Anulare act administrativ . Decizia 2334/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2334

Ședința publică de la 16.11.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta

JUDECĂTOR 2: Severin Daniel S -

JUDECĂTOR 3: Radu

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1744/08.05.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă, reprezentată de mandatar, cu procură depusă la dosar, intimata-pârâtă, personal și intimatul-pârât Municipiul B, prin Primarul General, reprezentat de consilier juridic, cu delegație depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pentru recurenta-reclamantă se prezintă mandatara acesteia care se legitimează în fața instanței cu seria nr.- emisă de SPCEP S6 biroul nr.2 la data de 20.07.2005 care depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei.

Curtea ia act de achitarea taxei de timbru și timbrul judiciar de către recurenta-reclamantă, anulându-le.

Părțile declară că nu mai au cereri de formulat și probe de administrat solicitând acordarea cuvântului pe recurs.

Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, Curtea constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pe recurs.

Mandatara recurentei-reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii; fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului-pârât Municipiul B, prin Primarul General solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Intimata-pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 1744/08.05.2009 Tribunalul Bucureștia respins ca neîntemeiate atât acțiunea formulată de în contradictoriu cu Municipiul prin Primar General și cât și cererea reconvențională formulată de.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a încheiat un contract de concesiune în care se face vorbire de concesionarea exclusivă unui cabinet medical, însă în data de 24.02.2007 s- dat o declarație notarială prin care se exprimă acordul de folosire în comun a întregului spațiu și s- stabilit programul de lucru în regim de tură-contratură cu pârâta care încheiase la rândul ei un contract de concesiune similar.

În aceste condiții, tribunalul considerat că ambele părți au avut încă de la început reprezentarea faptului că vor desfășura activitatea în regim de tură-contratură.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta pârâtă.

În motivarea recursului se arată că nu a existat nici un acord de voință pentru modificarea contractului de concesiune în sensul folosirii spațiului în paralel cu un alt medic la data la care s- încheiat contractul cu.

Acordul de voință din 24.01.2007, adică după încheierea contractului pârâtei și nu se referă la utilizarea cabinetului medical ci la utilizarea spațiilor comune.

La dosar fost depusă și o declarație contrară în sensul că medicii nu sunt de acord să utilizeze spațiul împreună cu pârâta .

Recurenta mai arată că procesele verbale de punere în posesie poartă date diferite și că Primăria Municipiului i-a încălcat în mod abuziv dreptul de folosi în mod exclusiv cabinetul medical.

Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.

Prima instanță reținut în mod corect că prin contractul încheiat de reclamantă cu Primăria Municipiului se stipulează posibilitatea ca subcondiție a acordului de voință să se organizeze activitatea în cabinetul medical în regim de tură-contratură. Acest acord a existat așa cum în mod corect consemnează instanța de fond fiind dată declarația notarială din 24.01.2007.

Faptul că această declarație este ulterioară momentului încheierii contractului pârâtei nu prezintă relevanță întrucât nerespectarea condiției ca acordul să fie anterior încheierii contractului nu poate atrage nulitatea contractului respectiv.

Chiar dacă la momentul încheierii contractului de concesiune acesta era anulabil ca urmare lipsei acordului celuilalt concesionar după ce reclamanta și- dat acordul acest viciu a fost acoperit și contractul nu mai putea fi anulat.

Nu se poate susține nici că respectivul acord s-ar fi referit la cu totul alte aspecte din conținutul acordului rezultând în mod clar acceptul reclamantei la acel moment de folosi spațiul concesionat împreună cu pârâta reclamantă.

Nici nu se poate susține că reclamanta s-ar fi aflat în eroare întrucât acel acord a fost dat după perioadă de tensiuni între reclamantă și pârâtă, pârâta încercând să intre în drepturile pe care considera că le are în baza contractului său de concesiune.

În ceea ce privește revenirea medicilor asupra acestui acord, Curtea constată că această revenire nu mai putea avea loc ci acordul odată dat era irevocabil

Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 din Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1744/08.05.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.11.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S

GREFIER

Red.DS

Tehnored. CB/2ex.

18.12.2009

Tribunalul București - 9

Judecător fond:

Președinte:Ghica Alina Nicoleta
Judecători:Ghica Alina Nicoleta, Severin Daniel, Radu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 2334/2009. Curtea de Apel Bucuresti