Anulare act administrativ fiscal. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 233/R-

Ședința publică din 13 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

Judecător - -, președinte secție

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Pitești, B-dul -, -. A,. 10,. 61, județul A, împotriva sentinței civile nr. 632/CA din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul PENITENCIARUL COLIBAȘI, cu sediul în,-, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat G pentru recurenta-reclamantă, lipsă fiind intimatul-pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 10.03.2009, întâmpinare formulată de intimatul-pârât PENITENCIARUL COLIBAȘI.

Apărătorul recurentei depune la dosar împuternicire avocațială nr. 28/09.03.2009.

În raport de obiectul litigiului, instanța revine asupra măsurii timbrării recursului, dispusă prin rezoluție.

Apărătorul recurentei-reclamante învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii precizate. Solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției tardivității invocată de instanța de fond, apreciind că susținerea intimatului potrivit căreia data comunicării fluturașului statului reprezintă data comunicării dispoziției de schimbare a încadrării nu constituie o comunicare în sensul Codului muncii. De asemenea, precizează că, în ceea ce privește capătul de cerere privitor la pretențiile bănești derivând din modificarea raporturilor de serviciu, sunt incidente disp. art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea introdusă la data de 26.06.2008 la Tribunalul Argeș, înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată PENITENCIARUL COLIBAȘI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1. anularea măsurii luate de conducerea Penitenciarului, prin care, începând cu data de 1.09.2006, i s-a modificat salariul de bază lunar prin reducerea coeficientului de ierarhizare de la 1,80 la 1,70;

2. obligarea pârâtului ca, la stabilirea salariului de bază lunar, să aplice coeficientul de ierarhizare de 1,80 începând cu data de 1.09.2006;

3. obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale restante, rezultate de la 1.09.2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajatul pârâtului în calitate de funcționar public cu statut special, potrivit Legii nr.293/2004, și până la data de 1.09.2006 a avut gradul profesional de agent șef adjunct și funcția de subofițer operativ, cu un salariu de bază calculat prin aplicarea coeficientului de ierarhizare de 1,80. Începând cu data de 1.09.2006 i s-a modificat (redus) salariul de bază lunar prin reducerea coeficientului de ierarhizare de la 1,80 la 1,70, fără a-i fi fost făcute cunoscute motivele pentru care s-a luat această măsură și fără să i se comunice vreun act din care să rezulte decizia unilaterală de modificare a raporturilor de serviciu referitoare la salariu, deși potrivit art.49 și 51 alin.4 din Legea nr.293/2004, funcționarii publici din sistemul administrației penitenciarelor au dreptul la stabilitatea raporturilor de serviciu care pot fi modificate în situații expres prevăzute de lege. A mai susținut că este nulă orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, după cum, potrivit art.267 din Codul muncii, este nulă absolut o măsură dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Pârâtul, prin întâmpinare, (5-7), a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că schimbarea încadrării și modificarea coeficientului de ierarhizare de la 1,80 la 1,70 s-a făcut în urma aplicării noului stat de funcții, prin decizia nr.37/4.10.2006(22-24).

A mai arătat că prin această decizie s-a schimbat și încadrarea reclamantei din funcția de subofițer operativ principal II supraveghere, cu un coeficient de ierarhizare 1,80 în funcția de subofițer escortă I, cu un coeficient de ierarhizare de 1,70, la altă poziție din statul de organizare.

Schimbarea încadrării nu a privit numai pe reclamantă, în această situație fiind mai mulți salariați cărora, prin aplicarea deficitară a noului stat de funcții, li s-a diminuat sau majorat coeficientul de ierarhizare în mod necorespunzător(35-40).

Această deficiență a fost constatată în urma controalelor efectuate și nu se poate remedia decât prin emiterea unei hotărâri judecătorești(29-34, 44-49).

Reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare (16-17), pct.4, și-a precizat acțiunea cu privire la drepturile salariale pretinse și perioada pentru care le solicită.

Examinând cu prioritate excepția de tardivitate a formulării acțiunii, pusă din oficiu în discuția părților, Tribunalul Argeș - secția civilă a pronunțat sentința nr.632/CA/12 decembrie 2008 prin care respins acțiunea precizată, ca tardiv formulată.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că reclamanta este angajata pârâtului ca funcționar public cu statut special, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr.293/2004.

Prin decizia nr.37/4.10.2006(21-23), potrivit art.1 din decizie, în aplicarea noului stat de organizare emis de Administrația Națională a Penitenciarelor, a fost schimbată încadrarea mai multor funcționari publici cu statut special, printre care și a reclamantului, poziția nr.110.

În preambulul deciziei s- menționat că aceasta a fost emisă în baza Legii nr.293/2004, modificată prin nr.OUG47/2006, care, la art.9 au stabilit categoriile de funcționari și gradele acestora, ce pot fi încadrați în penitenciare.

A mai reținut instanța că decizia a fost emisă în aplicarea legii, astfel că nu pot fi primite criticile reclamantului cu privire la nulitatea absolută a acesteia pentru lipsa cercetării prealabile, deoarece aceasta este specifică aplicării sancțiunii disciplinare, fără ca reclamanta să fie în această situație, aceasta netrebuind să-și manifeste acordul pentru modificarea încadrării, deoarece este o modificare intervenită prin efectul legii

Instanța a recunoscut că este reală susținerea reclamantei cu privire la greșita sa încadrare, situație confirmată de pârât prin întâmpinare dar și de situația întocmită de aceasta sub nr.33863/21.11.2006(35-40), la o lună de la emiterea deciziei nr.37/4.10.2006, însă a apreciat că a luat la cunoștință de schimbarea încadrării, de reducerea coeficientului de ierarhizare de la 1,85 la 1,70, odată cu comunicarea drepturilor ce i se cuvin pentru luna septembrie 2006, plătite diminuate în luna octombrie 2006.

De la această dată a început să curgă pentru reclamantă dreptul de a contesta și solicita schimbarea încadrării, atât pârâtului, cât și instanței în caz de refuz al acestuia.

În raport de această dată, octombrie 2006, introducerea acțiunii la data de 27.06.2008 a fost reținută ca fiind peste termenul de 6 prevăzut de art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificată, dar nu mai mult de 1 an, de la data emiterii acestuia, cum se prevede la alin.2, al aceluiași articol.

Pârâtul, în măsura în care apreciază că a emis decizia nr.37/4.10.2006 în mod nelegal, poate reveni asupra acesteia, fără a se mai cere instanței exercitarea controlului de legalitate.

Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta care, invocând dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041.proc.civ. a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut că în mod greșit se face trimitere la dispozițiile Legii nr. 293/2004 referitoare la noile funcții și grade, modificate prin art. 2 din OUG nr. 47/2006. Această motivare este străină de natura cauzei, întrucât reclamanta nu a contestat încadrarea pe funcție sau gradul profesional, ci modificarea unilaterala a salariului. Norma legală la care s-a făcut trimitere echivalează gradele profesionale, menținând drepturile și vechimea în grade anterioare. În aceste condiții, modificarea lor prin reducerea coeficientului de ierarhizare este nelegală.

Considerentele sentinței vin în contradicție cu motivarea "Situației" nr. 33863/21.11.2006, pe care instanța de fond o reține și care arată că reducerea coeficientului de ierarhizare a fost cauzată de lipsa de interes a salariaților față de "activitățile desfășurate, inițiativă și creativitate, în unele cazuri rezultatele obținute neridicându-se la nivelul așteptărilor". Ca atare, rezultă că măsura reducerii coeficientului de ierarhizare s-a luat ca urmare a superficialității în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fapt ce constituie abatere disciplinară, pentru care, însă, nu s-a efectuat cercetare prealabilă.

Susținerea că în cauză este vorba de o modificare intervenită prin efectul legii și care nu necesită acordul salariatului contravine principiului stabilității raporturilor de serviciu prev. de art. 49 și 51 alin. 4 din Legea nr. 293/2004, respectiv art. 38 și 41 din Codul muncii.

Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci pe legislația muncii, potrivit art. 81 din Legea nr. 293/2004, motiv pentru care a și fost scutită de taxe de timbru. Ca atare, în mod greșit s-a făcut trimitere de către instanța de fond la art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 283.muncii, termenul pentru formularea cererilor privind un conflict de muncă curge de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. În speță, pârâtul a recunoscut faptul că nu a comunicat niciodată reclamantului reducerea coeficientului de ierarhizare. Chiar dacă s-ar reține incidența Legii nr. 554/2004, termenul de contestare curge tot de la data comunicării actului, dată care trebuie să fie certă. Greșit reține instanța ca moment de la care începe să curgă termenul de contestare luna octombrie 2006, fără a preciza data cu certitudine. În plus, nici data primirii salariului diminuat nu poate fi stabilită cu certitudine, având în vedere că Decizia a fost emisă în luna octombrie, iar motivarea ei s-a realizat în luna noiembrie. Primirea salariului diminuat nu poate fi echivalentă cu o comunicare a deciziei de modificare a raporturilor de serviciu referitoare la salariu.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constata că recursul este fondat.

Astfel, recurenta reclamantă este funcționar public cu statut special căruia îi sunt aplicabile dispoz. Legii nr. 293/2004 care, la art. 81, prevede faptul că se completează cu dispozițiile din legislația muncii.

Prin decizia nr. 37/4.10.2006 emisă de directorul Colibași s-a dispus ca, începând din data de 01.09.2006, mai mulți agenți, printre care și reclamanta, să fie numiți în funcții în noul stat de organizare aprobat prin Decizia nr. 452/2006 emisă de directorul general al ANP, beneficiind de coeficienții de ierarhizare, soldele și poziția prevăzute în dreptul fiecăruia, precum și de sporurile de dispozitiv și, respectiv, de pericol deosebit, prevăzute în Legea nr. 138/1999 și Anexa 3 la Ordinul MJ nr. 2498/C/1999, respectiv în Anexa 5 la 2498/C/1999 modificată prin nr. 2705/C/1999 și nr. 424/C/2001.

Acțiunea formulată de reclamantă nu a privit decât un singur aspect, acela legat de nelegala modificare a raportului de serviciu sub aspectul salariului prin reducerea coeficientului de ierarhizare de la 1,80 la 1,70, fără însă a contesta noua încadrare pe funcție sau în grad profesional.

Ori, în raport și de dispozițiile art.81 din legea nr.293/2004, care fac trimitere la legislația muncii, raporturile juridice de munca sunt supuse prevederilor Codului muncii, conform art. 295 alin. 2 din acest act normativ.

Art. 283 Codul muncii reglementează termenele în care pot fi contestate deciziile unilaterale referitoare la modificarea contractului individual de muncă, situație care se regăsește în speță, și care este de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei.

Totodată, art. 163 din același act dispune că -"Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".

Art. 166 alin 1reglementează termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, ca fiind 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că reclamantei trebuia să i se comunice dispoziția de schimbare a unui element al raportului respectiv, adică a salariului, care trebuie realizată într-un mod să asigure recepționarea lui fără echivoc de către destinatar. În acest fel, faptul că, la un moment dat, reclamanta ar fi putut cunoaște reducerea salariului ca urmare a reducerii coeficientului de ierarhizare, nu este echivalent cu faptul comunicării actului în sine, pentru a avea posibilitatea să-l conteste.

Dincolo de acest aspect, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată. Ori, în speță, această dovadă nu s-a efectuat, astfel încât nu se poate stabili cu certitudine nici momentul în care reclamanta a putut cunoaște măsura reducerii salariului.

În concluzie, cererea de chemare în judecată nu poate fi apreciată ca fiind tardiv formulată, pentru aceste motive impunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

De altfel, însuși pârâtul recunoaște faptul că schimbarea încadrării reclamantului s-a făcut în mod greșit, motiv pentru care lăsarea în continuare la aprecierea sa a revocării actului nelegal, este de natură să vatăme interesele legitime ale reclamantei.

Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 312 alin. 1-3 și 5.proc.civ. Curtea va admite recursul cu consecința sus arătată a casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În rejudecare, prima instanța va ține seama de faptul că cererea reclamantei nu este tardiv formulată și îi va da calificarea corecta în raport de pretențiile exprimate de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta, domiciliată în Pitești, B-dul -, -. A,. 10,. 61, județul A, împotriva sentinței civile nr. 632/CA din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul PENITENCIARUL COLIBAȘI, cu sediul în,-, județul

Casează sentința de mai sus și trimite cauza la aceeași instanță pentru soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/ 4 ex.

30.03.2009

jud fond.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Ingrid Emina Giosanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Pitesti