Anulare act administrativ . Decizia 2394/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2394
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR 3: Ion
GREFIER:
*************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I, împotriva sentinței civile nr.540 din data de 28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimatul - reclamant .
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns intimatul - reclamant reprezentat de avocat cu delegație la dosar, lipsind recurenta - pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se depun din partea intimatului - reclamant, prin avocat, concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată acordând cuvântul pe recurs.
Intimatul - reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate pe care o apreciază temeinică și legală. Consideră că nu poate fi reținută critica adusă hotărârii în sensul că, calitatea de strămutat include automat și pe cea de persoană cu domiciliul obligatoriu, întrucât domiciliul obligatoriu presupune a locui în spațiul unei singure comunități nefiindu-li-se permis a avea o altă reședință într-o altă localitate. Totodată, în perioada de aproximativ 5 ani de zile, reclamantul, deși a avut rude în vestul României, nu a putut participa la funeraliile acestora.
Ca argument, invocă și reglementarea în texte de lege distincte, respectiv lit.d pentru domiciliul obligatoriu și lit.e cu privire la strămutare. Mai mult, Legea nr.53/1993 prevede indemnizații diferite pentru cele două situații.
Solicită curții a constata cu privire la practica judiciară depusă de către recurentă că aceasta nu se mulează pe speța de față, având ca obiect o contestație în anulare. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul I sub nr. -, reclamantul a chemat în judecată Direcția de Muncă și Protecție Socială I pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să emită o hotărâre, prin Comisia de aplicare a decretului lege nr. 118/1990, pentru a i se acorda drepturile ce decurg din dispozițiile art. 3 alin. 2 raportat la art. 1 alin. 1 lit. d din lege, precum și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat, că în baza Decretului lege nr. 118/1990 i s-au acordat drepturile ce i se cuvin în raport de faptul că începând cu 1945 fost strămutat.
Deși, a solicitat în mai multe rânduri, pârâta a refuzat să-i acorde și drepturile ce decurg din calitatea de persoană cu domiciliu obligatoriu, susținând că cele două situații se includ.
Susține că dreptul la indemnizația prevăzută de lege pentru stabilirea indemnizației s-a născut în 2006 prin Legea nr. 232/2006.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, Direcția de Muncă și protecție Socială I, a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant, invocând în primul rând excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de faptul că hotărârile emise în baza decretului lege nr. 118/1990 au fost emise de Comisii independente.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii susținând că strămutarea include automat și domiciliul obligatoriu.
În plus, pârâta, susține că împotriva hotărârii prin care i s-a stabilit drepturile ce decurg din aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990, reclamantul nu are nici o cale de atac, potrivit deciziilor Curții Constituționale nr. 55 și 56/2000.
Prin sentinta civilă nr.540/F/28.05.2009,Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei,a admis actiunea și a dispus obligrea pârâtei să emită, prin Comisia de aplicare a Decretului Lege nr.118/1990, hotărâre prin care să acorde reclamantului și drepturile stabilite pentru persoanele cu domiciliul obligatoriu.
Pentru a pronunta aceasta solutie,instanta a retinut ca prin Decizia de pensionare nr.43425 din 21 aprilie 1994, reclamantul este beneficiarul indemnizației prevăzute de art. 3 alin. 1 din decretul Lege nr. 118/1990 reținându-se calitatea acestuia de persoană strămutată, în perioada 18 iunie 1951 până la 27 mai 1955.
Drepturile stabilite prin decizia menționată, nu au fost contestate, decizia devenind irevocabilă.
În aceste condiții, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că obiectul cererii reclamantului nu se referă la drepturile stabilite prin decizia nr. 48682/1994, care de altfel este emisă de Casa Județeană de Pensii, ci la emiterea unei hotărâri pentru a i se stabili drepturi din calitatea de persoană cu domiciliul obligatoriu, astfel că susținerile referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor cuprinse în deciziile 35 și 56 din 2000 ale Curții Constituționale nu sunt fondate.
Din adresa nr. 75493 din 31 octombrie 1990, eliberată de Ministerul d e Interne - Direcția Secretariat, rezultă că reclamantul a avut restricție domiciliară în comuna, prin Decizia nr. 200/1951 în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955.
Potrivit art.1 alin.81) lit. d din Decretul Lege 118/1990, constituie vechime în muncă timpul cât o persoană, după 6 martie 1945, pe motive politice a avut domiciliul obligatoriu, iar potrivit literei e perioada cât o persoană a fost strămutată.
Art. 3 al aceluiași act normativ stabilește în mod diferențiat cuantumul celor două indemnizații lunare pentru fiecare din situațiile stabilite la art. 1(19 lit. d și
În lipsa unor norme metodologice de aplicare a Decretului Lege nr. 118/1990, tribunalul apreciază că cererea reclamantului urmează a fi soluționată în contextul dispozițiilor cuprinse în art.1 și 3 din acest act normativ.
Esențial în interpretarea acestor două articole,mai sustine instanta de fond, este faptul că situațiile sunt prevăzute distinct și limitativ în art. 1, fără a se face mențiunea că situațiile prevăzute la lit. d și e exclud reciproc, aceeași situație rezultând și din interpretarea art. 3 alin. 1 și 2 din decretul lege.
Rezultă,în opinia Tribunalului, că pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I, a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. d și e și art. 3 din Decretul Lege nr. 118/1990, prejudicind reclamantul de un drept acordat de lege, care a fost emisă în vedere acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a constatării calității de luptător în rezistența anticomunistă așa cum rezultă din decizia nr. 1428/2001 (6 dosar).
S-a constatat,astfel, că pârâta a susținut fără temei legal,faptul că strămutarea presupune stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea unde persoana a fost strămutată, însă din actele depuse cu privire la domiciliul obligatoriu nu rezultă și măsura strămutării.
Împotriva acestei solutii a declarat recurs pârâta criticand-o sub urmatoarele aspecte:
Sentinta civila nr. 540 IF din 28.05.2009 a fost data cu aplicarea gresita a legii.
Solicitarea reclamantului de a se adauga indemnizatiei pe care o primeste in prezent, aceea de persoana stramutata si indemnizatia pentru persoana cu domiciliul obligatoriu a fost acceptata de instanta, care prin aplicarea gresita a art.1 alin. (1) lit.d) si e) coroborate cu art.3 alin.(1) din Decretul-lege nr.118/1990, a acordat reclamantului un drept pe care acesta nu-l are, deoarece:
-calitatea de stramutat, pentru care acesta primeste indemnizatia prevazuta de art.1 alin.(1) lit.e) din Decretul-lege nr.118/1990, presupune, include automat si pe cea de persoana cu domiciliul obligatoriu, din acest motiv pentru stramutat legea prevazand o indemnizatie mai mare decat pentru persoana cu domiciliul obligatoriu;
- legiuitorul nu a intentionat sa acorde aceleiasi persoane atat indemnizatia pentru stramutat cat si pentru persoana cu domiciliul obligatoriu, pentru ca daca ar fi avut aceasta intentie, ar fi spus-o expres in textul Decretului-lege nr.-; a fortiori, atunci cand a dorit ca indemnizatiilor din art.1 sa le adauge corelativ, alte drepturi Decretul-lege nr.118/1990 a facut-o expres prevazand ca persoanele in cauza, stramutate sau doar cu domiciliul obligatoriu, primesc si alte facilitati, precum cele prevazute la art.5 sau 6 din Decretul-lege nr.118/1990;
- sintagmele "intr-una dintre situatiile prevazute la alin, (1)", "in una dintre situatiile prevazute la art.1", "persoanele aflate in una dintre situatiile prevazute la art.1", utilizate de Decretul-lege nr.118/1990 in art.1 alin. (5) si art.6 alin.(1) si (2) arata ca o persoana se poate afla numai intr-una din situatiile reglementate de art.1 si nu in mai multe din aceste situatii, ca atare nu poate primi decat o indemnizatie conform situatiei in care s-a aflat;
- prin solutia pronuntata, instanta a creat reclamantului o situatie mai buna decat a persoanelor prevazute la art.1 alin.(1) lit.a) si b), acordandu-i doua indemnizatii, fata de numai una pentru persoanele condamnate, cu o situatie de fapt mai grea, ceea ce este de neadmis, nu este in spiritul Decretului-lege nr.118/1990.
Analizand recursul prin prisma motivului invocat de catre recurenta,Curtea constata ca este întemeiat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamantul se legitimeaza ca beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990, în considerarea calitatii acesteia de persoana stramutata,astfel cum rezultă din Hotararea nr.481/20.11.1990 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr.118/1990 jud.
,calitatea de persoana stramutata nu include și pe aceea de persoana cu domiciliul obligatoriu,din moment ce Decretul -lege nr.118/1990 a reglementat în mod distinct cele două ipoteze la lit.d și e ale art.1 din actul normativ anterior mentionat.
Cu toate acestea,indemizatiile prevazute pentru cele două situatii nu pot fi acordate în mod cumulat aceleiasi persoane,în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens.
În realitate,dispozițiile Decretului-lege 118/1990 reglementeaza acordarea de drepturi persoanelor persecutate din motive politice,deci,în considerarea caracterului politic al persecutiilor la care acestia au fost supusi de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945,fiind fara relevanta,sub aspectul cuantumul despăgubirilor,împrejurarea daca aceeasi persoana a suferit unul sau mai multe tipuri de persecutii.
O interpretare contrara ar conduce la solutii absurde,în sensul că persoana strămutata si careia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu va obtine o indemnizatie,prin cumul,mai mare decat aceea prevazuta la alin.1 lit. al art.1 din D-l118/1990, pentru cel care a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitive sau a fost lipsit de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice.
Tot astfel,daca am admite ca o persoana are dreptul la cate o indemnizatie în considerarea multiplelor forme de persecutie la care a fost supusă în aceeasi perioada,ar trebui să se concluzioneze și că aceasta beneficiaza,în mod similar, de drepturile prevazute la art.8- douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale,; un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o stațiune balneoclimaterică; prioritate la instalarea unui post telefonic, precum și scutire de plata taxei de abonament; acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci-, peste ceea ce a stabilit legiuitorul,ceea ce desigur că nu este permis.
În raport de considerentele de fapt si de drept expuse,Curtea constata ca refuzul pârâtei de solutionare a cererii reclamantului este unul justificat,astfel că solutia instantei de fond de obligare a acestuia la emiterea unei hotarari de acordare si a drepturilor stabilite pentru persoanele cu domiciliu obligatoriu apare ca nelegala si netemeinica.
Pe cale de consecinta,în temeiul artr.304 pct.9 si art.312 alin.3 proc.civ,Curtea va admite recursul și va modifica sentinta recurata în sensul ca va respinge actiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I, împotriva sentinței civile nr.540 din data de 28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimatul - reclamant .
Modifica în tot sentinta recurata în sensul că respinge actiunea ca neîntemeiata.
Irevocabilă.
Pronuntata în sedinta publica,azi 23.11.2009.
PRESEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Jud.fond
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina, Patraș Bianca Laura, Ion
