asupra fondului cauzei. Acestea sunt doar aprecieri sumare, limitate exclusiv la forma actului, fără a fi bazate pe o cercetare a legalității și temeiniciei lui în raport de motivele invocate de către reclamant.
Pe de altă parte, aceste considerente sunt în contradicție chiar cu conținutul "Situației" nr. 33863/21.11.2006 întocmită de pârât și care arată că pentru o parte din agenții numiți în funcții cu coeficienți inferiori s-a luat în considerare și atitudinea necorespunzătoare a acestora în raport cu sarcinile de serviciu. Prin urmare, deși reține că în speță nu s-a aplicat o sancțiune disciplinară, instanța de fond reține înscrisul prin care pârâtul invocă abateri disciplinare.
Totodată, deși reține că însuși pârâtul recunoaște faptul că schimbarea încadrării reclamantului s-a făcut în mod greșit, lasă în continuare la aprecierea pârâtului revocarea actului nelegal.
Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 312 alin. 1-3 și 5.proc.civ. Curtea va admite recursul cu consecința sus arătată a casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În rejudecare, prima instanța va ține seama de faptul că cererea reclamantului nu este tardiv formulată și îi va da calificarea corecta în raport de pretențiile exprimate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în C, Calea nr. 26, județul A, împotriva sentinței civile nr. 629/CA din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul PENITENCIARUL D E MAXIMĂ SIGURANȚĂ COLIBAȘI, cu sediul în,-, județul
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
4ex/26.03.2009
Jud.fond
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Ingrid Emina Giosanu
