Anulare act administrativ . Decizia 238/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 238/CA
Ședința publică de la 24 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta - SRL, cu sediul în C, str.- nr. 39, județ C, împotriva sentinței civile nr.1110/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în C,-, județ C și Activitatea de Control Fiscal, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru recurentul reclamant - SRL, în baza împuternicirii avocațiale nr.51377 și consilier juridic, pentru intimații pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Activitatea de Control Fiscal
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen, timbrat cu 1 leu, conform chitanței nr.- din 20.03.2008 și cu 0,15 lei timbru judiciar.
Consilier juridic, pentru intimații pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Activitatea de Control Fiscal C, precizează că depune la dosar întâmpinare, un exemplar al acesteia comunicându-l apărătorului recurentei reclamante.
Avocat, pentru recurentul reclamant - SRL, precizează că nu solicită termen, în vederea studiului întâmpinării.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurentul reclamant - SRL, precizează că hotărârea instanței de fond este în mod vădit nemotivată și chiar dacă s-au citat mai multe texte de lege ce-și pot găsi aplicarea în cauză, motivarea soluției se rezumă la un singur paragraf, din care cu greu s-ar putea deduce raționamentul judecătorului. Decizia V/15.01.2007 a ÎCCJ arată că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA. Dacă instanța de fond a socotit că Decizia V este aplicabilă în cauză, instanța de fond trebuia să arate ce informații prevăzute de lege nu sunt arătate în cuprinsul facturilor sau a altor documente justificative. În ceea ce privește nașterea dreptului recurentei de a deduce TVA-ul, instanța de fond nu a făcut nici o apreciere, mulțumindu-se să redea conținutul art.22 din 345/2002. Consideră că în cauză este culpa exclusivă a statului prin organele fiscale care nu a verificat activitatea prestatorului de servicii. Prestarea de servicii este evidentă și a fost constatată prin expertiza tehnică efectuată în cauză, lucrările efectuate fiind înglobate în clădirea ce a fost supusă amenajării și renovării. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și a se modifica în tot sentința recurată, în sensul admiterii cererii reclamantei, astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru intimații pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Activitatea de Control Fiscal C, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, analiza făcută de instanța de fond fiind clară, simplă și fermă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanta " ", în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice - Activitatea de Control Fiscal a solicitat suspendarea actului administrativ contestat - decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 5379/03.07.2006 și să se dispună anularea deciziei nr. 5379/03.07.2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal - decizia de impunere privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 5379/03.07.2006, la data de 13.07.2007, însă nu a primit răspuns la aceasta.
A mai arătat reclamanta că prin decizia de impunere s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare reprezentând, dobânzi, penalități și majorări de întârziere, reținându-se că " " B nu justifică operațiunea economică din care să rezulte colectată, în sumă de 2.447.141.172 lei ROL, astfel încât nici reclamanta nu are dreptul de deducere a acestei taxe.
S-a mai reținut că reclamanta a încheiat contractul de antrepriză nr. 127 din 2.09.2002 cu " " cu privire la executarea unor lucrări de amenajare și modernizare "Casa ", în valoare de 15.481.451.500 lei ROL, inclusiv, pentru care s-au emis 5 facturi fiscale în valoare de 15.481.458.423 lei ROL, din care 2.447.141.172 lei ROL reprezintă, facturile fiind înregistrate de reclamantă în registrul jurnal pe luna decembrie 2002 și au fost achitate în totalitate prin instrumente bancare și chitanțe, specificate în fișa furnizorilor.
Reclamanta a mai arătat că prin decizia de impunere s-a reținut că " " este înregistrată la Registrul Comerțului ca plătitor de din data de 7.08.2002, că figurează cu deconturi pentru perioada septembrie - noiembrie 2002, însă pentru decembrie 2002-septembrie 2004 nu figurează cu deconturi, că facturile emise de aceasta au fost achiziționate de la o societate autorizată "45 Euro " B și că Garda Financiară a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanțao sesizare pentru cercetarea eventualei sustrageri de la plata, iar expertiza efectuată a concluzionat că nu sunt elemente pentru a se anula de la deducere și reclamanta a solicitat rambursarea soldului sumei negative a conform decontului pentru luna februarie 2005 în sumă de 1.865.180.834 lei ROL, cerere la care a renunțat.
În ceea ce privește suspendarea actului administrativ, reclamanta a arătat că executarea lui este de natură să-i producă grave prejudicii.
Prin sentința civilă nr. 1110 din 22 noiembrie 2007, Tribunalul Constanțaa respins acțiunea formulată de reclamanta " " C, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Activitatea de Control Fiscal
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 5379/03.07.2006 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare reprezentând, dobânzi, penalități și majorări de întârziere, în sumă totală de 301.958 lei.
S-a reținut că reclamanta a încheiat contractul de antrepriză nr. 127 din 2.09.2002 cu " " B pentru executarea unor lucrări de amenajare și modernizare la "Casa ", în valoare de 15.481.451.500 lei ROL, inclusiv, pentru care s-au emis 5 facturi fiscale în valoare de 1.548.145 lei RON, din care 244.714 lei RON reprezintă Pentru aceste lucrări s-au emis 5 facturi fiscale, facturile fiind înregistrate de reclamantă în registrul jurnal pe luna decembrie 2002 și au fost achitate în totalitate prin instrumente bancare și chitanțe, specificate în fișa furnizorilor.
S-a mai reținut că reclamanta a dedus evidențiată în cele 5 facturi, deși " " nu justifica operațiunea economică, aceasta nefuncționând la sediul social declarat și nedepunând deconturile de, declarațiile pentru bugetul de stat și bilanțurile contabile aferente perioadei decembrie 2002-septembrie 2004. De asemenea, reclamanta nu a depus devize, situații de lucrări decât pentru o singură factură, pentru celelalte facturi, în valoare de 914.428 lei nu a depus niciun fel de document justificativ.
Urmare soluționării sesizării penale și confirmării neînceperii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 11 lit. "c" din Legea nr. 87/1994, s-a soluționat pe cale administrativă contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr. 5379 din 3.07.2006, prin decizia nr. 118 din 17.10.2006 respingându-se contestația.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 345/2002, "faptul generator al taxei pe valoare adăugată ia naștere în momentul efectuării livrării de bunuri și/sau în momentul prestărilor serviciilor, cu excepțiile prevăzute în prezenta lege".
Potrivit art. 59 din nr.HG 598/2002, "taxa pe valoare adăugată este deductibilă la beneficiari în momentul în care aceasta este exigibilă la furnizorii și/sau prestatorii, cu excepțiile prevăzute la art. 22 alin. 2 din lege".
Articolul 22 alin. 1 din Legea nr. 345/2002, prevede că "dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoare adăugată deductibilă devine exigibilă".
Astfel, taxa pe valoare adăugată este deductibilă la beneficiari în momentul în care aceasta este colectată de prestatorii de servicii.
Chiar dacă, potrivit raportului de expertiză imobiliară efectuat în cauză, s-au efectuat lucrările de amenajare și modernizare la "Casa ", nu se poate reține că taxa pe valoare adăugată este exigibilă la prestatorul de servicii întrucât " " nu funcționează la sediul social declarat, astfel facturile fiscale emise nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale pentru deducerea
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând ca motive de nelegalitate:
1. nemotivarea vădită a sentinței;
2. dreptul de deducere al taxei pe valoare adăugată deductibilă devine exigibil conform art. 22 din Legea nr. 345/2002, iar împrejurarea că la momentul emiterii facturilor fiscale și al plății de către reclamantă emitentul funcționa la sediul declarat, iar împrejurarea că la momentul controlului acesta nu mai avea același sediu nu poate duce la respingerea acțiunii, așa după cum a procedat prima instanță.
Recursul este nefondat.
Cu privire la nemotivarea hotărârii,verificând sentința în condițiile art. 261 Cod procedură civilă, se constată că aceasta este motivată în fapt și drept astfel că susținerea reclamantei nu este motivată este contrazisă de considerentele sentinței.
Cu privire la motivele de recurs pe fondul cauzei
Potrivit art. 14 din Legea nr. 345/2002, faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naștere în momentul efectuării livrării de bunuri și/sau în momentul prestării serviciilor cu excepțiile prevăzute de lege.
De asemenea, potrivit art. 22 alin. 1 din același act normativ, dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoare adăugată deductibilă devine exigibilă.
Articolul 59 din nr.HG 598/2002 precizează că taxa pe valoarea adăugată este deductibilă la beneficiar în momentul în care aceasta este exigibilă la furnizor.
Din interpretarea textelor de lege rezultă că taxa pe valoare adăugată este deductibilă la beneficiar în momentul în care aceasta este colectată de prestatorii de servicii.
În speță, din actele și lucrările dosarului, reclamanta nu a dovedit exigibilitatea taxei pe valoare adăugată la prestatorul de servicii, pentru următoarele considerente:
1. Articolul 21 alin. 4 lit. "f" și art. 145 alin. 1 lit. "a" și "b" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și art. 6 alin. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991 stabilesc cătaxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozitabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru a solicita deducerea.
2. În cauză s-au făcut demersuri pentru a verifica realitatea operațiunilor economice în cele 5 facturi fiscale, prin intermediul Serviciului de Investigare a Fraudelor Sector 2 B și prin care s-a dovedit că " " nu funcționează la sediul declarat la Oficiul Registrului Comerțului.
3. De asemenea, din cercetările efectuate de Garda Financiară a reieșit faptul că acel prestator de servicii nu a mai depus la organul fiscal declarații fiscale și deconturi începând cu luna decembrie 2002 - luna în care s-au derulat operațiunile economice cu reclamanta.
4. În aceste împrejurări,taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă pentru că documentele justificative prezentate nu conțin și nu furnizează toate informațiile privind realitatea operațiunilor consemnate în facturi, aceasta și pentru că în urma cercetărilor efectuate de organele de poliție s-a constatat că prestatorul de servicii nu a îndeplinit obligația de a înregistra și colecta taxa, neexistând deconturi depuse la organul fiscal care să demonstreze acest fapt.
În aceste împrejurări, se constată că în mod legal prima instanță a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția deductibilității taxei prevăzută de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 345/2002.
Ca o consecință și recursul este nefondat, urmând ca în baza art. 312 Cod procedură civilă, să fie respins, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă " " C, cu sediul în strada - nr. 39, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1110 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr- (număr în format vechi 1131/CA/2006), în contradictoriu cu intimatele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în-, județul C și ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL C, cu sediul în-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./30.04.2008.
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica
